Bine ai venit,
Vizitator
|
Noutati despre celulele care ar putea regenera inima, descoperite de romani
La cinci ani dupa prima recoltare de sange placentar in regim privat din Romania, Institutul National de Patologie “Victor Babes” a incheiat un parteneriat cu prima banca de celule stem de la noi din tara, compania Cord Blood Center din Cluj, cu ajutorul careia vor fi realizati pasi importanti in studierea telocitelor, precum si in medicina regenerativa. Una dintre noile descoperiri consta in faptul ca telocitele ar putea contribui la repararea pulmonara si la refacerea muschiului schleletic, alaturi de “repararea cardiaca” dupa infarctul miocardic. “Tandemul telocite-celule stem este un subiect de interes general pe plan mondial. Peste tot in lume exista interes pentru studierea acestor celule, numai in Romania nu se intampla acest lucru. Aici nu exista nicio teza de doctorat care sa trateze telocitele. Avem nevoie de fonduri de cercetare pentru a ne putea dezvolta. In momentul de fata noi suntem niste simpli vanzatori de idei, dar de idei fezabile”, a declarat Acad. Laurentiu Popescu, Presedintele Academiei de Stiinte Medicale din România. Cu referire la la spijinul oferit de compania Cord Blood Center, Tudor Panu, director general, a declarat: “Avem o obligatie importanta fata de cercetare. Oferim acest sprijin financiar deoarece consideram ca investim in cercetarea de varf pe plan mondial si pentru ca medicina regenerativa ar putea fi pasul viitor in medicina”. “De ce exista un interes scazut in Romania pentru studierea telocitelor? Din pacate nu stim ce gandesc romanii, dar va pot spune ca exista publicatii care au interdictie sa vorbeasca despre telocite”, a completat acad. Laurentiu Popescu, fara sa ofere explicatii pentru presupusa interdictie invocata. Telocitele, prezente in aproape toate organele corpului, coordoneaza prin intermediul prelungirilor extrem de lungi si subtiri alte tipuri celulare, stabilind cu acestea contacte de tip “sinapse stromale”. Grupul cercetatorilor romani condusi de Laurentiu Popescu a studiat prezenta telocitelor atat in organe cavitare (inima, tub digestiv, plaman, uter, trompa uterina), cat si necavitare (pancreas, glanda mamara, placenta), si in invelisul organelor (pleura, pericard, peritoneu). In decursul cercetarii, s-a pus accent pe implicarea de maxima importanta a telocitelor in recuperarea cardiaca dupa infarctul miocardic. Cercetatorii au descoperit acest tip de celule cautand altceva. “Studiam de mai multi ani mucoasa gastrica si intestinala cu ajutorul unui microscop. In timpul studiilor am vazut in pancreas ca invelisul celulelor stem si niste prelungiri nu sunt doar celulele stem, ci altceva”, a spus Acad. Popescu. Cercetarile se desfasoara la Institutul National de Patologie Victor Babes, unde “culturi de celule sunt puse in contact cu celule stem si telocite”. Celulele stem fac minuni odata injectate la un pacient care a supravietuit unui infarct miocardic: ele repara, practic, miocardul. Telocitele sunt “aghiotantii” celulelor stem, directionandu-le. “Incercarile de tratament, daca sunt puse in combinatie si cu telocitele, vor duce la rezultate si mai bune”, a declarat Acad. Laurentiu M. Popescu. Mai multe info aici: https://www.prostemcell.ro/stiinta-cercetare/telocitele-cheia-regenerarii-inimii-dupa-infarct.html |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Celulele staminale deschid noi frontiere in medicina
Specialistii de la Harvard Medical School din Boston au anuntat o importanta descoperire: celulele staminale din lichidul amniotic genereaza tesuturi care pot fi transplantate copiilor bolnavi. "Utilizarea celulelor staminale din lichidul amniotic deschide noi frontiere in medicina, favorizand trecerea de la farmacologie la terapii celulare", a confirmat prof. Dario Fauza, potrivit Quotidiano.net. "Cu ajutorul acestor celule am reusit sa reconstruim in laborator un stern, o parte de diafragma si un segment de trahee. Experientele efectuate pe animale au dat rezultate optime. Acum asteptam unda verde in ceea ce priveste aplicarea acestor metode la om", a subliniat expertul. Potrivit sursei citate, datorita acestei noi abordari terapeutice, s-ar putea rezolva problemele erniei diafragmatice congenitale, patologie grava care impiedica dezvoltarea normala a plamanilor, metoda fiind aplicabila si in bolile cardiace, respiratorii si transplanturi de os. In acest moment, echipa de la Harvard Medical School se afla in asteptarea autorizatiilor din partea FDA (Food and Drug Administration), autoritatea americana care va decide daca experientele pe om vor putea fi demarate, astfel incat sa se poata interveni asupra anumitor malformatii genetice utilizand celule din lichidul amniotic, precizeaza sursa. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Minunile pe care le fac celulele stem pentru inima
Injectarea de celule stem in inima i-a scapat pe pacienti de durerea acuta din piept, o problema care nu se trata eficient pana acum. Studiile arata ca acest tratament cu celule luate din maduva osoasa reface vasele de sange care nu pot fi altfel reparate. Rezultatul nu poate fi obtinut prin proceduri precum stentul si angioplastia, informeaza Technology Review. Doctorul Douglas Losordo a lucrat mai bine de zece ani incercand sa gaseasca metode de refacere a inimii cu ajutorul celulelor stem ale pacientului. El este singurul care foloseste o anumita celula stem, denumita CD34+, care se crede ca ajuta la cresterea unor vase de sange. Oamenii cu astfel de probleme nu au putut fi ajutati de medici intr-un mod prea eficient pana acum. Problema care se manifesta prin dureri in zona pieptului nu poate fi tratata nici cu medicamente. "Celulele par a fi un mod natural de a ajuta la repararea tesutului afectat", spune specialistul american. Exista si un dezavantaj: in cadrul testelor, inima a eliberat o enzima care este secretata doar cand apare o afectare a acelei zone. O alta problema este aceea ca pacientii care au primit o doza mai mica de celule stem s-au simtit chiar mai bine decat cei cu o cantitate mai mare. Acesta este inca un semn de intrebare pentru cercetatori. Mai multe teste vor fi facute pe un esantion mai mare de pacienti la sfarsitul acestui an. https://www.ziare.com/viata-sanatoasa/inima/minunile-pe-care-le-fac-celulele-stem-pentru-inima-1106834 |
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel
|
|
|
Trebuie sa vrei, si daca vrei, poti!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Transplant de trahee artificiala cu celule stem, realizat in Suedia
Medicii suedezi au reusit recent sa realizeze o grefa de trahee artificiala realizata din celule stem. Operatia este considerata un succes, iar in urma cu cateva zile medicii au realizat un al doilea transplant de acelasi tip, primul pacient caruia i s-a efectuat operatia reluandu-si viata normala. Traheea este constituita dintr-o structura sintetica pe care sunt inserate celule stem de la pacient, astfel incat sistemul imunitar al bolnavului sa nu respinga grefa. Operatia prin care s-a realizat grefa a durat 12 ore, iar pacientul a petrecut ulterior doua luni in spital si intr-un centru de specialitate. Cel de-al doilea pacient care a beneficia de o grefa de trahee este un american in varsta de 30 de ani care suferea de un cancer al traheei. Medicii suedezi intentioneaza sa extinda tehnica la esofag si chiar la plamani sau la inima. Sursa: Realitatea.net |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Celulele stem ar putea reda vederea persoanelor nevăzătoare
Două persoane nevăzătoare par să îşi recapete vederea după ce au urmat un tratament experimental cu celule stem embrionare. Sunt mai bine de 10 ani de când celulele embrionare au fost izolate pentru a putea fi crescute în laborator. În tot acest timp, majoritatea cercetărilor din domeniu au fost efectuate pe animale de laborator. Noul studiu a testat pentru prima dată efectele unui tratament cu celule embrionare asupra corpului uman. Cercetătorii de la Universitatea din California au implantat celule stem embrionare în unul din ochii fiecărui participant la studiu. Unul dintre voluntari suferea de o formă "uscată" de degenerare maculară, cauzată de vârstă (cea mai des întâlnită cauză a orbirii), iar celălat suferea de o afecţiune congenitală, cunoscută drept boala Stargardt şi care duce la pierderea totală a vederii. Pentru niciuna dintre aceste afecţiuni nu există tratamente. După patru luni, pacienţii au dat semne de îmbunătăţire a vederii, fiind capabili să citească litere de dimensiuni din ce în ce mai mici de pe panoul de control oftalmologic. Pacientul care suferea de maladia Stargardt şi care, la începutul studiului, nu vedea nicio literă de pe acest panou, a ajuns să vadă primele 5 cele mai mari litere. Totuşi, specialiştii spun că la pacientul care suferă de degenerare maculară, efectele de îmbunătăţire a vederii s-ar putea datora unor factori psihologici, deoarece chiar şi ochiul netratat a înregistrat performanţe mai bune. În ciuda îmbunătăţirilor, cei doi participanţi la studiu sunt încă nevăzători, conform definiţei legale. Scopul studiului a fost acela de a demonstra că tratamentul cu celule stem embrionare este unul sigur pentru oameni, neurmărind îmbunătăţirea vederii. Din acest motiv, specialiştii s-au declarat mai mult decât mulţumiţi, mai ales că nu au apărut semne care să indice respingerea celulelor. După colectare, celulele stem embrionarea se pot transforma în orice fel de celulă, având capacitatea de a le înlocui pe cele defecte din organism. Oamenii de ştiinţă speră să valorifice aceste celule pentru a crea ţesuturi şi a le înlocui pe cele deteriorate. Cu toate acestea, procesul este unul controversat, în condiţiile în care colectarea celulelor stem distruge embrionul. Sursa: AP Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Oamenii de ştiinţă au reuşit să fabrice neuroni pornind de la celule ale pielii
Mergând pe cale deschisă de primele experimente reuşite de clonare, soldate cu crearea oii Dolly, oamenii de ştiinţă scoţieni au crescut în laborator celule nervoase, obţinute din celule ale pielii prelevate de la persoane ce sufereau de afecţiuni neurologice şi psihice. Studiind neuronii astfel obţinuţi, specialiştii speră să afle mai multe despre caracteristicile genetice şi biochimice asociate cu aceste maladii. Experimentele au avut loc la Centrul de Medicina Regenerativă al Universităţii din Edinburgh, Marea Britanie. Oamenii de ştiinţă au pornit de la ideea de a studia celulele din creierul persoanelor cu tulburări neurologice (maladia Parkinson, scleroză multiplă) şi psihice (schizofrenie, tulburare bipolară), dar fără a recurge la prelevarea de celule direct din creier, deoarece acesta este o manevră foarte periculoasă pentru pacienţi. De aceea, cercetătorii au mers pe o cale ocolită, pentru a obţine celule identice cu cele din creierul pacienţilor: au prelevat celule din piele, le-au transformat în celule stem, iar apoi au "îndrumat" aceste celule stem să se transforme în celule nervoase. (Celulele stem sunt celule primordiale ale organismului, aşa-numite pluripotente, adică având capacitatea de a se transforma în diverse tipuri de celule. În laborator, în funcţie de condiţiile de mediu în care sunt crescute, din celule stem se poate obţine o mare varietate de celule diferite.) Astfel, cercetătorii dispun de un stoc de celule nervoase identice cu cele din creierul pacienţilor cu diferite tulburări. Aceste celule pot fi utilizate pentru a studia caracteristicile lor asociate cu boala şi pentru a testa efectele unor medicamente. Aceeaşi metodă poate fi folosită, spun cercetătorii, pentru a obţine celule identice cu cele din ficat şi inimă, organe în cazul cărora este dificilă practicarea biopsiilor. Sursa: The Guardian Sursa: Descopera |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Un plasture cu celule stem va «şterge» urmele infarctului
În viitorul apropiat, persoanele care au suferit un infarct vor putea beneficia de un tratament cu celule stem extrase din propria inimă, folosite apoi pentru a „pansa“ ţesutul cardiac vătămat. Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Louisville din Kentucky, SUA, au recurs iniţial la un studiu cu celule stem pentru a testa nivelul de siguranţă al procedurii. Însă cercetătorii au constatat că injectarea de celule stem nu doar că acţionează ca un plasture pentru cicatricele de pe muşchiul inimii, ci ajută şi la îmbunătăţirea capacităţii inimii de a pompa sânge în organism. Oamenii de ştiinţă au declarat că acesta este primul caz raportat în care celulele suşă cardiace au fost folosite pentru a trata afecţiuni cardiace la oameni. În trecut au fost realizate teste cu celule stem recoltate din muşchii scheletici sau din măduva osoasă. Îmbunătăţeşte funcţia cardiacă Testul preliminar a fost realizat unor persoane cu insuficienţă cardiacă şi care erau supuse unei operaţii de bypass cardiac. În timpul intervenţiei, cardiologii au extras o porţiune de ţesut cardiac din atriul drept al inimii. Apoi, cercetătorii au izolat celule stem din acea mostră de ţesut, pe care le-au cultivat în laborator până când au obţinut aproximativ două milioane de celule suşă pentru fiecare pacient. După 100 de zile de la prelevare, celulele au fost reinjectate în corpul pacienţilor. Medicii au monitorizat apoi funcţia cardiacă a persoanelor tratate, măsurând în mod special eficienţa cu care inima pompează sânge, folosind fracţia de evacuare a ventriculului stâng (cantitatea de sânge care părăseşte acel ventricul la fiecare bătaie a inimii). Astfel, în cazul tuturor celor 14 pacienţi cărora li s-a administrat tratamentul, cercetătorii au putut constata că, în patru luni de la injectare, capacitatea inimii de a pompa sânge în organism a crescut de la 30,3% la 38,5%. În cazul celor şapte pacienţi care nu au primit tratamentul nu s-a observat nicio modificare a fracţiei de evacuare a ventriculului stâng. Eforturi din mai multe direcţii Cu câteva luni înaintea acestui studiu, cercetătorii de la Universitatea Columbia, SUA, au anunţat şi ei că au găsit o metodă pe bază de celule stem care ajută la refacerea ţesutului cardic afectat de infarct. Astfel, ei au obţinut rezultate încurajatoare prin aplicarea unei grefe formată din celule suşă dezvoltate în culturi in vitro pe o inimă bolnavă. În urma acestei proceduri, s-a putut constata că în locurile unde a fost aplicat „plasturele" au început să se formeze noi vase de sânge, stimulându-se procesul de regenerare a ţesutului iniţial. În prezent, oamenii de ştiinţă încearcă să dezvolte un plasture cardiac contractil folosind celule stem umane care să ajute atât la regenerarea muşchiului cardiac, cât şi la cea a compartimentelor vasculare din zona respectivă. De asemenea, ei au studiat modul în care celulele care formează plasturele respectiv îşi dezvoltă abilitatea de a genera forţă mecanică şi activitate electrică atunci când acesta este aplicat pe zona vătămată de infarct. Specialiştii testează şi modul în care aceste funcţii pot fi modulate prin culturi in vitro. Se pot extrage şi din grăsimea umană Un alt studiu, realizat de această dată de cercetătorii olandezi de la Universitatea „Erasmus" din Rotterdam, arată că celulele stem extrase din grăsimea abdominală grăbesc refacerea muşchiului inimii după un atac de cord. Specialiştii au demonstrat că implantarea de celule stem provenite din ţesutul adipos din zona taliei la nivelul cordului, în decurs de 24 de ore după infarct, îmbunătăţeşte cu 15% funcţia cardiacă după şase luni de la administrare. Momentan, terapia este în stadiu experimental, iar cercetările continuă pentru a determina cu exactitate modul în care aceste celule acţionează, astfel încât tratamentul să poată fi folosit la scară largă. Descoperirea românească, telocitele, o şansă în plus În toamna anului 2011, cercetătorii de la Institutul „Victor Babeş" din Bucureşti au anunţat descoperirea care a uimit lumea medicală internaţională: telocitele. Acestea sunt celule umane cu rol-cheie în regenerare, care ar putea reface inima după infarct. Telocitele sunt prezente în apoape toate ţesuturile organismului, în capilarele sangvine, în terminaţiile nervoase, inclusiv în organe precum inima, tubul digestiv, uterul, trompele uterine, plămânii, pancreasul, glanda mamară, dar se găsesc şi în placentă. Ele au forma unei caracatiţe, datorită „tentaculelor" lungi şi subţiri (telopode) cu care sunt prevăzute, formând reţele tridimensionale, şi sunt de dimensiuni microscopice, de câţiva microni. Potrivit oamenilor de ştiinţă români, telocitele acţioneză în tandem cu celulele stem, stimulând regenerarea ţesuturilor. Astfel, ele ar putea fi folosite cu succes pentru refacerea musculaturii cordului după un infarct, dar şi pentru refacerea unor muşchi scheletici. Această descoperire este cu atât mai importantă cu cât completează eforturile specialiştilor în medicină regenerativă, care în ultimii ani testează diverse metode de a corecta capacitatea scăzută de regenerare a ţesutului inimii prin injectarea de celule stem. Astfel, telocitele ar putea permite dezvoltarea unor noi tehnici de transplantare a unor strucuri care să includă celule stem şi telocite şi care să aibă o capacitate mai mare de grefare. Sursa: Adevarul.ro Multa sanatate si... Doamne-ajuta! |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: by daniel. Motiv: subiect
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: ciresaru
|
Urmele atacului de cord vor putea fi vindecate cu ajutorul celulelor stem
În curând, ţesutul cardiact afectat de infarct va putea fi vindecat cu ajutorul celulelor stem extrase din inima pacientului. În timpul unui atac de cord, inima este privată de oxigen ca urmare a formării unui cheag de sânge. Prin urmare, chiar dacă după eveniment inima pacientului se vindecă, ţesutul afectat se cicatrizează şi nu mai poate pompa sângele la fel de bine ca înainte. Din acest motiv, cercetătorii din întreaga lume se străduiesc să găsească o metodă prin care să vindece ţesutul cardiac. Oamenii de ştiinţă de la Cedars-Sinai Heart Institute au efectuat un studiu pentru a vedea dacă celulele stem extrase din inima pacientului pot ajuta la repararea propriului ţesut cardiac. Studiul a fost realizat pe 25 de pacienţi. La o lună după ce au suferit un atac de cord, pacienţii au fost supuşi unei intervenţii speciale care presupunea introducerea unui tub într-o venă de la nivelul gâtului, pentru a putea ajunge la inimă şi a preleva o mostră de ţesut cardiac. Celulele stem provenite din mostra de ţesut au fost apoi crescute în laborator. Când cercetătorii au obţinut aproape 25 de milioane de celule, le-au introdus în arterele din apropierea inimii pacientului. În urma studiului s-a observat că, dacă la început aproape 24% din ţesutul de la nivelul ventriculului stâng era cicatrizat, după 6 luni de tratament, doar 16 % din acest ţesut mai era vătămat. Ulterior, la un an de la intervenţie, rezultatele au arătat că suprafaţa de ţesut cicatrizat se înjumătăţise. Studiul subliniază faptul că "celulele au abilitatea deosebită de a reduce ţesutul cicatrizat şi de a stimula creşterea celui sănătos". "Deşi obiectivul nostru principal a fost acela de a testa siguranţa metodei, pe parcursul studiului am urmărit şi modul în care tratamentul cu celule stem stimulează creşterea ţesutului sănătos şi înlăturarea celui cicatrizat. În ciuda faptului că, de mai bine de un deceniu, se încearcă dezvoltarea unui astfel de tratament, studiul nostru este primul care înregistrează un asemenea succes. Efectele sunt substanţiale, iar rezultatele sunt mai bune decât au fost în testele pe animale", a declarat unul dintre autorii studiului, dr. Eduardo Marban. Totuşi, celulele stem nu ajută la refacerea totală a capacităţilor ventriculului, ele neputând dezvolta capacitatea acestuia de a pompa sângele. Mai mult, alţi oameni de ştiinţă, care recunosc că rezultatele studiului sunt promiţătoare, sugerează faptul că el a fost fost efectuat la o scară foarte mică, motiv pentru care cer continuarea cercetărilor pe un eşantion mai mare de pacienţi. Sursa: Descopera.ro |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Nanoparticule si celule stem impotriva aterosclerozei
O noua tehnica de "reintinerire" a arterelor prin intermediul unei combinatii de nanoparticule cu celule stem a fost prezentata in decursul unei sesiuni stiintifice a “American Heart Association”. In cadrul studiului realizat de o echipa de cercetatori rusi, nanoparticulele (cu diametrul mai mic de 80 nanometri, adica miliardimi de metru) au fost injectate in inima unor porci, combinate cu celule stem adulte. Dupa ce au fost incalzite de lumina laser, nanoparticulele au demonstrat ca pot "arde" placile aterosclerotice prezente. "Aceasta abordarea inovatoare ar putea fi utilizata la om pentru restabilirea fluxului sanguin in regim de urgenta", a explicat Alexandr Kharlamov, director al Departamentului de Medicina interna si regenerativa al Academiei de Medicina din Ekaterinburg, Rusia. "Biofotonica, bazata pe lumina, plasmonica, pe plasme, celulele stem si nanotehnologia vor putea furniza intr-o zi un tratament complet nou pentru reducerea formarii placilor in artere", a mai adaugat specialistul. |
|
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Muschi cardiac, obtinut in laborator din celule ale pielii
O echipa de oameni de stiinta din Israel a reusit sa obtina, in conditii de laborator, din celule ale pielii a doi pacienti, muschi cardiac. Cum celulele pielii necesare pentru otinerea de tesut cardiac sunt recoltate chiar de la cei al caror muschi cardiac are probleme nu exista pericolul respingerii transplantului ulterior, relateaza BBC, citand un raport publicat de European Heart Journal. Primele teste pe animale au avut rezultate promitatoare, insa tratamentul experimental e inca la ani distanta de a fi folosit pe oameni. Celulele stem au fost folosite pana acum intr-o varietate de probleme, de la cele cardiace pana la diabet, Parkinson si Alzheimer. In cadrul experimentului, tesutul astfel obtinut a fost transplantat cobailor, observandu-se ca s-au realizat imediat conexiuni cu tesutul cardiac invecinat. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Unele celule stem pot supravietui in mediu ostil, redevenind apoi functionale
Anumite celule stem pot supravietui in mediu ostil, intrand in repaos, chiar mai multe zile dupa moarte, redevenind apoi functionale. Este ceea ce sustin cercetatori francezi, lucrarile lor deschizand noi cai terapeutice, de exemplu in transplantul de maduva osoasa, relateaza agentia Belga. Celulele stem musculare supravietuiesc 'in stare de adormire' 17 zile dupa moarte la om si 16 zile post-mortem la soarece si, odata puse in cultura, redevin functionale, arata studiul aparut in aceasta saptamana in revista 'Nature Communications'. La fel se intampla cu celulele maduvei osoase, aflate la originea celulelor sanguine, care raman viabile 4 zile dupa moarte la soarece. Dupa transplant sunt apte sa reintregeasca maduva, adauga cercetatorii. Cercetari anterioare identificasera astfel de celule la 32 de ore dupa moarte, in creierul unui fetus. Cercetatorii francezi arata in schimb cum supravietuiesc celulele adulte: au nevoie de lipsa de oxigen ca sa poata ajunge in 'starea de adormire', care le permite sa supravietuiasca si sa reziste intr-un mediu foarte ostil. Acest mod de supravietuire exista si in cazul marilor distrugeri de tesut la oameni in viata. La soareci, celulele stem musculare prelevate post-mortem, odata grefate, au permis reluarea productiei unei proteine lipsa, distrofina, la soarecii cu miopatie musculara. Celulele trec in stare de adormire reducandu-si metabolismul la strictul necesar. 'Adormirea' este un mod al celulelor adulte de a astepta 'trecerea furtunii' si de a depasi situatii potrivnice, ca de exemplu o leziune a muschiului, pentru a putea apoi sa reia ciclul celular si sa repare tesutul sau organul afectat, se arata in studiu. In timpul unei leziuni musculare se tulbura aportul de oxigen. In laborator, 'am constatat ca celulele musculare private de oxigen la 4 grade C supravietuiesc mai bine decat cele expuse la oxigen', adauga un cercetator. Aceasta descoperire deschide calea unei noi surse si a unor noi metode de pastrare (la frigider si intr-un amestec gazos fara oxigen) a celulelor stem cu utilizare terapeutica. AGERPRES |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
Premiera stiintifica. Cercetatorii au creat celule renale umane din celule stem embrionare
Cercetatorii de la Institutul de Bioinginerie si Nanotehnologie au generat cu succes celule renale umane din celule stem embrionare. Oamenii de stiinta au produs celulele in conditii artificiale, in laborator, fara sa utilizeze animale sau organe vii. Acest lucru nu a fost posibil pana in prezent. Potrivit directorului institutiei, profesorul Jackie Y. Ying, aceasta "descoperire are implicatii majore pentru medicina regenerativa. Suntem interesati in special de utilizarea acestei tehnologii pentru dezvoltarea si testarea medicamentelor, ca alternativa la testarea pe animale”. „Rinichiul este unul dintre organele cele mai afectate de anumite medicamente. De aceea, este important pentru companiile farmaceutice sa cunoasca din timp efectele pe care un medicament le poate avea” explică Daniele Zink, liderul echipei de cercetatori, citat de Science Alert. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|
S-a inventat hamburgerul artificial, cu carne produsa in laborator
Primul hamburger artificial, din carne de vita produsa in laborator, va fi preparat si servit saptamana aceasta la Londra. Clientul care va dori sa consume extravagantul preparat va trebui sa scoata din buzunar sau, mai bine spus, din cont circa 290.000 de euro, echivalentul a 250.000 de lire sterline. Daily Mail scrie ca vita din care este facuta chifteaua hamburgerului de lux este conceputa in eprubeta. Carnea nu provine nicidecum de la o vacuta care sa fi alergat vreodata pe dealuri sau sa fi pascut pe pajisti intinse, ci din celulele stem prelevate de la o bovina si dezvoltate in laborator. Celebrul "Frankenburger, caci asa se va numi, va avea chifteaua compusa din 3.000 de fasii de tesut muscular dezvoltat in eprubeta, iar oamenii de stiinta sustin ca aceasta va avea o culoare cenusie si o textura asemanatoare fructelor de mare. Oamenii de stiinta vor sa demonstreze ca necesarul de proteine din alimentatia populatiei poate fi suplimentat prin produsele fabricate in laborator, ca o alternativa la agricultura traditionala, care presupune costuri ridicate, timp indelungat de productie si chinuri pentru animalul sacrificat. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Creier uman in miniatura, creat in laborator
Un creier uman la scara mica a fost crescut in laborator, oamenii de stiinta sperand ca vor intelege mai bine afectiunile neurologice. Organul a atins acelasi nivel de dezvoltare pe care l-ar avea in craniul unui fetus de 9 saptamani, fiind insa incapabil sa gandeasca, relateaza BBC. Un studiu pe acest subiect a fost publicat in jurnalul Nature, unde oamenii de stiinta descriu descoperirea ca fiind una fascinanta. Creierul uman este una dintre cele mai complicate structuri din Univers. Pentru a realiza creierul in miniatura, oamenii de stiinta de la Institutul Molecular de Biotehnologie de la Academia austriaca de Stiinte au folosit celule adulte ale pielii. Acestea au fost plasate in forme in care se afla un gel, dupa care expuse unei "bai" de nutrienti si oxigen. Celulele s-au dezvoltat si au ajuns sa se organizeze in regiuni separate ale creierului, ajungand sa formeze, printre altele, cortexul cerebral si chiar o forma timpurie de hippocampus. Marimea maxima a creierului in miniatura a fost atinsa in doua luni, fiind vorba de circa 4 milimetri. Formatiunea a supravietuit aproape un an, insa nu a mai crescut in volum. Tinta este sa se inteleaga de ce apar autismul si schizofrenia, afectiuni despre care se banuieste ca isi au originea in dezvoltarea timpurie a creierului. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|