SUBIECT: Istorici romani

Neagu Djuvara



Diplomat, filozof, jurnalist, romancier şi istoric adulat, negat ori numai controversat datorită cercetărilor şi tezelor sale referitoare la istoria românilor, teze care pun la îndoială calitatea cercetării din perioada interbelică şi comunistă, afirmând că anumite părţi ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice, Neagu Djuvara a parcurs un secol de viaţă rămânând demn şi neabătut de la credinţa şi ideile sale, indiferent câte încercări ale sorţii au trecut peste el.

Din mila Domnului și îngăduința oamenilor a trăit în cel mai „răsucit” secol din istoria omenirii, cu războaie mondiale, cu schimbări radicale de regimuri politice, cu bombe atomice, cu aselenizări, cu revoluții, etc. rămânând mereu, oricâte câte valuri ale istoriei au trecut pe lângă el sau l-au izbit în plin în piept, același vertical moștenitor al nobleței numelui Djuvara și, poate, ultimul aristocrat veritabil al neamului românesc.

S-a născut la 18 august 1916, la trei zile de la intrarea României în primul război mondial, într-o familie aristocrată de origine aromână pe linie paternă, mama provenind dintr-o familie de vechi boieri munteni: Bunea Grădișteanu, fost vistier sub Matei Basarab și mare dregător sub Constantin Șerban, ctitor al bisericii din Grădiștea, al satului Bunea și al Mitropoliei din București. Copilăria i-a fost mai degrabă o prelungită pribegie, de multe ori pândită de primejdii (i-a prins Marea Revoluție exact când traversau Rusia, pentru a ajunge în Belgia și apoi la bunicul din Franța).

După plecarea (cu familia) din țară și refugiul la bunicul stabilit la Nisa, urmează liceul de aici, iar apoi își face studiile superioare la Paris, unde este licențiat în litere la Sorbona (istorie, 1937) și doctor în drept (Paris, 1940). În 1940 revine în țară pentru a-și satisface stagiul militar și a pleca pe front. Este rănit la Odesa, lăsat la vatră și, printr-un joc al întâmplării, intră în diplomație.

Lucra la „direcția cifru” din cadrul Ministerului de Externe, când, cu totul întâmplător, este numit curier diplomatic la Stockholm, chiar în dimineața zilei de 23 august. Capitualarea îl prinde pe drum (chiar la Berlin, unde trebuia să facă o escală), astfel încât este obligat să rămână la Stockholm. Nemaiputând să se întoarcă în România este numit secretar de legație, funcție pe care o deține trei ani.



În toamna lui '47 este chemat în țară. Disciplinat, ar fi respectat ordinul, dacă mama sa nu l-ar fi anunțat că este implicat în procesul lui Maniu! Astfel, se stabilește la Paris unde, timp de 14 ani, a lucrat numai în organizații de interes românesc: în comitete de rezistență pentru refugiați, în cadrul Fundației Carol, ca jurnalist la Radio „Europa Liberă”, etc.

La începutul anilor '60 i se schimbă din nou soarta, deoarece se decide să plece în Niger, unde i se propusese functia de consilier al Președintelui. A trăit astfel 23 de ani într-o țară unde n-a crezut că va rezista mult, măcar și pentru clima de-a dreptul înfiorătoare (între 40-47C la umbră, ziua). După 1989 revine în țară și face ceea ce și-a dorit toată viața: să fie profesor universitar, să conferențieze, să publice cărți în limba română.

Pentru întreaga sa activitate socială a fost decorat cu Marea Cruce a Ordinului Național „Serviciul Credincios” și cu „Ordre des Arts et des lettres” în grad de Ofițer; în 2012 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București și al Universității „Dunărea de Jos” din Galați, iar acum o săptămână i s-a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, de către Președintele României.

Mâine, rafinatul intelectual, filozof și istoric împlineşte 101 ani. Să-i urăm multă, multă sănătate, zile frumoase, o toamnă a vieții liniștită și să-i mulţumim pentru tot ce a făcut pentru cultura noastră naţională.

La mulți ani, Neagu Djuvara! Ne înclinăm!

PORTRET: Neagu Djuvara – un înţelept original, un erudit remarcabil

Vineri, 18 august, istoricul, diplomatul, filosoful, jurnalistul și romancierul Neagu Djuvara împlineşte 101 ani. Personalitate extrem de respectată în România, el s-a remarcat prin înţelepciune, putere de muncă miraculoasă şi o erudiţie imensă, dar şi prin opiniile şi replicile extrem de tăioase referitoare la aspectele istoriei noastre dar şi ale vieţii de zi cu zi pe care o trăim.

Neagu Djuvara s-a născut la 18 august (stil vechi) / 31 august (stil nou) 1916 la Bucureşti, într-o familie în care tatăl, Marcel, căpitan de Geniu în armata română, se trăgea dintr-o familie veche de celnici aromâni, iar mama, Tinca, aparţinea unei vechi familii de boieri, Grădişteanu, înrudită cu mai toate familiile boiereşti din Ţara Românească.

În anul 1918 tatăl său moare, în urma marii epidemii de gripă spaniolă.

Primul război mondial obligă familia să aleagă calea exilului, către bunicul Trandafir Djuvara, ministru plenipotenţiar al României în Belgia, mai întâi mergând la Nisa, în 1928, apoi la Paris, din 1932.

Neagu Djuvara şi-a definitivat studiile liceale în capitala Franţei, apoi fiind licenţiat în litere la Sorbona în 1937 şi doctor în drept la aceeaşi universitate, în anul 1940.

În anul 1937 se căsătoreşte în Franţa cu France Henriette Marie Gaillet, nepoata generalului Jean Baptiste Estienne, cel care a inventat în 1916 carele de luptă (tancul), cei doi fiind cununaţi de Monseniorul Vladimir Ghika, personalitate remarcabilă a vremii şi rudă cu mama lui Neagu Djuvara.
În 1940 lansează, la Paris, volumul „La législation roumaine en matière de nationalité”.

Tot în 1940 revine în ţară pentru satisfacerea stagiului militar, iar între iunie şi noiembrie 1941, participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă. Ca infanterist, Djuvara este rănit uşor la o mână, în faţa Odesei, iar şansa îi surâde, căci, după trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul este angrenat, dezastruos, în cucerirea Odesei, iar din cei 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.

În mai 1943 intră prin concurs în Ministerul de Externe, la „direcţia cifru”, fiind apoi trimis de Antonescu curier diplomatic la Stockholm, la 23 august 1944 (unde avea misiunea să o contacteze pe doamna Kolontay, ambasadorul URSS la Stockholm, ca să reia negocierile de pace cu guvernul Antonescu), cu doar câteva ore înainte de arestarea mareşalului, apoi fiind secretar de legaţie la Stockholm (numit de guvernul Sănătescu) funcţie în care rămâne până în septembrie 1947.Tot în 1940 revine în ţară pentru satisfacerea stagiului militar, iar între iunie şi noiembrie 1941, participă la campania din Basarabia şi Transnistria ca elev-ofiţer de rezervă. Ca infanterist, Djuvara este rănit uşor la o mână, în faţa Odesei, iar şansa îi surâde, căci, după trimiterea lui la Tiraspol pentru refacere, regimentul este angrenat, dezastruos, în cucerirea Odesei, iar din cei 3.000 de oameni vor scăpa cu viaţă doar 92.

Până în anul 1961, rămâne în exil, militând în diverse organizaţii, fiind secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români de la Paris, apoi jurnalist la Radio Europa Liberă şi secretar general al Fundaţiei Universitare „Carol I”.

În anul 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, cu un contract de doi ani, în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică, la Universitatea din Niamey. Şederea sa în Africa se prelungeşte însă pentru o perioadă mult mai lungă.

În mai 1972 obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei, apoi obţine şi diploma Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris pentru limba sârbo-croată.

Între anii 1984 – 1989, este secretar general al Casei Româneşti de la Paris.

După Revoluţie, în 1990, revine în ţară, între anii 1991 şi 1998 este profesor asociat la Universitatea din Bucureşti, la Facultăţile de Istorie şi de Ştiinţe Politice.

Devine membru de onoare al Institutului de Istorie „A.D. Xenopol” din Iaşi şi al Institutului de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti. Este, de asemenea, membru de onoare al Fundaţiei Culturale Erbiceanu.

În anul 2006, Neagu Djuvara a fost decorat cu Ordinul Naţional „Servicul Credincios” în grad de Mare Cruce, iar în ianuarie 2008, a lansat activitatea Fundaţiei Calea Victoriei prin cursul său de istorie „Cum am trăit secolul XX”.

Pe 5 martie 2010, primeşte din partea ambasadorului francez la Bucureşti ordinul Arts et Lettres în grad de Ofiţer, din noiembrie 2012 este Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti şi din 5 decembrie 2012, deţine titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

La 9 august 2016, istoricului Neagu Djuvara i-a fost conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, la împlinirea a 100 de ani de viaţă.

Este autorul a peste 20 de volume de istorie, diplomaţie, filosofie între care menţionăm „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, seria istorie, Humanitas, 1999, „Între Orient şi Occident. Ţările române la începutul epocii moderne”, ediţia a IV-a, Humanitas, 2006 (o carte pitorească, unde cititorul descoperă viaţa ţărilor române de la începutul secolului al XIX-lea şi un mod inedit, mai nuanţat, de a privi domniile fanariote), „Amintiri din pribegie”, Humanitas, 2012 (o carte memorialistică, în care talentul de povestitor al autorului este bine susţinut de biografia sa excepţională), „Aromânii: istorie, limbă, destin, Humanitas, 2012 sau „O scurtă istorie ilustrată a românilor”, Humanitas, 2013.

În scrierile sale, Djuvara a fost un susținător al continuării cercetărilor referitoare la istoria românilor, punând la îndoială calitatea informaţiilor din perioadele interbelică și comunistă, afirmând că anumite părți ale istoriei au fost accentuate sau suprimate pentru a deservi scopuri politice.

De asemenea, Djuvara a fost un critic al atitudinii excesiv de favorabile occidentului în politica românească, sugerând că societatea și cultura române nu pot fi clasificate ca occidentale.

Deşi a primit şi numeroase critici pentru opiniile sale, Djuvara a rămas un înţelept original, un om comunicativ şi un tip extrem de jovial şi elegant.

Sursa: RADOR (Răzvan Moceanu)

Gabriel Basarabescu

' acum 101 de ani , mai precis la 31 august 1916 ,se nastea Domnul Profesor Neagu Djuvara !!!

La multi ani !!!

Interviu cu Domnul Profesor Neagu Djuvara la implinirea varstei de 101 de ani !!!

Neagu Djuvara - 3 vieti, 100 de ani, 500 000 de carti, milioane de cititori



„M-am nascut la trei zile dupa intrarea Romaniei in razboi. Am avut, pana am plecat in Franta, la varsta de doisprezece ani, extrase de nastere pe care scria «nascut la 18/31 august». Se dadeau ambele date.“ Viata lui Neagu Djuvara incepe asadar in 1916, la Bucuresti, sub semnul aventurii si al peregrinarilor: „Tata insistase in 1917, in toiul Primului Razboi Mondial, ca mama mea, Tinca Gradisteanu, sora ei si noi, copiii, Razvan si cu mine, sa plecam din tara, prin Rusia. A fost o aventura intreaga, fiindca ne-a prins revolutia bolsevica la Petrograd. [...] Am luat ultimul tren catre Helsinki. Din Finlanda am trecut in Suedia, apoi in Norvegia, de acolo, cu vaporul insotit de torpilor, pana in Scotia, marea fiind colindata de submarinele germane. Din Anglia a ajuns mama, cu noi toti, in Franta, unde socrul ei si bunicul meu, Trandafir Djuvara, era refugiat la Le Havre, impreuna cu Curtea Belgiei, pe langa care el era ministrul plenipotentiar al Romaniei.“



„Acestea sunt cele trei vieti ale lui Neagu Djuvara. Cea franceza, cea africana, cea romaneasca. Acesta e miracolul vietii lui Neagu Djuvara: cel al revenirii in tara lui dupa o absenta de 45 de ani, cand, intrebandu-se si intrebat fiind ce mai cauta aici dupa atata amar de vreme, a raspuns pe un ton cu inflexiuni evanghelice: «Am venit ca sa ofer, nu ca sa primesc.»“

Cu adevarat, intoarcerea lui Neagu Djuvara in tara sta sub semnul darului: „La 73 de ani, cand Ingerul compasiunii l-a readus in tara, Neagu Djuvara era perfect fertil si alegru, pregatit pentru o noua tinerete, pe care a trait-o alaturi de noi cu o intensitate, o pasiune intelectuala si o distinctie a civilizatiei admirabile. Cine a avut ochi de vazut, a putut vedea. Cine a avut urechi de auzit, a putut auzi. Mai mult decat a facut Neagu Djuvara pentru noi, nici pietrele nu pot striga. Ingerul compasiunii pentru suferintele irosite in istorie ni l-a adus, iar el si-a facut cu asupra de masura datoria de a ne arata, in carne si oase, noua, celor care am uitat, ce inseamna sa fii civilizat si european intr-o maniera curat romaneasca.“ (Horia-Roman Patapievici)


Despre scrierile sale, Andrei Plesu spune ca „au jucat si joaca, dincolo de valoarea lor intrinseca, un rol esential in reconstructia normalitatii intelectuale romanesti. Dupa decenii intregi in care istoria a trebuit sa se strecoare, ca disciplina, printre nenumaratele clisee ideologice, [...] Neagu Djuvara a readus la rampa istoria vie, istoria ca istorisire, istoria colocviala, prietenoasa, seducatoare, libera de «staif» catedratic si de «exigente» conjuncturale. Lucrarile sale au, de aceea, un efect terapeutic, purificator: ele curata, fara dureri, plamanii neoxigenati ai cititorului autohton si convertesc normativitatea solemna a istoriei de cabinet in pofta vitala de cunoastere, in obiect al curiozitatii tineresti si al bucuriei“.
Seria de autor Neagu Djuvara de la Humanitas, cuprinzand 17 titluri de istorie povestita si istorie traita, numara deja peste 500 000 de carti.

Decenţă şi austeritate, la înmormântarea lui Neagu Djuvara. Onoruri militare pentru „ultimul mare boier din cultura română“

O slujbă de înmormântare pentru Neagu Djuvara a fost oficiată, duminică, la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare", în prezenţa familiei şi a numeroase personalităţi, printre care Andrei Pleşu, Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mihail Şora. Înmormântarea a avut loc cu onoruri militare la Cimitirul Bellu, în prezenţa a zeci de persoane. Neagu Djuvara a fost înmormântat duminică la cimitirul Bellu din Capitală, cu onoruri militare. Zeci de persoane au adus omagiu „ultimului mare boier din cultura română”, între ele numărându-se Constantin Bălăceanu-Stolnici şi Nicolae Manolescu.

Neagu Djuvara a murit, la vârsta de 101 ani, pe 25 ianuarie. „L-am întâlnit, ultima oară, în secţia de terapie intensivă a spitalului „Victor Babeş”. Era somnolent, dar cu un profil suveran, ca al unui prinţ medieval aşezat pe piatra funerară a propriului mormînt. L-am mîngîiat uşor, a deschis ochii, mi-a spus un cuvînt cald şi generos pe care mi-l spunea adesea cînd ne vedeam, iar la urmă, m-a privit intens şi mi-a spus: La revedere!. Ştia, fireşte, că nu se pleacă dintr-o încăpere, fie şi din încăperea vieţii pămînteşti, fără să saluţi politicos. „La revedere, domnule Djuvara! Să-ţi fie drumul luminat şi darnic, pe măsura minunatului dumitale surâs…“, a scris Andrei Pleşu, într-un editorial, „Un destin bine croit: Neagu Djuvara“, publicat pe blogurile „Adevărul“.

„Pentru mine şi mulţi alţii este dispariţia unui om fermecător, care ştia să îţi dea încredere. Reprezenta o specie pe cale de dispariţie. A fost un ultim supravieţuitor al unei tradiţii nobile”, a spus Andrei Pleşu. „Ultimul mare boier din cultura română”, aşa l-a caracterizat Nicolae Manolescu pe Neagu Djuvara. Constantin Bălăceanu Solnici, venit să îi aducă un ultim omagiu prietenului său a afirmat: „Este dispariţia unui cărturar, printre ultimii mari cărturari ai noştri.
O personalitate interesantă, pitorească. Teribilist puţintel, care a supărat pe câţiva, a fost una dintre marile figuri ale secolului nostru”, potrivit news.ro. Sicriul cu trupul neînsufleţit al istoricului şi scriitorului Neagu Djuvara a fost depus vineri la Catedrala greco-catolică "Sfântul Vasile cel Mare" din str. Polonă nr. 50, unde cei care l-au admirat au putut veni să-şi ia rămas-bun în timpul weekendului.

"A fost un om bun, drept, care ştia să recunoască şi să-şi ceară iertare când a greşit, care îi respecta pe cei din jur, care avea un simţ foarte ascuţit al umorului, ştiind să fie ironic în primul rând cu el însuşi. Avea o nobleţe care ne va lipsi", a spus episcopul Mihai Frăţilă, în discursul de la Biserică. Episcopul a citat din dorinţa marelui cărturar de a fi înmormântat

„Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri”, spunea Neagu Djuvara.