Bine ai venit, Vizitator
Username: Password:
  • Page:
  • 1
  • 2

SUBIECT: Permisul de conducere in UE

Rasp: Permisul de conducere in UE #41224

România trebuie sa implementeze până la sfârşitul anului Directiva 2014/85/UE pentru a permite eliberarea sau reînnoirea carnetului auto pentru cetăţenii care au apnee şi care nu urmează tratament corespunzător pentru această afecţiune.

Statele membre europene trebuie sa adopte si sa publice pana la 31 decembrie 2015 cel tarziu, actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma cu Directiva 2014/85/UE a Comisiei din 1 iulie 2014 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European si a Consiliului privind permisele de conducere.

Drept urmare nu se va mai elibera sau reînnoi permisul de conducere auto candidatilor sau conducătorilor fara obtinerea unui aviz autorizat care sa ateste dacă suferă de sindrom de apnee moderata sau severa in somn de tip obstructiv.

Sindromul de apnee moderată în somn de tip obstructiv se referă la existenţa a 15 - 29 episoade de apnee şi hipopnee pe oră (indice apnee-hipopnee), iar sindromul de apnee severă în somn de tip obstructiv se referă la existenţa a cel puţin 30 de episoade de acest fel într-o oră, ambele fiind asociate cu somnolență diurnă excesivă.

Candidații sau conducătorii auto pentru care există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv se vor supune unei consultaţii medicale, pentru obținerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere. Aceștia pot fi sfătuiți să nu conducă până la confirmarea diagnosticului, se arată în Directiva CE 2014/85/UE din 1 iulie 2014 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind permisele de conducere.

Permisele de conducere vor putea fi eliberate candidaților sau conducătorilor auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv și care dovedesc că își controlează afecțiunea în mod corespunzător, că respectă un tratament adecvat și că prezintă îmbunătățiri în ceea ce privește somnolența, dacă este cazul, fapt confirmat de un aviz medical autorizat, se precizează în Directiva CE 2014/85/UE.

Candidații sau conducătorii auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv și care urmează un tratament trebuie să facă obiectul unei examinări medicale periodice, la intervale care nu depășesc trei ani pentru conducătorii auto din grupa 1, și un an pentru conducătorii auto din grupa 2, pentru a stabili măsura în care respectă tratamentul, necesitatea de a continua tratamentul și menținerea unei vigilențe adecvate, se mai spune în Directiva CE 2014/85/UE pe care şi România e obligată să o transpună în legislaţia naţională până la 31 decembrie.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Permisul de conducere in UE #41231

Probabil ca legea este dura, insa de acasta data eu unul ma bucur ca este asa.

Pentru un motiv simplu. Un om cu aceasta -apnee moderată în somn de tip obstructiv - va suferi ca nu are voie sa conduca o masina, insa in acest mod este sigur ca nu se accidenteaza nici el si nici alta persoana din cauza suferintei lui.

Asta e viata, se incadreaza in niste limite firesti, naturale. :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6749
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Permisul de conducere in UE #41787

Regulile examenului auto se schimba din octombrie. Ce trebuie sa faci pentru a obtine permisul?

Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este acordat in baza unui examen ce include o proba teoretica si o proba practica, potrivit legii. In acest sens, cei care vor sa obtina permisul auto trebuie sa urmeze cursuri de pregatire teoretica si practica in cadrul unei scoli de soferi. Regulile examenului auto vor fi modificate, astfel ca persoanele care vor sustine probele de la inceputul lunii viitoare vor trebui sa respecte prevederi noi.

Persoanele care vor sa capete dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din Romania trebuie sa sustina examenul pentru obtinerea permisului auto, care consta intr-o proba teoretica si una practica.

"Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice il are numai persoana care poseda permis de conducere valabil, corespunzator categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada inlocuitoare a acestuia cu drept de circulatie", prevede Codul rutier. Insa inainte de a putea sustine efectiv examenul auto, candidatii trebuie sa fie evaluati psihologic si medical si sa urmeze, in cadrul unei scoli de soferi, cursuri de pregatire teoretica si practica.

In momentul de fata, sustinerea examenului se poate face in termen de un an de la absolvirea cursurilor, iar cei care pica proba practica trebuie sa treaca din nou de proba teoretica. Totusi, aceasta regula va fi schimbata incepand din 5 octombrie, dupa cum reiese din Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 97/2015, care va modifica procedura de examinare stabilita prin Ordinul MAI nr. 268/2010.

Concret, de la acea data, persoanele care vor trece cu succes de proba teoretica vor putea sustine proba practica de mai multe ori, in cazul in care o pica, in perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. In acest sens, candidatii vor fi nevoiti sa achite taxa de examinare si sa faca cel putin inca sase ore suplimentare de pregatire practica.

"Calificativul «admis» la proba teoretica permite sustinerea probei practice in perioada de valabilitate a cursului de pregatire teoretica si practica (...). Candidatii declarati «respins» la proba practica pot fi programati pentru sustinerea unei noi probe dupa o perioada de cel putin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare si prezentarea dovezii care atesta efectuarea a cel putin sase ore suplimentare de pregatire practica intr-o scoala de conducatori auto autorizata", dispune actul normativ publicat in Monitorul Oficial la inceputul acestei luni.

In acelasi timp, candidatii care nu se vor prezenta la proba practica vor putea sa ceara o noua programare oricand in perioada de valabilitate a cursului de pregatire. Daca trece un an de la absovirea cursului, sustinerea examenului auto este conditionata de efectuarea unui nou curs de pregatire.

In alta ordine de idei, cei care vor pica proba teoretica dupa data de 5 octombrie vor putea sa sustina o noua examinare dupa cel putin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.

Important! Potrivit noilor prevederi, vor putea sa sustina proba practica de mai multe ori doar candidatii care promoveaza proba teoretica incepand cu data de 5 octombrie. Asta inseamna, mai exact, ca persoanele care sustin si promoveaza proba teoretica inainte de 5 octombrie trebuie sa o sustina din nou daca pica proba practica.

Ce trebuie sa contina dosarul de examinare

La momentul verificarii dosarului de examinare si la sustinerea probelor, candidatii trebuie sa aiba varsta minima necesara (18 ani), sa fie apti din punct de vedere medical si sa dovedeasca pregatirea teoretica si practica in cadrul unei scoli de soferi.

Dosarul de examinare trebuie sa includa, conform Ordinului MAI nr. 268/2010, urmatoarele documente:
  • o cerere-tip semnata de candidat, in care se consemneaza si declaratia pe propria raspundere a acestuia din care sa rezulte, in principiu, ca locuieste in mod obisnuit in Romania sau ca revine periodic la o adresa din tara;
  • fisa de scolarizare emisa de scoala de soferi in cadrul careia candidatul a absolvit cursurile de pregatire teoretica si practica, in care se consemneaza si avizul medical "apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa...", corespunzator categoriei pentru care se solicita examinarea;
  • certificatul de cazier judiciar eliberat de politie;
  • copia actului de identitate;
  • dovada de plata a taxelor si tarifelor aferente obtinerii permisului de conducere.

"Examinarea se efectueaza dupa indeplinirea formalitatilor necesare, la sediul serviciului public comunitar competent, constand in: verificarea dosarului de examen, preluarea imaginii faciale si inregistrarea in aplicatia informatica de examinare", scrie in ordinul de ministru.

Proba teoretica si proba practica sunt sustinute succesiv, in cadrul serviciului public comunitar regim permise de conducere si inmatriculare a vehiculelor din raza domiciliului/resedintei candidatului, in zile diferite.

Sustinerea probei teoretice

In cazul probei teoretice, este folosita o aplicatie informatica la care accesul este permis in baza unui bon de ordine cu un cod de bare. Acesta este inmanat candidatilor la intrarea in sala de examen.

Proba se sustine in limba romana, insa cetatenii care apartin minoritatilor nationale pot cere sustinerea in limba materna. "In cazul strainilor, al cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, altele decat Romania, al cetatenilor statelor membre ale Spatiului Economic European si al cetatenilor Confederatiei Elvetiene, proba teoretica se poate sustine, la cerere, in limbile engleza, franceza sau germana", prevede Ordinul MAI nr. 268/2010.

Testul are un numar diferentiat de intrebari particularizate pentru fiecare categorie. Numarul de raspunsuri corecte necesare si timpul de solutionare difera, de asemenea, in functie de categorie. De exemplu, pentru categoria B (autoturisme), testul are 26 de intrebari, dureaza maximum 30 de minute si candidatul are nevoie de minimum 22 de raspunsuri corecte. Pentru categoria A (motociclete), testul are 20 de intrebari, dureaza maximum 20 de minute si candidatul are nevoie de minimum 17 raspunsuri corecte.

In principal, testele cuprind notiuni generale referitoare la dispozitiile legale in materie de circulatie rutiera, sofer, drum, ceilalti participanti la trafic, precautiile de luat la parasirea vehiculului si elementele de siguranta ale vehiculului.

"Testul este generat de sistemul informatic (...), fiecare intrebare prezentand trei variante de raspuns. Intrebarile pot avea unul, doua sau trei raspunsuri corecte. Candidatul poate raspunde la fiecare intrebare afisata in ordinea aparitiei acestora sau poate amana raspunsurile, revenind ulterior asupra lor. Examenul intrerupt datorita unor defectiuni tehnice se reia de indata ce au fost inlaturate cauzele acestora. Evaluarea raspunsurilor se aduce la cunostinta candidatului in mod direct, prin afisarea in timp real pe ecranul de examinare a rezultatului general si a calificativului final. Pe ecran este afisat si contorul de timp", este punctat in document.

Persoanele admise la proba teoretica se programeaza apoi pentru sustinerea probei practice in limita locurilor disponibile si in ordinea solicitarii.

Sustinerea probei practice

In ceea ce priveste proba practica, aceasta poate fi sustinuta atat in localitate, cat si in afara acesteia, in timpul zilei sau dupa lasarea serii. Prin intermediul traseului se urmareste parcurgerea acestuia in conditii diferite de trafic.

"In cazul aparitiei unei defectiuni tehnice, desfasurarea probei practice se intrerupe, examinatorul consemnand la rubrica «Mentiuni» din anexa la testul de examen ora si punctajul de penalizare acumulat de candidat pe timpul conducerii autovehiculului care s-a defectat. Proba practica se reia odata cu inlocuirea autovehiculului, examenul continuandu-se pana la indeplinirea cerintelor probei pentru categoria/subcategoria respectiva", este mentionat in Ordinul MAI nr. 268/2010. Totodata, este adaugat ca intreruperea probei se mai poate face daca apar conditii meteo nefavorabile.

Localitatea in care este sustinuta proba practica trebuie sa permita parcurgerea unor trasee pe diferite categorii de drumuri, care sa includa intersectii si jonctiuni, intersectii cu sens giratoriu, treceri la nivel cu calea ferata, statii de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborarea pantelor, zone circulate intens cu cel putin doua benzi pe sens, piete aglomerate, zone cu siruri de masini parcate. Pe deasupra, circulatia trebuie sa fie reglementata prin semafoare, indicatoare si/sau marcaje rutiere.

Traseele sunt stabilite de politie si sunt, de obicei, altele decat cele pe care candidatii le-au folosit la scoala de soferi. Acestea trebuie sa permita examinatorului sa aprecieze deprinderile si aptitudinile necesare pentru conducerea in siguranta a unui autovehicul.

Atentie! In functie de categorie, proba practica poate fi sustinuta pe traseu (autoturismele, de exemplu), in poligon (mopedele) sau in ambele (motocicletele).

In cazul candidatilor pentru permisul de categoria B, la proba practica sunt supuse testarii, printre altele:
  • pregatirea si controlul autovehiculului din punctul de vedere al sigurantei circulatiei (controlarea anvelopelor, reglarea scaunelor si a oglinzilor, eliberarea franei de ajutor etc.);
  • manevrele speciale care trebuie testate in legatura cu siguranta circulatiei (mers inapoi, intoarcere, parcare etc.);
  • comportamentul in trafic (abordarea curbelor, plecarea de pe loc, circularea pe drumuri in rampa/panta, schimbarea directiei, depasirea altor vehicule etc.).

Important! Examinatorii sunt obligati ca, in timpul probei practice, sa explice clar desfasurarea probei si sa comunice din timp traseul de parcurs. De asemenea, acestia nu trebuie sa indice candidatilor efectuarea unor manevre prin care s-ar incalca regulile de circulatie sau semnalizarea rutiera.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Rasp: Permisul de conducere in UE #41788

IMPORTANT Ce drepturi avem în faţa poliţiştilor când suntem opriţi în trafic

Politistii sunt obligati sa respecte anumite reguli si sa va prezinte anumite acte atunci cand ele sunt solicitate de “cel oprit” in trafic. Neprezentarea acestora si notarea refuzului organului de a prezenta aceste acte pot duce la anularea unei eventuale amenzi.

1. Trebuie sa se prezinte (ai dreptul sa-i ceri legitimatia, sa ti-o arate. Pe care este inscris numarul sau… E foarte folositor acesta in instanta).

2. Sa-ti spuna motivul opririi. Actele se cer pe un motiv (legea nu mai permite sa se opreasca masini si apoi sa se caute motive de amenda).

3. Daca este filtru, ai dreptul sa ceri ordinul de serviciu in care trebuie sa se regaseasca data si intre ce ore au voie sa faca filtru, strazile pe care actioneaza si numele persoanelor care participa din echipaj.

4. Deci, la oprire, se comunica soferului motivul si nu poti fi sanctionat decat pe acel motiv (asta daca nu cumva ai portbagajul plin cu arme si doua cadavre legate la spate).

5. La amenda ai doua locuri unde semnezi: unul prin care recunosti fapta si al doilea ca iei la cunostinta de amenda. Deci puteti sa semnati ca luati la cunostinta de amenda…dar sa nu recunasteti fapta, si sa-l convocati la Tribunal sub asistenta juridica pe dumnealui.

6. Cel mai IMPORTANT: ori de cate ori aveti un necaz cu politia, fie noapte, fie zi, puteti sa sunati la 112 (Apel National de Urgenta) si sa spuneti ca sunteti de echipajul cutare. In maximum 10 minute (in Capitala) apare un echipaj de la “Capitala” si astia nu se uita ca sunt colegi de-ai lor, vor face imediat un raport. Care poate fi totusi util la Tribunal.

7. Politistii de pe radare nu mai au voie sa dea filmul inapoi. Deci, daca va opresc si stiti ca nu ati comis-o prea rau, le cereti ferm sa va arate:

A. Legitimatia care atesta ca au dreptul de a lucra pe masina de radar… Sa aiba vizele la zi.
B. Copie dupa certificatul metrologic al aparatului radar cu modelul si seria aparatului.
C. Legitimatia care atesta faptul ca are dreptul de a conduce masina Ministerului de Interne… Sa fie vizata.
D. Daca mai fac scandal, le cereti sa va arate “ordinul de serviciu”… Este un fel de foaie de parcurs in care scrie unde au voie sa isi desfasoare activitatea respectiva.

Aceste acte trebuie sa fie intotdeauna asupra agentului de pe radar… Dar faptul ca-l mai intrebi de ele, de cele mai multe ori duce la un… simplu avertisment.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Rasp: Permisul de conducere in UE #42027

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din data de 20 octombrie 2015 a fost publicat Ordinul ministrul sănătăţii nr. 1255/2015 pentru modificarea şi completarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.162/2010.



Potrivit actului normativ, candidaţii sau conducătorii auto pentru care există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv trebuie să se supună unei consultaţii medicale, pentru obţinerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere.

Actul normativ menționează că sindromul de apnee moderată în somn de tip obstructiv (oprire temporară a respiraţiei) corespunde unui număr de episoade de apnee şi hipopnee pe oră (indice apnee-hipopnee) cuprins între 15 şi 29, iar sindromul de apnee severă în somn de tip obstructiv corespunde unui indice de apnee-hipopnee de minimum 30, ambele fiind asociate cu somnolenţă diurnă excesivă.

Ordinul MS nr. 1255/2015 - modificarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul

Ordinul ministrului sănătății nr. 1.255/2015 pentru modificarea și completarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.162/2010 a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 780 din 20 octombrie 2015.

Văzând Referatul de aprobare al Direcției generale de asistență medicală și sănătate publică nr. NB 9.149 din 2015, având în vedere prevederile pct. 11 din anexa la Directiva 2014/85/UE a Comisiei din 1 iulie 2014 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind permisele de conducere, precum și prevederile art. 22 alin. (7) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul sănătății emite următorul ordin:

Art. I. - Normele minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1.162/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 8 septembrie 2010, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La punctul 6 „Afecțiuni neurologice”, subpunctele 6.1 și 6.2 vor avea următorul cuprins: „6.1. Permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite candidaților sau conducătorilor auto care suferă de afecțiuni neurologice grave, în afara cazului în care solicitarea se bazează pe un aviz medical autorizat.
6.2. În consecință, tulburările neurologice asociate afecțiunilor sau intervențiilor chirurgicale care afectează sistemul nervos central sau periferic, conduc la deficiențe senzoriale sau motorii și afectează echilibrul și coordonarea trebuie să fie luate în considerare în funcție de efectele lor funcționale și riscurile evolutive. În astfel de cazuri, eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere se poate realiza sub rezerva evaluării periodice, în cazul riscului de agravare.”


2. După punctul 6 se introduce un nou punct, punctul 6^1, cu următorul cuprins: „6^1. Sindromul de apnee în somn de tip obstructiv
6^1.1. Sindromul de apnee moderată în somn de tip obstructiv corespunde unui număr de episoade de apnee și hipopnee pe oră (indice apnee-hipopnee) cuprins între 15 și 29, iar sindromul de apnee severă în somn de tip obstructiv corespunde unui indice de apnee-hipopnee de minimum 30, ambele fiind asociate cu somnolență diurnă excesivă.
6^1.2. Candidații sau conducătorii auto pentru care există suspiciuni de sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv se supun unei consultații medicale, pentru obținerea unui aviz autorizat, înainte de eliberarea sau reînnoirea permisului de conducere. Aceștia pot fi sfătuiți să nu conducă până la confirmarea diagnosticului.
6^1.3. Permisele de conducere pot fi eliberate candidaților sau conducătorilor auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv și care dovedesc că își controlează afecțiunea în mod corespunzător, că respectă un tratament adecvat și că prezintă îmbunătățiri în ceea ce privește somnolența, dacă este cazul, fapt confirmat de un aviz medical autorizat.
6^1.4. Candidații sau conducătorii auto care prezintă sindrom de apnee moderată sau severă în somn de tip obstructiv și care urmează un tratament trebuie să facă obiectul unei examinări medicale periodice, la intervale care să nu depășească 3 ani pentru conducătorii auto din grupa I și un an pentru conducătorii auto din grupa II, pentru a se stabili măsura în care respectă tratamentul, necesitatea de a continua tratamentul și menținerea unei vigilențe adecvate.”


Art. II. - Direcțiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București și unitățile de asistență medicală autorizate pentru examinarea ambulatorie a candidaților la obținerea permisului de conducere și a conducătorilor de autovehicule sau tramvaie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. III. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prezentul ordin transpune prevederile Directivei 2014/85/UE a Comisiei din 1 iulie 2014 de modificare a Directivei 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 194 din 2 iulie 2014.
p. Ministrul sănătății,
Francisk Iulian Chiriac, secretar de stat

București, 7 octombrie 2015.
Nr. 1.255.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Permisul de conducere in UE #42994

buna seara
stie careva este vreo lege in care specifica ca persoana cu handicap grav cu insotitor nu are voie sa conduca autovehicole?

am fost la o clinica sa fac fisa medicala si mia spus sefu clinici ca persoanele cu handicap care au insotitor nau voie sa conduca conform legii , dar care lege nu stie...................
doar cele fara insotitor au dreptu sa conduca autovehicule
  • laur1979
  • Avatarul lui laur1979
  • Deconectat
  • New Member
  • Posts: 8
  • Thank you received: 10
  • Karma: 0
Ultima editare: by laur1979.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Permisul de conducere in UE #43010

Buna Laur!
Sunt o persoana cu handicap grav care luna aceasta si-a luat permisul de conducere. Nu stiu de existenta unei legi care sa stipuleze ca persoanele cu handicap cu asistent personal nu pot sa urmeze cursurile unei scoli de soferi si apoi sa obtina permisul de conducere.
Incearca sa mergi la o clinica unde sa faci fisa medicala pentru dosarul de inscriere la scoala de soferi, unde au un medic neurolog si/sau ortoped cu experienta . Ai nevoie de stampila unui medic de specialitate care sa isi puna stampila pe fisa medicala.
Daca medicul de specialitate constata ca nu ai membrele superioare afectate si poti conduce o masina adaptata pentru persoanele cu handicap nu mai vad niciun impediment sa te inscrii la o scoala de soferi si nici sa nu poti obtine permisul de conducere.
Iti urez succes!
  • Iozefina
  • Avatarul lui Iozefina
  • Deconectat
  • Elite Member
  • Enervez in rate lunare!
  • Posts: 212
  • Thank you received: 53
  • Karma: 5
Fi impecabil in ceea ce spui!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel, Mona si Dan, laur1979

Permisul de conducere in UE #43012

Asta cred si eu !
Pentru a optine permisiunea de a conduce o masina , orice persoana valida sau cu dizabilitati are nevoie de o recomandare medicala.
In cazul nostru fiecare dintre noi stim ce diagnostic medical avem si drept urmare ne adresam medicului specialist.
Medicul in cauza ne examineaza si pune rezolutia pe recomandarea medicala.
Da, poate sofa !
Sau NU POATE SOFA. Dar nu vad ce ce n-ai putea sofa.
Oricum treci prin examenul la scoala de soferi.

De pilda, in cazul meu, Dan Udrea pentru ca am afectiune neurologica, mai precis spasticitate nu as primii nici o data OK pentru scoala de soferi.

Dar, persoana cu mainile sanatoase poate conduce fara nici o problema. Doar sa aiba masina adapdata .

Pentru a sofa, persoanei ii sunt necesare; atentia, orientarea in teren, reflexele si discernamantul.
Aceste abilitati precis le ai. Succes ! :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6749
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Ultima editare: by Mona si Dan.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Permisul de conducere in UE #43014

Daca ai autoturismul adaptat corespunzator ATUNCI:
Chiar si daca bratele iti sunt afectate (pe lânga picioare) poti obţine permis auto.
NU e musai sa ai bratele 100% valide.
Vezi Art.3 HANDICAPUL LOCOMOTOR
"...Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite pentru orice solicitant
care prezintă o afecţiune progresivă, cu condiţia ca persoana cu handicap
locomotor să fie examinată cu regularitate pentru verificarea capacităţii de
conducere a autovehiculului în deplină siguranţă.
În cazul staţionării în evoluţie a handicapului locomotor, permisele de
conducere pot fi eliberate sau reînnoite fără efectuarea examinărilor medicale
periodice ..."

Exemplu: Acceleratie electronica tip inel pe volan (nu mai e nevoie nici macar de clasica manetă-pîrgie pentru a accelera)
  • PentiumSex
  • Avatarul lui PentiumSex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 64
  • Thank you received: 29
  • Karma: 2
Ultima editare: by PentiumSex.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan, laur1979

Permisul de conducere in UE #43015

Laur1979 mi se mare relevant acest link.
Si logic + legal poti avea permis chiar si daca ai handicap de gr. 1 cu însoţitor.
"Un cetatean are indemnizatie de handicap grad 1, pensie de invaliditate grad 1, cu indemnizatie de insotitor, si permis de conducere. Are dreptul sa circule cu masina, tinandu-se cont de criteriile pentru care se acorda gradul 1 de invaliditate?
....
Acea persoana nu traieste 24 ore din 24 in masina. Cand se da jos din masina, este un om cu dizabilitati si trebuie ajutat. Legea tine cont de boala.
...
Da, o persoana care are gradul grav de invaliditate, si are nevoie permanenta de insotitor poate detine si permis de conducere. Sa nu va mirati de faptul ca un automobil poate fii condus pentru ca are comenzile motorului modificate ,dar persoana respectiva sa nu poata merge la toaleta sau nu se poata imbraca sau incalta fara ajutor.
Si mai este o realitate. Fiecare diagnostic medical se incadreaza intrun grad de invaliditate dupa standard stabilit de Comisia de expertiza medicala.Si sunt un numar foarte mare de afectiuni care intra intru anume grad de invaliditate. In concluzie unele persoane incadrate in gradul grav au aptitudinea sa conduca o masina insa nu pot face alte manevre foarte simple. Drept pentru care au si insotitor.Am vazut, sunt persoane care coboara sau urca in automobil , la volan direct din carucior. Il ia si-l pune pe bangheta din spate. La noi in Romania ,precum si in lume.
Sa dea Dumnezeu sa nu treceti prin asa ceva !
Oricum este de meditat . Pe de alta parte nu exclud sa aveti si dumneavoastra dreptate. "
  • PentiumSex
  • Avatarul lui PentiumSex
  • Deconectat
  • Senior Member
  • Posts: 64
  • Thank you received: 29
  • Karma: 2
Ultima editare: by PentiumSex.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: daniel, laur1979

Permisul de conducere in UE #43016

Iti multumesc pentru aceste mesaje !
Cat de .multe persoane sa aiba posibilitatea de a deplasa cât mai usor ! :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6749
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Permisul de conducere in UE #44848

Examenul auto se desfășoară în condiții noi. Ce trebuie să faci pentru a obține permisul?

Dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice este acordat în baza unui examen ce include o probă teoretică și o probă practică, potrivit legislației în vigoare. În acest sens, cei care vor să obțină permisul auto trebuie să urmeze cursuri de pregătire teoretică și practică în cadrul unei școli de șoferi. Regulile examenului auto s-au modificat astăzi, astfel că orice viitor șofer ar trebui să afle despre condițiile în care se susțin cele două probe.

Persoanele care vor să capete dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România trebuie să susțină examenul pentru obținerea permisului auto, care constă într-o probă teoretică și una practică.

„Dreptul de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere valabil, corespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv, sau dovada înlocuitoare a acestuia cu drept de circulație”, prevede Codul rutier. Însă înainte de a putea susține efectiv examenul auto, candidații trebuie să fie evaluați psihologic și medical și să urmeze, în cadrul unei școli de șoferi, cursuri de pregătire teoretică și practică.

Spre deosebire de regulile aplicabile până ieri, cele două probe ale examenului sunt filmate, potrivit unor reglementări care au intrat în vigoare la un an de la momentul stabilirii lor prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/2016. Practic, aceasta este noutatea aplicabilă de azi procedurii de examinare.

Mai exact, în Codul rutier a apărut o prevedere ce stabilește că, „pentru asigurarea și verificarea legalității examenului de obținere a permisului de conducere, modul de desfășurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video, cât și audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susținerea probei practice”.

Totuși, există și o excepție pentru motociclete, tricicluri cu motor și mopede, adică vehiculele din categoriile AM, A, A1 și A2. În cazul acestora nu se fac înregistrări audio-video la proba practică.

Susținerea examenului se poate face în termen de un an de la absolvirea cursurilor de pregătire teoretică și practică, potrivit procedurii de examinare stabilite prin Ordinul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) nr. 268/2010. Concret, persoanele care trec cu succes de proba teoretică pot susține proba practică de mai multe ori, în cazul în care o pică, în perioada de valabilitate a cursurilor absolvite. În acest sens, candidații sunt nevoiți să achite taxa de examinare și să facă cel puțin încă șase ore suplimentare de pregătire practică. Înainte de 5 octombrie 2015, cei picați la proba practică erau nevoiți să susțină din nou proba teoretică.

„Calificativul «admis» la proba teoretică permite susținerea probei practice în perioada de valabilitate a cursului de pregătire teoretică și practică (...). Candidații declarați «respins» la proba practică pot fi programați pentru susținerea unei noi probe după o perioadă de cel puțin 15 zile, cu achitarea taxei de examinare și prezentarea dovezii care atestă efectuarea a cel puțin șase ore suplimentare de pregătire practică într-o școală de conducători auto autorizată”, dispune ordinul de ministru.

În același timp, candidații care nu se prezintă la proba practică pot să ceară o nouă programare oricând în perioada de valabilitate a cursului de pregătire. Dacă trece un an de la absolvirea cursului, susținerea examenului auto este condiționată de efectuarea unui nou curs de pregătire.

În altă ordine de idei, cei care pică proba teoretică pot să susțină o noua examinare după cel puțin 15 zile de la respingere, cu achitarea taxei aferente.

Ce trebuie să conțină dosarul de examinare

La momentul verificării dosarului de examinare și la susținerea probelor, candidatii trebuie să aibă vârsta minimă necesară (de exemplu, 18 ani în cazul categoriei B), să fie apți din punct de vedere medical și să dovedească pregătirea teoretică și practică în cadrul unei școli de șoferi.

Dosarul de examinare trebuie să includă, conform Ordinului MAI nr. 268/2010, următoarele documente:

  • o cerere-tip semnată de candidat, în care se consemnează și declarația pe propria răspundere a acestuia din care să rezulte, în principiu, că locuiește în mod obișnuit în România sau că revine periodic la o adresă din țară;
  • fișa de școlarizare emisă de școala de șoferi în cadrul căreia candidatul a absolvit cursurile de pregătire teoretică și practică, în care se consemnează și avizul medical „apt pentru conducerea autovehiculelor din grupa ...”, corespunzător categoriei pentru care se solicită examinarea;
  • extrasul de pe cazierul judiciar în termenul de valabilitate;
  • dovada de plată a contravalorii permisului de conducere.

„Examinarea se efectuează după îndeplinirea formalităților necesare, la sediul serviciului public comunitar competent, constând în: verificarea dosarului de examen, preluarea imaginii faciale și înregistrarea în aplicația informatică de examinare”, scrie în ordinul amintit. Proba teoretică și proba practică sunt susținute succesiv, în zile diferite.

Susținerea probei teoretice

În cazul probei teoretice, este folosită o aplicație informatică la care accesul este permis în baza unui bon de ordine cu un cod de bare. Acesta este înmânat candidaților la intrarea în sala de examen.

Proba se susține în limba română, însă cetățenii care aparțin minorităților naționale pot cere susținerea în limba maternă. „În cazul străinilor, al cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, altele decât România, al cetățenilor statelor membre ale Spațiului Economic European și al cetățenilor Confederației Elvețiene, proba teoretică se poate susține, la cerere, în limbile engleză, franceză sau germană”, prevede Ordinul MAI nr. 268/2010.

Testul are un număr diferențiat de întrebări particularizate pentru fiecare categorie. Numărul de răspunsuri corecte necesare și timpul de soluționare diferă, de asemenea, în funcție de categorie. De exemplu, pentru categoria B (autoturisme), testul are 26 de întrebări, durează maximum 30 de minute și candidatul are nevoie de minimum 22 de răspunsuri corecte. Pentru categoria A (motociclete), testul are 20 de întrebări, durează maximum 20 de minute și candidatul are nevoie de minimum 17 răspunsuri corecte.

În principal, testele cuprind noțiuni generale referitoare la dispozițiile legale în materie de circulație rutieră, șofer, drum, ceilalți participanți la trafic, precauțiile de luat la părăsirea vehiculului și elementele de siguranță ale vehiculului.

„Testul este generat de sistemul informatic (...), fiecare întrebare prezentând 3 variante de răspuns. Întrebările pot avea unul, două sau trei răspunsuri corecte. Candidatul poate răspunde la fiecare întrebare afișată în ordinea apariției acestora sau poate amâna răspunsurile, revenind ulterior asupra lor. Examenul întrerupt datorită unor defecțiuni tehnice se reia de îndată ce au fost înlăturate cauzele acestora. Evaluarea răspunsurilor se aduce la cunoștința candidatului în mod direct, prin afișarea în timp real pe ecranul de examinare a rezultatului general și a calificativului final. Pe ecran este afișat și contorul de timp”, este punctat în document.

Atenție! Persoanele admise la proba teoretică se programează apoi pentru susținerea probei practice în limita locurilor disponibile și în ordinea solicitării.

Susținerea probei practice

În ceea ce privește proba practică, aceasta poate fi susținută atât în localitate, cât și în afara acesteia, în timpul zilei sau după lăsarea serii. Prin intermediul traseului se urmărește parcurgerea acestuia în condiții diferite de trafic.

„În cazul apariției unei defecțiuni tehnice, desfășurarea probei practice se întrerupe, examinatorul consemnând, la rubrica «Mențiuni» din anexa la testul de examen, ora și punctajul de penalizare acumulat de candidat pe timpul conducerii autovehiculului. Proba practică se reia odată cu înlocuirea autovehiculului, iar examenul continuă până la îndeplinirea cerințelor probei pentru categoria respectivă”, este menționat în Ordinul MAI nr. 268/2010. Totodată, este adăugat că întreruperea probei se mai poate face dacă apar condiții meteo nefavorabile.

Localitatea în care este susținută proba practică trebuie să permită parcurgerea unor trasee pe diferite categorii de drumuri, care să includă intersecții și joncțiuni, intersecții cu sens giratoriu, treceri la nivel cu calea ferată, stații de autobuz/tramvai, treceri de pietoni, urcarea rampelor, coborârea pantelor, zone circulate intens cu cel puțin două benzi pe sens, piețe aglomerate, zone cu șiruri de mașini parcate. Pe deasupra, circulația trebuie să fie reglementată prin semafoare, indicatoare și/sau marcaje rutiere.

Traseele sunt stabilite de poliție și sunt, de obicei, altele decât cele pe care candidații le-au folosit la școala de șoferi. Acestea trebuie să permită examinatorului să aprecieze deprinderile și aptitudinile necesare pentru conducerea în siguranță a unui autovehicul.

Proba practică a examenului auto nu este înregistrată nici video, nici audio în cazul categoriilor AM, A1, A2 și A.

Categoria AM cuprinde mopedele, iar categoria A - motocicletele cu sau fără ataș și triciclurile cu motor cu puterea de peste 15 kW. Categoria A1 include motocicletele cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, dar și triciclurile cu motor cu puterea maximă de 15 kW, iar categoria A2 - motocicletele cu puterea maximă de 35 kW, cu un raport putere/greutate care nu depășește 0,2 kW/kg și care nu sunt derivate dintr-un vehicul având mai mult de dublul puterii sale.

Camerele de monitorizare a desfășurării probelor examenului auto sunt asigurate de fiecare serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul.

Atenție! În funcție de categorie, proba practică poate fi susținută pe traseu (autoturismele, de exemplu), în poligon (mopedele) sau în ambele (motocicletele).

În cazul candidaților pentru permisul de categoria B, la proba practică sunt supuse testării, printre altele:

  • pregătirea și controlul autovehiculului din punctul de vedere al siguranței circulației (controlarea anvelopelor, reglarea scaunelor și a oglinzilor, eliberarea frânei de ajutor etc.);
  • manevrele speciale care trebuie testate în legătură cu siguranța circulației (mers înapoi, întoarcere, parcare etc.);
  • comportamentul în trafic (abordarea curbelor, plecarea de pe loc, circularea pe drumuri în rampă/pantă, schimbarea direcției, depășirea altor vehicule etc.).

Important! Examinatorii sunt obligați ca, în timpul probei practice, să explice clar desfășurarea probei și să comunice din timp traseul de parcurs. De asemenea, aceștia nu trebuie să indice candidaților efectuarea unor manevre prin care s-ar încălca regulile de circulație sau semnalizarea rutieră.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Ultima editare: by daniel.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
Următorii utilizatori v-au mulțumit: Mona si Dan

Permisul de conducere in UE #44851

"Ce trebuie să conțină dosarul de examinare

La momentul verificării dosarului de examinare și la susținerea probelor, candidatii trebuie să aibă vârsta minimă necesară (de exemplu, 18 ani în cazul categoriei B), să fie apți din punct de vedere medical și să dovedească pregătirea teoretică și practică în cadrul unei școli de șoferi."

In momentul de fata sunt multe persoane cu dizabilitati care poseda Permis de conducere. Si e bine asa.

Eu, Dan nu as obtine o parafa ca as fi apt. Pentru ca dizabilitatea este neurologica si nu imi pot controla reflexele. In cazul conducerii unei masini acest control al manevrarii corecte este foarte important.

Insa sunt n persoane apte de a conduce , de a sofa. :) :) :)

Si este corect sa fie asa !
:) :) :)
  • Mona si Dan
  • Avatarul lui Mona si Dan
  • Deconectat
  • Platinum Member
  • Posts: 6749
  • Thank you received: 732
  • Karma: 15
" Daca batranetea ar putea si tineretea ar stii ..."
Noi, Mona si Dan ne bucuram de solidaritatea noastra, a tuturor forumistilor. Aveti admiratia noastra !
Fiind aici, simtim prietenia voastra.
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.

Permisul de conducere in UE #45761

Ordin al Ministerului Sănătăţii. Persoanele care NU vor mai putea obţine permisul auto

Cardiacii şi diabeticii care au o formă gravă a bolii nu vor mai putea să obţină permisul de conducere, iar cei aflaţi într-un stadiu mai uşor vor avea nevoie de avizul medicului specialist.

Toate aceste reglementări apar într-un ordin al Ministerului Sănătăţii care îşi propune să alinieze legislaţia din România cu cea a Uniunii Europene. Medicii spun că măsură este bună pentru că într-adevăr aceste afecţiuni pot duce la producerea de accidente rutiere cu urmări grave.

Dacă aţi avut un infarct sau suferiţi de hipertensiune arterială de gradul 3, veţi putea depune dosarul pentru permisul de conducere doar dacă boala a fost efectiv tratată, iar medicul şi-a dat acordul că sunteţi apt să conduceţi. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă vi s-a implantat un stimulator cardiac permanent sau aţi suferit o operaţie de bypass coronarian cu grefă. Şi în cazul şoferilor cu diabet zaharat pot apărea consecinţe grave.

Cei care vor dori să îşi ia permisul de conducere sau să îl reînoiasca trebuie să completeze în fişa medicală dacă suferă de o boală cardiovasculară sau diabet zaharat. În această situaţie îl vor putea obţine doar cu avizul medicului specialist.

Reglementările fac parte dintr-un ordin pus pe site-ul Ministerului Sănătăţii, în care se arată că cei cu astfel de afecţiuni trebuie să se prezinte periodic la controalele medicale. În cazul în care doctorul şi-a dat avizul fără ca bolnavul să fie apt pentru a conduce, specialistul va fi tras la răspundere.
  • daniel
  • Avatarul lui daniel
  • Deconectat
  • Administrator
  • Cuget, deci exist!
  • Posts: 16143
  • Thank you received: 5260
  • Karma: 40
Respecta-te pe tine insuti si ceilalti la randul lor te vor respecta!
Administratorul a dezactivat accesul public la scriere.
  • Page:
  • 1
  • 2