Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: 100 de ani de la Marea Unire

100 de ani de la Marea Unire #45827

Ioan Slavici, spion al Imperiului Austro-Ungar/ Istoric: "Şi Arghezi este în aceeaşi poveste, se cunoaşte"

Un document, din 1917, publicat în lucrarea „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri” a istoricului Bogdan Bucur, conţine un nume răsunător din literatura românească: Slavici Ioan. Acest document conţine 4 dosare ce au fost studiate de autor, dosarele fiind despre spioni şi suspecţi de spionaj în favoarea Puterilor Centrale, cu care România era în război.


Un raport al serviciilor secrete române din 1917 îl trece pe marele scriitor român, Ioan Slavici, drept spion sau suspect de acte de spionaj pe teritoriul României, în favoarea Imperiului Austro-Ungar, a arătat istoricul si lectorul universitar Bogdan Bucur, în cadrul emisiunii ZF Live.

”Este vorba de colaborarea lui, şi nu numai a lui. Şi Arghezi este în aceeaşi poveste, se cunoaşte”, susţine istoricul.

Ioan Slavici ar fi practicat spionajul în România şi din convingere şi pentru că era plătit: „ Era plătit ca jurnalist la ziarul Gazeta Bucureştilor”, publicaţia aceasta fiind instrumentul de propagandă al ocupantului german. Despre Slavici afirmă: „era jurnalist şi s-a putut proba în cazul lui şi al altora, că au fost plătiţi direct din bani germani”.

Paradoxal, în cartea sa autobiografică „Închisorile mele”, Ioan Slavici afirmă faptul ca a fost incarcerat în România pentru spionaj, dar a executat o pedeapsă cu închisoarea şi în Austro-Ungaria, ca presupus naţionalist român.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #45828

citirea-rezolutiei-din-1918.jpg


O comoară veche de un secol: documentele Marii Uniri de la 1918

Evenimentele din spaţiul românesc, desfăşurate în această perioadă, au fost consemnate în documente, care, în mare parte, s-au păstrat până astăzi

Marea Unire de la 1918 a avut loc pe fondul frământărilor ce au marcat Europa la începutul secolului XX. Izbucnirea Primului Război Mondial în anul 1914, precum şi declanşarea Revoluţiei Bolşevice în 1917 au fost principalele evenimente care au schimbat în profunzime situaţia politică, economică şi socio-culturală de pe bătrânul continent. Aceste tulburări s-au manifestat şi în provinciile locuite în majoritate de români, care au acum şansa să-şi împlinească un ideal vechi de secole: Unirea.

Evenimentele din spaţiul românesc, desfăşurate în această perioadă, au fost consemnate în documente, care, în mare parte, s-au păstrat până astăzi. Este vorba atât de acte oficiale, cât şi de mărturii ale participanţilor la procesul Unirii. Mai mult decât atât, ne-au parvenit o serie de fotografii, pe care le putem folosi pentru a ne face o imagine mai clară asupra modului în care s-au derulat acele momente.

Vom încerca să vă prezentăm câteva dintre documentele de importanţă majoră, care au marcat procesul Marii Uniri din anul 1918:



Actul Unirii cu Basarabia (Votat de Sfatul Ţării la 27 martie St. V. 1918)

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotaerle ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan”

actul-unirii-cu-basarabia.jpg


Evenimentele din spaţiul românesc, desfăşurate în această perioadă, au fost consemnate în documente, care, în mare parte, s-au păstrat până astăzi

Marea Unire de la 1918 a avut loc pe fondul frământărilor ce au marcat Europa la începutul secolului XX. Izbucnirea Primului Război Mondial în anul 1914, precum şi declanşarea Revoluţiei Bolşevice în 1917 au fost principalele evenimente care au schimbat în profunzime situaţia politică, economică şi socio-culturală de pe bătrânul continent. Aceste tulburări s-au manifestat şi în provinciile locuite în majoritate de români, care au acum şansa să-şi împlinească un ideal vechi de secole: Unirea.

Evenimentele din spaţiul românesc, desfăşurate în această perioadă, au fost consemnate în documente, care, în mare parte, s-au păstrat până astăzi. Este vorba atât de acte oficiale, cât şi de mărturii ale participanţilor la procesul Unirii. Mai mult decât atât, ne-au parvenit o serie de fotografii, pe care le putem folosi pentru a ne face o imagine mai clară asupra modului în care s-au derulat acele momente.

Vom încerca să vă prezentăm câteva dintre documentele de importanţă majoră, care au marcat procesul Marii Uniri din anul 1918:



Actul Unirii cu Basarabia (Votat de Sfatul Ţării la 27 martie St. V. 1918)

„În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia) în hotaerle ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani, din trupul vechii Moldove. În puterea dreptului istoric şi dreptului de neam, pe baza principiului ca noroadele singure să-şi hotărască soarta lor de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama ei România.

Trăiască unirea Basarabiei cu România de-a pururi şi totdeauna!

Preşedintele Sfatului Ţării, Ion Inculeţ, Vice-preşedinte, Pantelimon Halippa; Secretarul Sfatului Ţării, I. Buzdugan”







Declaraţia de Unire a Bucovinei cu România, la 15/28 noiembrie 1918

„Congresul General al Bucovinei, întrunit azi, joi în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuţi, consideră că: de la fundarea Principatelor Române, Bucovina, care cuprinde vechile ţinuturi ale Sucevei şi Cernăuţilor, a făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat ca stat; că în cuprinsul hotarelor acestei ţări se găseşte vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropniţele domneşti de la Rădăuţi, Putna şi Suceviţa, precum şi multe alte urme şi amintiri scumpe din trecutul Moldovei; că fiii acestei ţări, umăr la umăr cu fraţii lor din Moldova şi sub conducerea aceloraşi domnitori au apărat de-a lungul veacurilor fiinţa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară şi a cotropirei păgâne; că în 1774 prin vicleşug Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei şi cu de-a sila alipită coroanei habsburgilor; că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferinţele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naţionale şi care prin strâmbătăţi şi persecuţii căuta să-şi înstrăineze firea şi să-l învrăjbească cu celelalte neamuri cu cari el voieşte să trăiască ca frate; că în scurgerea de 144 de ani bucovinenii au luptat ca nişte mucenici pe toate câmpurile de bătaie din Europa sub steag străin pentru menţinerea, slava şi mărirea asupritorilor lor şi că ei drept răsplată aveau să îndure micşorarea drepturilor moştenite, isgonirea limbei lor din viaţa publică, din şcoală şi chiar din biserică; că în acelaşi timp poporul băştinaş a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogăţiile şi izvoarele de câştig ale acestei ţări, şi despoiat în mare parte de vechea sa moştenire; dară că cu toate acestea bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, aşteptat cu atâta dor şi suferinţă va sosi, şi că moştenirea lor străbună, tăiată prin graniţe nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ştefan, şi că au nutrit vecinic credinţa că marele vis al neamului se va înfăptui prin unirea tuturor ţărilor române dintre Nistru şi Tisa într-un stat naţional unitar; constată că ceasul acesta mare a sunat!

Astăzi, când după sforţări şi jertfe uriaşe din partea României şi a puternicilor şi nobililor ei aliaţi s-a întronat în lume principiile de drept şi umanitate pentru toate neamurile şi când în urma loviturilor zdrobitoare monarchia austro-ungară s-a zguduit din temeliile ei şi s-a prăbuşit, şi toate neamurile încătuşate în cuprinsul ei şi-au câştigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei desrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea desrobirii noastre.

Drept aceea

Noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a ţării şi fiind investit singur cu puterile legiuitoare, în numele Suveranităţii naţionale,

Hotărâm:

Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu regatul României.”

actul-unirii-cu-bucovina-1.jpg


actul-unirii-cu-bucovina-2.jpg


Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/ 1 decembrie 1918

„I. Adunarea Naţională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.

II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplină libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat.

3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.

4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.

5. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.

6. Muncitorimei industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.

V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina, scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara mamă România.

VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştiinţa tuturor acelor naţiuni.

VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.

VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumirei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunei române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii.

Dr. Laurenţiu Oancea Ştefan C. Pop

Notar al Adunării Naţionale Vice-Preşedinte al Adunării Naţionale”


rezolutia-de-la-alba-iulia-1918.jpg


Cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Descoperă te invită să citeşti mai multe materiale dedicate istoriei tumultoase a românilor şi a formării statului nostru:
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #45951

Locurile de cazare din Alba Iulia, epuizate cu aproape un an înainte de manifestările Centenarului/ Proprietarii au crescut preţurile cu cel puţin 50%

Locurile de cazare din Alba Iulia, oraş în care la 1918 s-a votat unirea Transilvaniei cu România, sunt ocupate în proporţie de aproape 100% pentru perioada 30 noiembrie–2 decembrie 2018, când se sărbătoreşte Centenarul Unirii. Unii hotelieri au crescut tarifele şi cu 50 la sută.

sala-unirii-din-alba-iulia15.jpg


Au mai rămas foarte puţine locuri disponibile, iar proprietarii de pensiuni, hoteluri şi alte unităţi de cazare ţin foarte mult la preţ, deoarece au siguranţa că în cele opt luni rămase se vor ocupa.

Un om de afaceri din Alba Iulia, care deţine trei unităţi cu circa 100 de locuri de cazare, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că preţurile nu sunt chiar ca în Cluj-Napoca în perioada Festivalului UNTOLD, însă sunt ”pe măsura evenimentului”.

”Am ţinut la preţ, mai avem locuri libere, şi le ţinem, urmând să fie şi ele rezervate, dar la un preţ pe măsura evenimentului. Noi am făcut pachete pe trei zile, cu all-inclusive. Mese cu meniu tradiţional, vin şi ţuică, din partea casei. De 1 decembrie vom fi naţionalişti, vom împodobi cu însemne tricolore, ne gândim la hore şi muzică patriotică”, a spus acesta.

De asemenea, administratorului unui hotel de trei stele din centrul municipiului Alba Iulia, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că toate locurile s-au rezervat în luna decembrie 2017, când foarte mulţi care au participat la manifestările dedicate zilei naţionale s-au hotărât să vină şi în 2018.

”Au început să se facă rezervări de la 1 decembrie 2017, care au venit atunci au anunţat vă vin şi în 2018. Se simte că este o cerere mai mare în ceea ce priveşte cazarea, pe tot parcursul anului 2018. Preţurile sunt puţin mai mari, dar nu cu mult faţă de anul trecut”, a spus acesta.

Şi hotelurile din zona Cetate a municipiului Alba Iulia, unde se vor organiza manifestările dedicate Centenarului, sunt ocupate în proporţie de 100% de anul trecut.

”Din cursul anului trecut s-au tot făcut rezervări, iar în decembrie a ajuns să fie de 100% ocupat. Sunt persoane din mai multe zone ale ţării care vin. Semnele pe care le avem arată că tot anul va fi cu cel puţin 10% mai bine decât în 2017, având în vedere şi că e anul Centenar. Preţurile la cazare au crescut, dar motivul principal e că s-au scumpit toate. De 1 decembrie 2018 unităţile de cazare au preţuri mai mari, e o creştere undeva la 20%, fiindcă e cererea mai mare. Vă daţi seama, hotelurile care au camere mai puţine e normal să ţină la preţ că oricum se închiriază toate. Nici noi nu am lăsat la preţ, chiar dacă au venit grupuri mari”, a spus reprezentantul unui alt hotel.

De asemenea, alt patron este de părere că toţi proprietarii de unităţi de cazare au crescut preţurile cu cel puţin 50%.

”Şi la noi e rezervat în proporţie de 100%. Preţurile au crescut şi cred că toţi hotelierii au procedat la fel şi până la urmă se face o compensare a cheltuielilor pentru lunile ianuarie şi februarie din acest an, care sunt mai slabe”, a spus acesta.

De asemenea, recepţionerul unui hotel aflat la ieşire din Alba Iulia, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că faţă de anul trecut se simte o creştere a numărului de turişti, iar locurile de cazare din preajma zilei de 1 decembrie 2018 s-au epuizat tot din decembrie anul trecut.

De asemenea, au fost rezervate şi apartamentele şi garsonierele care se închiriază în regim hotelier.

Sunt şi administratori de unităţi de cazare care regretă că au rezervat tot înainte cu un an, deoarece îşi dau seama că puteau scoate un preţ mai bun mai ales în ultimele luni.

Pe site-urile destinate rezervărilor hoteliere în Alba Iulia nu se mai găsesc locuri disponibile, ci doar în împrejurimi, iar administratorii acestora se aşteaptă să fie închiriate până în vară.

În Alba Iulia funcţionează peste 20 de hoteluri şi pensiuni, care dispun de peste 1.000 de locuri de cazare.

Administraţia locală a pus, din 2018, o taxă de promovare turistică, de 4,70 lei, pe zi, de persoană pentru unităţile de trei, patru şi cinci stele, respectiv 2,35 lei, pe zi, de persoană pentru cei care se cazează la alte tipuri de unităţi. Taxa a fost o surpriză neplăcută pentru hotelieri, care şi-au manifestat nemulţumirile în mediul online.

În dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, în Sala Unirii din Alba Iulia, pe atunci cazinou militar, 1.228 de delegaţi din Transilvania au hotărât Unirea cu România.

În 27 iulie 1990, Parlamentul a decis ca 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #45984

Iuliu Hossu, omul care a dat citire proclamației prin care Transilvania a devenit pentru totdeauna parte a României

Actul-Unirii-1918-800x582.png


Iuliu Hossu este cel care a avut onoarea de a citi Actul Unirii de la 1 Decembrie 1918. Avea 32 de de ani pe atunci și, după Unire, avea să devină senator al României Mari.

Se trăgea dintr-o familie de preoți catolici ardeleni și în timpul Primul Război Mondial s-a înrolat voluntar în Armata Austro-Ungară. Ca preot-militar, a ascultat ultimele spovedanii ale soldaților veniți de toate fronturile Europei, indiferent de tabara din care faceau parte. În Ardeal s-a întoars în 1917, când ultimul Împărat al Austro-Ungariei l-a numit episcop de Gherla.

România Mare, atât de dragă lui Iuliu Hossu, avea să fie sfâșiată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În 1940, când mulți au fugit din Cluj din cauza ocupaţiei horthyste, episcopul a condamnat violenţele împotriva românilor, dar şi deportarea evreilor.

Celor care veneau să îi asculte slujbele le spunea cu subiect și predicat: „Să-i ajutaţi pe evrei nu numai cu gândul, dar şi cu jertfa voastră (…), din caldă iubire omenească.”

Odată cu instalarea regimului comunist, a început și persecutarea preoților catolici. În 1948, Iuliu Hossu a fost acuzat de tradare și până în 1950, a fost ținut în arest la domiciliu. Culmea, i s-a propus scaunul de Mitropolit al Moldovei, însă în schimbul acestuia, comuniștii îi cereau să treacă la ortodoxism.

Iuliu Hossu a refuzat și între 1950 și 1955, a fost întemnițat la Sighet. Apoi, trimis la Mănăstirea Căldărușani, unde a avut domiciliul forțat pâna la moarte, în anul 1970. Ultimele sale cuvinte au fost…

„Lupta mea s-a sfârșit, a voastră continuă”.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #45985

Samoilă Mârza, fotograful care a surprins Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918

Samoila-Marza-singurul-fotograf-al-Marii-Uniri-1918-800x470.jpg


Samoilă Mârză, cel care avea să fie cunoscut ca “fotograful Marii Uniri”, este, dacă vreți, un caz clasic de “om potrivit, la momentul potrivit”. Lui Samoilă Mârza i s-a permis să participe la ceremonie din simplul motiv că fotograful oficial al Unirii nu a mai ajuns la Alba Iulia.

Se spune că o imagine face mai mult decât o mie de cuvinte. Dacă e așa, cele 6 fotografii făcute la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918 înseamnă mai mult decât orice carte de istorie.
Au fost făcute de către ardeleanul Samoilă Mârza, cel căruia avea să i se spună “fotograful Marii Uniri”. După ce a terminat liceul în Alba Iulia, Samoilă Mârza a devenit uceninul unui fotograf din Sibiu.

Când a deprins cât de cât tainele acestei meserii, tatăl lui Samoilă Mârza a vândut o pereche de boi pentru a-i cumpăra fiului său propriul de fotografiat.
În timpul Primului Război Mondial, Samoilă Mârza este recrutat în Armata Austro-Ungară și mulțumită specializării sale, a fost repartizat în cadrul serviciului topografic.
După terminarea războiului, s-a întors în Transilvania, cu numai câteva zile înainte de începerea festivităților Marii Uniri. I s-a permis să participe la ceremonie din simplul motiv că fotograful oficial al evenimentului nu a mai ajuns la Alba Iulia.

Dacă vă întrebați de ce anume Samoila Mârza a făcut numai 6 fotografii, ei bine, terhnica vremii presupunea ca subiecții să stea nemișcați câteva minute. Dacă mai punem la socoteală și faptul că 1 Decembrie 1918 a picat într-o duminică extrem de mohorâtă, nu e de mirare că niciunul dintre cei imortalizați nu zâmbește.

Pe atunci, se foloseau clișee fotografice. Pe scurt, niște plăcuțe de sticlă de foarte bună calitate, de pe care ulterior, se făcea developarea fotografiilor.

Din păcate, Samoilă Mârza a vândut multe dintre clișeele sale, e drept, altele decât cele de la 1 Decembrie 1918. O bună parte au ajuns pe mână unor meșteri care le-au transformat în oglinzi.

Samolilă Mârza a fost sărăc în cea mai mare parte a vieții, însă a făcut rost de ceva bani după ce a și-a vândut aparatul de fotografiat Muzeului de Istorie din Alba Iulia.

Cu bani primiți urma să își cumpere un aparat nou, cu care să facă fotografii la festivitățile din 1968, la împlinirea unei jumătați de secol de la Marea Unire. Samoilă Mârză nu a apucat să își vadă visul cu ochii, pentru că a murit cu un an înainte.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #45987

"Coloanei Infinitului" emisiune filatelică cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Cu ocazia Centenarului Marii Uniri, în semn de respect şi recunoştinţă pentru jertfa ostaşilor din Primul Război Mondial, Romfilatelia introduce, luni, în circulaţie emisiunea de mărci poştale "Coloana Infinitului, omagiu eroilor neamului".

Coliţa dantelată, cu valoarea nominală de 31 lei, este un supratipar al emisiunii Expoziţia Filatelică Internaţională "Philexfrance’82", care îl ilustrează pe Constantin Brâncuşi în atelierul său din Paris, alături de o versiune a operei sale, "Coloana Infinitului", informează Mediafax.
Coloana-infinitului.jpg

Romfilatelia introduce în circulație emisiunea de mărci poștale „Coloana Infinitului, omagiu eroilor neamului”.


Constantin Brâncuşi a lăsat României o moştenire unică în lume – "Coloana recunoştinţei fără sfârşit", cunoscută şi sub numele de "Coloana Infinitului".

De-a lungul vieţii, Brâncuşi a experimentat diverse materiale pentru a definitiva forma şi dimensiunile acestei opere, care se numără printre sculpturile sale emblematice.

La iniţiativa Ligii Naţionale a Femeilor Române din Gorj, între anii 1937-1938, Brâncuşi a realizat "Coloana recunoştinţei fără sfârşit", în memoria soldaţilor români căzuţi la datorie în Primul Război Mondial, în luptele de pe Valea Jiului.

Lucrarea, redenumită mai târziu "Coloana Infinitului", este o stilizare a coloanelor funerare specifice sudului României. Sculptura are trei elemente esenţiale – baza îngropată, miezul sau pilonul central de rezistenţă şi coloana propriu-zisă.

Coloana este parte a Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu-Jiu, inaugurat acum 80 de ani, la data de 27 octombrie 1938. Ansamblul se întinde pe 1,5 km, pe o axă est-vest, şi este format din "Masa Tăcerii", "Aleea Scaunelor", "Poarta Sărutului" şi "Coloana Infinitului", întâlnind în cale Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16167
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

100 de ani de la Marea Unire #46057

Congresele de la Babadag

Actiunea de bulgarizare a Tulcei si Dobrogei a culminat cu marele congres pan-dobrogean de la Babadag din 17-18 decembrie 1917 prezidat de Dr. Ognianoff, din care au fost adusi cu forta delegati din cele patru judete ale Dobrogei (Tulcea, Constanta, Caliacra si Durostor) pentru a se vota o motiune adresata Bulgariei si Puterilor Centrale prin care se cerea unirea Dobrogei cu Bulgaria.
Dupa pierderea razboiului de catre bulgari, romanii au procedat ca un popor foarte civilizat si nu s-au razbunat pe bulgari pentru atrocitatile comise. Sanctiunile au fost sporadice, iar starea economica a bulgarilor din Tulcea a ramas in continuare infloritoare.

Nereusind sa obtina de la aliatii sai unirea cu Dobrogea , guvernul de la Sofia ordona agentilor sai sa organizeze la Babadag un congres panbulgar, care sa arate puternicul protest al dobrogenilor. Acest pseudo-congres nu tinea cont ca populatia bulgara a Dobrogei, nu era decat de 14 % . Babadagul a fost ales ca loc al congresului deoarece ”in acest targ si in imprejurimile sale locuiesc majoritatea bulgarilor dobrogeni.
Adunand aici cateva sute de agricultori si zarzavagii de origine bulgara, oameni simpli ca spirit si ignoranti, agentii Sofiei au putut face sa se voteze mai usor, rezolutiile prezentate de ei, a caror citire n-a fost probabil inteleasa de nimeni. Ce valoare, dar, pot avea rezolutiile acestui congres, ordonat de Sofia si tinut sub protectia baionetelor bulgaresti.
Teroarea a impiedicat celelalte nationalitati sa-si zica cuvantul asupra unei chestiuni de o insemnatate capitala pentru ele.” Intre 22-23 septembrie 1918 s-a tinut un al doilea congres, tot la Babadag, cu aceleasi cereri, dar nu a avut acelasi ecou.
O parte din cei mai mari criminali impotriva populatiei romanesti din Dobrogea se retrage o data cu populatia bulgara si se reorganizeaza la Razgrad, unde convoaca un alt congres pandobrogean, organizat de asociatia “Dobrogea”. Aceasta era subordonata militar statului major bulgar si subventionata de guvernul de la Sofia.
Scopul declarat al acestei societati era solidarizarea intregii populatiuni a Bulgariei in jurul ideii de cucerire a Dobrogei si formarea de nuclee in Dobrogea cu scopul de a perturba pacea si a starni nemultumiri. Aceasta societate a fost luata in vizor de serviciul de informatii al Uniunii Sovietice care a vrut sa o transforme in mijloc de propaganda comunista si a scindat-o in doua.
download-5.jpg


Articol preluat de subsemnatul de pe pagina Facebook al Domnului Motoc Corneliu :) :) :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46102

Biserici ale Bucureștiului: Biserica Apărătorii Patriei, lăcaș ridicat de veteranii Primului Război Mondial

centenar-marea-unire-biserica-aparatorii-patriei-primaria-bucuresti-276401.jpg


Material realizat prin Programul Cultural București - Centenar cu sprijinul Primăriei Municipiului București prin Administrația Monumentelor și Patrimoniului Turistic.

Peste 20.000 de suflete își găsesc aleanul, năzuința și-o vorbă bună între zidurile Bisericii Apărătorii Patriei 1, din cartierul cu același nume

“Biserica parohie Apărătorii Patriei a fost fondată și ridicată cu eforturile celor care au fost demobilizați în urma Primului Război Mondial, care au fost împroprietăriți în zona de sud a orașului și care au și dat numele cartierului: Apărătorii Patriei. Această biserică a fost ridicată de veteranii Primului Război Mondial, făuritorii Marii Uniri, și care au dorit să aibă un lăcaș de rugăciune în care să dea slavă lui Dumnezeu pentru izbânda Marii Uniri”, spune preotul paroh al bisericii, Iulian Scoipan.

Prima sfințire a bisericii a avut loc în anul 1937, așa cum glăsuiește actul târnosirii semnat de toți ctitorii.

Pe chipul interior al bisericii se zăresc sfinți evlavioși, pictați în anii ‘50 în tehnica frescă de către pictorii Ionel Ioanid și Iosefina Neghină. Pictura a fost finalizată de Iosif Vas, deoarece pictorul Ioanid a plecat la cele veșnice cu puțin înainte de a-și termina opera. Acum, biserica se află într-un amplu proces de restaurare.

„Începând cu anul 2016, la biserica parohială se desfășoară un amplu proces de restaurare, de reconsolidare”, mai spune preotul Iulian Scoipan.

Biserica adăpostește părticele din moaștele celor doi ocrotitori: Sfântul Nicolae și Sfântul Teodosie de la Brazi.

„Biserica are trei hramuri. Cel istoric a fost așezat chiar de către ctitorii bisericii: Sfântul Ierarh Nicolae. În anii 1970, odată cu construcția clopotniței a fost adăugat Hramul Adormirii Maicii Domnului, iar din anul 2010, odată cu aducerea unor părticele din moaștele Sfântului Teodosie de la Brazi, Mitropolit al Moldovei în secolul al XVII-lea, biserica a căpătat și al treilea hram. Biserica Apărătorii Patriei nu putea să nu aibă un ocrotior român”, mărturisește preotul Iulian Scoipan.

Colecția de odoare sfinte a bisericii nu este foarte numeroasă, dar are o mare valoare sentimentală și istorică. De aceea, parohia și enoriașii au decis să deschidă în curând un mic muzeu cu vechi obiecte liturgice, câteva sfinte evanghelii și icoane, toate martore ale istoriei bisericii lor atât de îndrăgite.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46119

Liviu Rebreanu

Liviu-Rebreanu.jpg


Puțini știu că fratele lui Rebreanu a fost executat pentru că a încercat să dezerteze din Armata Austro-Ungara. Și da, ați ghicit, așa a luat naștere și “Pădurea spânzuraților”.

Liviu Rebreanu s-a născut în noiembrie 1885, la Târlișua, pe atunci, parte a Imperiul Austro Ungar. A fost cel mai mare dintre cei 14 copii ai familiei și printre puținii care au trecut de vârsta adolescenței. Tatăl său era învățător, în vreme ce mama sa făcuse parte dintr-o trupă de actori amatori. De fapt, părinții săi vor fi sursa de inspirație pentru familia Herdelea, care apare în romanul „Ion”.

Ca regulă generală, majoritatea personajelor create de Liviu Rebreanu aveau legătură cu experiențele sale directe. A făcut gimnaziul la o școală maghiară și apoi, liceul german din Năsăud. Așa se face scrierile sale de tinerețe nu erau în limba română.

Alt detaliu interesant este că Liviu Rebreanu se pregătea pentru o carieră militară și după ce a terminat o școală de profil din Budapesta, chiar a fost încadrat ca sublocotenet în Armata Austro-Ungară. După numai doi ani, și-a dat demisia din armată și la câteva luni de la revenirea în civilie, debuta în revista “Luceafărul” din Sibiu. În 1909, a trecut munții și și-a continuat activitatea de publicist la București.

Totuși, condițiile în care a părăsit Armata Austro-Ungară au ridicat oarece semne de întrebare și conform unei convenții cu România, autoritățile de la București l-au arestat pe Liviu Rebreanu. Așa se face că Rebreanu a stat jumătate de an în închisorile de la Văcărești și Gyula.

Poate suna cinic, dar tot răul a fost spre bine. În 1916, România a intrat în război împotriva Austro-Ungariei și Liviu Rebeanu s-a oferit voluntar în Armata Română. Dat fiind cazierul pe care îl avea, solicitarea i-a fost respinsă. De cealaltă parte a frontului, Emil Rebreanu, unul dintre frații lui Liviu, primea “medalia pentru vitejie”. Ca ofițer al Armatei Austro-Ungare, Emil Rebreanu a luptat în Galiția și Italia. însă în 1917, a fost trimis pe frontul cu România.

Nu a vrut să lupte împotriva celor de-un sânge cu el și a încercat, fără success, să dezerteze. Prin urmare, a fost spânzurat și tragedia familiei Rebreanu a stat la baza romanului “Pădurea spânzuraților”.

După Primul Război Mondial, Liviu Rebreanu a fost directorul Teatrului Național din București și vice-președinte al Societății Române de Radiodifuziune. Niciuna dintre aceste funcții nu i-au adus mari satisfacții, motiv pentru care în 1930, a cumpărat în localitatea Valea Mare, de lângă Pitești, unde s-a retras pentru a scrie ultimele sale romane: „Răscoala”, „Gorila”, „Jar” sau „Amândoi”. Lucra mai ales noaptea, și volumul de muncă era direct proporțional cu consumul de cafea și țigări. Cel puțin, așa se explică de ce s-a stins la numai 59 de ani.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46134

Declaraţie adoptată în Parlament, la 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România. Dragnea: Domnule Candu, domnule Leancă, chiar nu avem curaj să spu

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în şedinţă solemnă marţi, 27 martie, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.
Dragnea: Domnule Candu, domnule Leancă, chiar nu avem curaj să spunem ce vrem? Eu vreau să ne unim!

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, marţi, că vrea ca România să se unească cu Republica Moldova, întrebându-i pe Adrian Candu şi pe Iurie Leancă: „Chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem?”.

„(...) Aş vrea să citesc (...) articolul 8 din Actul final de la Helsinki: <<Toate popoarele au mereu dreptul, în deplină libertate, să îşi hotărască când şi dacă doresc statutul politic intern şi extern, fără ingerinţe exterioare şi să îşi urmărească după propria voie dezvoltarea politică, economică, socială şi culturală>>. Pe baza acestui articol s-a reunificat Germania. Dragii mei colegi, domnule preşedinte Candu, domnule vicepremier Iurie Leancă, chiar nu avem atâta curaj să spunem clar ce vrem? Şi ca să nu existe echivoc eu o spun deschis, simplu şi explicit: Eu vreau să ne unim cu Moldova! Vreau să fim împreună în Europa, dar ca o singură naţiune”, a declarat Liviu Dragnea, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului, dedicată Împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Liviu Dragnea a afirmat că va propune Biroului Permanent ca sala de plen a Camerei Deputaţilor să poarte numele primului preşedinte al Parlamentului reunificat al României Mari, Vasile Stroescu.

„România a fost puternică atunci când a fost unită şi va fi unită şi va fi puternică. Acesta este idealul nostru (...) Voi propune Biroului Permanent ca această sală să se numească sala Vasile Stroescu. Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului reunificat al României Mari”, a spus Liviu Dragnea.

România este pregătită să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare

România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republica Moldova, se arată în declaraţia Parlamentului de la Bucureşti, citită, marţi, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

”Parlamentul României constituit în şedinţa solemnă la împlinirea a 100 de ani de la înfăptuirea Unirii Basarabiei cu Patria Mamă, astăzi, 27 martie 2018, consideră ca fiind pe deplin legitimă dorinţa acelor cetăţeni ai Republicii Moldova care susţin unificarea celor două state ca o continuare firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române şi subliniem că acest act depinde de voinţa acestora şi declară că România şi cetăţenii ei sunt şi vor fi întotdeauna pregătiţi să vină în întâmpinarea oricărei manifestări organice de reunificare din partea cetăţenilor Republicii Moldova, ca o expresie a voinţei suverane a acestora”, se arată în Declaraţia Parlamentului României, citită în plen de preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea.

Potrivit documentului, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării, în calitate de organism suprem reprezentativ al Basarabiei, din care făceau parte reprezentanţi ai populaţiei române majoritare şi ai minorităţilor etnice, constituit în concordanţă cu normele democratice ale timpului, în condiţiile disoluţiei Imperiului Ţarist şi ale defăsşurării Primului Război Mondial, ”a dat expresie dorinţei colective de unitate prin adoptarea Actului Unirii”.

Tăriceanu: Doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău va putea reface Unirea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, că, după exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău ”va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă”.

”Vă propun, sub inspiraţia evenimentelor de acum un secol din Basarabia, să încercăm să aprindem în noi înşine pasiunea pentru democraţie care i-a animat pe iluştrii noştri înaintaşi de la Chişinău şi să nu ne amăgim: hotarul de pe Prut nu va dispărea datorită talentului nostru diplomatic sau ştiinţei noastre de a negocia tratate şi acorduri internaţionale. Nu-l vor şterge nici poeziile, cântecele sau declaraţiile patriotice. După exemplul anului 1918, doar vrerea Parlamentelor de la Bucureşti şi Chişinău, exprimând voinţa poporului român din România şi din Moldova va putea reface ceea ce a făcut Sfatul Ţării cu un veac în urmă şi a desfăcut hotărârea arbitrară a marilor puteri totalitare în 1940. Nădăjduiesc, aşadar, că vom găsi curajul, aici la Bucureşti, ca şi la Chişinău, de a lua o asemenea decizie. Numai lipsa de încredere în propria noastră capacitate de a construi împreună o naţiune democratică, liberă şi indivizibilă ne poate împiedica să ne punem şi noi semnăturile pe un Act al Unirii”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu în timpul şedinţei solemne a parlamentului cu ocazia cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

El a mai spus că şedinţa solemnă nu ar trebui să aibă pentru parlamentarii români şi moldoveni deopotrivă, ca şi pentru toţi cetăţenii români şi moldoveni, doar o însemnătate istorică, oricât de monumentală ar fi aceasta.

”Să dovedim, cu ocazia acestei aniversări, că semnificaţia politică a evenimentelor de acum un veac nu şi-a pierdut caracterul actual şi nici capacitatea de a ne mobiliza voinţele. Ideologia naţională a anilor 1930 şi 1940, resuscitată de naţional-comunismul ultimelor două decenii ale regimului totalitar ne-a învăţat să privim Actul Unirii, pregătit cu mari sacrificii şi trudă, proclamat de Sfatul Ţării de la Chişinău pe 27 martie 1918, ca pe un episod memorabil - şi din păcate reversibil - al procesului de înfăptuire a idealului unităţii naţionale româneşti”, a adăugat Tăriceanu.

El a mai spus că Sfatul Ţării a constatat, ”simplu şi firesc”, că poporul moldovean era în fapt parte a poporului român şi că ţara care îşi căuta destinul după destrămarea imperiului ţarist nu era altceva decât o parte înstrăinată a Moldovei istorice.

”Această conştiinţă identitară a fost o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, a unirii. Revoluţia din februarie şi căderea autocraţiei erau trăite de moldovenii de peste Prut ca o şansă istorică de a deveni în sfârşit cetăţeni egali ai unei societăţi libere. Acum un veac, pe 27 martie la Chişinău, ca şi pe 1 decembrie la Alba Iulia, idealul naţional era inseparabil de viziunea democraţiei. Dictaturile secolului al XX-lea ne-au dezobişnuit să asociem revoluţia naţională din 1918 cu revoluţia democratică care, de la Petrograd până la Viena, prin Chişinău, Cernăuţi şi Alba Iulia, a schimbat radical nu numai harta Europei, dar şi modul de a gândi al tuturor europenilor. În ciuda refluxului democraţiei care a început pentru ei în 1938 şi s-a încheiat tocmai in 1989, românii de pe ambele maluri ale Prutului nu au mai abandonat vreodată, chiar dacă nu i-au putut da glas în public, viziunea unei societăţi democratice, în care drepturile şi libertăţile civile şi politice nu sunt darul guvernelor, ci aparţin în mod natural fiecărui cetăţean în parte şi tuturor împreună”, a mai spus în discursul său Tăriceanu.

El a afirmat că printre aceste drepturi politice este şi acela de a trăi liber într-o naţiune întregită şi indivizibilă.

”Acest drept a fost proclamat, în numele poporului dintre Prut, Marea Neagră, Nistru şi vechea graniţă cu Austria, de Sfatul Ţării la 28 martie 1918. Sfatul Ţării nu a fost o adunare reprezentativă abstractă. Membrii adunării aveau chipuri şi nume. Se cuvine să rostim astăzi, cu solemnitate şi recunoştinţă, câteva din numele deputaţilor care au lucrat atunci pentru unire, care au redactat şi adoptat Actul Unirii: Vladimir de Herţa, Pantelimon Erhan, Ion Inculeţ, Pan Halippa, Daniel Ciugureanu, Ion Buzdugan, Vladimir Cristi, Anton Crihan şi mulţi altii dar, desigur alături de ei şi nu în ultimul rând, Constantin Stere.
Nu am citat aici o listă de eroi atemporali ai idealului naţional. Nu am evocat supra-oameni, ci oameni politici, unii dintre ei cu o lungă carieră. În ochii noştri, ei poartă, astăzi, aura nemuririi. Presa vremii nu i-a tratat însă cu o indulgenţă mai mare în nici un caz mai mare decât cea de care beneficiază politicienii zilelor noastre. Câţiva au făcut chiar obiectul unor investigaţii ale instituţiilor de forţă ale statului precomunist. Ce au avut aşadar în plus faţă de noi, oamenii politici de azi, de la Bucureşti şi de la Chişinău? Neîndoielnic, pasiunea pentru democraţie, credinţa că naţiunea se cuvine să fie întregită pentru că este singurul trup cunoscut al democraţiei, unicul cadru constituţional în care democraţia se poate manifesta prin instituţii şi proceduri care să garanteze drepturile şi libertăţile cetăţeneşti”, a punctat preşedintele Senatului.

Călin Popescu Tăriceanu a apreciat că venimentul de acum un secol oferă o lecţie la care trebuie să reflecte fiecare cu mare atenţie.

”Revoluţia democratică a făcut România <întreagă şi mare>, în vreme ce totalitarismul a fragmentat din nou România. Când democraţia este abandonată sau abuzată, naţiunea devine divizibilă şi fragilă. Această lecţie rămâne valabilă şi astăzi. Ca români, am învăţat începând din 1940 că nu litera tratatelor, alianţele internaţionale şi forţa armelor păzesc naţiunea, dar pare că nu am înţeles încă pe deplin că singura pavăză a naţiunii este calitatea democraţiei pe care este capabilă să o pună în operă. Cel mai eficient şi, paradoxal, cel mai puţin costisitor program de înzestrare a unei naţiuni este cel care înarmează fiecare cetăţean cu drepturi şi libertăţi inalienabile, care îl echipează cu cele mai puternice garanţii constituţionale şi procedurale în faţa abuzurilor statului. Pentru că cetăţenii abuzaţi de instituţiile propriului stat nu vor fi predispuşi, orice-ar spune ideologiile naţionaliste şi miturile patriotice, să reziste agresiunii unui stat străin. Trăind sub dictatură în 1940, românii nu au avut forţa morală să refuze ultimatumul sovietic şi dictatul nazist. Au deplâns frângerea naţiunii, dar nu i s-au opus”, a conchis preşedintele Senatului.

„Am aprobat memorandumul referitor la desfăşurarea şedinţei solemne a celor două Camere din 27 martie, care va marca 100 de ani de la alipirea Basarabiei la România”, a anunţat preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, în 13 martie, la finalul şedinţei Birourilor permanente reunite.

Potrivit documentului, în cadrul şedinţei solemne va fi dezbătută şi adoptată „Declaraţia solemnă pentru celebrarea unirii Basarabiei cu Ţara Mamă, România, la 27 martie 1918”, prin care se vor reflecta unitatea poporului şi a limbii române, rolul avut de înaintaşii politici şi drumul ce trebuie să fie urmat de oamenii politici de astăzi, precum şi dorinţa de a continua procesul de modernizare şi integrare instituţională în UE.

Principesa Margareta: Tatăl meu, unul dintre simbolurile unităţii de neam

Principesa Margareta, Custodele Coroanei române, a declarat, marţi, că datoria de a-i „sprijini pe fraţii noştri în afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite”, afirmând că regele Mihai, născut la trei ani de la Marea Unire, a fost „unul dintre simbolurile unităţii de neam”.

„Să ne aducem aminte astăzi de personalităţile din Sfatul Ţării şi de bravii noştri soldaţi care au luptat pentru unirea noastră în anul 1918. Să ne aduce aminte de oamenii noştri politici care indiferent de doctrina lor au conslidat procesul unirii. Să ne aducem aminte de regele Ferdinand şi de regina Maria care niciodată nu şi-au pierdut convingerea că România va fi victorioasă în război şi unită în timp de pace”, a declarat Principesa Margareta, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului, dedicată Împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Contribuţia Casei Regale la integrarea europeană a Republicii Moldova a început acum 100 de ani, în Basarabia străbunicilor săi Ferdinand şi Maria, a precizat Principesa Margareta.

„(...) Unul din simbolurile unităţii de neam a fost tatăl meu. Născut trei ani după Marea Unire, regele Mihai a reprezentat timp de aproape un secol speranţa, demnitatea şi continuitatea, de ambele părţi ale Prutului”, a spus Margareta.

Principesa Margareta a afirmat că datoria de a-i „sprijini pe fraţii noştri în afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite”.

„Astăzi, datoria de a-i sprijini pe fraţii noştri în afara frontierelor României nu trebuie să cunoască limite, nici condiţionări. La 100 de ani de la Marea Unire, după tragedii greu de descris în cuvinte, Coroana română continuă să sprijine aspiraţiile europene ale Republicii Moldova (...)”, a spus Principesa Margareta.

Dăncilă: Să aducem mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în UE

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, la şedinţa solemnă a Parlamentului ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, că guvernul pe care îl conduce este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în UE.

”Guvernul pe care îl conduc este ferm angajat să aducă cât mai aproape momentul în care România şi Republica Moldova vor avea un viitor comun în Uniunea Europeană. Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României”, a declarat Viorica Dăncilă în discursul de la şedinţa solemnă a Parlamentului ocazionată de împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Ea a mai spus că importanţa simbolică a actului unirii Basarbiei cu România, alături de actele unirii Bucovinei şi Transilvaniei, constă în faptul că populaţia acestor teritorii româneşti prin reprezentanţii săi aleşi a decis în mod democratic unirea cu ţara.

”Înaintaşii noştri au ştiut să utilizeze cu înţelepciune oportunitatea istorică ce li se oferea şi să pună piatră de temelie unui viitor mai bun pentru copiii lor, iar istoria le-a dat dreptate. Azi, 100 de ani mai târziu avem toate motivele să fim la fel de încrezători cum erau ei, că viitorl nostru va fi unul strălucit, atât timp cât la baza lui vor sta valorile democratice care permit dezvoltarea unei societăţi sănătoase. Eu cred cu putere că viitorul nostru va fi din nou unul comun, că ne vom reuni curând în sânul familiei europene, onorând astfel lupta strămoşilor noştri, bărbaţi, dar să nu uităm şi femeile”, a adăugat Dăncilă.

Premierul a adăugat că momentul Centenarului este atât un prilej de onorare a trecutului, cât şi unul de reflecţie privind viitorul României, stat profund ataşat valorilor şi principiilor europene şi euro atlantice.

”Rădăcinile comune, valorile culturale şi spirituale care ne unesc fundamentează relaţia privilegiată dintre Bucureşti şi Chişinău. Am învăţat de la generaţia unirii lecţia faptelor şi a gesturilor întemeietoare. Cuvintele ne unesc, faptele fac mai trainică unirea. Vă asigur că România a fost şi va fi întotdeauna alături de Republica Moldova”, a mai spus Dăncilă.

Ea a amintit că una dintre primele vizite oficiale externe a efectuat-o la Chişinău.

”Am transmis atunci, subliniez din nou şi acum, susţinerea fermă şi consecventă a parcursului european al Republicii Moldova din convingerea că locul său este în familia statelor europene. Relaţia nostră este una solidă dorim să concretizăm cât mai multe proiecte comune care să aducă beneficii şi o viaţă mai bună cetăţenilor din Republica Moldova. Am în vedere aici sprijinul din domeniul sănătăţii, al educaţiei, al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor. Susţinem conectarea Republicii Moldova la Europa, fie că ne referim la conectarea strategică, fie că vorbim de conectarea la nivelul infrastructurii. Sprijinim reformele instituţionale iniţiate de autorităţile de la Chişinău, esenţiale şi din perspectiva parcursului european al Republicii Moldova”, a menţionat Viorica Dăncilă.

Premierul a menţionat, totodată, că viitoare şedinţă comună care va avea loc în acest an în Republica Moldova va întări colaborarea între Bucureşti şi Chişinău.

”Guvernul pe care-l conduc are toată deschiderea să ofere susţinere colegilor de la Chişinău. Experienţa de 11 ani a României în UE precum şi perioada de pregătire pentru aderare sperăm să contribuie la facilitarea şi scurtarea drumului Republicii Moldova spre statutul de membru în construcţia europeană. Susţinem aplicarea Acordului de asociere cu Republica Moldova şi considerăm că semnarea acestui acord a consfinţit intrarea Republicii Moldova pe un traseu clar, ireveresibil, de apropiere de Uniunea Europeană. Este răspunsul nostru conun la aşteptările cetăţenilor din Republica Moldova legate de siguranţă, prosperitate şi consolidarea democraţiei”, a conchis premierul

Premierul a subliniat că "Republica Moldova este şi va rămâne o prioritate pentru Guvernul României".

În acelaşi context a evocat, ca primă femeie prim-ministrul al României, numele singurei femei prezentă în Sfatul Ţării, Elena Alistar Romanescu, preşedinta Ligii Femeilor Moldovene din Basarabia, care cu "ardoare şi devotament a contribuit la atingerea idealurilor românilor de pe ambele maluri ale Prutului".

" 'Neştearsă va rămâne în memoria mea această zi sfântă', spune Elena Alistar Romanescu, despre prima zi în care s-au reunit în Sfatul Ţării. Neşterse ar trebui să rămână în memoria noastră actele glorioase ale precdeseorilor noştri", a mai afirmat Dăncilă.

Dan Barna (USR): Avem acelaşi ideal: un popor român unit, într-o Europă unită

Liderul USR, Dan Barna, a declarat marţi, că România şi Republica Moldova au acelaşi ideal, cel al unui popor unit, într-o Europă unită, adăugând că viitorul european este singurul care are potenţialul să ne unească.

„România, Moldova, românii de pe ambele maluri ale Prutului, noi cu toţii, de fapt, avem nevoia, astăzi, de un nou model de patriotism. Unul ancorat în memoria care ne uneşte, în memoria lui 1918, iar altul proiectat într-un viitor european, comun, pentru că viitorul European este singurul care are, acum, potenţialul să ne unească. Nu ştiu când va intra Moldova în Uniunea Europeană. Astăzi, privind prin lupta cotidianului mediat, perspectiva pare foarte îndepărtată, dar în 1913 sau 1914, perspectiva unirii nici nu exista şi, în doar patru ani, ea s-a produs”, a susţinut Barna, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului, dedicată Împlinirii a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Acesta a adăugat că nu ştie când va fi România o ţară suficient de credibilă şi de puternică în Europa pentru a susţine politic şi economic aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

„Istoria unui popor nu este însosţită, în mod curent, de miracole. Miracolul apare ca miracol la capătul unei speranţe cu puţine şanse de realizare. În 1918, idealul unirii a devenit, brusc, realitate. A fost miracolul nostru de la capătul speranţei. După 100 de ani, avem nevoie de un nou ideal, oricât de îndepărtat, oricât de improbabil. De fapt, cum istoria are bunul obiecei să se repete, avem acelaşi ideal: un popor român unit, într-o Europă unită”, a susţinut liderul USR.

Dan Barna a spus că, în prezent, se vede o reactivare a naţionalismului, în cele mai întunecate forme.

„Intoleranţă, xenofobie, rasism sau violenţă. Este oare aceasta singurul răspuns posiibl la întrebarea: ce este patriotismul? Singurul fel în care poţi fi oare patriot, astăzi, este să-i împingi la marginea societăţii pe cei care sunt diferiţi de tine? Iei o banderolă pe brat, iei un steag în mână şi scandezi lozinci. Doar asta înseamnă să fim patrioţi? Iei un spray în mână, scrii pe toate zidurile: Basarabia e România, gata, e suficient? Eşti sau suntem patrioţi?”, a întrebat preşedintele USR.

Barna a precizat că răspunsul la această întrebare va putea fi dat numai când vom cunoaşte care este idealul nostru.

„Tragedia Basarabiei, tragedie pe care avem datoria de a o evoca, astăzi, în Parlamentul României, este, de fapt, tragedia unei întregi Europe Centrale şi Răsăritene, sfârtecată prin pactul sovieto-german din august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov. Pentru Basarabia, ca şi pentru Bucovina de Nord, acest act de gangsterism international a însemnat exportul soluţiei staliniste de desţărare făurită prin violenţă, deportare şi sânge. E bucata noastră de istorie amară din secolul trecut”, a adăugat Barna.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46145

Unirea Basarabiei cu regatul României, o istorie oficială

Istoria unirii Basarabiei cu regatul României începe oficial 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) şi se încheie pe 28 iunie 1940, când Rusia anexează din nou Basarabia, în urma pactului Ribbentrop-Molotov.

Însă, încă din aprilie 1917, reprezentanţi ai românilor basarabeni s-au întrunit pentru a vota o moţiune prin care se cerea autonomia administrativă, economică şi religioasă a Basarabiei. Astfel, se dorea o republică moldovenească autonomă, în cadrul statului federativ rus, în contextul destrămării imperiului ţarist.

În18 aprilie/1 mai 1917 a avut loc la Odesa o mare adunare populară, la care au participat peste 10.000 de persoane şi ulterior, la Chişinău s-a desfăşurat un congres al preoţilor şi învăţătorilor, unde s-a cerut un mitropolit român, autonomie şi formă de guvernământ proprie.

Tot în aprilie se înfiinţează Partidul Naţional Moldovenesc, condus de Vasile Stroescu, cu concursul fruntaşilor Pantelimon Halippa, Pavel Gore, Vladimir Hertza şi a transilvăneanului Onisifor Ghibu, al cărui obiectiv era cel de coordonare al mişcării de autodeterminare şi în programul căruia se prevedea ca Basarabia să îşi "cârmuiască singură viaţa ei dinăuntru ţinând seama de drepturile naţionale al tuturor locuitorilor ei".

În luna august a aceluiaşi an s-a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc din Basarabia, cu un program social-economic destinat ţărănimii.

Un moment critic s-a înregistrat în vara lui 2017, după constituirea Ucrainei ca republică independentă de Rusia, când Rada de la Kiev a revendicat Basarabia.

Între 8/21 şi 14/27 septembrie 1917 a avut loc la Kiev Congresul Popoarelor din Rusia, unde s-a statuat dreptul la autodeterminare al tuturor popoarelor din fostul imperiu şi unde Basarabia a participat cu o delegaţie de şase membri.

La Chişinău a avut loc o tentativă nereuşită de organizare a unui congres militar moldovenesc, guvernul revoluţioar rus refuzând să aprobe reuniunea. S-a luat în considerare impunerea autodeterminării pe cale "revoluţionară" şi se decide convocarea congresului Ostaşilor Moldoveni la Chişinău 20 octombrie/2 noiembrie 1917.

La acest congres au participat 989 delegaţi, ofiţeri români şi circa 200.000 de militari, adunarea asumându-şi rolul de reprezentativitate pentru întreaga Basarabie şi luăndu-şi dreptul de proclamare a autonomiei politice şi administrative, în baza principiului autodeterminării şi a considerentelor de cultură, naţionalitate şi istorie proprie.

De asemenea, congresul a decis convocarea Sfatului Ţării, în calitate de adunare aleasă şi reprezentativă.În urma alegerilor pentru reprezentanţii în Sfatul Ţării au fost aleşi 150 de deputaţi, forul începându-şi activitatea la 21 noiembrie/decembrie 1917. Primul preşedinte al Sfatului Ţării a fost ales în unanimitate Ion Inculeţ.

La 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Ţării proclama autonomia Basarabiei.

Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, s-a proclamat Republica Democratică Moldovenească, ca stat federativ legat de Rusia. Noua entitate era condusă de un "Consiliu al Directorilor" al cărui lider era Petre Erhan.

După preluarea puterii de către bolşevici în Rusia, la 24 ianuarie 1918 se decide declararea independenţei Republicii Democratice Moldoveneşti. Preşedintele republicii a fost ales Ion Inculeţ, iar şeful guvernului devine doctorul Daniel Ciugureanu.

Pe fondul unei stări de anarhie întreţinută de bolşevici , a reţinerii de către aceştia a unor deputaţi din Sfatul Ţării, la cererea Consiliului Directorilor, guvernul Brătianu trimite peste Prut două divizii de infanterie şi două de cavalerie.

La 13/26 ianuarie 1918, armata română, sub conducerea generalului Ernest Broşteanu, a intrat în Chişinău şi a restabilit ordinea. Unităţile bolşevice s-a retras la Tighina, fără a opune rezistenţă şi sunt neutralizate pe 7 februarie.

La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale.

În luna martie s-a conturat evident soluţia de unire a Basarabiei cu România ca unică alternativă pentru Republica Democratică Moldovenească, mai ales că Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni pentru anexarea unor părţi ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului şi Cetatea Albă.

S-a decis ca unirea să se facă în urma unei deliberări în Sfatul Ţării. În 27 martie 1918 s-a deschis şedinţa Sfatului Ţării pentru adoptarea unirii. Au luat cuvântul preşedintele Ion Inculeţ şi prim-minstrul român Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului român. Unirea se aprobă cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.

Conferinţa de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu România

La 28 octombrie 1920 România a semnatat tratatul de la Paris cu Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia care prevedea: "Considerând că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată; Considerând că populaţiunea Basarabiei a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România", părţile contractante recunoşteau "suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest hotar".


După 22 de ani, în anul 1940, efectele unirii au fost anulate, când în urma pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietică a anexat Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa.

Personalităţi ale Unirii

-Vasile Stroescu - primul preşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc

-Pantelimon Halippa sau Pan Halippa - publicist şi om politic basarabean. A fost preşedintele Sfatului Ţării care a votat Unirea la 1918. A fost ministru în diferite guverne. A fost persecutat politic de Membru corespondent al Academiei Române exclus în 1948, repus în drepturi în 1990.

-Paul Gore sau Pavel - istoric român basarabean, membru de onoare (1919) al Academiei Române, preşedinte al Partidului Naţional Moldovenesc.

- Onisfor Ghibu - profesor de pedagogie, membru corespondent al Academiei Române, politician.

- Vladimir Hertza - jurist şi politician, primul primar al oraşului Chişinău după Marea Unire din 1918.

- Teofil Ioncu - politician, membru al Sfatului Ţării.

-Gherman Pântea - director general al apărării în guvernul Basarabiei, membru al Sfatului Ţării, primar al oraşului Chişinău şi primar general al Odesei.

- Ion Inculeţ - preşedintele Sfatului Ţării al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru, membru titular al Academiei Române.

-Petre Erhan - preşedintele Consiliului Directorilor al Republicii Democratice Moldoveneăti.

- Daniel Ciugureanu - medic, politician, prim-ministru al Republicii Democratice Moldoveneşti, ministru în patru guverne ale României Mari.

- generalul Ernest Broşteanu

- Constantin Stere - politician, jurist, scriitor.

-Alexandru Marghiloman - prim-ministru al României în 2018.

Adunarea Sfatului Ţării s-a întrunit din nou în şedinţă specială, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea necondiţionată şi a adoptat
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46214

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46216

AUDIO: Bucureștii Marii Uniri

Bucuresti-Calea-Victoriei-1914-Athenee-Palace-640x333.jpg


București FM a lansat seria de emisiuni dedicate Anului Centenar.
Pe 98,3FM se difuzează în fiecare miercuri, de la 13:30, o rubrică ce conține un interviu cu o mare personalitate, pentru a marca importanța Marii Unirii și a Anului Centenar.

„Cum traiau si cum se imbracau bucurestenii acum 100 de ani - Bucurestii Marii Uniri”
Player audio
05:0506:00Folosește tastele săgeată sus/jos pentru a mări sau micșora volumul.
1. „Participarea marilor actori la Infaptuirea Unirii din 1918, interviu Corina Iliescu”
5:55
2. „Emanciparea femeii și stilurile vestimentare, dupa 1918 - Bucurestii Marii Uniri, interviu cu Maria Camelia Ene”
5:32
3. „Cum traiau si cum se imbracau bucurestenii acum 100 de ani - Bucurestii Marii Uniri”
6:00
4. „Cum arata Bucurestiul in anul Marii Uniri - interviu cu Lelia Zamani, doctor in istorie, cercetator la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti”
5:09
5. „Implicarea Reginei Maria in realizarea Marii Uniri - interviu cu prof. dr. Gabriela Istrate”
6:53
6. Implicarea scriitorilor romani in războiul care a dus la Marea Unire. Vorbitor: scriitorul Stefan Mitroi
5:04
7. Contextul socio-politic dinainte de război. interviu cu prof univ dr. Ilie Bădescu, Directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române
5:24
8. Societățile de binefacere si implicarea femeilor in sprijinirea si îngrijirea ostasilor romani. Vorbitor: istoric Georgeta Filitti
5:07
9. Plecarea si revenirea familiei regale de la/la Palatul Cotroceni. Vorbitor: dir.adj.al Muzeului National Cotroceni, Stefania Dinu
5:25
De asemenea, sub titlul Bucureștii Marii Uniri va fi realizat un serial radiofonic de 30 de minute, dupa un format original marca București FM, ce va fi difuzat pe tot parcursul anului 2018, în ultima seară de vineri a fiecarei luni, de la ora 20:30.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46222

Istorie adevarata !

  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

100 de ani de la Marea Unire #46229

Generaţia Marii Uniri, episodul 5. Cum i-a forţat Iuliu Maniu pe unguri să renunţe la Transilvania

646x404.png


Iuliu Maniu, condamnat în comunism de Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti la închisoare pe viaţă pentru „crimă de complot“ şi „înaltă trădare“, şi-a trăit ultimii ani în penitenciarul din Sighet. Înainte de arestare, îndepărtase Transilvania de Austro-Ungaria şi o îndreptase, în 1918, spre Unirea cu Vechiul Regat al României, iar în 1944 îl sfătuise pe Regele Mihai să-l demită pe mareşalul Ion Antonescu.

„Dacă privim înapoi la suferinţele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele vărsat, nu ştim cum să mulţumim lui Dumnezeu că ne este dat nouă, celor din generaţia de acum, să trăim aceste timpuri de înălţare. (...) Istoria ne-a învăţat că nu trebuie să aşteptăm nimic de la împăraţii străini şi de la fiii altor neamuri, ci de la propriile noastre puteri. Adevărul ce ne călăuzeşte acum e singura noastră forţă, care ne poate ţine în viitor, aceea provenită prin unirea tuturor românilor.“ Aceste cuvinte răsunau pe 1 decembrie 1918 la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. Erau vorbele lui Iuliu Maniu, un bărbat brunet cu ochi albaştri, un lider politic pentru mulţi dintre cei strânşi acolo. Iuliu Maniu a crescut într-o casă de pereţii căreia atârnau portrete de-ale revoluţionarilor de la 1848 şi printre ei erau bunicul său şi Simion Bărnuţiu, pe care i-a admirat dintotdeauna.

Din „Testamentul moral-politic“ al lui Maniu aflăm că, pentru el, anul 1848 rămăsese un simbol al curajului, căci se gândea cum conducătorii acelui eveniment au stabilit drumul pe care aveau să-l urmeze mai multe generaţii de români din Transilvania. El a venit pe lume vreo 25 de ani mai târziu, pe 8 ianuarie 1873, în oraşul Şimleu Silvaniei din judeţul Sălaj de astăzi. Iar una dintre amintirile pe care le-a păstrat până la bătrâneţe are legătură cu perioada de la 9 ani, când îşi făcea lecţiile pentru şcoală, în limba maghiară, şi repeta în prezenţa tatălui, Ioan Maniu, faptele eroice ale regilor Austro-Ungariei – Transilvania aparţinea la acea vreme de Ungaria. Ascultându-l, tatăl lui a exclamat: „Bieţii copii, ce de minciuni trebuie să înveţe!“. Deşi era nevoit să reţină astfel de naraţiuni istorice pentru şcoală, Iuliu Maniu a început să fie atent şi la conversaţiile celor mai în vârstă, ale căror viziuni şi povestiri erau diferite de ceea ce aflase din cărţi. Interesul lui pentru recent formatul Regat al României avea legătură şi cu alegerile profesionale şi politice ale lui Ioan Maniu, susţinut financiar şi îndrumat în carieră chiar de Simion Bărnuţiu, unul dintre organizatorii Revoluţiei de la 1848.

Datorită acestui mentor, care îi era şi unchi, tatăl lui Iuliu Maniu şi-a finalizat studiile juridice la Pesta, iar la Viena a obţinut titlul de doctor şi aşa şi-a îndeplinit dorinţa de a „sta faţă cu orice inamic al românilor“ şi de a apăra „dreptul neviolabil al naţiunii“, cum reiese din corespondenţa lui cu Bărnuţiu. Aşadar, Ioan Maniu nu se regăsea în spaţiul subordonat maghiarilor şi se preocupa doar de bunăstarea altor români din Transilvania. „Conduita ireproşabilă“ din liceu De asta, nici fiul lui, Iuliu Maniu, nu s-a simţit în largul său printre adolescenţii maghiari de la Liceul Calvin din Zalău, unde s-a înscris după şcoala primară din Blaj. Dar, până la urmă, nu i-a mers chiar aşa rău acolo: a învăţat latină şi greacă, dar şi despre opere precum „Eneida“ şi „Iliada şi Odiseea“, iar la Bacalaureat, în 1890, a fost premiat pentru „conduită ireproşabilă“. Apoi, a păşit pe urmele tatălui şi a făcut studii juridice la Cluj, Budapesta şi Viena.

De pe când era student la Cluj, devenise membru al Partidului Naţional Român, în vremuri marcate de lupta românilor împotriva „pactului dualist“ semnat în 1867 de Viena şi Budapesta, în urma căruia s-a format Austro-Ungaria. În acel an, Transilvania, care fusese principat autonom în Austria, a intrat în componenţa Ungariei. De asta au apărut, în 1869, Partidul Naţional al Românilor din Banat şi Ungaria şi Partidul Naţional Român din Transilvania, unite, într-un final, sub Partidul Naţional Român din Transilvania, cu scopul, printre altele, să redobândească autonomia Transilvaniei şi să introducă prin lege dreptul de a folosi limba română în zonele locuite de români, în justiţie şi în administraţie. În acelaşi timp, Maniu a contribuit la întemeierea Societăţii Academice „Petru Maior“ a studenţilor români din Transilvania şi a fost ales chiar preşedinte al instituţiei – şi cu acest rol pe umeri, a participat la Congresul studenţilor români de la Roman, după ce a trecut graniţa pe ascuns în Regat. Doi ani mai târziu, şi-a extins interesele politice şi a înfiinţat Societatea Studenţilor Români, Sârbi şi Slovaci, care milita pentru desprinderea Transilvaniei de Austro-Ungaria. Pentru că şi-a dorit să lupte în continuare pentru asta şi n-a vrut să fie departe de-ai lui, îndată ce-a terminat cu învăţătura la Viena, Maniu a început o nouă viaţă la Blaj, unde aveau loc anual întâlniri pentru evocarea Revoluţiei de la 1848, şi a devenit avocat al Mitropoliei de acolo, funcţie de care s-a despărţit abia în 1915.

De vorbă cu Constantin Stere „Ce aş putea adăuga încă, pentru a întări convingerea în noi? Că unirea tuturor românilor este şi o necesitate de viaţă a românilor de pretutindeni? Această unire noi avem dreptul să o pretindem pe baza fiinţei noastre naţionale unitare. Suntem toţi de aceeaşi tradiţie şi cu aceleaşi aspiraţii. Ce ar mai putea să împiedice ca această unire ce există între noi, în sufletele noastre, să se înfăptuiască în realitate, ca această naţiune română să fie un singur trup şi suflet?“Aşa şi-a continuat Maniu discursul de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, de pe 1 decembrie 1918. Erau gândurile care îl măcinaseră şi în anii Primului Război Mondial. Invazia Serbiei de către Austro-Ungaria, în iulie 1914, a fost un moment deconcertant nu numai pentru Maniu, ci pentru toţi românii. Încă la Blaj, din cauza situaţiei apăsătoare, Maniu nu ştia încotro să o apuce. Într-o zi de august, i-a scris lui Valeriu Branişte, om politic şi publicist, cum că avocatura nu-l mai satisfăcea, pentru că nu mai avea nici clienţi, nici entuziasm. De asemenea, îi vorbea în acele rânduri despre prea puţinele informaţii la care avea acces, legate de desfăşurarea operaţiunilor militare, culese doar din ziare, de fapt. Îl deranja şi că autorităţile maghiare aşteptau din partea conducătorilor Partidului Naţional Român din Transilvania să semneze declaraţii de loialitate, în perioadă de război, iar el le considera nenecesare şi simţea că accentuau lipsa de încredere în români. Nu şi-a pus iscălitura pe astfel de acte.

Când Consiliul de Coroană a cerut, în iulie, intrarea României în război de partea Puterilor Centrale şi împotriva Rusiei, Alexandru Marghiloman, recent şef al Partidului Conservator, amintea că, dacă s-ar lua această decizie, s-ar ajunge la „părăsirea pentru foarte multă vreme a ideii românismului în Austria şi în alte locuri“. Vasăzică, o mişcare binevenită ar fi fost declararea neutralităţii statului român, aşa cum Ionel Brătianu, atunci preşedinte al Consiliului de Miniştri, i-a propus lui Ottokar Czernin, reprezentantul Austro-Ungariei la Bucureşti. N-a mai durat mult şi Consiliul de Coroană de la Sinaia a proclamat neutralitatea României, iar fix în acea perioadă, Constantin Stere, preşedintele Sfatului Ţării din Basarabia, şi Iuliu Maniu s-au întâlnit la Braşov să dezbată noua stare a ţării. Primul susţinea că Rusia trebuia înfrântă şi voia să implice România alături de Austro-Ungaria ca să elibereze Basarabia, iar celălalt considera că, de fapt, era nevoie de prăbuşirea monarhiei habsburgice. Cu timpul, Maniu îşi schimbase viziunea politică; n-a mai năzuit doar la independenţa naţională în cadrul monarhiei, ci la unirea cu Vechiul Regat şi de aceea nu voia ca România să lupte alături de Puterile Centrale: Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman şi Bulgaria. Ceea ce nici nu s-a întâmplat, pentru că, din 1916, România a aderat la Antanta, din care făceau parte Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus. Dar el fusese recrutat şi încorporat în armata austro-ungară.

Deşi trecuse de 40 de ani şi nu mai era obligat să facă stagiul militar, în 1915, Maniu a fost trimis pe front. S-a întâmplat pentru că l-ar fi deranjat pe prim-ministrul ungar Tisza István, când a solicitat o întrevedere în frunte cu o delegaţie a românilor din Transilvania, ca să discute despre drepturile acestora. Mai mult, după ce a izbucnit războiul, Maniu n-a semnat o declaraţie prin care Guvernul maghiar chema România să lupte lângă Austro-Ungaria. „Aceasta era o răzbunare personală a prim-ministrului austro-ungar, Tisza István, deoarece, în calitate de jurist-consult al Mitropoliei de la Blaj, Iuliu Maniu era scutit de la efectuarea serviciului militar. El figura, de altfel, în tabelul cu funcţionarii ce urmau a fi scutiţi de serviciul militar care fusese întocmit de către mitropolitul Victor Mihaly. Însă, la ordinul expres al contelui Tisza, care i-a cerut Ministrului Cultelor, Jankovics, să expedieze urgent o telegramă Mitropoliei de Blaj, Iuliu Maniu nu a beneficiat de această scutire şi urma să plece pe front“, a declarat istoricul Marin Pop într-un interviu pentru „Adevărul“ din 2015. În iunie 1916, Maniu era ofiţer de artilerie în Regimentul 26, în munţii Tirolului, pe frontul din sud, iar în toamna lui 1917, se afla cu armata habsburgică pe frontul italian, experienţă despre care i-a vorbit lui Branişte într-o carte poştală. L-a copleşit drumul până la râul Piave, unde se duceau „lupte mari“, care n-aveau să se liniştească. „Suntem cu toţii în mâna lui Dumnezeu. În el mi-i toată nădejdea“, mai nota el.

Anul 1918 l-a găsit pe Maniu tot pe frontul italian de la Piave, în poziţia de comandant de baterie al Regimentului 14 Artilerie, însă la scurtă vreme, în condiţiile înfrângerilor succesive ale Austro - Ungariei, a dezertat şi s-a întors la Arad. Acolo, a fost de faţă la adunarea Consiliului de conducere al PNR şi a ieşit cu misiunea de a se ocupa de afacerile externe şi militare ale Transilvaniei. Între timo, monarhia Austro-Ungariei se prăbuşise, aşa că a călătorit şi la Viena ca să-i reprezinte pe românii din Transilvania. Oraşul era însă dezorganizat din pricina evenimentelor recente – chiar şi instituţia poliţiei îşi pierduse controlul, ceea ce a dus la numeroase furturi şi agresiuni fizice. Atunci, Maniu a restabilit ordinea cu ajutorul soldaţilor români reuniţi în Viena imediat ce şi-au încheiat datoria militară. Pe 31 octombrie 1918, au întocmit Sfatul Soldaţilor, iar cu acea ocazie, Maniu a rostit un discurs menit să le amintească soldaţilor şi ofiţerilor, a scris istoricul Apostol Stan în volumul biografic „Iuliu Maniu, naţionalism şi democraţie“, următoarele obligaţii: subordonarea doar faţă de superiorii militari români şi jurământul pentru steagul tricolor.

Ulterior, Maniu a anunţat Guvernul maghiar, prin intermediul lui Ioan Ardeleanu, reprezentantul românilor din Transilvania la Budapesta, că soldaţii şi ofiţerii români nu aveau să i se mai subordoneze. Şi, îndată, a transferat comanda unităţilor româneşti din Viena de la ofiţerii austrieci la cei români. Vreo 50 de zile, aceştia s-au străduit să menţină ordinea, acţiune favorabilă şi pentru românii din Transilvania, către vieţile cărora s-ar fi putut extinde haosul. În ciuda tuturor responsabilităţilor avute pe cap, Maniu, atunci preşedintele Consiliului Naţional al Românilor din Transilvania, a pregătit inclusiv plecarea la Paris a doi subordonaţi, care să-l susţină pe ministrul României, în timpul negocierilor preliminare de pace. În acelaşi timp, la Arad, aveau loc negocierile dintre români şi maghiari, iar Maniu a contribuit la adoptarea hotărârii Consiliului Naţional privind separarea de Ungaria. Şi-a sosit şi ziua de 1 decembrie 1918! Pentru cei prezenţi la Marea Adunare de la Alba Iulia, Maniu era de multă vreme o personalitate politică, aşa că-l aşteptau cu sufletul la gură. Nicolae Iorga, de pildă, l-a numit „înfăptuitorul“ actului de la Alba Iulia. Unirea Transilvaniei cu România însemna pentru Maniu calea către prosperitate şi libertate pentru toţi românii, în special pentru ţărani, pe care îi vedea drept o clasă socială sărmană, pe care o nouă reformă agrară ar fi putut să o ridice. Totodată, se gândea că venise vremea să se dezvolte industria şi comerţul. „Noi suntem un popor de ţărani, tot ce vedem înaintea noastră, în haine negre şi cu minţi luminate, a ieşit din popor. Niciunul nu poate zice că obârşia lui nu este de la plugul român, de la pământul românesc, de unde-şi scoate credinţa lui în viitor. De aceea, Marele Sfat Naţional cere o reformă agrară radicală ca să se împartă pământul ţăranilor, ca această clasă ţărănească, izvorul necesar al forţelor, să fie puternică.“

Zilele următoare, Consiliul Dirigent, organism politic provizoriu, cu atribuţii executive, legislative şi administrative, şi-a stabilit sediile la Sibiu şi la Cluj. În frunte cu Maniu, consiliul îşi crea strategia ca să integreze Transilvania în Vechiul Regat şi primii paşi politici au fost următorii: a trimis actul unirii autorităţilor de la Bucureşti prin Iuliu Hossu, Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida-Voievod, după care Maniu şi Aurel Vlad au venit în capitală, să ia parte la o şedinţă a Consiliului de Miniştri. Extenuat din pricina muncii neîntrerupte ca preşedinte al Consiliului Dirigent, Maniu îi relata lui Branişte că avea „enorm de mult de lucru“ şi că se întâlnea cu „multe şi mari greutăţi“. Într-o altă scrisoare, de data asta pentru Vaida-Voievod, menţiona „multiplele şi grelele afaceri“ care îl copleşeau. Cu toate astea, îşi păstra credinţa în Dumnezeu şi lucra cu sârg. De exemplu, una dintre realizările imediate ale lui Maniu şi implicit ale Consiliului a fost introducerea limbii române în administraţia publică.

Izvorul Partidului Naţional Ţărănesc Nimic nu era lesne de construit la scurt timp după Unire, iar Maniu ştia asta, ba chiar aflăm şi din ultimele fraze ale discursului de pe 1 decembrie: „Trebuie să ţinem apoi seama de greutăţile unei tradiţii la unire. De aceea, Marele Sfat Naţional a hotărât ca până la întrunirea Constituantei să se dea ţinuturilor noastre o autonomie provizorie, ca această tranziţie să se facă fără greutăţi, căci nu în două-trei zile se poate face o perfectă unitate în organizaţia administrativă şi judiciară. (...) Vă rugăm să primiţi unanim proiectul nostru de Rezoluţie. Acest proiect arată cărarea pe care, mergând înainte, ne vom putea atinge idealul şi să punem temelia unei Românii Mari şi unite, care în veci una să fie, şi în ea să se înfăptuiască spiritul desăvârşitei democraţii şi dreptatea socială“.

646x404-40.jpg


Ion Mihalache (dreapta jos), la procesul din 1947 După alcătuirea României Mari, Maniu şi-a îndreptat energia spre dezvoltarea PNR – formaţiuni politice precum PNL şi Partidul Poporului, puternice în Vechiul Regat, i-au făcut oferte care ar fi implicat o asimilare de către unul dintre acestea, în niciun caz o extindere. Ceea ce era exclus. În cele din urmă, în 1922, PNR a fuzionat cu Partidul Conservator Democrat, pe care cel dintâi l-a absorbit. Maniu a rămas preşedinte, iar vicepreşedinţi au fost Goldiş, Vaida-Voievod şi Ştefan Cicio Pop. Patru ani mai târziu, colaborările politice au continuat, iar Partidul Ţărănesc al lui Ion Mihalache s-a unit cu PNR şi aşa a preluat Maniu funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc. „Pe parcurs, ţărănismul ca doctrină îşi deschide puternic orizontul social. Se urmărea coeziunea tuturor categoriilor sociale bazate pe muncă, inclusiv a muncitorilor şi intelectualilor“, scrie istoricul Apostol Stan în cartea despre Iuliu Maniu şi circumstanţele epocii. „Scopul era nu adversitatea de clasă amputată acestei formaţiuni politice, ci o nouă armonie socială bazată pe organizarea unor comunităţi cooperatiste“.

Liderii PNŢ, piept în piept cu Guvernul Petru Groza Liniştea Partidului Naţional Ţărănesc şi a României s-a încheiat în timpul guvernării legionare. Mai mulţi membri PNŢ nu erau agreaţi de Garda de Fier din cauza poziţiei antifasciste, printre aceştia şi Virgil Madgearu, secretarul general al Partidului, pe care l-au asasinat în noiembrie 1940. Maniu – de trei ori prim-ministru al României între 1928 şi 1933 – nu avea încredere nici în mareşalul Ion Antonescu, instaurator al dictaturii militare după înlăturarea legionarilor, aşa că a plănuit lovitura de stat din 23 august 1944, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, cu scopul de a scoate ţara din alianţa cu Germania Nazistă. De fapt, Maniu l-a îndemnat pe regele Mihai să îl demită pe Antonescu, a povestit Corneliu Coposu (foto), fost secretar general adjunct al PNŢ, în „File dintr-un jurnal interzis.“ Maniu şi Coposu au fost rude prin alianţă: Elena Bărnuţiu, fiica politicianului Simion Bărnuţiu, era verişoara primului şi mătuşa celuilalt. România a luptat ulterior de partea URSS-ului, însă, după încheierea războiului, Maniu, oricât a încercat, n-a reuşit să îngrădească influenţa sovietică.

În primăvara lui 1945, URSS l-a numit pe Petru Groza prim-ministru al României, iar între hotărârile luate de guvernul condus de el s-a numărat suspendarea unor ziare ţărăniste şi liberale precum „Dreptatea“ şi „Viitorul“. În plus, pe Groza îl incomodau nume precum Iuliu Maniu şi Dinu Brătianu, preşedintele Partidului Naţional Liberal. Sub aceste presiuni, Maniu, care se baza pe sprijinul regelui Mihai în ce privea o posibilă demitere a lui Groza, căuta susţinere şi în rândul americanilor. Preşedintele PNŢ voia să impună un guvern reprezentativ, însă ruşii, în vara lui 1945, şi-ar fi dat acordul cel mult pentru o reprezentare în guvern a PNŢ şi PNL, numai dacă Constantin Vişoianu – ministru de Externe în fostul Guvern Rădescu – ar fi preluat atribuţiile lui Maniu în partid. Ajutorul presei occidentale În condiţiile în care Statele Unite priveau în continuare cu atenţie desfăşurarea acţiunilor politice din Europa de Est, dar şi pentru că Maniu şi Dinu Brătianu insistau, într-o duminică, pe 19 august, regele Mihai i-a transmis personal lui Groza că americanii sprijineau formarea unui guvern reprezentativ. Dar Groza a refuzat, regele l-a demis, premierul nu a acceptat hotărârea lui Mihai I şi astfel s-a ajuns la greva regală. Între august 1945 şi ianuarie 1946, regele nu a mai semnat actele Guvernului Petru Groza, iar organul executiv a funcţionat ilegal.

Apoi, în toamna lui ’46, rezultatul alegerilor parlamentare a scos încă o dată în evidenţă apropierea de Uniunea Sovietică: Blocul Partidelor Democrate, din care făceau parte şi Partidul Comunist Român, şi Partidul Social Democrat Român, au obţinut mai multe voturi decât grupări istorice precum PNŢ şi PNL. Până atunci, Maniu trimisese proteste către Ministerul de Interne şi către Comisia Electorală Centrală, căci opoziţia ştiuse cum procedau primăriile, cu instrucţiuni de la Guvern: o mulţime de cetăţeni n-au fost trecuţi în registrul electoral tocmai pentru a facilita fraudarea alegerilor. Cum au aflat rezultatele, liderii opoziţiei au acuzat guvernul de falsificarea votului, iar Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Corneliu Coposu şi alţii le-au dat vestea mai multor ziarişti străini cu care păstraseră legătura.

O condamnare şi o celulă Pentru că tensiunea politică era din ce în ce mai mare, o parte dintre reprezentanţii PNŢ au găsit oportunitatea de a fugi din ţară, aşa că, în iulie 1947, la Tămădău, la vreo 40 de kilometri de Bucureşti, i-au aşteptat două avioane. Printre ei erau Ion Mihalache şi Nicolae Carandino, dar n-au apucat să se îmbarce, că i-au arestat serviciile secrete comuniste. La scurtă vreme, l-au încătuşat şi pe Maniu. Celula lui Maniu de la Sighet Deşi încă nu începuse procesul, autorităţile comuniste şi-au luat dreptul de a-i acuza pe cei pe care voia preşedintele PNŢ să-i trimită în străinătate că şi-ar fi propus pornirea unui război civil în România. Au organizat şi adunări populare anti-PNŢ şi au răspândit afişe cu detalii despre aşa-zişii trădători. În acest timp, în presa străină ajungeau informaţii despre cum românii aşteptau ca regele Mihai să schimbe soarta ţării şi să-i scape de comunişti. În luna octombrie a aceluiaşi an, a fost procesul mai multor naţional-ţărănişti – Maniu, Mihalache, Carandino – la Tribunalul Militar al Regiunii a II-a Bucureşti. Acolo au fost învinuiţi de încercarea de a răsturna Guvernul Petru Groza, iar dovada ar fi fost chiar refuzul lui Maniu de a recunoaşte rezultatele alegerilor parlamentare. În acele momente, Maniu a respins acuzaţiile, dar poziţia lui n-a contat. A fost condamnat la „temniţă grea pe viaţă“ pentru „crimă de complot, înaltă trădare, tentativă de surpare a ordinei constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la înaltă trădare prin necredinţă şi participare la tentativa de trecere frauduloasă a frontierei“.
Cel puţin pentru politicienii americani, singura greşeală a lui Maniu ar fi fost loialitatea şi dorinţa de a rămâne aproape de Occident. În 1951, liderul naţional-ţărăniştilor a fost transferat de la Penitenciarul din Galaţi la cel din Sighet, împreună cu Mihalache, Carandino şi alţi foşti membri ai formaţiunii politice, şi acolo şi-a văzut sfârşitul, pe 5 februarie 1953. Iar autorităţile comuniste au azvârlit amintirea lui când l-au aruncat în groapa comună a Cimitirului Săracilor din Sighet.
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6829
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.