Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Studiu asupra celulelor stem

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 6 ani 7 luni #26689

Ovule din celule stem: cel mai eficient tratament de fertilitate?

Cercetătorii americani estimează că nu va mai dura mult până când se vor putea crea ovule din celule stem umane, iar cazurile de infertilitate feminină vor fi rezolvate prin această metodă. Cel puţin experimentele de laborator pe şoareci au fost încununate de succes.

Cercetătorii din cadrul Massachusetts General Hospital susţin că este posibil să se recolteze celule stem de la femeile mature sexual, celule din care se pot forma ovule în condiţii de laborator.

Pe baza experimentelor realizate pe şoareci, cercetătorii americani infirmă vechea teorie conform căreia femeile se nasc cu un număr finit, prestabilit , de ovule.

Echipa condusă de dr. Jonathan Tilly, cercetător principal în cadrul Massachusetts General Hospital, a reuşit să descopere şi să izoleze celulele stem responsabile de producerea ovulelor. Descoperirile au avut loc în urma identificării proteinei DDX4, prezentă pe suprafaţa celulelor stem.

Cultivate în condiţii de laborator, celulele stem au generat oocite, adică ovule imature care aveau aspectul şi proprietăţile oocitelor normale generate de ovare. În prezenţa ţesutului ovarian, oocitele s-au maturizat, dând naştere unor ovule care au putut fi fecundate pentru a produce embrioni.

Cu toate acestea, la ora actuală există restricţii de ordin moral şi legal asupra cercetării pe ovulele umane. Din acest motiv, nu au fost efectuate încă experimente pe ovule umane, toate experimentele în cauză fiind efectuate pe ovule de şoareci.

"Obiectivul principal al cercetărilor noastre a fost acela de a demonstra că oocitele produse de celule stem există cu adevărat în ovarele femeilor pe parcursul vieţii lor reproducătoare. Această descoperire, coroborată cu testele de succes efectuate pe şoareci, deschide o nouă epocă pentru dezvoltarea tehnologiilor necesare pentru eradicarea infertilităţii la femei" , declară dr. Jonathan Tilly.

Sursa: BBC News
Sursa: Descopera
Multa sanatate si... Doamne-ajuta!
  • ihdsimmeu
  • Avatarul lui ihdsimmeu
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Ţarcurile au premers lagarelor! Iubesc libertatea!
  • Posts: 3639
  • Thank you received: 556
  • Karma: 17
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Ultima editare: acum 6 ani 7 luni by ihdsimmeu.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 6 ani 2 luni #28535

Celulele stem canceroase, confirmate de cercetatori

Trei studii recente au confirmat existenta celulelor stem canceroase si rolul acestora in dezvoltarea tumorilor, transmite Agerpres.

Celulele stem canceroase par a fi la originea cresterii unei tumori si ar explica aparitia ulterioara a metastazelor. Potrivit lui Hugo Snippert, de la Universitatea din Utrecht, studiile arata ca celulele stem din celulele tumorale sunt responsabile de producerea unor noi celule canceroase. Celulele stem canceroase trebuie sa faca acum obiectul cercetarii farmaceutice.

"Este importanta studierea celulelor stem canceroase si compararea lor cu celulele stem normale pentru a vedea care sunt diferentele' si a pune la punct tratamente personalizate", a precizat cercetatorul.

Un alt studiu publicat de revista Nature arata ca o echipa americana a gasit intr-o tumora la creier de tip glioblastom un 'subansamblu de celule' care pare a fi sursa reaparitiei tumorilor dupa tratamentul chimioterapeutic.

Al treilea studiu, realizat de cercetatori de la Universite Libre din Bruxelles si de la Universitatea Cambridge vizeaza cancerul de piele si indica si el existenta unor celule canceroase cu proprietatile celulelor stem.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 6 ani 2 luni #28675

Chiar daca acest articol este ceva mai vechi m-am gandit sa-l postez pentru a putea avea o privire mai de ansamblu al noutatilor legate de celulele stem din acel moment:

ULTIMELE NOUTATI PRIVIND NOI UTILIZARI ALE CELULELOR STEM

Un numar semnificativ de studii clinice – tratamente ale adultilor folosind celule stem – sunt in desfasurare in trialuri clinice si ne dau semnale pozitive in ceea ce priveste succesul tratamentului. Sunt sperante ca o parte dintre ele vor deveni accesibile pe scara larga in decurs de cativa ani.”Este nevoie doar de cateva succese pentru a schimba intreaga viziune”, spune Gil Van Bokkelen, Director Executiv al Athersys si Presedinte al Aliantei pentru Medicina Regenerativa. “Cu cat ne apropiem mai mult si mai mult de acel punct critic al schimbarii, asistam la o frenezie de activitati”.

Multe din aceste trialuri sunt despre boli de inima sau boli inflamatorii, unele dintre cele mai mari piete din medicina. Celulele stem folosite sunt derivate din tesuturi adulte, ca de exemplu grasime, maduva osoasa, ocolind astfel ingrijorarile de natura etica in ceea ce priveste utilizarea celulelor stem derivate din embrioni.

Rezultatele acestor studii sunt inca incipiente, dar cu cat se obtin mai multe rezultate, companiile farmaceutice incep sa ia pozitie. “Multe companii farmaceutice incep sa parieze pe anumite studii aflate in Faza II, odata ce rezultatele sunt confirmate”, spune Paul Schmitt, co-proprietar Novitas Capital. “Chiar si acum sunt prezente la toate intalnirile medicale si stau de vorba cu toate companiile de celule stem”.

Steven Martin, de la Aspire Capital Partners LLC spune ca sunt dispusi sa astepte deoarece beneficiile pentru pacienti pot fi enorme. “Filozofia mea in acest moment este ca e foarte dificil sa spunem acum care sunt castigatorii si care sunt cei ce vor pierde”, spune el. “Credem ca vor fi progrese semnificative clinic, se va imbunatatii procesul de evaluare, dar suntem inca la distanta de o terapie aprobata.”

Aastrom Biosciences a prezentat de curand, in cadrul intalnirii anuale a Societatii Americane a Inimii, rezultatul unui trial faza medie ce a analizat posibilitatea de a trata cu ajutorul celulelor stem ischemiile de membre – o afectiune in care fluxul sanguin in membre este restrictionat. “De fapt acum lucram la elaborarea unui produs ce va trata bolile cardiovasculare, avand la baza propriile celule stem recoltate din maduva osoasa a pacientului”, spuneTimothy Mayleben, Director Executiv Aastrom. “Pentru prima data veti incepe sa vedeti date prezentate in cadrul intalnirilor medicale majore”.

Un alt studiu de faza medie desfasurat de Australia’s Mesoblast Ltd a aratat ca celulele stem pot fi folosite cu succes in reducerea episoadelor de Infarct Miocardic si scad cu 78% necesarul unei interventii chirurgicale pe inima.

Pfizer Inc, Johnson & Johnson si Roche Holding AG sunt membrii ai Aliantei pentru Medicina Regenerativa, un grup non-profit, ce urmareste sa creasca vizibilitatea in acest nou domeniu al medicinei. Pfizer are deja o unitate de Medicina Regenerativa si un parteneriat cu Athersys. Dar proiectele lor sunt mici – sunt asteapta rezultate de la tratarea a catorva sute de pacienti.

Beneficiul utilizarii de celule stem, care sunt folosite deja de cca 40 de ani in transplanturi de maduva, sta in abilitatea lor de a repara tesuturi, de a reduce inflamatia, de a echilibra sistemul imun, si de a raspunde chemarilor furnizate de diferite locatii din corpul uman. Celulele stem sunt maestru celulelor corpului nostru – placi turnante ce se pot reinnoi si maturiza in tipuri celulare specifice in inima, muschi si alte organe.

Spre deosebire de celulele stem embrionare care au capacitatea de ase inmulti la infinit si a se diferentia in orice alt tip celular fiind astfel greu de controlat, celulele stem adulte au o capacitate limitata de diferentiere, dar se pare ca reduc inflamatia si stimuleaza productia de vase de sange. Mai mult de atat, pot raspunde deteriorarilor din corp intr-un mod flexibil si dinamic, aducand avantaje in plus fata de tratamentele clasice. “Se pare ca au fost programate sa actioneze in reparare tisulara si nu in formare de organe sau tesuturi”, spune Douglas Losordo, Director de Cercetare la Baxter International Inc, companie ce pregateste terapii pentru boli ale inimii. “Celulele stem pe care le folosim noi sunt foarte eficiente in stimularea formarii de vase oi de sange, dar daca am vrea sa obtinem neuroni din ele nu am avea mare succes.”

“Acesta este tipul de tratament la care lucram astazi, administrat prin infuzie, injectie sau cateter. Vrem sa cream un produs pe care sa-l poata primi oricine, fara sa fie nevoie sa potrivim fiecare donor cu fiecare primitor”, spune Robert Hariri, Director Executiv al Celgene’s Cellular Therapeutics.

Diferite tipuri de celule stem sunt folosite pentru diferite boli. Cytori Therapeutics dezvolta un tratament pentru boli de inima utilizand celule stem adipoase, pe cand Celgene utilizeaza celule stem placentare pentru a trata Boala Crohn si Artrita Reumatoida. Si celulele stem fetale sunt studiate – Neuralstem Inc elaboreaza tratamente pentru tulburari neurologice folosind astfel de celule stem.

Odata cu avansul studiilor clinice, companiile vor avea nevoie de fonduri crescute, iar banii sunt rari in acest domeniu. Mai mult de atat, daca companiile vor duce studiile mai departe, in stadii finale, este neclar ce reguli se vor aplica in stabilirea si acordarea unei autorizatii, de catre FDA spre exemplu. Se pare ca obstacolele din partea autorizarii unui tratament ce foloseste propriile celule stem ale pacientului sunt mai mici decat cele in care celulele stem provin de la donator, deoarece riscul de reject este mult mai mic. Dar deocamdata nu este stabilita foarte clar procedura.

“Avem nevoie de un cadru clar, consistent si riguros de reglementari”, spune Van Bokkelen, de la Athersys. “FDA este deschisa in furnizarea de asistenta si indrumare pentru sponsori, atunci cand acestia doresc”.
Multa sanatate si... Doamne-ajuta!
  • ihdsimmeu
  • Avatarul lui ihdsimmeu
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Ţarcurile au premers lagarelor! Iubesc libertatea!
  • Posts: 3639
  • Thank you received: 556
  • Karma: 17
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 6 ani 2 săptămâni #29490

Celulele stem au „nepoți”
Celulele stem din piele, din care au fost create forme de viață de către cercetătorii japonezi, au devenit „bunici”, după ce șoarecii concepuți pe cale artificială au născut pui sănătoși.

Este vorba despre celule stem care au fost folosite la crearea de ovule, care ulterior au fost fertilizate și au dat naștere unor șoareci cu o dezvoltare aparent normală, informează BBC. Dacă tehnica ar fi adaptată la oameni, ea ar putea ajuta cuplurile infertile să aibă copii și chiar le-ar permite femeilor să treacă peste limitările impuse de menopauză. În acest sens, ar trebui însă depășite multe obstacole de ordin științific și etic, spun experții.

Celulele stem pot deveni orice tip de celulă a corpului, de la sânge, la os, nervi sau piele. Anul acesta, o echipă de cercetători de la Universitatea Kyoto a folosit celule din două surse, unele colectate de la un embrion și altele din piele, pe care le-au „reprogramat” să devină celule stem. Apoi au transformat celulele stem în ovule aflate în primele stadii ale dezvoltării. După o fertilizare in vitro, ei au implantat ovulele în pântecul umei mame surogat. Embrionii s-au dezvoltat și au devenit șoareci fertili, a declarat Dr Katsuhiko Hayashi de la Universitatea Kyoto.

Scopul final al acestei cercetări este să ajute cuplurile care nu pot avea copii, scrie presa străină. Dacă celulele stem prelevate din pielea unei femei infertile ar putea fi transformate în ovule, copilul care ar rezulta în urma fertilizării in vitro ar fi înrudit genetic cu mama. Însă, potrivit oamenilor de știință, nivelul de înțelegere a dezvoltării ovulului uman este încă limitat și, în plus, se pune problema consecințelor pe termen lung asupra sănătății copilului.
Multa sanatate si... Doamne-ajuta!
  • ihdsimmeu
  • Avatarul lui ihdsimmeu
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Ţarcurile au premers lagarelor! Iubesc libertatea!
  • Posts: 3639
  • Thank you received: 556
  • Karma: 17
Tot ce vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi la fel...Matei 7:12
Doamne...ajuta-ma ca azi, sa fiu mai aproape de Tine decat ieri si maine (daca mai e o zi pentru mine) mai aproape decat azi! AMIN!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 5 ani 3 luni #33086

Tratament miraculos pentru vindecarea orbirii, deja in teste

Cercetarea face pasi mici, insa hotarati inspre vindecarea orbirii. Recent, un studiu a aratat ca anumite parti din ochi, cele care detecteaza lumina, pot fi "reparate" folosindu-se celule stem. Acest pas este unul urias in ceea ce priveste vindecarea orbirii, apreciaza oamenii de stiinta.



O echipa de cercetatori de la spitalul britanic Moorfields si de la University College London, care pana acum a intreprins teste pe animale, a anuntat ca, in premiera, testele pe subiecti umani sunt "realistice", informeaza BBC. De altfel, acestea au fost deja demarate.

Reusita este calificata ca fiind un "imens pas inainte".

Celulele care in prezent pot fi readuse la viata au murit in cauza unor boli precum degenerescenta maculara, cauzata de inaintarea in varsta, sau Stargart.

Procedura consta in colectarea de celule stem, care sunt injectate in ochi. In scurt timp, acestea preiau functiile celulelor care au murit, orbirea devenind reversibila.

Deocamdata sansele de reusita sunt mici, numai 1.000 de celule din 200.000 sincronizandu-se cu restul ochiul ochiului si preluand din functii. Asta, chiar daca sistemul imunitar este slab dezvoltat la nivelul ochiului, iar cel putin teoretic riscul de respingere e minim.

Insa doar si cateva celule functionale pot face diferenta. Comparativ cu alte organe, ochiul e mult mai usor de regenerat, spun oamenii de stiinta, cel putin comparativ cu organe de o mai mare intindere, cum ar fi ficatul.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 4 ani 10 luni #34931

Celulele stem pot incetini evolutia bolilor Alzheimer si Parkinson

Terapia cu celule stem poate aduce beneficii in neurologie, prin incetinirea evolutiei bolilor degenerative Alzheimer si Parkinson, cercetarile americane in domeniu fiind destul de avansate si promitatoare, a declarat presedintele Societatii Romane de Neurologie, prof. dr. Dafin Muresanu.

"Cercetatorii americani au un studiu avansat in privinta utilizarii celulelor stem, care a fost prezentat la Congresul Societatii pentru Studiul Neuroprotectiei, desfasurat la Praga. Terapia cu celule stem poate aduce beneficii, dar nu prin inlocuirea completa a unor neuroni. Ceea ce ar putea sa faca este ca degenerarea sa fie mai lenta, adica rolul lor sa fie acela de a intarzia o boala degenerativa progresiva. Bolile degenerative omoara, zi de zi, zeci, sute de neuroni", a explicat profesorul Muresanu.

Potrivit medicului Bogdan Popescu, sef al clinicii de neurologie de la Spitalul Colentina din Bucuresti, pana acum nu a existat o metoda de a intarzia evolutia unei boli degenerative de tipul Alzheimer sau Parkinson.

"Acum, cu ajutorul celulelor stem injectate in maduva spinarii, s-ar putea incetinii evolutia bolilor, dar mai este mult de facut pana sa putem vorbi despre vindecarea bolilor degenerative", spune dr. Bogdan Popescu.

Bolile degenerative sunt cauzate de un cumul de factori, cercetatorii fiind interesati sa continue cercetarea creierului.

"Stim ca daca o leziune apare la nivelul creierului, acesta reactioneaza in mod predicitibil si constant. Mai intai, incearca sa reduca leziunea, iar asta inseamna neuroprotectie, in primele 24 de ore. Apoi, uzand aceleasi resurse, trece la regenerare. Aceste reactii ale creierului, bine intelese, ne fac sa intervenim mai bine in suferintele neurologice", a mai spus prof. dr. Dafin Muresanu.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 4 ani 7 luni #36337

Oamenii de stiinta vor sa creasca urechi din grasimea pacientilor

Medicii de la Great Ormond Street Hospital din Londra vor sa reconstruiasca fetele oamenilor cu celule stem prelevate din grasimea acestora. Echipa de cercetatori a crescut cartilaj in laborator si crede ca acesta poate fi folosit pentru a reconstrui urechile si nasurile pacientilor care au nevoie de o asemenea procedura.

Expertii au declarat ca trebuie parcurs un drum lung, dar ca tehnica are un potential de “transformare”.
Medicii vor sa trateze afectiuni precum microtia, care poate duce la caderea urechii sau la dezvoltarea anormala a acesteia.

In prezent, urechea copiilor este reconstruita prin prelevarea cartilajului din coaste, care apoi este modelat de medici pentru construirea unei urechi ce poate fi implantata. Procedura este una complicata, necesita numeroase inteventii chirurgicale si lasa cicatrici multiple.

Tehnica, asa cum este ea prevazuta de cercetatori, ar presupune recoltarea unei bucati mici de grasime de la un copil, iar ulterior extragerea celulelor stem.

O “schela” in forma de ureche ar urma sa fie plasata in solutia din celule stem pentru ca acestea sa prinda forma si structura dorita. Cercetatorii vor folosi apoi substante chimice pentru a determina celulele stem sa se transforme in celule cartilaginoase.

Noua ureche ar putea fi implantata sub piele.

“Ar fi Sfantul Graal sa reusim sa realizam aceasta procedura printr-o singura interventie chirurgicala, ceea ce ar reduce stresul copiilor si ar oferi o structura care speram ca va creste odata cu copilul.”, a explicat Dr. Patrizia Ferretti, unul dintre cercetatori.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 4 ani 4 luni #37467

Specialist: In 10 ani, peste 20% din medicina va fi regenerativa

Peste 20% din medicina va fi in zece ani medicina regenerativa, a declarat copresedintele Consiliului Stiintific al Societatii Internationale de Medicina si Chirurgie Regenerativa (SIMCR), prof. dr. Alt Eckhardt, conform Agerpres.

Profesorul de medicina la Tulane University din New Orleans, SUA, a afirmat, in deschiderea primei conferinte a SIMCR, ca in SUA si Germania a fost facut transplant cu celule stem pentru pacienti cu artroza iar rezultatele imagistice la patru saptamani au aratat ca zona s-a regenerat.

La randul sau, vicepresedintele Consiliului stiintific al SIMCR, prof. dr. Irinel Popescu, prezent la conferinta, a afirmat ca Romania in unele domenii ale medicinii regenerative 'este foarte aproape sau chiar acolo, in altele este inca departe'.

'Medicina regenerativa este o sintagma care acopera multe arii si in unele celulele stem si-au gasit aplicatii in homeopatii maligne si se fac zi de zi tratamente cu astfel de celule. In alte tipuri de afectiuni se incearca utilizarea lor pentru regenerarea unor organe bolnave cum ar fi ficatul cirotic sau cum ar fi pancreasul la pacientii cu diabet si deocamdata cu rezultate preliminare. Dincolo de celulele stem avem ariile de regenerare tisulare si de bioinginerie in care s-au creat tesuturi artificiale. In momentul de fata, chiar si un organ care este traheea si care a fost implantat cu succes si se spera in viitor ca inclusiv chirurgii de transplant vor avea organe disponibile create prin acest tip de bioinginerie, care vor permite efectuarea operatiilor de transplant in mod programat. De asemenea, tratamentul antiimbatranire este inclus in aceasta zona de terapii regenerative si aici rezultatele sunt inca la inceput. In Romania suntem mai curand in stadiul de a aplica unele dintre cuceririle deja efectuate ale stiintei', a spus Popescu.

Medicul a dat exemplul unui cercetator din Coreea care a incercat sa 'fabrice' dovezi in cercetarea cu celule stem pentru a convinge comunitatea stiintifica.

'Este regretabil ca in stiinta unii oameni au incercat sa fabrice astfel de dovezi sperand ca vor convinge comunitatea stiintifica. Ulterior lucrarile au fost retrase, s-a dovedit ca nu aveau o baza solida, ba mai mult, s-a dovedit ca rezultatele fusesera cumva cosmetizate, ca sa nu spun masluite si acest fenomen este regretabil si trebuie foarte bine controlat. De aceea in stiinta internationala exista o foarte atenta supraveghere a tot ceea ce se publica pentru a impiedica astfel de fenomene', a afirmat prof. dr. Irinel Popescu.

In context, dr. Dana Jianu, copresedinte SIMCR, a explicat ca tesutul adipos contine foarte multe celule stem iar acestea exista in cantitati suficiente la toti pacientii. Ea a vorbit despre experimentul realizat in Romania pe un caine, caruia, dupa un model din SUA, i s-au injectat celule stem in articulatii. 'Dupa cum s-a vazut, acest tratament a fost incununat de succes, pentru ca la o luna si jumatate suferinta cainelui s-a diminuat, mobilitatea a crescut, nu mai are nevoie de tratamente inflamatorii, care sunt costisitoare', a spus dr. sJianu.

Pe de alta parte, acad. Maya Simionescu a afirmat ca celulele stem se utilizeaza mai ales in strainatate in infarctul de miocard si la noi in tara s-a incercat injectarea celulelor stem pentru tratamentul unor afectiuni cardiace.

'Celulele stem au capacitate extraordinara de diferentiere. Este o celula multipotenta, are potential extraordinar. In lume se incearca sa i se creeze conditiile ca sa diferentieze in celula de care ai nevoie', a explicat acad. Maya Simionescu.

Ea a atras atentia ca in toate aceste cercetari trebuie prudenta si sa se respecte normele de etica.

'In strainatate s-a facut un fel de business. In Germania exista un sistem in care se face transplant de celule stem. Inca nu dau rezultatele care trebuie, dar e un business foarte bun. (...) A fost un grup din Europa, foarte bun si foarte puternic, care a aratat celule stem progenitoare in inima care pot sa produca cardiomiocite. Dupa cativa ani au retras lucrarea pentru ca acele rezultate nu au mai putut fi reproduse. Deci, trebuie o grija foarte mare', a spus Simionescu.

La randul sau, dr. Dan Jinga a sustinut ca atunci cand apar terapii noi, speranta se indreapta catre acestea in cazul bolilor oncologice.

'Introducerea terapiilor genetice, celulare, cu celule stem este interesanta, dar este in afara standardelor actuale. Se desfasoara de-a lungul unor ani buni de cercetare, numai in laboratoare acreditate, in centre acreditate, numai in cadrul unor studii clinice care presupun informarea si acceptul pacientului si respectarea unor conditii de etica. Dupa cum merg lucrurile probabil va constitui o problema a viitorului, nu cred ca se va intampla in urmatorii cinci-sase ani', a afirmat Jinga.

El a precizat ca terapia genetica a fost introdusa in 1990 si ea nu este inca standard actual, 'desi s-au facut progrese, desi sunt cercetari, desi sunt pacienti implicati, pentru a introduce o terapie experimentala, intr-un standard e nevoie de o validare larga'.

Sursa: PaginaMedicala.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 4 ani 2 luni #37854

Spermatozoizii "fabricati" din piele, speranta barbatilor infertili

crearea-spermatozoizilor-din-piele-480x300.jpg


1% din barbatii din toata lumea nu pot sa produca sperma. Iar in cuplurile care nu reusesc sa aduca pe lume un copil, in 50% din cazuri, problema e la barbat. Pentru astfel de cazuri, specialistii au reusit sa creeze spermatozoizi din piele.

Oamenii de stiinta de la Institutul de Biologie a Celulelor Stem si Medicina Regenerativa din cadrul Universitatii Stanford au reusit sa creeze in laborator spermatozoizi imaturi din piele unor barbati infertili.

Niciunul dintre barbatii participanti la studiu nu putea produce suficienta sperma pentru a concepe un copil, motivele fiind genetice. Cercetatorii spera ca, pe viitor, aceasta tehnica sa vina in ajutorul barbatilor infertili. Pana atunci, insa, metoda ii ajuta pe oamenii de stiinta sa inteleaga mai bine dezvoltarea spermatozoizilor si caile de tratament al infertilitatii masculine.

"Acest studiu ofera speranta pentru terapii celulare pentru producerea unui numar mai mare de spermatozoizi in clinicile de fertilizare asistata. De asemenea, o solutie ar putea fi transplantarea celulelor germinale provenite din celule stem din piele direct in testiculele barbatilor infertili", a explicat medicul Reijo Pera, coordonatorul cercetarii.

Intre 10% si 15% din cupluri se confrunta cu problema infertilitatii, iar in ultimii ani cauza principala este din ce in ce mai des infertilitatea masculina.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 1 an 4 luni #44703

Celulele stem recoltate la naştere, mai eficiente în cazul unui transplant decât cele extrase din măduva osoasă

Sângele ombilicoplacentar recoltat la naştere este o sursă de celule stem mai tânără, comparativ cu măduva osoasă.

Două studii recente vin să confirme faptul că există pacienţi pentru care un transplant de celule stem din sângele ombilicoplacentar este preferabil, în locul unui transplant de celule stem din măduva osoasă.

Cercetătorii din Centrul pentru Cancer al Universităţii din Colorado, SUA, au adunat date statistice din 108 cazuri de transplant şi au depistat că, la trei ani după tratament, pacienţii care au beneficiat de transplant cu celule stem din sângele ombilicoplacentar erau supuşi unui risc mult mai mic de complicaţii cronice.

Mai precis, rata de boală grefă-contra-gazdă a fost de cinci ori mai mică în cazul pacienţilor care au beneficiat de transplant cu celule stem din sângele ombilicoplacentar, faţă de cei cu transplant de celule stem din măduva osoasă (8% faţă de 44%).

Boala grefă - contra - gazdă este o situaţie în care sistemul imunitar al grefei folosite în transplant atacă organismul pacientului, schimbându-i în rău calitatea vieţii sau chiar fiindu-i fatală.

Un articol publicat în revista „New England Journal of Medicine” concluzionează că sângele ombilicoplacentar poate fi o sursă superioară pentru pacienţii cu leucemie cu risc ridicat de recidivare. Riscul ridicat este conectat cu prezenţa celulelor canceroase în urma tratamentului medicamentos, care este aplicat înaintea unui transplant.

Aceşti pacienţi se confruntă cu rezultate slabe şi cu o posibilitate însemnată de recidivă după transplant. Comparaţia rezultatelor pentru cei 582 pacienţi arată că sângele ombilicoplacentar este o alternativă preferabilă pentru cei cu remisie parţială înainte de transplant.

Cele două studii prezentate mai sus susţin că există diverse grupuri de pacienţi pentru care un transplant cu celule stem din sângele ombilicoplacentar este cea mai bună alegere dintre toate sursele de celule stem existente.

Sursa: stemcellsbank.ro
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 9 luni 2 săptămâni #45818

Vezi aici studiile in derulare in intreaga lume, pe celule stem recoltate la nastere

Foloseste aceasta unealta si documenteaza-te cu privire la rezultatele si asteptarile studiilor aflate acum in derulare, cu celule stem recoltate la nastere.

Iata ce trebuie sa faci:

Pasul 1: alege efectiunea pentru care vrei sa vezi studiile in derulare
Pasul 2: poti vedea detalii despre afectiune, apasand butonul Read more…
Pasul 3: poti alege studiul care te intereseaza. Click pe el si vei vedea cine face acest studiu, pentru ce varsta si tipul de utilizare cercetat.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 8 luni 2 zile #45989

Specialişti din SUA au dezvoltat ÎN PREMIERĂ embrioni de oaie ce conţin celule umane

Creşterea organelor umane în interiorul altor animale este cu un pas mai aproape de realitate. Cercetătorii au anunţat recent că au reuşit să crească embrionul unei oi ce conţine celule umane.

Cercetătorii susţin că prin creşterea organelor umane în interiorul animalelor ar putea fi revoluţionat transplantul. Conform The Guardian, prin utilizarea celulelor pacientului pentru creşterea organelor ar putea fi eliminat riscul respingerii noului organ de către sistemul imunitar al persoanei. ''Chiar şi în prezent este dificil să găseşti organe pe care să le accepte corpul, acesta nu rezistă mult timp pentru că sistemul imunitar începe rapid să le atace,'' a declarat Pablo Ross din cadrul Universităţii din California.

Bruce Whitelaw, profesor din cadrul Institutului Roslin, unde a fost clonată oaia Dolly a afirmat că mai este mult timp până când organele umane vor fi produse în interiorul animalelor, însă, conform acestuia, ultima cercetare ''reprezintă un pas important pentru explorarea utilizării oii pentru acest tip de proiect 'himeric' ''.

În cadrul unei cercetării anterioare, specialiştii au reuşit să introducă celule stem umane în embrionii porcilor, producând embrioni a căror una din 100.000 de celule era umană. În cadrul studiului recent, echipa a anunţat că a reuşit să obţină rezultate similare prin intermediul embrionilor de oaie. ''Aproximativ una din 10.000 de celule din aceşti embrioni este umană,'' a afirmat Ross.

Ross a adăugat faptul că utilizarea embrionilor de oaie este mult mai facilă pentru că pot fi creaţi prin fertilizarea in vitro şi, de asemenea, este necesară transplantarea unui număr mult mai mic de embrioni într-un adult. ''Pentru un porc transferăm aproximativ 50 de embrioni. Însă, în cazul oilor transferăm doar patru embrioni adultului,'' declarat Ross.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 4 luni 3 săptămâni #46351

Cercetătorii au creat în premieră ţesut cardiac funcţional din celule stem

Cercetători de la Universitatea din Columbia au realizat primul muşchi cardiac ce funcţionează precum cel al unui adult. Spre deosebire de cele nouă luni necesare pentru ca inima unui făt să se dezvolte, specialiştii au reuşit să creeze ţesut cardiac funcţional din celule stem în patru săptămâni.

Deşi anterior specialiştii din diferite universităţi au mai reuşit să realizeze muşchi cardiaci din celule stem, abordarea recentă reprezintă o noutate deoarece este pentru prima oară când a fost creat un muşchi suficient de matur pentru a putea fi utilizat în cadrul cercetărilor medicale.

Mail Online notează că reuşita specialiştilor din cadrul Universităţii din Columbia reprezintă un pas înainte privind studierea fiziologiei umane. Prin intermdiul muşchiului matur, specialişii vor putea testa tratamente pentru afecţiuni precum insuficienţa cardiacă.

Pentru a realiza noul ţesut cardiac, specialiştii au utilizat celule stem aflate în faze incipiente ce sunt mult mai uşor de prelucrat, pe care l-au supus diferiţilor stimuli pentru a-i accelera creşterea. Aceştia au utilizat pulsaţii electrice pentru a stimula inima să bată. ''Am descoperit că fiecare celulă în fază incipientă, ce însă are plasticitatea dezvoltării, va răspune mult mai bine la semnalele externe pe care le efectuăm pentru a accelera maturizarea,'' a declarat dr. Ronaldson-Bouchard.

De asemenea, specialiştii au reuşit să dezvolte metode şi software pentru a măsura frecvenţa, amplitudinea, forţa de contracţie şi răspunsul ţesutului la medicamente. Reuşita le mai oferă specialiştilor şi posilitatea de a manipula ţesutul pentru a imita diferite boli pentru ca în viitor să poată observa afecţiunile ce duc la încetarea activităţii organului. Pentru a aduce muşchiul la maturitate, specialiştii au supus ţesutul unor şocuri electrice cu intensitate diferită timp de o lună de zile. După această perioadă, muşchiul a început să arate şi să se comporte precum cel al unui om matur.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 3 săptămâni 6 zile #46558

Revoluţie în medicină: savanţii au creat în laborator, din celule stem, primul esofag uman

Savanţii din bioinginerie care lucrează să producă întregul sistem gastrointestinal al omului în laborator au relatat că celulele stem pluripotente au fost folosite pentru a crea organoide de esofag uman. Este prima dată când savanţii au putut creşte ţesut uman de esofag din celule stem pluripotente (PSC), celule care pot forma, teoretic, orice tip de ţesut din corp.

Publicat în jurnalul Cell Stem Cell, studiul este ultima inovaţie a cercetătorilor de la Center for Stem Cell and Organoid Medicine (CuSTOM) din Cincinnati, Statele Unite. Centrul are miza principală de a găsi noi moduri de studiu a defectelor la naştere şi a bolilor care afectează milioane de oameni cu tulburări gastrointestinale. Noua lucrare poate duce la noi metode de diagnosticare personalizate şi se concentrează şi pe dezvoltarea terapiilor de regenerare a ţesutului pentru a trata sau vindeca afecţiunile gastrointestinale, informează Science Daily.

„Afecţiunile esofagului şi traheei sunt suficient de des întâlnite la oameni astfel încât modelele de organoide ale esofagului uman să fie extrem de benefice”, a precizat Jim Wells de la CuSTOM, autorul principal al studiului. „Alături de a fi un nou model de a studia defectele la naştere, acesta este util pentru a reface ţesutul esofagului la pacienţi”, a adăugat acesta.

După ce au generat organoide complete ale esofagului - care au cresut la o lungime de 300-800 micrometri în circa două luni - ţesuturile artificiale au fost apoi comparate din punct de vedere al biochimiei cu cele naturale de la biopsii. Testele au arătat o similaritate în compoziţie.

Acesta este un prim pas din multele care vor urma în procesul de creare în laborator a esofagului, exploatând potenţialul terapeutic al metodei.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Studiu asupra celulelor stem acum 1 săptămână 2 zile #46625

Chinezii au reusit sa obtina soareci sanatosi din doua mame biologice si niciun tata

Cercetatorii din China au reusit sa obtina, folosindu-se de doua femele cobai si niciun mascul, soareci sanatosi, care, la randul lor au facut pui, ceea ce este o premiera la nivel international. Dar cum e posibil asa ceva?

Au sters cateva secvente ADN din celulele stem embrionale recoltate de la femele. Soarecii rezultati nu numai ca au fost sanatosi si au ajuns la maturitate, dar au putut avea mostenitori, arata Science Alert.

Asta arata ca metoda folosita acum e net superioara celor incercate in trecut, din 2004 incoace. Incercarile din trecut, desi au dus la nasterea puilor, au avut ca rezultat indivizi cu defecte, iar metoda era deloc practica si greu de implementat.

Reproducerea fara ajutorul spermei - care poarta si un nume, partenogeneza - nu e deloc noua in regnul animal. Multe insecte au astfel urmasi, la fel pesti, amfibieni sau soparle. Mamiferele, insa, au tras paiul cel scurt, cand vine vorba despre acest fel de a se reproduce.

Totusi, metoda nu e 100% eficienta. Din 210 embrioni obtinuti pe aceasta cale, doar 29 de soareci s-au nascut. Dar toti au ajuns la maturitate si au avut pui, de aceasta data prin metode traditionale, se mai arata intr-un raport aparut in Cell Stem Cell.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 15767
  • Thank you received: 4960
  • Karma: 39
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
  • Page:
  • 1
  • 2