Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:

SUBIECT: WC public

WC public #15354

Într-un prospect al firmei de obiecte sanitare, al firmei Geberit din Austria, am întâlmit planul de aşezare al mijloacelor ajutătoare necesare, persoanelor dependente de scaunul cu rotile, intr-o cameră de WC public.
Cotele din desene sunt conform normelor austriece care fac referire la proiectarea şi construcţia spaţiilor destinate persoanelor cu dizabilitati. Sigur şi la noi există astfel de norme în acest domeniu. Că nu prea sunt respectate, este altă poveste. Dar nu de asta ne ocupam noi aici, ideea pentru care am pus pe forum aceste poze, era de a oferi o informaţie privind aceste cote, în cazul în care ne vom lovi de astfel de probleme.
In prima schita este o vedere de ansamblu a unui WC, de dimensiuni minime, echipat cu tot ceea ce este necesar si inaltimile recomandate ale obiectelor sanitare. . În al doilea desen, este prezentata o vedere de sus in care sunt prezentate dimensiunile minime ale incaperii.
În prospect se atrage atenţia, ca lăţimea uşilor să fie de minim 80 de centimetri, recomandabil ar fi de 90 şi că ele trebuie să se deschidă spre exterior. Că ele trebuiesc să poată fi descuiate şi din exterior.
Culoarea obiectelor sanitare trebuie să contrasteze cu culoarea fiecărui perete.

Documentul original in germana l-a gasit Virgil. Eu am facut adaptarile pentru limba romana.




  • Petru
  • Avatarul lui Petru
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Toată lumea să trăiască numai noi să nu murim !!
  • Posts: 1036
  • Thank you received: 457
  • Karma: 10
Ce este, este.
Ce nu este, nu este.
Asta este!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:WC public #15383

Asemenea toalete se gasesc in aeroporturi, in rest... alta locatie cel putin la noi in tara nu am vazut.

Poate pe viitor vor aparea... pentru cei care vin din urma, sau cine stie... daca se da aprobare sau vreo derogare legala, parlamentara pe bani publici, speram sa apara prin locuri publice sau in hoteluri private ;)
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16160
  • Thank you received: 5263
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Re:WC public #15387

Cand porti condom sau sonda si pampers ce rost mai au asemenea toalete se intreaba unii ?:laugh:
  • adi chicago
  • Avatarul lui adi chicago
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Dum spiro ,spero
  • Posts: 2545
  • Thank you received: 64
  • Karma: 17
never give up hope
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.