Grigore Vieru si-a prezis moartea, intr-o poezie dedicata lui Eminescu
Legamint
Lui Mihai Eminescu
“Stiu, cindva, la miez de noapte
Ori la rasarit de Soare,
Stinge-mi-s- or ochii mie
Tot deasupra cartii Sale
Am s-ajung atunce, poate
La mijlocul ei aproape
Ci sa nu inchidetI cartea
Ca pe recile-mi pleoape
S-o lasati, asa, deschisa
Ca baiatul meu, or fata
Sa citeasca mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.
Iar de n-au s-auza dinsii
Al stravechii slove bucium
Asezati-mi-o ca perna
Cu totii codrii ei in zbucium
Iata o poezie premonitorie a poetului basarabean, Grigore Vieru! Am extras-o din “Antologia scriitorilor din Basarabia”, aparuta in anul 2004, dar ea a fost scrisa, se pare, cu mult timp inainte de anul 2004, pentru ca astazi sa vedem in ea ..”o exceptionala premonitie” si o poezie “testament”. Poetul se intorcea de la aniversarea zilei de nastere a lui Mihai Eminescu, atunci cind a avut accidentul fatal, ce i-a cauzat “plecarea” din lumea aceasta. Mesajul poeziei pare halucinant: “Stinge-mi-s- or ochii mie/ Tot deasupra cartii Sale”! Si, iata, asa s-a intimplat. Grighore Vieru s-a stins “deasupra cartii lui Eminescu”. Dar, aceasta, nu pentru ca ar fi vorba aici despre vreo intimplare, cit pentru ca Vieru transimte prin moartea sa un mesaj: ”LasatI cartea lui Eminescu deschisa pentru copii”, caci “poezia lui Eminescu ascunde buciumul, cintectul incredibil al slovelor stravechi”. Asadar, cu multi ani inainte de momentul “tragic”, poetul Grigore Vieru isi punea “legamintul” in cuvinte, pentru a-l implini acum. Moartea sa are un scop maret; acela de a atrage atentia asupra nevoii de continuitate a cintecului eminescian. Dorinta de a-l “transmite” mai departe pe Eminescu este – de fapt – un “Legamant”, care face ca ziua nasterii lui Eminescu sa devina si ziua mortii lui Grigore Vieru. Aceasta legatura sioncronistica extraordinara (caci Vieru este cel mai mare poet basarabean, iar Eminescu este si va ramine mereu geniul poeziei romanesti) apare ca un mesaj, ce ne este descifrat prin poezia “Legamant”. Vieru pare a spune: Voi muri pentru ca slova lui Eminescu sa fie transmisa copiilor”! Un asemenea deznodamint incredibil apare astazi si pe fondul unei stari de spirit negative, provenita din rindurile unor oameni de cultura, care incearca sa-l demitizeze pe Eminescu sI, prin aceasta, sa rapeasca accesul copiilor din viitor la “frumusetea” spiritului si a sufletului romanesc. Grigore Vieru” isi implineste prin moartea sa (intr-un moment de aniversare a nasterii lui Eminescu) legamintul exprimat in poezie; ”Ci sa nu inchideti cartea/Ca pe recile-mi pleoape”! Lasati cartea lui Eminescu deschisa, spune Vieru, care a murit de ziua lui Eminescu. Este un mesaj incredibil in destinul lui Grigore Vieru si in insasi moartea sa. Sensibilitatea extraordinara a acestui poet de peste Prut, care ne-a incintat pe totI cu slovele sale pline de gratie si de putere, nu putea avea alte surse decit acelea care au dat nastere sI lui Eminescu. “Gena constiintei inalte” poate fi gasita sI regasita de catre aceia ce-si pot inalta sufletul si mintea in tarimurile misterioase ale ideilor, in tarimurile incredibil de puternice ale spiritului, capabil – iata - sa lege intre ele destinele, evenimentele de viata, dar si puterea de a le cunoaste pe acestea, cu mult timp inainte de a se intimpla. Poetii se conecteaza la simboluri si la semnificatii care scapa omului de rind, transmise - insa - din lumile cele mai pure ale constiintei. SI constiinta romaneasca, profund ancorata in sufletul lui Vieru, ne transmite prin el ca “n-avem voie sa inchidem niciodata cartea lui Mihai Eminescu”! Ce destin minunat, ce frumoasa sI minunata existenta a fost Grigore Vieru, a carui morte devine “mesaj national” “Nu inchidetI cartea lui Eminescu”! Este “cartea” ce s-aseaza “ca perna” intru odihna eterna a lui Grigore Vieru, asa cum singur a prezis. Dumnezeu sa-l odihneasca in iubirea sa infinita!