Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: Biserica penticostala

Biserica penticostala #31688

Biserica penticostala isi are numele de la cuvântul grecesc penticosti (cincizecime), in directa legatura cu fenomenul petrecut in a 50-a zi dupa Invierea lui Isus la Ierusalim, de Rusalii, deci cu Pogorârea Spiritului Sfânt. Toti membrii bisericii penticostale primesc botezul Spiritului Sfânt, respectiv aceiasi emanatie transcedentala pe care au primit-o si apostolii in Ierusalim la Rusalii. Facând din aceasta credinta punctul central al vietii si invataturii sale, Biserica penticostala a reconsiderat toate celelalte puncte ale credintei crestine in functie de evenimentele de la Rusalii, subordonându-le ca importanta si prioritate acestora.

Biserica a fost intemeiata de un pastor baptist, Carol Perham, la inceputul sec.20 in USA. Acesta a propovaduit teza ca Sfântul Spirit se revarsa din nou asupra oamenilor si ca la 03.01.1911 s-ar fi si pogorât peste primele 13 persoane. Biserica s-a raspândit mai întâi in California, iar de aici in Europa. In România, penticostalii au venit direct din USA prin câtiva români câstigati de ideile acestei secte, propaganda ideologica fiind facuta de revista "Vestitorul Evangheliei", redactata de Paul Budeanu, originar din judetul Arad. Acesta a tradus in româneste marturisirea de credinta a penticostalilor, intitulata "Declaratia fundamentului adevarat al Bisericii lui Dumnezeu."

Primul sef al Bisericii penticostale din România a fost Ion Bododea, din Brailita. Intre timp, au aparut numeroase alte secte care au preluat de la penticostali interesul pentru experienta Spiritului Sfânt, cum ar fi: Adunarea lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu a Profetiei, Biserica Internationala a Evangheliei, Biserica Baptista Penticostala a Voii Libere, Credinta Apostolica s.a.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16162
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biserica penticostala #31689

Doctrina Bisericii Penticostale

Biblia

Biserica Penticostala crede ca Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, dat omului prin inspiratie divina. Inspiratia este fenomenul supranatural prin care Dumnezeu a dirijat scrierea Scripturii în asa fel încât acesta sa poarte pecetea autoritatii si aprobarii divine. Fiecare cuvânt al Bibliei este inspirat. Oamenii au comunicat cuvântul sfânt "mânati de Spiritul Sfânt". Biblia este fara greseala, asa cum a fost scrisa ea în manuscrisele originale si este singura norma de credinta si comportare crestina. Inspiratia se refera în primul rând la manuscrisele originale. Copiile si traducerile corecte sunt inspirate într-un sens derivat. Sunt mii de manuscrise ale Cuvântului lui Dumnezeu, manuscrise venind din locuri si vremuri diferite, dar marea lor majoritate concura la sustinerea faptului ca ceea ce avem noi în mâini este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu.

Biblia nu are nevoie de verificare externa, ci se auto-dovedeste; este clara, nu are nimic obscur în natura ei. Omul nu poate întelege semnificatia Scripturii, dar cei ce o primesc în credinta, vor beneficia de adevarul ei etern. Una din lucrurile Spiritului Sfânt este sa marturiseasca credinciosului despre veridicitatea acestor Scripturi si de a-i dezvolta abilitatea de a întelege însemnatatea adevarului revelat. Canonul Scripturii este închis si este constituit din 66 carti. Procesul revelatiei si al inspiratiei au încetat odata cu încheierea canonului. Adevaratii crestini sunt acei care adopta lozinca Reformei: Sola Scriptura (Scriptura si nimic altceva).

Dumnezeu

Biserica penticostala crede într-un singur Dumnezeu, care este Spirit infinit si perfect, în care toate îsi iau sursa, suportul si sfârsitul. Existenta lui Dumnezeu nu este demonstrata direct in Biblie, ci subinteleasa. Revelatia generala il descopera pe Dumnezeu intregii omeniri prin creatie si prin constiinta. Revelatia prezinta pe tot cuprinsul Bibliei un Dumnezeu plin de iubire, mila si indurare. Dumnezeu nu este o putere cosmica sau o forta impersonala, ci este un Dumnezeu personal.

Personalitatea lui este demonstrata prin calitatile ce le poseda: constienta de sine, auto-determinare, viata, inteligenta, scop, actiune, libertate, sentimente, vointa. Caracterul lui Dumnezeu este manifestat in atributele pe care le poseda. Aceste atribute se impart in doua categorii: 1. naturale (legate de maretia sa), 2. morale (legate de bunatatea sa).

Din atributele naturale fac parte: atotputernicia, atotstiinta, atotprezenta, vesnicia, infinitatea, neschimbarea.
Din atributele morale fac parte: sfintenia, neprihanirea, dreptatea, adevarul, harul, dragostea, mila.
Din totdeauna Dumnezeu exista in Trinitate: Tatal, Fiul si Spiritul Sfânt. Aceste trei persoane sunt absolut egale in esenta, iar aceasta esenta este nedespartita, simultana si eterna. Dumnezeu a creat universul printr-un act direct de creatie, in sase zile de douazeci si patru de ore, nu printr-un proces de evolutie. El a creat aceasta lume si tot ce exista din nimic.

Cristologie

Biserica penticostala crede ca Isus Cristos este a doua persoana din Trinitate. El este din totdeauna egal cu Tatal si cu Spiritul Sfânt. El este etern, iar prin nasterea din fecioara a intrat in lume. El este deplin Dumnezeu si pe deplin om; o persoana cu doua naturi distincte. Ca Dumnezeu si ca Om, aceste doua naturi sunt indisolubil unite, fara a fi confundate intr-o singur persoana. In mod real a fost ispitit de Satana, dar fiind impecabil, el a fost incapabil sa pacatuiasca. Prin incarnarea sa el si-a pastrat personalitatea si natura divina, dar de buna voie a renuntat la folosirea independenta a atributelor sale divine si a devenit supus vointei Tatalui, in unele situatii si Spiritului Sfânt. Acesta incarnare a fost voluntara si a durat pâna la inaltarea la cer. Incarnarea sa a fost necesara pentru calitatea de mântuitor.

Noi credem ca Isus a murit ca jertfa de ispasire pentru pacatul omului. Isus a inviat in trup a treia zi din morti. Invierea este un act al Trinitatii. Isus s-a inaltat la cer unde sade la dreapta Tatalui ca Mare Preot, Avocat si Mijlocitor. Tot ce urmeaza este ca el sa revena pentru a-si lua Biserica si stabilirea imparatiei sale.

Pneumatologie

Biserica penticostala crede ca Spiritul Sfânt exista din vesnicie ca a Treia persoana din Dumnezeire si este egala in esenta cu Tatal si cu Fiul. Spiritul Sfânt poseda atributele personalitatii: intelect, vointa, sentimente, comunicare. Poseda de asemenea toate atributele divinitatii: atotstiinta, atotprezenta, atotputernicie, adevar, eternitate. Activitatea Spiritului Sfânt sunt numeroase. In legatura cu universul material, el a fost activ in creatie, il inalta pe Cristos, convinge oamenii si opreste pacatul spre a nu se manifesta in toata forta lui. In legatura cu Biblia, el a fost agentul activ in transmiterea mesajelor divine. In legatura cu cei credinciosi el regenereaza, boteaza, exista in ei, controleaza activitatea oamenilor, ii ajuta si ii lumineaza.

Credinciosii traiesc prin Spiritul Sfânt si duc un mod de viata in conformitate cu ceea ce vrea el. Toti credinciosii sunt botezati cu Spiritul Sfânt, dar nu toti sunt plini de Spirit, adica nu toti au renuntat in aceasi masura la firea lor pamânteasca pentru ca Spiritul Sfânt sa-i poata umple.

Anghelologie

Biserica Penticostala crede ca toti ingerii au fost creati direct de Dumnezeu in primele momente ale primei zile de creatie. Ingerii sunt fiinte spirituale limitate, ce poseda putere si inteligenta supranaturala. Ei au constienta de sine si autodeterminare. Sunt diferite ranguri si ordine de ingeri: heruvimi, serafimi, arhangheli si un mare numar de ingeri simpli. Ei sunt fara de pacat, nemuritori si incapabili de procreare.

Ingerii pot fi clasificati in doua mari categorii: a) cei ce si-au pastrat vrednicia si b) cei ce si-au pierdut pozitia initiala de sfintenie si l-au urmat pe Satana in rebeliunea impotriva lui Dumnezeu. Cei ce l-au urmat pe Satana sunt activi in activitatea de a frâna activitatea lui Dumnezeu si de a lovi pe copiii lui Dumnezeu cu necazuri. Seful trupelor demonice este Satana, o persoana cu mare putere. El este autorul pacatului, fiind vrajmasul lui Dumnezeu si al copiilor lui. Este condamnat sa piarda batalia cu Dumnezeu. Va fi aruncat in Abis (Adâncuri) pentru o mie de ani in timpul Mileniului. Dupa aceea, va fi dezlegat putina vreme, iar apoi va fi aruncat in iazul de foc cu toti ingerii lui, pentru toata vesnicia.

Antropologie


Biserica Penticostala crede ca omul a fost creat dupa asemanarea lui Dumnezeu, printr-un act direct al lui Dumnezeu si nu cum sustin cei ce cred in teoria evolutiei. Imaginea, chipul lui Dumnezeu in om, nu este fizica, ci morala, mentala si sociala. Desi aceasta imagine a fost distorsionata prin caderea omului in pacat, ea nu a fost pierduta complet. Adam a cazut prin neascultare, aducând astfel moarte spirituala si fizica asupra lui, si ca reprezentant al omenirii, a adus moarte peste intreaga umanitate.

Omul a fost creat ca parte materiala si imateriala si poate fi impartit in trei parti componente: trup, suflet si spirit. Trupul, sufletul si spiritul sunt propagate de la Adam prin generatie naturala. Noi credem ca omul este depravat si nu poate sa se mântuiasca singur, neavând nici un merit inaintea lui Dumnezeu. Omul este complet responsabil pentru pacatul lui. Omul este pasibil de separare eterna de Dumnezeu daca nu se pocaieste de rebeliunea lui fata de Dumnezeu. Singura lui sansa este credinta si pocainta prin Isus Cristos.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16162
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biserica penticostala #31690

Hamartologie

Biserica Penticostala crede ca pacatul este abaterea sau neconformarea la legea morala a lui Dumnezeu in actiune, in dispozitie sau in gândire. Originea pacatului este odata cu caderea lui Satana, apoi a intrat in rasa umana prin Adam si este astazi universal. Pacatul include necuratie si in acelasi timp vinovatie. Pacatul este in esenta egoism, deoarece cauta sa inalte voia creaturii deasupra Creatorului. Adam, reprezentantul rasei umane, a atras intreaga omenire in depravare totala si condamnare in fata lui Dumnezeu. Pacatul este imputat tuturor oamenilor, deoarece Adam a fost reprezentantul rasei umane. Consecinta pacatului este moartea fizica (separarea sufletului de trup) si spirituala (separarea spiritului de Dumnezeu).

Soteriologie

Biserica Penticostala crede ca omenirea este condamnata si ca are nevoie de mântuire din partea lui Dumnezeu. Dumnezeu a pregatit mântuire prin Isus Cristos. Mântuirea este un dar de la Dumnezeu si nu poate fi meritat prin nici o virtute sau activitate omeneasca. Mântuirea se primeste prin credinta personala si incredere in Isus Cristos pe baza sângelui varsat ca singura jertfa pentru pacat. Mântuirea este sigura si vesnica in Cristos, deoarece mântuirea este de la Dumnezeu.

Eclesiologie

Biserica Penticostala crede ca biserica este trupul lui Cristos, alcatuita din toti credinciosii botezati cu Spiritul Sfânt, fie in cer, fie pe pamânt, mântuiti intre ziua Rusaliilor si rapirea bisericii. Biserica este distincta fata de mozaicism si de Imparatia lui Dumnezeu. Biserica locala este un grup de credinciosi botezati prin cufundare, care se intâlnesc pentru evanghelizare, edificare, partasie si inchinare. Cristos este capul bisericii si singurul conducator in materie de practica si credinta.

Bisericii i-au fost date câteva privilegii de Dumnezeu: botezul cu Spiritul Sfânt, a fi in Cristos si Cristos a fi in Biserica, Biblia, preotia credinciosilor, o partasie universala in Trup. Privilegiile pe care are inca sa le primeasca sunt: Noul Ierusalim si o pozitie speciala in imparatia lui Dumnezeu. Noi credem in forma congregationalista de guvernamânt in biserica. Biserica locala este autonoma. Slujitorul bisericii sunt pastorul si diaconii. Biblia este clara cu privire la calitatile acestor slujitori. Desi exista in unele pasagii din Biblie pluralitate de pastori, nu se gaseste niciodata inegalitate intre ei. Termenii pastor, episcop, batrân, se refera la aceiasi slujba.

Cele doua simboluri ale Bisericii sunt: Botezul si Cina Domnului. Botezul este cufundarea celui ce marturiseste pe Isus in apa, ca simbol al unirii cu Cristos. Cina Domnului a fost instituita de Cristos si este un memorial al mortii lui Isus, o proclamare a acesteia si o promisiune a revenirii lui.

Noi credem in semnele distinctive ale bisericii baptiste:
  • 1. Autoritatea absoluta a Scripturii.
  • 2. Membrii nascuti din nou.
  • 3. Botezul celor ce cred, prin cufundare.
  • 4. Autonomia bisericii locale.
  • 5. Separarea de lume si de tot ce este pacat.
  • 6. Libertatea sufletului.

Noi credem ca biserica trebuie sa fie separata de lume si de orice alianta nebiblica, spre a pastra puritatea mesajului evangheliei. Biserica locala trebuie sa refuze colaborarea cu orice organizatie care deviaza de la normele Bibliei. Credem de asemenea ca biserica trebuie sa se separe de crestinii care traiesc in neorânduiala, care nu traiesc dupa Cuvântul lui Dumnezeu, care deviaza de la docrtinele credintei crestine, care se angajeaza in aliante pagâne. Cuvântul lui Dumnezeu ne invata sa ne ferim de cei ce aduc invataturi straine de la Cuvântul lui Dumnezeu.

Ziua de inchinare publica este ziua de Duminica, sau ziua intâi a saptaminii. Sarbatori inchinate sfintilor, biserica penticostala nu celebreaza. Biserica are dreptul si obligatia de a exercita disciplina asupra celor ce se abat de la invatatura Bibliei, aduc dezbinari, traiesc in neorânduiala.

Noi credem ca darnicia crestina este o virtute care trebuie sa impodobeasca pe fiecare membru al bisericii. Tot ce avem este de la Dumnezeu, ale lui sunt toate, dar in bunatatea lui el ne poarta de griaja daruindu-ne ce avem nevoie pentru trairea zilnica. A zecea parte ii apartine lui prin hotarârea lui si toti crestinii trebuie sa dea Domnului zece la suta. Ceea ce dam peste 10% se numeste cu adevarat darnicie crestina.

Eschatologie

Biserica Penticostala crede ca Isus a initiat perioada zilelor din urma. El a promis ca se va intoarce, iar aceasta reîntoarcere poate surveni in orice clipa. In clipa revenirii sale, Isus va incepe profetita Zi a Domnului, prin rapirea bisericii. In acel moment, biserica (credinciosii) va fi luata in cer pentru desavârsirea mântuirii, pentru a sta inaintea Scaunului de judecata si pentru ospatul nuntii Mielului. Dupa Rapire, pe pamânt va urma o perioada de necaz cum n-a mai fost vreo data pe pamânt. Pamântul va experimenta un timp de judecata si de mânie, de necomparat cu orice alta perioada din istoria omenirii, scopul fiind redobândirea pamântului pentru imparatia lui Dumnezeu. Multi se vor intoarce la Dumnezeu in acest timp de necaz, sub influenta predicarii de catre cei doi martori din Apocalipsa si a celor 144.000 de evanghelisti. Trei serii de judecati devastatoare vor veni asupra pamântului.

Noi credem ca Isus va veni la sfârsitul perioadei de necaz, impreuna cu sfintii, pentru a nimici pe vrajmasii lui si pentru a intemeia imparatia de 1.000 de ani. Diavolul va fi legat in timpul Mileniului, iar Cristos va domni in deplina dreptate. Locuitorii imparatiei vor fi sfintii Vechiului Testament, sfintii ce-au supravetuit necazul cel mare si biserica care va domni impreuna cu Isus. Dupa 1.000 de ani, Satana va fi dezlegat si va aduna o armata sa lupte din nou impotriva lui Dumnezeu. Isus va zdrobi aceasta armata si pe Satana si imediat dupa aceea va incepe judecata finala in fata marelui tron alb de judecata, unde toti cei ce-au murit fara sa fie mântuiti vor fi condamnati si aruncati in iazul de foc pentru toata vesnicia.

Cerul si pamântul actual vor fi dizolvate, si un cer nou si pamânt nou vor fi facute, unde va locui neprihanirea. Acest lucru va marca inceputul starii eterne, in care toti rascumparatii din toate vremurile se vor bucura pentru vesnicie de prezenta lui Dumnezeu.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16162
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biserica penticostala #33554

Biserica Penticostalia este una neoprotestanta, sustinuta de pastorul american Charles Parham, care se baza pe multe versete din Noul Testament. Glosolalia reprezinta darul vorbirii in limbi, care aminteste de Rusalii.

Biserica Penticostala - interior

Penticostalismul a pornit din Statele Unite si se spune ca ar fi fost infiintate si acolo primele biserici penticostale romane, in 1921, in Michigan si Ohio. A fost o biserica si in Detroit unde chiar au tiparit o carte cu cantari in limba romana. Un pastor, Pavel Budeanu, locuit in Akron, Ohio.

In Romania, prin 1922, Gheorghe Bradin avea o sotie foarte bolnava, iar dupa cateva rugaciuni, aceasta s-a vindecat ca prin miracol. Bucuros, acesta a trimis o scrisoare la adresa din cartea de cantari amintita anterior. In acelasi an primit un raspuns de la pastorul Budeanu din Ohio si a luat hotararea sa deschida prima biserica penticostala de la noi, in Paulis, pe 10 septembrie 1922. Pana la sfarsitul acelui an, biserica numara 30 de membri. Apoi au inceput sa fie fondate alte biserici si membri sa fie botezati, conform confesiunii americane, cu Duhul Sfant.

Biserica Penticostala - botez

Un preot ortodox din Paulis, Cornel Popescu, a fost primul care a condamnat aceasta confesiune si a dus la interzicerea sectei de catre autoritatile locale din Radna. Totodata, Dumitru Stoi a protestat si a cerut sa fie respectata libertatea religioasa. In anul 1924, ministrul a interzis secta penticostala.

In acelasi an, Pavel Budeanu a fost trimis intr-o misiune in Romania, ocazie cu care a oficiat primul botez penticostal din Romania, chiar in raul Mures, in mod clandestin. Astfel a fost facuta si o fotografie cu biserica din Paulis, pe care s-a notat numele bisericii: „Biserica lui Dumnezeu".

Acest propovaduitor al unei confesiuni noi si prea putin acceptata, a fost arestat de jandarmi si escortat, fiind apoi persecutat. Cu aceasta ocazie a trimis prima petitie la Ministerul Cultelor prin care cerea recunoasterea Asociatiei Penticostale. Aceasta petitie a fost semnata de 50 de membri ai celor doua biserici fondate pana atunci.

Petitia respectiva a dus la scrierea primei Declaratii de Credinta a Bisericii Penticostale din tara noastra. Ministerul Cultelor nu a raspuns direct, dar decizia a fost prezentata in Hotararea Nr. 5734/29 Ianuarie 1925:

Secta penticostalilor cu aderențti exclusiv din satele Paulis si Cuvin (jud. Arad) este condusa in mod exclusiv de catre Gh. Bradin. Doctrina este publicata in cele 14 pagini ale brosurii numite "Declaratia Fundatiei Adevarate". Noi o interzicem, pentru ca doctrina sa nu este impartita de catre toțt membrii ci doar de cateva persoane initiate si pentru ca aceasta (secta) nu prezinta garanțti suficiente ca ar respecta articolul 22 al Constitutiei.

Decizia a fost publicata apoi in ziare si imprastiata in toata Romania, fiind primul document oficial despre penticostali. Automat s-a creat o renastere spirituala care a starnit interesul multor persiane care au inceput sa vina in vizita. In 1926, in judetul Arad erau deja sase biserici penticostale.

Un alt razboi a fost initiat in 1925 de catre Episcopul ortodox al Aradului, Dr. Grigorie Comsa, acesta fiind cel mai mare dusman al lor. Acesta a demonstrat, totusi, ca exista o diferenta intre ce spun ei si ce propovaduiau penticostalii prin Alexa Popovici. In acelasi timp, preotul aradean spera ca numarul bisericilor penticostale sa nu mai creasca.

Un simbol al confesiunii penticostale

Ceea ce nu se cunoaste de catre multa lume este faptul ca in jurul orasului Medias a avut loc o miscare penticostala saseasca, intre sasii luterani, in 1919.

In 1923 a fost botezat cu Duhul Sfant la Viena, Michael Thellman. Acesta l-a intalnit aici, in cadrul Conferintei Penticostale, pe misionarul din Suedia, George Steen. Cel din urma a vizitat apoi romania si l-a numit oe Michael pastorul bisericilor penticostale sasesti, devenind astfel, unul dintre cei mai importanti pastori ai minoritatilor entice. Cat despre importivirea maghiarilor, autoritatile romane au fost mai mult decat indiferente.

C. Ciuc spunea despre biserica penticostala:

Independent de miscarea penticostala din Banat si Transilvania, o romanca care a venit din SUA a inceput sa raspandeasca invatatura penticostala in Bucovina.

In aceste adunari ale penticostalilor apar prooroci care vorbesc in alte limbi, care sunt talmacite de cate un membru mai intelept al adunarii. Vorbirea in limbi este mult mai scurta decat "traducerea" acesteia.

In Romania este importanta proorocirea de la Domnul a casatoriilor, daca e bine ca unul sa se casatoreasca cu o anume fata. Multi se casatoresc fara a se cunoaste prea bine si fara sa le fie facuta proorocia, precum un acord nescris.

Biserica Penticostala - rugaciune

Multi considera ca e limpede ca apa de izvor minciuna vorbirii in limbi, iar persoanele naïve nu isi dau seama si se lasa fermecate de talmacirile care ii ating.

Limbile vorbite de penticostali nu sunt tocmai limbi. In Faptele Apostolilor descoperim urmatoarele:

Si, iscindu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa. (Fapt. Ap. 2, 6).

Confesiunea penticostala considera ca Biblia reprezinta Cuvantul lui Dumnezeu care a fost dat omului prin inspiratie divina, si anume dirijarea celor care au scris aceasta carte considerata sfanta.

Membrii acestui cult cred intr-un singur Dumnezeu, care este un spirit perfect si infinit, in care toate isi au inceputul si sfarsitul. Bineinteles, existenta acestui demiurg nu este demonstrata, verificata sau cercetata, ci subanteleasa.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16162
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Biserica penticostala #36018

Biserica Penticostala si lucrarea Duhului Sfant

La inceputul toamnei, penticostalii romani au sarbatorit noua decenii de la fondarea primei lor biserici, la Paulis (Arad). Acum sunt a patra putere crestina din tara, scrie Lavinia Betea pentru Adevarul.

Potrivit recensamantului din 2002, comunitatea crestina penticostala din Romania este a patra ca marime. In ierarhia celor 18 culte recunoscute, dupa ortodocsi, romano-catolici si calvini urmeaza Cultul Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolica. Majoritatea celor 2.600 de asezaminte de cult au fost inaltate dupa caderea regimului comunist. Prin forte proprii, dar si cu ajutoare de la fratii americani. Activele „echipe de misiune" americane construiesc pretutindeni biserici: in China comunista, in India, in tarile Africii si Americii de Sud. Statistic, fiecare al zecelea contemporan crestin este penticostal.

Desi, din 1948, penticostalii au fost recunoscuti ca si cult crestin in Romania, Dictionarul Explicativ al Limbii Romane (editia online) continua sa-i defineasca drept „secta crestina". Cu precizarea ca „in urma posturilor severe si a serviciilor divine foarte lungi", penticostalul „ajunge la stari convulsive". De-aici, porecla de „tremurici". Dar poate aceasta sa motiveze botezul penticostal?

Nevoia de miracol


Despre istoria, doctrina si practicile cultului penticostal ne-am documentat cu ajutorul lui Ghiocel Mot, pastor la Biserica Noua Filadelfia din Arad. Doctor in matematica si profesor la Universitatea „Aurel Vlaicu" Arad, pastorul Mot nu poate fi pus, nici de departe, in tagma adeptilor lui „crede si nu cerceta".

Asa cum arata insa istoria acestei biserici, geneza ei se plaseaza sub semnul trebuintei de miracol. In preajma anului nou 1906, un grup de studenti la un colegiu biblic metodist a decis sa-si petreaca vacanta crestineste, intr-un campus din Asuza Street (California). Dupa ore prelungite de rugaciuni, cantari si meditatie au inceput „sa vorbeasca in limbi". Au considerat ca repetau miracolul trait de primii apostoli crestini. Atunci, la 50 de zile dupa Invierea lui Hristos si la 10 zile dupa Inaltarea lui, Biblia scrie ca „Iscandu-se vuietul acela, s-a adunat multimea si s-a tulburat, caci fiecare ii auzea pe ei vorbind in limba sa". In ziua cincizecimii (Rusaliile), Duhul Sfant pogorase asupra apostolilor lui Hristos facandu-i sa vorbeasca in limbi necunoscute de acestia inainte.

Intemeietorii noii biserici (ce si-a zis penticostala de la ziua cincizecimii) au crezut, totodata, ca se-mplinise si profetia prorocului Ioel, expusa astfel in Biblie: „Dupa aceea voi turna Duhul meu peste orice faptura, fiii si fiicele voastre vor proroci, batranii vostri vor visa vise, si tinerii vostri vor avea vedenii. Chiar si peste robi si roabe voi turna Duhul meu in zilele acelea".

Printr-un miracol savarsit de Duhul Sfant, s-a spus atunci, aparuse o noua serie de apostoli cu misiunea reinsufletirii crestinatatii.

Primii penticostali din Podgoria Aradului


Pe 10 septembrie 2012, Cultul Crestin Penticostal Biserica lui Dumnezeu Apostolica sarbatoreste 90 de ani de existenta in Romania. Atunci se aniverseaza fondarea primei biserici la Paulis, in Podgoria Aradului. Gheorghe Bradin, primul pastor penticostal roman, aflase de existenta noii credinte prin intermediul unor romani emigrati in America. Pavel Budeanu, unul dintre acestia, impartasise in casa sotilor Bradin experienta de la Asuza Street. Budeanu a oficiat si primul botez penticostal clandestin, in 1922, in raul Mures. Noutatea s-a difuzat insotita de vestea altui miracol: vindecarea sotiei lui Gheorghe Bradin prin rugaciune si botez cu Duhul Sfant. La comunitatea celor 20-30 de paulisani penticostali s-au alaturat repede noi adepti din satul vecin, Cuvin.

Prin revenirea acasa a altor emigranti in America, Biserica Penticostala a prins radacini si in Nordul Moldovei. Mai inainte, pe aceleasi cai, facuse prozeliti in imprejurimile Mediasului.

La aniversare

Pana in 1948, Biserica Penticostala a fost considerata, in Romania, o secta, iar adeptii sai - eretici. O dusmaneau si ortodocsii, si baptistii. Pentru cei dintai, botezul penticostal insemna lepadarea de „credinta stramoseasca". Pentru baptisti, reprezenta scindarea aripii metodiste. Dar in reorganizarea cultelor religioase, facuta de regimul comunist, printre cele 14 culte recunoscute s-au aflat si penticostalii.

„Culoarul pe care mergem este unul evanghelic si fundamentalist", spune pastorul Ghiocel Mot. „Evanghelic, pentru ca noi credem ca numai prin Hristos se obtine mantuirea. Iar fundamentalist, prin ideea de pocainta. Numai prin pocainta si credinta se produce nasterea din nou. In Biserica Ortodoxa se considera ca nasterea din nou se obtine prin spovedanie. Aici este obligatoriu sa te pocaiesti, altfel Cuvantul Sfant si Duhul Sfant nu produc nasterea din nou".

Ritualuri si misiuni


Din ierarhia slujitorilor Bisericii Penticostale fac parte: pastorii, prezbiterii, diaconii, evanghelistii, apostolii (misionarii), invatatorii si prorocii. Acestia din urma starnesc mare interes. Si controverse asupra inzestrarii supranaturale de comunicare a vointei lui Dumnezeu intr-o parohie locala.

Ritualurile credinciosilor penticostali contin serviciile divine de duminica (dimineata si dupa-amiaza). Sub conducerea pastorilor se fac, interactiv, rugaciuni, cantari si evanghelizari. Anima atmosfera formatiile Bisericii Penticoslate - coruri, fanfare si „grupuri de lauda" alcatuite din tineri cu talent muzical. Martea si joia dupa-amiaza se aduna iarasi credinciosii in rugaciune. Programe aparte organizeaza tineretul si femeile.

Botezul se face la varsta majora - cand poti marturisi credinta si pocainta -, iar nuntile sunt petrecute cu evalvie si momente de buna dispozitie. Dar fara dans si fara bautura. Alte ritualuri se practica la inmormantari si priveghiuri, prin ungerile bolnavilor cu mir si binecuvantarea nou-nascutilor.

Biserica are gradinite si scoli primare. Seminarii teologice penticostale functioneaza la Arad, Timisoara, Oradea, Baia Mare, Bucuresti si Pitesti. Cultul detine editura si librarii proprii. Invatamantul superior este asigurat prin institutul din Bucuresti (infiintat in 1976) si o recenta sectie de teologie penticostala la Universitatea „Aurel Vlaicu" din Arad.

2.600 de asezaminte de cult penticostale exista astazi in Romania, majoritatea ridicate dupa 1990.

„Instrumentele comunistilor" si „agenti anglo-americani"

Din istoria Bisericii Penticostale nu lipsesc persecutiile. Primii care s-au ridicat impotriva bisericii din casa sotilor Bradin a fost preotul ortodox din Paulis. „Secta" a fost interzisa in 1925. Dar in 1926, doar in judetul Arad functionau clandestin sase biserici. Grigorie Comsa, episcopul ortodox al Aradului, ii acuza pe penticostali de fanatism si ca sunt „instrumente ale comunistilor".

In regimul Antonescu au dus-o cel mai greu insa. De altfel, in 1942, Antonescu a interzis toate bisericile neoprotestante. Capii lor erau priviti ca „agenti anglo-americani", datorita sustinerii si legaturilor cu SUA si Marea Britanie, dusmanii Axei. Multi penticostali au fost condamnati atunci la ani grei de inchisoare, fiind eliberati cu toti ceilalti detinuti politici la 23 august 1944.

In relatiile cu comunistii, Gheorghe Bradin s-a aratat a fi bun diplomat. A inceput cu trimiterea in parohiile penticostale a unei circulare care recomanda loialitate fata de noul regim. Si a continuat cu publicarea unor articole unde cita Biblia si pe Lenin. Caci inainte de-a fi ajuns la putere, Lenin sustinuse cu dezinvoltura libertatea „fiecarui om" de a apartine religiei dorite si libertatea impartasirii credintei sale.

Au fost si-n timpul regimului comunist penticostali condamnati pentru ca distribuisera Biblii si literatura evanghelica. A fi credincios activ - fie penticostal, fie ortodox - reteza sansele promovarii profesionale. Ca profesor de stiinte exacte intr-o scoala rurala, pastorul Ghiocel Mot spune ca n-a avut de suportat decat o atentionare. Vorbise la un priveghi dupa ritualul penticostal. A doua zi l-a chemat directorul scolii si i-a recomandat „sa ia cuvantul" exclusiv in incinta bisericii.


Gheorghe Bradin (in randul de jos, al patrulea, de la stanga la dreapta), in vizita in judetul Bistrita Nasaud.

Profetii cu Ceausescu

Revelatia speciala este, am spune, punctul forte si punctul vulnerabil ale dogmei si practicilor penticostale. Mai bine zis, prin doua dintre formele ei - revelatia prin minuni si revelatia prin profetii. Credinciosii penticostali admit si ca minunile pot fi adevarate sau false. Cine discerne intre minunile reale si cele inchipuite? - obiecteaza liber-cugetatorii si credinciosii altor biserici. Cu atat mai mult cu cat acestea se raporteaza la fapte greu de dovedit precum vindecarile miraculoase ori „vorbirea in limbi".

In perioada interbelica, bunaoara, prin revista penticostala „Cuvantul Adevarului" se facea cunoscut cazul unei anume Maria Berc din Tinutul Hategului. Minunea avea un singur martor - barbatul femeii. Care-a marturisit ca-si auzise nevasta „vorbind ruseste" dintr-o data. Barbatul identificase limba pe baza cunostintelor dobandite in prizonierat ca soldat al Austro-Ungariei. Pe aceasta baza s-a stiut ca Maria Berc „primise botezul cu Duhul Sfant". De altfel, pana aproape de zilele noastre, epilepsia si anumite forme ale schizofreniei sunt reprezentate ca „boli sfinte", iar manifestarile bolnavilor ca predictii si semne divine. Dar daca acceptam ca in trecut s-au petrecut minuni si revelatii, de ce n-ar mai fi si-n zilele noastre? - spun penticostalii.

Cat despre profetii, legendele acestora merg pana la Ceausescu. „Eram profesor de matematica la Chier (Arad) in ultimii ani din regimul comunist", relateaza pastorul Ghiocel Mot. „In timpul Congresului al XIV-lea, in anumite biserici se prorocise ca va cadea Ceausescu. Iar noi nu credeam".

Se spune si ca o profetie facuta intr-o Biserica Penticostala din Vicovu de Sus i-a fost transmisa lui Ceausescu prin inspectorul cultelor religioase. In august 1968, cand liderii comunisti se temeau ca, dupa Cehoslovacia, sovieticii vor invada si Romania, un penticostal prorocise ca ingerii pazesc granitele noastre.

Minuni si revelatii

Ca orice religie, si dogma penticostala se axeaza pe cateva concepte fundamentale.
„Crestinii nascuti din nou desemneaza faptul ca un crestin care crede in jertfa Domnului Isus Hristos se pocaieste", explica pastorul Ghiocel Mot. „Credinta este un dar din partea lui Dumnezeu, iar pocainta, o actiune umana. Daca ne caim, regretam si parasim pacatele savarsite, ne nastem din nou".

De aici, in practica Bisericii Penticostale decurg „serile de staruinta", cand se fac noi convertiri. Atunci, seara de seara, credinciosii vechi si noi se roaga in Bisericile Penticostale cate trei-patru ceasuri neintrerupt. „Unii dintre ei sunt botezati cu Duhul Sfant", relateaza interlocutorul. Afirma astfel ca „pogorarea Duhului Sfant nu mai este un fapt istoric - petrecut o singura data in duminica cincizecimii -, ci ca acest botez poate fi experienta de actualitate a crestinilor nascuti din nou".

Pe cand Biserica Ortodoxa vorbeste si de alte carti de rugaciune, penticostalii considera Scriptura incheiata prin cele 66 de carti. In acest sens s-a preluat conceptul Sola Scriptura (Numai Scriptura) de la reformatorii Calvin si Luther.

Cultul penticostal crede in revelatie. Asa cum arata manualul de Dogmatica penticostala redactat de Ghiocel Mot si Iosif Feher (Editura Viata aradeana, 2003), revelatia este actul prin care Dumnezeu se descopera oamenilor. O cale de cunoastere exceptionala, argumentata prin logica limitelor finite ale omului, in raport cu nemarginirea divinitatii.

Revelatia - ca impartasire a omului cu Dumnezeu - este de doua feluri: generala (Dumnezeu se descopera in natura, in istoria si in constiinta umana) si speciala (Dumnezeu se descopera prin Isus Hristos, prin Duhul Sfant, prin cuvantul Sfintei Scripturi, prin minuni, prin profetii si prin experienta personala).
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16162
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.