Bine ai venit,
Vizitator
|
|
La mijlocul acestei săptămâni, Senatul a adoptat un proiect de lege care obligă marile lanţuri de magazine să doneze alimentele aflate aproape de data expirării, unor organizaţii umanitare sau asociaţii de protecţie a animalelor.
Consideraţi această măsură utilă şi necesară? Dacă proiectul de lege iniţiat de un senator UNPR va fi aprobat şi de Camera Deputaţilor, astfel încât să devină aplicabil, toate marile lanţuri de magazine vor fi obligate să doneze alimentele aflate aproape de data expirării, într-un termen rezonabil, care să permită utilizarea acestora, unor organizaţii umanitare sau asociaţii de protecţie a animalelor, după caz. Concret, prin implementarea unor astfel de măsuri este vizată stoparea risipei alimentare, considerată un fenomen dezastruos pentru omenire. Argumente PRO: 1. Donarea alimentelor care sunt aproape de a expira ar putea fi de mare ajutor persoanelor care se găsesc în dificultate şi nu au posibilitatea de a cumpăra mâncare. De altfel, în lumea întreagă există, conform studiilor, 800 de milioane de oameni care suferă de foame. Organizaţia pentru Alimentaţie a ONU estimează că o treime dintre alimentele produse nu sunt consumate, aproximativ 1,3 miliarde de tone pe an! 2. În prezent, la nivelul Uniunii Europene, risipa alimentară este estimată la 90 de milioane de tone pe an, iar România risipeşte anual cinci milioane de tone de alimente! În aceste condiţii, frânarea acestui fenomen nu ar avea doar un caracter social şi economic, ci şi unul ecologic. În Europa există deja ţări care au adoptat astfel de măsuri, Franţa fiind prima ţară membră UE care încearcă să stopeze aruncarea la pubelă a alimentelor. Argumente CONTRA: 1. Având în vedere că propunerea legislativă stabileşte donarea produselor aflate aproape de data expirării, ne întrebăm care este termenul rezonabil în care alimentele trebuie să ajungă la organizaţiile umanitare şi de aici mai departe la persoanele care au nevoie de hrană? Pentru că, în lipsa unor reglementări clare, alimentele ar putea ajunge la destinatari gata expirate, existând riscul de a face mai mult rău decât bine. 2. Principalele persoane vizate de acordarea acestor alimente ar urma să fie, cel puţin teoretic, cele defavorizate: bătrânii din azile, oamenii fără adăpost, copiii din centrele de plasament etc. Astfel, ar putea exista situaţii în care alimentele să ajungă în ziua expirării la bătrâni, spre exemplu, în condiţiile în care cei mai în vârstă sunt oricum mai sensibili şi expuşi suplimentar riscului de a se îmbolnăvi. Voi, sunteţi sau nu de acord cu donarea alimentelor care sunt pe punctul de a expira? Încercaţi, pe cât posibil, să şi argumentaţi răspunsurile. |
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
OptiMiam - Aplicaţia care combate risipa de mâncare
|
|
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
|
Este dificil/greu de raspuns argumentat la aceasta problema.
Pentru ca ; La orice produs alimentar ne gandim, propietarul magazinului are interesul sa-l vanda. Propietarul/ managerul isi intocmeste un plan de vanzare/ gestionare a marfii. Daca vrei sa cumperi o paine cu cateva minute , fie si cu o jumate de ore inainte de inchidere a programului de vanzare gasesti raftul gol. Asadar, omul are un plan al sau. Probabil managerul magazinului v-a contracta mai putina marfa. La produsele din carne termenul de garantie este scurt. Probabil se vor face cateva donatii, redistribuire, insa in timp, in magazine va fi doar atat cat este cererea. Sa nu uitam ! Avem tarani care din cauza pretului prea mic de achizitie a produselor lor, ... laptele il dau la animale in gospodarie sau il arunca pur si simplu la gunoi. Nu-i poti condamna ! Este munca lor. E undeva ceva care nu e in regula. Capitalist judecand cererea trebuie fie egala cu oferta, altfel intervine specula. Daca este posibil , donatiile rezonabile sunt bune pentru unii oameni . |
|
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra ! Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
|