Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Recuperarea taxei auto de prima inmatriculare

Rasp: Recuperarea taxei auto de prima inmatriculare #45787

UPDATE: Restituirea taxelor auto: Regulile procedurale se aplică de azi. Cum vei primi banii înapoi?

Regulile procedurale pentru restituirea fostelor taxe auto, inclusiv a timbrului de mediu, au apărut astăzi în Monitorul Oficial și deja se aplică. Potrivit acestora, odată depuse cererile, organele fiscale le vor rezolva în maximum 45 de zile, dar le vor putea respinge pentru lipsa unor documente sau pentru neprecizarea conturilor bancare. Banii se vor restitui, din 2018, în conturile contribuabililor, iar pentru cei cu datorii la bugetul de stat banii vor fi folosiți la compensarea acestor datorii.

Posibilitatea de a cere înapoi banii achitați statului pentru taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule este prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017.

Cererile pentru restituirea acestor taxe se pot depune deja, așa cum ne-a confirmat în urmă cu ceva timp chiar Ministerul Mediului, numai că lipsea procedura de restituire a fostelor taxe. Astfel, astăzi a apărut în Monitorul Oficial Ordinul comun al Ministerului Mediului și Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.488/3.198/2017 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017. Documentul deja se aplică de azi, de la momentul publicării sale.

Normele publicate tratează modul de restituire a fostelor taxe pentru toate situațiile în care se află cei care le-au plătit. Cei care n-au obținut încă dreptul la restituire, care nu au hotărâri judecătorești în acest sens ș.a.m.d. trebuie să facă cererea la organul fiscal competent (se poate depune personal sau prin poștă). La cerere trebuie anexate următoarele documente:

  • dacă există, documentul ce dovedește plata taxei, respectiv chitanța fiscală/ordinul de plată și extrasul de cont (în original/copie);
  • copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare.

Notă: Nu e necesar documentul care face dovada plății taxei/taxelor respective, pentru că organul fiscal are posibilitatea să verifice în sistemele proprii dacă banii au fost plătiți sau nu de proprietar.

Odată depusă cererea, organele fiscale vor verifica dacă sumele pe care le pretinde solicitantul înapoi au fost resituite deja ori s-au compensat cu alte sume datorate de contribuabil. Practic, cei care au datorii la Fisc la momentul restituirii nu vor mai primi toată suma cerută înapoi, pentru că ea va fi folosită la acoperirea acelor datorii, în funcție de mărimea lor.

Termenul în care cererea de restituire va fi rezolvată de organele fiscale va fi de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire, dar va putea fi și prelungit, spre exemplu, dacă sunt necesare mai multe documente de la solicitant.

Când va putea fi respinsă cererea de restituire

Potrivit normelor, organul fiscal va respinge solicitantului restituirea banilor (printr-o decizie de respingere) în următoarele situații:

  • dacă nu se depun copiile după cartea de identitate a vehiculului şi certificatul de înmatriculare sau când nu se transmit informațiile și documentele solicitate de organul fiscal, în termen de cel mult 60 de zile de la solicitare;
  • dacă nu se precizează în cererea de restituire contul bancar în care urmează să fie restituită suma cuvenită;
  • dacă organul fiscal observă că suma a fost deja restituită sau compensată cu alte datorii fiscale;
  • dacă nu se regăsește dovada plății nici în registrele organelor fiscale, nici la Trezorerie.

Restituirea efectivă a sumelor se efectuează de către unitatea Trezoreriei Statului la care este arondat organul fiscal central competent, potrivit normelor. În orice caz, solicitantul va primi o decizie cu privire la cererea sa, fie că e vorba de una de aprobare ori de una de respingere.

Important!
Banii vor fi primiți înapoi în 2018, cu excepția timbrului de mediu. Pentru acesta din urmă, banii vor fi restituiți în perioada 1 septembrie 2018 – 31 martie 2019. De asemenea, trebuie reținut că banii se vor restitui toți odată, nu în tranșe.

Banii vor fi depuși în conturi bancare

"Restituirea sumelor cuvenite contribuabililor se efectuează prin decontare bancară în contul bancar indicat prin cererea de restituire", scrie în ordinul comun amintit. Tocmai de aceea, cei care uită să treacă în cererea de restituire contul bancar se vor trezi cu cererile respinse, așa cum scriam mai sus.

Dacă se indică un cont bancar greșit, solicitantul va fi informat de către organul fiscal cu privire la acest lucru, "iar contribuabilul are obligația indicării contului bancar corect până cel târziu la data de 1 decembrie 2018, în situaţia în care suma solicitată la restituire reprezintă taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi, respectiv, nu mai târziu de data de 1 martie 2019, în situaţia în care suma solicitată la restituire reprezintă timbrul de mediu pentru autovehicule", scrie în norme.

În fine, așa cum punctam mai sus, cei care au datorii la bugetul de stat se vor trezi cu compensarea sumelor pe care trebuie să le primească în contul fostelor taxe, în sensul că banii ce ar trebui restituiți, în tot sau în parte, de la caz la caz, vor fi folosiți pentru a acoperi acele datorii.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Recuperarea taxei auto de prima inmatriculare #45838

  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Recuperarea taxei auto de prima inmatriculare #46041

Taxa auto - proceduri mai simple pentru rambursarea banilor

Taxa auto, în diferitele sale forme, plătită anterior de șoferi, este pregătită să fie restituită doar pe baza unei cereri și a dovezii de plată, fără obligația anexării unor copii ale cărții de identitate și certificatului de înmatriculare a autovehiculului. În prezent, legea prevede că ”la cererea de restituire se anexează, în original sau copie, documentul doveditor al plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule, taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrului de mediu pentru autovehicule, respectiv chitanța fiscală/ ordinul de plată și extrasul de cont, după caz, care să ateste efectuarea plății acesteia, precum și copiile cărții de identitate a vehiculului și a certificatului de înmatriculare”. Această procedură a fost stabilită anul trecut de Guvern prin ordonanță de urgență, la acest moment fiind însă pregătite o serie de modificări.

Fiscul va putea constitui dreptul de restituire a taxei plătite și fără aceste documente, prin interogarea bazei de date proprii sau a Direcției de permise și înmatriculare a vehiculelor a Ministerului Afacerilor Interne. Practic, ANAF deține baza de date pentru ce mașini au fost plătite taxele menționate, iar Ministerul de Interne poate stabili și cine are proprietarul la data respectivă. Guvernul a stabilit anul trecut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule și taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule vor fi restituite în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 ianuarie 2018, iar timbrul de mediu va fi rambursat în termen de 120 de zile de la data depunerii cererii, dar nu mai devreme de 1 septembrie 2018.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Recuperarea taxei auto de prima inmatriculare #46320

Taxe auto 2018: A apărut noul model de cerere de restituire. Descarcă-l de aici!

Modalitatea de restituire a taxei auto si a timbrului de mediu a fost in sfarsit simplificata. OUG nr. 25/2018 a modificat OUG nr. 52/2017 (actul care a introdus dreptul la recuperarea banilor) prin eliminarea obligației de a anexa la cererea de restituire a documentului doveditor al plății taxelor auto/timbrului de mediu, precum și a copiilor cărții de identitate a autovehiculului și a certificatului de înmatriculare.

Problema este că această simplificare nu a avut până acum efect concret în practică, pentru că trebuia să existe și o nouă cerere de restituire, respectiv una care să nu mai cuprindă mențiuni referitoare la acele documente. Acum, această cerere simplificată există, fiind publicat azi Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1937/394/2018 pentru modificarea modelului de cerere, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 415. Modelul noii cereri este anexat acestui articol.

Fisier atasat:

Nume fișier: Model-cerere-restituire-foste-taxe-auto.docx
Dimensiune fișier: 13 KB


In urma cu o luna si jumatate, Executivul a anuntat ca a eliminat, prin ordonanta de urgenta, obligativitatea de a anexa la cererea de restituire a taxei auto ori a timbrului de mediu a documentelor privind plata taxei, certificatul de inmatriculare si cartea de identitate a masinii.

"Se elimina obligativitatea contribuabilului de a anexa la cererea de restituire a documentelor privind plata taxei, certificatul de inmatriculare si cartea de identitate a masinii, pentru ca organul fiscal are posibilitatea de a verifica informatiile respective, inscrise de contribuabil in cerere, in baza de date pe care o detine sau la care are acces", a declarat purtatorul de cuvant al Guvernului, Nelu Barbu, la finalul sedintei din 29 martie.

Asadar, incepand de azi romanii vor putea face cereri simplificate pentru restituirea taxei auto ori a timbrului de mediu.

Potrivit proiectului de ordin, restituirea sumelor se face pe baza cererii depuse de contribuabil la organul fiscal central din subordinea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

"Cererea trebuie sa cuprinda, in mod obligatoriu, contul bancar in care urmeaza sa fie restituita suma cuvenita contribuabilului, precum si elementele referitoare la datele de identificare ale platitorului si datele de identificare ale autovehiculului pentru care se solicita restituirea taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule/taxei pe poluare pentru autovehicule/taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule/timbrului de mediu pentru autovehicule.

In situatia achitarii sumelor de restituit de catre societatile de leasing, cererea de restituire se depune de catre proprietarii care au achizitionat autovehiculele prin sistemul de leasing financiar"
, se mai arata in proiect.

Cererile pentru restituirea taxei auto se pot depune doar pana pe 31 august

Romanii care au de recuperat taxa auto o pot face depunand o cerere in acest sens pana pe 31 august, termen care este unul de decadere, iar orice cerere depusa ulterior nu mai poate fi solutionata prin restituirea taxei, reiese dintr-un ordin publicat la inceputul anului in Monitorul Oficial.

Contribuabilii au dreptul la dobanda pentru perioada dintre data perceperii taxei si data restituirii, procentul fiind de 0,02% pentru fiecare zi de intarziere. Dobanda se acorda la solicitarea contribuabilului prin completarea in formularul cererii depuse.

Taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule si taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie in perioada 1 ianuarie 2018-31 decembrie 2018, iar timbrul de mediu pentru autovehicule, in perioada 1 septembrie 2018 - 31 martie 2019.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Recuperarea taxei auto de prima inmatriculare #46934

Comisia Europeana ii da Romaniei un termen de doua luni sa ramburseze taxa auto

Comisia Europeana (CE) indeamna Romania sa respecte legislatia Uniunii Europene (UE) in ceea ce priveste rambursarea taxelor de inmatriculare a autoturismelor percepute in mod necuvenit, in urmatoarele doua luni, potrivit unui anunt facut joi, 24 ian 2019.

"Comisia a decis astazi (joi - n.red.) sa trimita Romaniei un aviz motivat, pentru ca nu asigura rambursarea integrala si imediata a taxelor de inmatriculare a vehiculelor de ocazie achizitionate din alte state membre", mentioneaza "Pachetul de actiuni in constatarea neindeplinirii obligatiilor din luna ianuarie: principalele decizii".

Anterior acestei decizii, Curtea de Justitie a UE (CJUE) a considerat ca aceste taxe incalca normele UE, respectiv articolul 110 din Tratatul de Functionare al UE.

"Normele romanesti privind restituirea taxelor nu respecta principiile cooperarii loiale, echivalentei si efectivitatii. Daca Romania nu ia masuri in urmatoarele doua luni, Comisia poate decide sa trimita cazul in fata Curtii de Justitie a UE", subliniaza reprezentantii CE.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan
  • Page:
  • 1
  • 2