SUBIECT: Dragoste adevarata... cum se manifesta?

Însusirile dragostei adevarate

n tînar a început sa caute dragostea adevarata. Pentru ca nu stia cum s-o identifice si cum s-o gaseasca, acesta a mers la un maestru si l-a întrebat : „ Înteleptule Maestru ; caut dragostea adevarata, cum pot sti cînd am gasit-o ?” Maestru l-a privit cu atentie, i-a zîmbit apoi i-a zis : „ Nu-ti voi da raspunsul ; dar îti spun ca dragostea adevaratta are trei calitati distincte. Esti gata sa rascolesti lumea si sa cauti care sunt aceastea ? „ Da a raspuns tînarul !”

Dupa ce s-a despartit de maestru, tînarul a colindat lumea în lung si-n lat. Dupa mai multe cautari, s-a oprit la o scoala cu un mare renume, unde a început sa studieze crezînd ca asa va descoperi calitatile dragostei adevarate. Dupa ce a discutat cu profesorii si s-a împrietenit cu studentii, s-a îndragostit, dar a gustat si ce-i esecul si dezamagirea în dragoste.

Dupa multi ani de reusite si esecuri , tînarul s-a întors la Marele Maestru.Acesta l-a recunoscut si l-a întrebat imediat ce l-a vazut : „ Ai descoperit care sunt cele trei calitati ale dragostei adevarate ?”

Tînarul i-a raspuns ca în toata umblarea lui prin lume si în urma experientelor ce le-a trait , a descoperit numai doua dintre aceste calitati. „ Spune-mi pe cele pe care le-ai descoperit ; „ i-a zis maestrul !

În primul rînd , a raspuns tînarul, dragostea adevarata înseamna daruire totala. Dragostea adevarata nu asteapta sa primeasca , ci ea se daruie pe deplin si mai întîi. Daruindu-te pe tine însuti si primind în aceiasi masura dragostea oferita de persoana pe care o iubesti , viata îti este plina, iar dragostea împartasita persoanei iubite se va multiplica prin copii.

Raspunsul este corect a confirmat maestrul ! Dar spune-mi si cea de-a doua caracteristica pe care ai gasit-o pentru dragostea adevarata ?

A doua cracteristica a dragostei adevarate este persistenta,a continuat tînarul. Dragostea adevarata trece proba timpului si este mai profunda si mai abundenta odata cu scurgerea vremii. Aceasta nu se consuma repede ca un foc de paie, ci ca un foc de carbuni se aprinde mai greu , dar odata aprinsa nu se mai stinge.

Ai gasit si-a doua caracteristica i-a zis maestrul ! Asa este ; dragostea adevarata este vesnica si nu este influentata de trecerea anilor !

Cînd i s-a cerut însa sa spun si al treilea raspuns, tînarul i-a zis maestrului : „Aceasta este tot ceea ce am învatat „! Pentru ca dorea ca tânarulsa gasesca întregul raspuns, maestrul l-a provovat cu o noua întrebare : „N-ai vrea sa mergi înca odata prin lume unde sa cauti si cea de-a treia caracteristica a dragostei adevarate ?

O nu ! i-a zis tînarul ; deja sunt foarte obosit . Am trudit din greu si am depus un efort asa de mare pîna acum !

Auzind acest raspuns , batrînul maestru a zîmbit si i-a zis tînarului : „Nu trebuie sa mai cauti ; ai descoperit deja si cel de-al treilea raspuns „! Pentru ca Dragostea adevarata înseamna munca asidua !

Cît de adevarate sunt aceste calitati : dragostea adevarata se daruie pe sine, este persistenta si se exprima prin munca si sacrificiu. Aceasta este si dragostea pe care ne-a dovedit-o Domnul Isus !

Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia (Luca 21, 34).

Iubiţi fraţi! Este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi nu doar să ne împovărăm trupurile cu postul, ci să şi stăm de vorbă despre post; este un lucru mântuitor de suflet pentru noi ca în zilele sfintelor Păresimi să ne îndreptăm toată luarea aminte cuvenită asupra preîntâmpinării pe care ne-a făcut-o Insuşi Mântuitorul cu privire la saturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, a zis El, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia.

Postul este o rânduială lăsată de Dumnezeu. Prima poruncă dată de Dumnezeu omenirii a fost una privitoare la post. Ea era neapărat trebuincioasă pentru noi în rai, mai înainte de căderea noastră: cu atât mai trebuincioasă este ea după cădere. Porunca privitoare la post a fost dată în rai şi este înnoită în Evanghelie. Să ne înălţăm gândurile la dumnezeiescul aşezământ al postului şi, prin contemplarea acestui aşezământ, să dăm viaţă, să dăm suflet � ca să zic aşa - nevoinţei postului.

Nevoinţa postului nu ţine doar de trup; nevoinţa postului este folositoare şi trebuincioasă nu numai pentru trup; ea e folositoare şi trebuincioasă în primul rând pentru minte şi pentru inimă. Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Mântuitorul lumii ne-a descoperit prin aceste cuvinte o urmare, vrednică de o deosebită luare-aminte, a întrebuinţării necumpătate a mâncării şi băuturii � urmare înfricoşătoare, urmare pierzătoare de suflet. în urma desfătării pântecelui se îngreunează, devine grosolană, se împietreşte inima; mintea este lipsită de uşurimea şi de duhovnicia sa; omul devine trupesc.

Ce înseamnă �om trupesc�? Sfânta Scriptură numeşte �om trupesc� pe acel om nefericit care e ţintuit de pământ, care nu e în stare de gânduri şi simţăminte duhovniceşti. Nu va rămâne Duhul Meu în oamenii aceştia în veac, pentru că trupuri sunt (Fac. 6, 3), a dat mărturie Dumnezeu. Omul trupesc nu este în stare să Il cinstească pe Dumnezeu. Chiar şi omul duhovnicesc, când se supune saturării pântecelui, îşi pierde duhovnicia, parcă îşi pierde însăşi putinţa de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a sluji Lui.

Mâncat-a Iacov, spune Sfânta Scriptură, numindu-l Iacov pe adevăratul slujitor al lui Dumnezeu, şi s-a săturat, şi s-a lepădat cel iubit; îngroşatu-s-a, îngrăşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Dumnezeul Cel ce l-a făcut pe el, şi s-a depărtat de Dumnezeu, Mântuitorul său (Deut. 32, 15). într-o astfel de stare ajunge nevoitorul când îndepărtează nevoinţa postului dintre nevoinţele sale. îngroşarea şi întunecarea pe care le împărtăşesc trupului îmbelşugarea şi lipsa de alegere la mâncare se împărtăşesc, puţin câte puţin, prin trup inimii, iar prin inimă minţii. Atunci aceşti ochi duhovniceşti - inima şi mintea - se înceţoşează; veşnicia se ascunde de ei; viaţa pământească pare privirii lor bolnave nesfârşită. Pe potriva vederilor şi simţămintelor îşi capătă îndreptarea şi călătoria pământească, şi nefericitul călător orb merge, împreună cu şarpele cel lepădat, pe pântecesi pe pamant mănâncă în toate zilele vieţii sale pământeşti(Fac. 3, 14).

Această înrâurire a întrebuinţării fără măsură sau chiar fără fereală şi luare-aminte a mâncării asupra omului lămureşte pricina pentru care acesta, chiar în starea sa de nevinovăţie, în mijlocul desfătărilor raiului, avea nevoie de porunca postului. Acesteia i s-a încredinţat păstrarea în starea cea duhovnicească a perechii nou-zidite, alcătuite din două firi, trupească şi duhovnicească; acesteia i s-a încredinţat cumpănirea celor două firi şi precumpănirea celei duhovniceşti. Cu ajutorul ei, omul putea să stea neîncetat cu gândul şi cu inima înaintea lui Dumnezeu, putea să fie cu neputinţă de atins pentru gândurile şi închipuirile păcătoase.

Cu atât mai de trebuinţă este porunca postului pentru omul căzut, împătimirea de pământ, de scurta viaţă pământească, de dulceaţa ei, de măreţia şi slava ei, însăşi înclinarea spre păcat s-au făcut proprii firii căzute, aşa cum sunt proprii bolii imboldurile şi simţămintele fără de rânduială pricinuite de către ea. Noi suntem ţintuiţi de pământ, lipiţi de el cu tot sufletul, nu doar cu trupul; ne-am făcut cu desăvârşire trupeşti, lipsiţi de simţire duhovnicească, neînstare de cugetări cereşti. Porunca privitoare la post se arată iarăşi cea dintâi poruncă, neapărat trebuincioasă pentru noi.

Numai cu ajutorul postului ne putem rupe de pământ!

Numai cu ajutorul postului ne putem împotrivi puterii atrăgătoare a desfătărilor pământeşti!

Numai cu ajutorul postului putem rupe legătura cu păcatul !

Numai cu ajutorul postului duhul nostru se poate slobozi de grelele lanţuri ale trupului!

Numai cu ajutorul postului cugetul nostru se poate ridica de la pământ, înălţându-şi privirile către Dumnezeu!

Pe măsură ce luăm asupra noastră jugul cel bun al postului, duhul nostru dobândeşte o mare libertate: el tinde spre tărâmul duhurilor, care îi este înrudit, începe să se întoarcă des spre contemplarea lui Dumnezeu, să se cufunde în această nemăsurată şi minunată contemplare, să adăsteze în ea. Dacă obiectele lumii materiale, când sunt luminate de razele soarelui material, negreşit iau de la acesta strălucire şi o răspândesc la rândul lor, cum să nu se lumineze duhul nostru atunci când el, lepădând prin mijlocirea postului, vălul cel grosolan şi des al trupului, se înfăţişează nemijlocit Soarelui Dreptăţii - lui Dumnezeu? El se luminează! Se luminează şi se preschimbă! Apar în el gânduri noi, dumnezeieşti, se descoperă înaintea lui taine pe care nu le cunoştea mai înainte. Cerurile îi spun slava lui Dumnezeu: tăria vesteşte (Ps. 18, 2) atotputernicia mâinii ce a făcut-o; toate zidirile, văzute şi nevăzute, propovăduiesc cu glas răsunător negrăita milă a Ziditorului; el gustă duhovniceşte şi vede duhovniceşte că bun este Domnul (Ps. 33, . Harica uşurime şi subţirime a duhului se împărtăşesc trupului: trupul, în urma duhului, este atras spre simţirile duhovniceşti şi dă mâncării nestricăcioase, pentru care a fost zidit, întâietate faţă de mâncarea stricăcioasă, la care a căzut. La început, el anevoie se supune lecuirii prin post, care e însoţită de silire de sine; la început el se tulbură de rânduială postului, răscoală împotriva ei duhul nostru, se înarmează împotriva ei cu felurite filosofări luate din ştiinţa cu nume mincinos: fiind însă îmblânzit şi vindecat de post, el deja simte şi gândeşte altfel. Felul în care vede săturarea seamănă de acum cu simţămintele omului care s-a însănătoşit faţă de mâncărurile vătămătoare pe care le dorea cu înverşunare în vremea bolii; el seamănă cu felul în care se uită omul la o otravă dată în vileag, prin care se răpeşte duhului stăpânirea asupra trupului, prin care omul este coborât de la asemănarea şi înrudirea îngerească la asemănarea şi înrudirea dobitocească. Ostaşii duhovniceşti care au dobândit biruinţa asupra trupului prin mijlocirea postului, înfăţişându-se Domnului pentru a învăţa cele mai mari taine şi mai înalte virtuţi, aud din gura Lui învăţătura despre înalta virtute a postului şi descoperirea unei taine - a stării care ia naştere puţin câte puţin din săturare şi îmbuibare: Luaţi aminte la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia.

Biruitorilor li se aminteşte că trebuie să-şi păstreze cu osârdie arma cu care au dobândit biruinţa! Şi biruinţa este căpătată, şi prada dobândită în urma biruinţei este păzită cu una şi aceeaşi armă: postul. Nevoitorul lui Hristos, luminat de Sus şi învăţat de propriile sale cercări evlavioase, cercetând nevoinţa postului ca atare, află ca fiind cu totul trebuincioasă nu numai înfrânarea de la îmbuibare şi de la săturarea statornică, ci şi alegerea mâncărurilor cu multă luare-aminte. Această alegere apare de prisos numai la suprafaţă, la o privire fugară asupra ei; de fapt, felul mâncării este deosebit de însemnat, în rai era oprit un singur fel de hrană, în această vale a plângerii, pe pământ, aflăm că nefăcând deosebire între calitatea mâncărurilor ne pricinuim mult mai multe necazuri decât întrecând măsura cu cantitatea lor. Nu trebuie să credem că numai vinul are însuşirea de a înrâuri mintea noastră, sufletul nostru: fiecare fel de mâncare lucrează în felul său propriu asupra sângelui, asupra creierului, asupra întregului trup - iar prin mijlocirea trupului, şi asupra duhului. Cine ia aminte cu râvnă la sine însuşi, îndeletnicindu-se cu nevoinţa postului, acela va afla că este neapărată nevoie de trezvirea trupului şi a sufletului de întrebuinţarea prelungită a cărnurilor şi chiar a peştilor; acela va îmbrăţişa cu dragoste rânduielile Sfintei Biserici privitoare la post şi se va supune lor.

Sfinţii Părinţi au numit postul �temelie a tuturor virtuţilor�, fiindcă prin post este păzită în cuvenita curăţie şi trezvie mintea noastră, iar inima în cuvenita subţirime şi duhovnicie. Cel ce clatină temelia virtuţilor clatină întreaga lor clădire.

Fraţilor! Să străbatem alergarea sfântului post cu râvnă, cu osârdie. Lipsurile cărora pare că se supune după rânduiala postului trupul nostru sunt nimicnice înaintea folosului sufletesc pe care poate să-l aducă postul. Să desfacem prin mijlocirea postului trupurile noastre de masa bogată şi grasă, iar inimile - de pământ şi de stricăciune, de adânca şi pierzătoarea uitare prin care suntem despărţiţi de veşnicia care stă înaintea noastră şi este gata să ne cuprindă. Să năzuim atât cu duhul, cât şi cu trupul spre Dumnezeu! Să ne temem de starea trupească, pricinuită de călcarea postului, să ne temem de deplina neputinţă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi de a-L cinsti pe Dumnezeu pe care o pricinuieşte călcarea postului. Această neputinţă pierzătoare este temeiul morţii veşnice. Această neputinţă pierzătoare este arătată de noi atunci când, din pricina dispreţuirii poruncii lui Dumnezeu privitoare la post, îngăduim să se îngreuieze inimile noastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Amin.

A vorbi despre post si chiar a-i da o definitie pare foarte simplu deoarece postul este cunoscut in toata lumea, in toate traditiile si culturile lumii. Stim, de asemenea, ca se refera la un anumit set de reguli restrictive din punct de vedere, mai ales alimentar.

Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:

"Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor."

"Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti."

"A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature..."

"Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati ... Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti."

Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt - sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.

Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la "miscarea trupului", iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.

De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma "dupa asemenarea cu Dumnezeu" (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.

Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: "Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra" (Facerea 1,29) si "Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cinostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este oermisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala - dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu - "in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: "Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana ... ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului" (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).

Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: "De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta".

De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit.

Iata ce lucruri extraordinare face dragostea: Ne face sa nu mai simtim durerea!
Ceea ce poeţii au afirmat de-a lungul secolelor a fost confirmat acum de oamenii de ştiinţă: atunci când privim imaginea persoanei iubite, nu mai simţim durerea.

Într-un studiu publicat în jurnalul Proceedings of the National Academy of Sciences, o echipă de cercetători a utilizat un aparat de rezonanţă magnetică functională pentru a scana creierul a 17 femei ce au primit scurte şocuri în timp ce priveau fotografii ale partenerilor de viaţă, ale unor străini sau ale unor obiecte. Femeile au fost întrebate apoi de intensitatea durerii pe care au simţit-o.

Aşa cum se aştepta Eisenberger, conducătoarea echipei ce a efectuat studiul, durerea nu s-a simţit atât de tare atunci când femeile îşi priveau partenerii de viaţă. Deşi studii anterioare au descris acest fenomen, Eisenberger şi echipa sa au putut vedea aceste efecte în faţa ochilor.

S-a constatat că durerea a scăzut în urma unei activităţi în cortexul prefrontal ventromedial, o parte a creierului asociată cu sentimentul de siguranţă şi liniştire.

Observaţia susţine că ipoteza lui Eisenberger cum că prezenţa unei persoane dragi scade durerea prin producerea unor sentimente de siguranţă, mai degrabă decât simpla stimulare a sistemului neuronal de recompensă, aşa cum este văzut în rândul cuplurilor euforice care se află într-un stadiu de început al relaţiei.

Acest efect poate fi diametral opus în cazul în care voluntarilor li se arată o imagine cu un păianjen sau cu un şarpe, intensitatea durerii fiind simţită mai puternic.

Deşi noul studiu nu a fost realizat şi pe bărbaţi, Eisenberger susţine că nu există niciun motiv pentru a se crede că efectele ar fi diferite. "Oamenii ar putea sugera că femeile sunt mai sensibile, dar aceste procese sunt la fel de critice şi în cazul bărbaţilor", încheie cercetătoarea.
Sursa: Wired
Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

am citi toate pos-urile de aici si vad ca tot ce se discuta despre dragoste e dragostea Divina, dar eu cred ca si dragoste trupeasca si umana ar trebui discutata pt ca aia ii primordiala la noi ,o corectare a nu se confunda dragostea cu sex-ul ceia ce am citit mai sus ca eminescu micle asta faceua sex, eliberarea unei enegii animalice din corpul uman

In esenta, acest lucru am vrut sa-l arat (bineinteles ca din perspectiva mea) si anume ca atunci cand omul se apropie de Dumnezeu, el are dragostea necesara sa o ofere celor din jurul lui. Asta se intampla si atunci cand exista un cuplu...niciodata o dragoste care are la baza credinta in Dumnezeu nu ramane datoare nici chiar in viata de cuplu in toate aspectele care decurg de aici in colo. Dar pentru ca exista si topicul Casatorie vs. divort voi dezvolta, cu voia Domnului acolo, cum se poate ca o trainicie sa reziste "pana cand moartea ne va desparti"! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Cu ceva timp in urma am primit un e-mail care prezenta ceea ce veti vedea mai jos... Din varii motive, n-am reusit sa stau mai atent pe el si l-am pierdut din vedere! Iata ca, a reaparut...
O sa vedeti de ce l-am postat aici, acest articol:

"Populaţia lumii trebuie REDUSĂ cu 50%. Numai aşa naţiunile vor intra în Noua Ordine Mondială". Declaraţiile care te vor şoca
Citate ale unor oameni celebri, respectaţi de întreaga omenire ridică multe semne de întrebare. Teoriile conspiraţiei cu privire la viruşii concepuţi în laborator pentru decimarea omeniri ar putea fi adevărate dacă ar fi să considerăm ca adevărate vorbele acestor oameni.

Roosevelt, Grobaciov, Kissinger, Rockeffeler sau chiar Bill Gates au făcut mai multe declaraţii îngrijorătoare, care au fost cuprinse într-un material cel puţin interesant.

Declaraţiile oamenilor care conduc lumea:

"Graviditatea ar trebui să fie o crima împotriva societăţii, cu excepţia cazului în care părinţii deţin un permis de la guvern. Toţi potenţialii părinţi ar trebui să fie indemnati la a folosi produse chimice contraceptive, guvernul furnizand antidoturi cetăţenilor alesi pentru fertilizare" - David Brower, directorul executiv Sierra Club

"Societatea nu face nicio afacere, dacă permite degeneraţilor să-şi perpetueze specia" - Theodore Roosevelt

"O populaţie totală mondială de 250-300 de milioane de persoane, cu 95% mai puţin decât în prezent, ar fi ideală" - Ted Turner, intr-un interviu pentru revista Audubon.
"Există o singură temă în spatele eforturilor noastre: trebuie sa reducem nivelul populaţiei. Iar guvernele trebuie sa ne foloseasca metodele pentru a obtine rezultate curate si frumoase, sau vor primi mizeria pe care o avem în El Salvador, sau în Iran sau în Beirut. Populaţia este o problemă politică. Odată ce populaţia este scapata de sub control, este nevoie de guvern autoritar, chiar fascist, pentru reducerea ei.... Programul nostru în El Salvador nu a functionat. Nu am avut infrastructura care să-l susţină. Au fost al naibii de multi oameni ... Pentru a reduce într-adevăr populaţia, rapid, va trebui să trimiteti toţi bărbaţii la luptă şi sa ucideti un număr semnificativ de femei fertile ...Cel mai rapid mod de a reduce populatia este prin foamete, ca şi în Africa, sau prin boli cum ar fi Moartea Neagra " - Thomas Ferguson, Departamentul de Stat pentru Populaţie.

"În căutarea unui nou duşman care să ne unească, ne-a venit ideea cu poluarea, ameninţarea încălzirii globale, lipsa apei, foametea şi potrivirea proiectelor de lege dupa ele.... Dar , uneori, în desemnarea lor ca inamic, cădem în capcana de a confunda simptomele de cauze. Toate aceste pericole sunt cauzate de intervenţia umană şi numai prin schimbarea atitudinilor şi a comportamentului oamenilor acestea pot fi depăşite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea" - Alexander King, Bertrand Schneider - Fondator şi respectiv secretar, Clubul de la Roma, „Prima revoluţie globală" Pag 104-105, 1991.

"Un cancer este o multiplicare necontrolată a celulelor, iar explozia demografică este o multiplicare necontrolată de oameni ... Noi trebuie să mutam eforturile noastre de la tratarea simptomelor la extirparea cancerului. Operaţiunea va cere multe decizii aparent brutale şi lipsite de inimă" - Paul Ehrlich , profesr la Stanford,în cartea : „Bomba numita Populaţie"

"Eu cred că suprapopularea umană este problema fundamentală pe Pământ astăzi. Noi, oamenii, am devenit o boala: „Virusul-Om". Primele mele trei obiective principale ar fi : reducea populatiei umane la aproximativ 100 de milioane în întreaga lume, distrugerea infrastructurii industriale şi in al treilea rand sa vad cat mai multe zone pustii" - Dave Foreman
"Noi trebuie să vorbim mai clar despre sexualitate, contracepţie, despre avort, despre valoarea controlului populatiei, deoarece, pe scurt, criza ecologică este criza populaţiei. Reduceti populaţia cu 90%, iar apoi nu vor mai mai fi suficienti oameni pentru a face atat de multe daune ecologice" - Mihail Gorbaciov

"Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia SUA va necesita cantitati tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. Persoanele în vârstă sunt consumatori inutili. Populaţia lumii trebuie să fie redusa cu 50%" - Dr. Henry Kissinger

"Suntem pe punctul de a realiza o transformare la nivel mondial. Tot ce avem nevoie este o criza majora credibila şi naţiunile vor accepta Noua Ordine Mondială" - David Rockefeller

"Nimeni nu va intra în Noua Ordine Mondială decat in cazul în care el sau ea va face o promisiune pentru a se închina lui Lucifer. Nimeni nu va intra în New Age cu excepţia cazului în care el va lua o iniţiere luciferica" - David Spangler, director al Iniţiativei Planetare, Organizaţia Naţiunilor Unite si unul din fondatorii curentului New Age

"Astăzi lumea are 6.8 miliarde de oameni (declaraţia a fost făcută în urmă cu câţiva ani). Si ar putea creste până la aproximativ nouă miliarde. Acum, dacă am face o treabă foarte eficienta cu noile vaccinuri, cu asistenţa medicală, cu serviciile de sănătate si control a reproducerii, am putea reduce aceste cifre cu 10 sau chiar 15 la suta..!" - Bill Gates

Ii multumesc lui Dumnezeu, ca pot sa ma incred in El si nu in oameni (indiferent de cat de megapopulari ar fi) care iata cat sunt de criminali atunci cand este vorba de dragostea lor fata de semenii lor!
Antena 3
Multa sanatate si... Doamne-ajuta!