SUBIECT: Craciunul, datini si semnificatie

Parintele Patriarh Daniel: "Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos este mai presus de fire si de intelegere, adica neobisnuita, desi uneori Iisus este prezentat ca fiind copilul unei familii, adica fiul lui Iosif si al Mariei. Nasterea lui Hristos este mai presus de fire si mai presus de gandirea umana, pamanteasca, intrucat Cel ce Se naste pe pamant din mama fara tata este Fiul vesnic al lui Dumnezeu-Tatal, Care Se naste vesnic din Tatal Cel ceresc fara mama. Prin aceasta minune a zamislirii si a nasterii Mantuitorului Hristos ca Om de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria se leaga viata cereasca spirituala cu viata pamanteasca"

Una dintre cele mai vechi traditii crestine legate de sarbatoarea Nasterii Domnului este "mersul cu Ajunul" sau "mersul cu icoana". Pentru aceasta ocazie, preotul poarta epitrahil si merge din casa in casa cu icoana Nasterii Domnului in mana, pentru a aduce vestea Nasterii lui Iisus. El este insotit de cantaret, iar cand intra in casa, canta troparul Nasterii, apoi icoana se da spre sarutare tuturor credinciosilor, prin prezenta simbolica a lui Hristos in icoana.

Preotul vesteste astfel, in mod personal, fiecaruia dintre credinciosi Nasterea Domnului.

Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Iisus Hristos[1] / Isus Hristos / Isus Cristos) este o sărbătoare creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 6 ianuarie (în calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun”.
Mulţi cercetători (Pericle Papahagi, Vasile Pârvan, Sextil Puşcariu, Theodor Capidan, Nicolae Drăganu, consideră că termenul provine din latinescul calatio cu forma sa de acuzativ calationem. [2] La romani prin calatio se înţelegea convocarea poporului de către preoţii păgâni în fiecare zi de întâi a lunii pentru anunţarea sărbătorilor din luna respectivă, şi, prin extindere, sărbătoarea în general, căci cea mai importantă calatio era aceea de la 1 ianuarie. Până către sfârşitul secolului al IV-lea, naşterea lui Hristos se sărbătorea odată cu Boboteaza la 6 ianuarie, când se obişnuia să se facă anunţarea sărbătorilor de peste an (Paşti etc.). Şi cum celor de curând creştinaţi din Dacia şi din sudul Dunării această anunţare li se părea apropiată de sărbătoarea păgână calatio, au denumit cu acest termen sărbătoarea creştină a naşterii lui Hristos. Datele la care se sărbătoreşte Crăciunul sunt orientative, pentru că nu se ştie data exactă a naşterii lui Iisus.

Alţi cercetători (între care Aron şi Ovid Densusianu,[3] Al. Rosetti,[necesită citare] Al. Graur[necesită citare] ş.a.) derivă cuvântul Crăciun din etimonul creatio (cu acuzativul creationem, în latina vulgară creation/creatiun) deci ziua creării sau a facerii lui Iisus. Deşi s-ar putea obiecta că acesta ar fi o concepţie ariană (care socoteşte că Fiul este o creatură a Tatălui), se poate răspunde că poporul care a creat termenul nu putea cunoaşte (şi nu cunoaşte nici acum) asemenea subtilităţi teologice. În reacţie la această ambiguitate, elitele bisericeşti au înlocuit aceste termen popular cu acela de sărbătoarea Născutului (tot de origine latină), aşa cum se constată în Evanghelia învăţătoare din 1642 şi în Cazania lui Varlaam din 1643, pe baza aceluiaşi termen deci cu care şi celelalte limbi neolatine (romanice) - şi nu numai - au derivat numele sărbătorii (Noël[4], Natal[5], Natale[6], Navidad[7], Nativity[8]).

Alexandru Ciorănescu şi Wagner consideră latinescul creātiōnem, dar cu sensul de "copil" Crăciun trebuie să fi însemnat la început „Pruncul Iisus” <references/[DER] Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966>

Alte etimoane latine care au fost propuse de lingvişti, fără a fi convins un număr suficient de specialişti, sunt (in)carnationem (Lexiconul de la Buda), crastinum (Hasdeu 615) şi Christi ieiunium (Schuchardt, Literaturblatt VII, 154). Acesta din urmă seamănă cu termenul uzual grecesc Χριστούγεννα (citit Hristúyena) însemnând Naşterea lui Hristos. Termenul apare cu diverse semnificaţii sau ca nume propriu în mai multe limbi care au fost în contact cu româna: limba bulgară, limba ucraineană, limba sârbă, limba rusă (rusa veche şi rusa modernă). [9]

Pe de altă parte, o posibilă etimologie poate fi legată de denumirea unei vechi sărbători păgâne a slavilor vestici şi anume Korochun, Kračún, Karachun (în limba maghiară Karácsony înseamnă chiar Crăciun, iar cuvântul a fost preluat odată cu creştinismul de la slavi).

Sorin Paliga sustine Crăciun este un cuvânt de origine Daco-Tracă [10] legat de sărbătorile focului cu ocazia solstitiului de iarnă. Precum si in albaneza kercu "bucată de lemn", in Italiană Ceppo (Craciun dar si creanga/cracă) tot asa si in romana Craciun ar insemna Crengută/crăcuţă. Aceasta posibilitate lingvistică este sustinută şi de obiceiul Roman de a pune crenguţe / crăci de copac la casele oamenilor cu ocazia solstitiului de iarnă si a festivităţilor Sol Invictus
Crăciunul a început să fie serbat de către creştini pe 25 decembrie, după cel puţin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest şi începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Iniţial, sărbătoarea naşterii lui Hristos era ţinută pe 6 ianuarie, istoricii ştiind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. [12] (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci naşterea, botezul şi primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creştină considerată eretică de către creştinismul canonic) serbau aceeaşi „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez” [13]). Sextus Julius Africanus, un creştin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221 d. Chr. această dată pentru naşterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalţi creştini, care preferau 6 ianuarie. [14]

În primele două secole creştine, a existat o puternică opoziţie la celebrarea zilelor de naştere a martirilor şi a lui Iisus. Numeroşi Părinţi ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naştere, când, de fapt, sfinţii şi martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebraţi la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor naşteri” din prespectiva bisericii[15]. Mulţi creştini ai primelor secole erau scandalizaţi şi de veselia şi festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscenţă a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane[16].

Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii naşterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creştini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradiţiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data naşterii lui Iisus.[14]

Din motive politice, aşa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creştină a considerat copierea sărbătorilor şi a riturilor păgâne ca fiind soluţia răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic ataşate vechilor sărbători şi practici rituale păgâne[17].

Factorul pentru care primii creştini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al naşterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică şi orientală se celebrau diverse date de naştere ale zeilor păgâni[18]. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstiţiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului şi în „cultele misterelor” locale naşterea „eonului” din fecioară[19]. Epifaniu, scriitor creştin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie şi semnificaţia acestuia la egipteni şi la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba naşterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creştin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la naşterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput şi a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau naşterea zeului Dionis, zeul care ca şi Iisus, transforma apa în vin.

O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie naşterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti Nati, Deus Sol Invictus), ca simbol al renaşterii soarelui şi alungării iernii (ca şi Saturnaliile). Odată ce creştinii au abandonat celebrarea naşterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creştini fac frecvente legături între renaşterea soarelui şi naşterea lui Hristos[14].

Triburile nord-europene (germanice) celebrau şi ele, la aceeaşi dată, „Iule”, pentru a comemora „renaşterea soarelui dătător de lumină şi căldură”, de maniera în care şi creştinii spuneau despre Isus, născut tot atunci, că este „Lumina lumii”[20]. Reprezentările numismatice romane ale lui Sol invictus prezintă adesea un chip cu o coroană de raze, aşa cum în primele reprezentări creştine Iisus avea şi el o coroană de spini. Astfel că, în secolul al V-lea chiar, în vremea papei Papa Leon I cel Mare, erau creştini care afirmau că serbează nu atât naşterea lui Hristos, cât a zeului-soare, fapt care l-a determinat pe acest papă să-i mustre pe rătăciţi, însă nu negând cumva că trebuie cinstit zeul-soare, ci doar că nu trebuie cinstit mai mult decât Hristos (Sermo XXII) [21].

Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creştinismului, anume Mitra, avea şi el ziua de naştere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult şi rit era şi foarte asemănător creştinismului, aşa cum constata scriitorul creştin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, aşa cum va remarca mai târziu şi Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum)[22]. Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magică lucrare a Providenţei că ziua în care Soarele s-a născut … Hristos şi el se naşte! [23].

Creştinii secolului al III-lea credeau că creaţia lumii a avut loc la echinocţiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creaţie prin „întruparea lui Hristos” (concepţia), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestaţia) se obţinea data de 25 decembrie[24].

Sărbătorile din jurul solstiţiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreştină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă.

Evenimentele astronomice, care în vechime permiteau stabilirea datelor pentru monta animalelor, semănături şi măsurarea rezervelor de hrană pentru iarnă între recolte, ne permit să înţelegem apariţia diferitelor mitologii şi tradiţii culturale. În noaptea solstiţiului de iarnă, un observator aflat în emisfera nordică poate observa cum cele trei stele din centura lui Orion se aliniază cu cea mai strălucitoare stea din est, Sirius, indicând punctul unde va răsări soarele în dimineaţa de după solstiţiul de iarnă. De la data solstiţiului de vară, soarele a descris un arc de cerc descrescător de-a lungul cerului sudic. La data solstiţiului de iarnă, soarele îşi opreşte coborârea pe cer iar durata de lumină zilnică atinge minimul pentru 3 zile, timp în care soarele nu îşi modifică poziţia pe orizont. După acest moment soarele îşi începe ascensiunea pe cerul nordic iar durata zilelor începe să crească. Bazându-se pe aceste fapte, multe culturi dau acestui interval interpretarea unei renasteri a soarelui şi a unei întoarceri a luminii. Această întoarcere este sărbătorită din nou la data echinocţiului de primăvară, când durata zilei o egalează pe cea a nopţii (dată de care se leagă în creştinism sărbătorirea Paştelui)
Obiceiul împodobirii bradului de Crăciun îsi trage originile de la popoarele Germanice. Tradiţia s-a răspândit în restul Europei şi apoi în toata lumea după Primul Război Mondial. Între podoabele bradului bomboanele de pom, globurile şi ghirlandele au devenit clasice.Iar in prezent bradul este împodobit dupa moda.
Moş Crăciun este versiunea mai nouă a Sfântului Nicolae (în engleză: Santa Claus) care şi-a făcut apariţia în secolul I. El împarte cadouri tuturor copiilor în noaptea de Crăciun (de 24 spre 25 decembrie). De fapt traditia cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie provine de la Martin Luther care a propagat din anul 1535 aceasta datină numita Christkind ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familile catolice a fost mentinuta mai departe traditia cadourilor de Nikolaus. Scopul lui Martin Luther a fost sa trezeasca interesul copiilor pentru Cristos si sa-i indeparteze astfel de datina catolica a cadourilor de Nikolaus, ea fiind un mod de veneratie a catolicilor pentru sfinţi.
folclor se spune că Fecioara Maria, când trebuia să nască pe fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost pentru a naşte. Ajunge la casa unor bătrâni, Crăciun şi Crăciunoaie, însă nici aceştia nu o primesc, spre a nu le spurca locul prin naşterea unui prunc zămislit din greşeală. Nemaiputând merge, Maria a intrat în ieslea vitelor, unde au apucat-o durerile naşterii. Crăciunoaia, auzind-o, şi ştiind ce înseamnă o naştere de copil, i s-a făcut milă de dânsa şi s-a dus la ea, îndeplinind rolul de moaşă. Crăciun, când a aflat, s-a supărat şi i-a tăiat babei mâinile; apoi, înspăimântat de tot ce s-a întâmplat, a plecat de acasă. Crăciunoaia a umplut, cum a putut, un ceaun cu apă, l-a încălzit, şi l-a dus să scalde copilul. Maria i-a zis să încerce apa, şi când a bagat cioturile mâinilor, acestea au crescut la loc, mai frumoase decât erau înainte; de la această minune se crede că moaşele au mâini binecuvântate. În altă variantă a poveştii, Maria suflă peste mâinile Crăciunoaiei şi acestea cresc la loc
Sărbătoarea Crăciunului este anunţată prin obiceiul copiilor de a merge cu colindul şi cu Steaua, pentru a vesti Naşterea Mântuitorului. De asemenea, o veche tradiţie este „mersul cu icoana”, un fel de colindat care se face de către preoţii comunităţii locale cu icoana Naşterii Domnului, binecuvântându-se casele şi creştinii. Colindele de iarnă sunt texte rituale cântate, închinate Crăciunului şi Anului Nou. Originea lor se pierde în vechimile istoriei poporului român. Evocând momentul când, la naşterea lui Iisus, s-a ivit pe cer steaua care i-a călăuzit pe cei trei regi magi la locul naşterii, copiii - câte trei, ca cei trei magi - merg din casă în casă cântând colindul „Steaua sus răsare...”, purtând cu ei o stea. Ajunul Crăciunului începe cu colindul „Bună dimineaţa la Moş Ajun!”, casele frumos împodobite îşi primesc colindătorii. Aceştia sunt răsplătiţi de gazde cu fructe, covrigi, dulciuri şi chiar bani. Unele cântece de colindat au fost realizate de compozitori de muzică cultă, cum ar fi: „Iată vin colindătorii” de Tiberiu Brediceanu, „O, ce veste minunată” de D.G. Kiriac, „Domnuleţ şi Domn în cer” de Gheorghe Cucu. Scriitorul Ion Creangă descrie în „Amintiri din copilărie” aventurile mersului cu colindele.

Colindele, precum şi obiceiurile colindelor sunt prezente şi la alte popoare, şi s-ar putea ca ele să dateze din timpul romanizării. De pildă, colinda românească „Scoală, gazdă, din pătuţ” există şi la valoni, unde aceasta e cea mai răspândită, sub numele de „Dji vén cwerî m'cougnou d'Noyé”.
imp de 40 de zile înainte de sărbători creştinii respectă Postul Crăciunului, care se încheie în seara de Crăciun după liturghie. Tăierea porcului în ziua de Ignat (la 20 decembrie) este un moment important ce anticipeaza Crăciunul. Pregătirea mâncărurilor capătă dimensiunile unui ritual străvechi: cârnaţii, chişca, toba, răciturile, sarmalele, caltaboşul şi nelipsitul cozonac vor trona pe masa de Crăciun.

Povestea adevarata despre Iisus pentru copii

Dan Puric - Nasterea Domnului (Craciunul) si nasterea neamului ROMANESC

An de an, pe 25 decembrie se pogoara Domnul pe pamant. Aduce neimputinata Sa dragoste, mereu gata sa duca tot greul nostru pentru a ne ridica. Insa de cateva veacuri ne gaseste Pruncul Iisus dantuind, asemeni evreilor, in jurul unui alt “vitel”. Un mos cu haine rosii si barba alba, inventat cu un secol in urma. Il slavim si il asteptam in casele noastre mai mult decat pe Pruncul ce se naste pentru noi in iesle. Mos Craciun devine un nou dumnezeu.

Mos Craciun s-a nascut in presa, in anul 1860, fiind o creatie a publicatiei Harperas Illustrated Weekly. Cu toate acestea, cu ceva decenii inainte, mass-media americana a tot publicat un frumos poem al pastorului Clement Clarke Moore, care il descria pe Sfantul Nicolae. Timp de 30 de ani, caricaturistul de la Harperas Illustrated a tot redesenat personajul care aduce daruri copiilor, adaugand noi legende. Asa se face ca Mosul primeste faimoasa haina rosie cu nasturi negri si curea lata din piele, fiindu-i oferit drept locuinta teritoriul Polului Nord. Dupa anul 1930, personajul avea sa fie imprumutat de compania Coca Cola pentru a crea o noua strategie de marketing necesara celui mai slab sezon al vanzarilor de bauturi racoritoare. Desenatorul Haddon Sundblom este cel care il ilustreaza pe Mosul jovial in culorile companiei – alb si rosu. Devenit caracterul principal al campaniei publicitare de iarna, Mos Craciun avea sa fie popularizat intregii lumi. An de an, Mosul s-a imbogatit cu noi accesorii – sania trasa de reni, spiridusii care il ajuta sa confectioneze jucariile si celebra lista cu nume. A primit mai apoi si o Craciunita, un brad impodobit sau sosete uriase agatate de semineu, pentru a-si atarna darurile. A jucat in filmele americane. S-au umplut magazinele cu faimosul sau chip. Gratie mijloacelor de comunicare in masa si publicitatii, creatia americana a capatat proportii din ce in ce mai raspandite, adaugandu-i-se mituri din toate culturile lumii.

Legenda lui Craciun

Crestinismul l-a acceptat pe Mosul modern care este celebrat chiar pe 25 decembrie cand omenirea sarbatoreste Nasterea Pruncului Iisus. Din dorinta de a gasi o conotatie crestina, se naste legenda conform careia Craciun este cel care refuza sa o gazduiasca in Betleem pe Maica Domnului aflata la vremea nasterii. Se spune ca sotia sa este cea care ofera, in ascuns, grajdul familiei drept loc de odihna pentru Fecioara Maria si dreptul Iosif. Aici avea sa se nasca Imparatul lumii. Pentru acest gest, femeia isi pierde bratele, taiate de crudul sau sot. Se mai spune ca insasi Maica Domnului a vindecat mainile Craciunitei, fapt care a dus la convertirea lui Craciun. In fapt, nici o Evanghelie nu mentioneaza existenta lui Craciun sau a sotiei sale. Sfantul Apostol si Evanghelist Luca consemneaza doar drumul spre Betleem al Maicii Domnului insotita de Iosif. Este specificata ieslea ca loc de odihna pentru Iisus Hristos si se vorbeste despre pastorii carora ingerii le vestesc nasterea Mantuitorului. Sfantul Apostol si Evanghelist Matei mentioneaza vizita in Iudeea a magilor veniti in cautarea Fiului de Imparat. E la fel de reala furia cu care Irod primeste vestea nasterii lui Mesia si macelul pruncilor de pana la doi ani produs de teama de a nu-si pierde tronul. Nu e o legenda ca Pruncul Iisus a primit ca dar de la magi aur, smirna si tamaie si ca in drumul lor spre Betleem au fost calauziti de o stea.

Mosul crestinilor

E adevarat ca, de prin secolul al IV-lea, omenirea, si in special crestinatatea, a sarbatorit un “mos al darurilor”. Acesta este nimeni altul decat Sfantul Nicolae, cel care avea obiceiul de a lasa milostenii, in ascuns, nevoiasilor. Viata sfantului consemneaza ajutorul oferit unei familii care, din cauza saraciei, inclina sa cada in pacatul desfraului. Pungile cu galbeni strecurate periodic de catre episcopul Mirei aveau sa salveze situatia, insa “filantropul” este descoperit. Cate familii nu a ajutat insa Sfantul Nicolae fara ca minunatele fapte sa fi fost consemnate? Pentru ajutorul primit in nenumarate randuri si graba cu care sfantul a raspuns mereu la rugaciuni, cultul sau s-a raspandit in intreaga crestinatate. In amintirea darniciei sale, parintii si-au mangaiat copiii cu mici daruri. Secolul marketingului l-a transformat insa pe Sfantul Nicolae intr-un personaj mai putin crestin, coborat mai degraba din platourile de la Hollywood decat din icoana.

In uitarea ei de Dumnezeu, omenirea l-a inlocuit pe Sfantul Nicolae cu un mos pagan. In fapt, un idol pe care il asteptam cu atat de multa nerabdare tocmai cand se naste cel mai mare Dar al omenirii, insusi Domnul Iisus Hristos. In neuitarea noastra, in decembrie, incepem sa forfotam. Strazile sunt luminate, magazinele isi umplu rafturile, iar in pietele cetatilor de astazi troneaza cate un brad. Copiii isi pregatesc in avans cate o lista cu daruri; chiar si modesta, tot lista e. Isi creeaza asteptari si visuri alimentate de Mosul de la Hollywood. Traiesc cu emotie intalnirea cu acest personaj la gradinita sau la scoala. Mai apoi, peste ani, tot balonul de sapun se sparge si micutii prind minciuna. “Mosul sunt parintii, toate sunt legende”. Mosul cel vesel si frumos imbracat nu exista, Craciun, cel de la Betleem, e si el un mit. Bulversati de o lume a consumismului, ajungem sa luptam pentru a distinge intre realitate si marketing. Ori de cate ori punem mai mult suflet in goana dupa cadouri, in asteptarea aproape patimasa a Mosului, sa ne gandim ca in fapt meritam doar o nuielusa. Si daca sub bradul german nu vom gasi nici un dar, sa ne indreptam inimile spre ieslea din Betleem, acolo unde se afla cel mai frumos cadou primit de intreaga omenire. In fapt, e si darul meu, si al vecinului de bloc sau al celui mai uitat beduin din tinuturile arse ale Sinaiului. E insusi Dumnezeu, venit, asa cum spune colindul, Mititel Infasatel si pentru care Maicuta Sfanta n-a avut nici macar scutecele.

A darui e un sentiment nemaipomenit

Traiesc de ceva vreme experienta Craciunului in Occident. In Marea Britanie, loc ce mi-a devenit ca traire extrem de cunoscut, am avut dezamagirea sa descopar copii care nu cred in nasterea lui Iisus ca Dumnezeu. Cu mare tristete a trebuit sa realizez ca pentru ei Iisus Hristos e un personaj istoric si oarecum enigmatic. La vremea copilariei, am scotocit ani de-a randul casa mamei pentru a gasi darurile de Craciun cu mult timp inainte. De multe ori, mi-am stricat singura surpriza. E uimitor sa intalnesc in Londra copii de 10 anisori care inca mai cred cu tarie in existenta unui mos extrem de darnic, cu puteri magice. Copiii isi pun dorinte si se roaga acestui mos. Am intalnit chiar si adulti care au cerut de la Mos Craciun un an mai bun, fara socuri economice sau chiar l-au rugat sa aduca sanatate. Occidentalii, fara tendinta de generalizare, isi indreapta oarecum busola intr-o directie ce nu aduce decat efemer. Dincolo de toate insa, a darui e un sentiment nemaipomenit pe care l-au experimentat mai toti sfintii Ortodoxiei. Insa, cum recent imi spunea un parinte grec, trebuie sa fim atenti in numele cui o facem.

Danemarca

La miezul noptii intreaga familie mananca o budinca speciala care contine o migdala. Cel care o va gasi se spune ca va avea un an norocos.
Danezii au un ritual de impartire a cadourilor: se aduna toti ai casei in jurul bradului, si cel mai in varsta membru ofera cadourile pe rand.


Norvegia

Cadourile sunt ascunse de catre cei care le daruiessc intr-un sac cu paie care este apoi pus deasupra usii destinatarului in asa fel incat, cand acesta deschide usa, cadourile sa cada peste el.


Olanda

Copiii il asteapta pe Sinterklaas, care vine pe un cal alb si lasa daruri in sabotii de lemn. In ajunul sosirii Mosului, sabotii sunt umpluti cu fan si zahar pentru calul mosului, iar dimineata cand se trezesc, micutii le gasesc pline cu daruri.


Italia

Babbo Natale are nevoie de un ajutor: batrana vrajitoare Befana, care lasa cadourile langa bradul impodobit, ea iubind foarte mult copii.
In Italia se obisnuieste sa se manance in seara de Ajun, 7 feluri de peste, alaturi de broccoli, spaghetti si fructe de mare.


Liban

Cu o luna inaintea Craciunului, libanezii planteaza boabe de grau in ghivece, pe care le pun in seara sfanta sub brad sau alaturi de scena Nasterii Domnului.


Islanda

Nu vine un singur Mos Craciun, vin 13 Mosi Craciuni!! Cu 13 zile inainte de Craciun, primul Mos Craciun coboara din munti, ocoleste fiecare casa si apoi pune dulciuri in ghetutele copiilor. Daca au fost cuminti, primesc dulciuri si fructe, dar daca au fost obraznici, primesc un cartof.
Al doua zi, cel de-al doilea Mos vine din munti in oras si tot asa pana pe 25 decembrie.


Cehia

Traditia spune ca numarul celor care stau la masa trebuie sa fie obligatoriu par. Superstitia mai avertizeaza ca acela care se va ridica de la masa inainte de sfarsitul ospatului va muri in anul care urmeaza. De altfe, putini s-ar indura sa plece pentru ca la desert se serveste o delicioasa prajitura cu migdale.

Buna!

Datinile si obiceiurile se pastreaza in putine locuri.
Bunicii nostri traiau altfel.
Mama imi povesteste, cum se ducea la tara cu colindul.

Cu drag,
Sandy

CRĂCIUNUL INTERBELIC. Ce-şi doreau copiii de la Moş Crăciun în urmă cu 80 de ani: "fluturei de turtă dulce cu polen de zahăr pe aripioare, bombonele, uşi de zahăr, portocale"...
Un articol foarte laborios gasiti aici Aveti ce citi! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Buna Marius!
Nu putem compara, ce-si doreau copiii in perioada interbelica, cu ce-si doresc azi.
Este o mare diferenta!
Craciun fericit!

@Diana... e nesemnificativ titlul sa spun asa... este mult mai complex articolul... ca sa nu spun ca personal craciun nu este egal cu sarbatorirea nasterii Mantuitorului... ar fi multe de discutat! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Pentru cine are nervii si timpul de rigoare:
Explicatii stiintifice despre Mos Craciun, pentru copiii curiosi
Intrebarile despre Mos Craciun apar adesea inainte ca micutii sa implineasca cinci ani. Cum reuseste sa parcurga intreaga lume intr-o singura noapte? De unde stie ce ne dorim? Iata cateva explicatii.
Ads by INTERNET PROTV

Exista raspunsuri rezonabile la multe intrebari privitoare la misiunea Mosului din noaptea de Craciun.
Partea mai greu de explicat a explicatiilor ar fi aceea ca stiinta folosita este dincolo de intelegerea unui copil de 6 anisori. Majoritatea studentilor nu inteleg cum se formeaza o gaura de vierme (wormhole), dar niste pusti de gradinita... Oricum, copiii vor pricepe in mare ce li se explica, mai ales ca totul este pus in termeni cat se poate de seriosi, scrie Gizmodo.
Cum reuseste sa duca atat de multe cadouri intr-o singura noapte?
Intr-un film recent, Arthur Christmas, totul este descris ca fiind o operatiune ca cele militare, facuta cu tehnologie inalta, la nivel global. Insa in Miracolul de pe Strada 34, un film din 1994, Mosul spunea ca poate incetini timpul, iar sania sa poate merge cu o viteza uluitoare. Cu toate acestea, nicio astfel de tehnica nu-l poate duce pe batranul Mos in toate casele de pe Pamant in 24 de ore.
Asa ca Mos Craciun cu siguranta foloseste "gaurile de vierme", asa-numitele "wormholes". Adica tuneluri prin spatiu si timp care permit calatorilor sa "sara" dintr-o parte in alta a cosmosului - sau, in acest caz, dintr-o parte in alta a cartirului, a continentului. Ca sa nu trecem la lectii de gravitatie sau relativitate, faceti urmatoarea experienta: luati o bucata de hartie si desenati pe o jumatate casa voastra. Pe jumatatea opusa desenati casa unui prieten. Trageti o linie dintr-o parte in alta a foii, care sa reprezinte drumul traditional. Ruta pe care Mosul ar parcurge-o in sania sa zburatoare. Acum indoiti coala de hartie la mijloc, astfle incat casele sa fie spate in spate, fiecare pe cate o parte.
Le puteti spune copiilor ca Mosul se foloseste de cunostinte stiintifice esentiale si avansate ca sa aiba acces la o altfel de harta a universului, una care contine drumuri pe care majoritatea oamenilor nu le stiu.
Cum face Mosul toate astea, fara sa fie vazut?
In mod categoric, costumul sau ii permite sa fie invizibil. Din nou, a explica exact cum functioneaza invizibilitatea poate fi destul de greu. Vedem totul in jurul nostru pentur ca obiectele si oamenii si plantele emana lumina. Cand vrea sa se ascunda, cu ajutorul costumului sau Mosul devine invizibil reflectand lumina din camera. Exista atatea materiale in laboratoarele de cercetare astazi, dar ar fi bine ca cei mici sa vada un exemplu de camuflaj mult mai simplu, in video de mai jos:

De unde stie daca am fost bun sau neascultator?
Ideea ca cineva sa-ti urmareasca fiecare miscare este inspaimantatoare pentru orice adult, dar copiii se pot impaca usor cu ea. Daca le spui ca exista un spiridus care este deghizat in papusa si care are misiunea de a-i supraveghea tot timpul si de a-i spune Mosului cate poze sau fapte bune a facut, sunt fericiti. Cu toate eacestea exista si o explicatie mult mai buna - aceea ca Mosul are o flota de drone, ca fiecare inregistreaza video si audio HD, apoi transmit datele, via satelit, la Polul Nord. Daca micutii au dubii, iata un video care le va spulbera indoielile:

Mos Craciun este intr-adevar nemuritor?
Bineinteles ca nu. Este doar foarte, foarte batran. Si daca micutii vor sa afle cum de a trait atat de mult timp, incercati o analogie cu masinile. Cand o piesa a masinii se strica, o ducem la service si o inlocuim, iar masina va functiona in continuare. Asa si Mosul - cand are nevoie de un anumit organ, chirurgii care au grija de el il inlocuiesc cu unul nou-nout, eventual crescut in laborator.
Desi este idilic sa ti-l inchipui pe Mos cum sta la biroul sau si citeste cu ochelarii pe nas, saci intregi de scrisori, asta ar dura o vesnicie. Copiii sunt impresionati de numerele mari, asa ca ati putea incerca ceva ipotetic. Daca Mosul primeste 10 milioane de scrisori si sta, in medie, 20 de secunde ca sa parcurga una si sa aleaga cadoul potrivit, toata treaba ar dura putin mai mult de 6 ani. Iar asta fara sa faca pauza. Probabil ca foloseste un scanner rapid de documente in tandem cu recunoasterea optica a caracterelor. Pe scurt, are un computer care-l ajutata sa puna cap la cap toate informatiile.
Sursa: stirile pro tv.
Cand o sa ingaduie Domnul, vreau sa spun cate ceva in aceasta directie legata de Mos Craciun vs. nasterea Mantuitorului! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Istoria sarbatorilor de iarna. De ce sarbatorim nasterea lui Iisus in decembrie?

Sarbatorile de iarna dureaza doua saptamani (24 decembrie – 6 ianuarie) si includ: Craciunul, Anul Nou si Boboteaza. Ele s-au suprapus, insa, la inceputuri, peste sarbatorile pagane ale Imperiului Roman: Saturnaliile (17-23 decembrie), sarbatoarea Mithra (25 decembrie) si Calendae Januarii (1 ianuarie).

Craciunul este sarbatoarea intregii crestinatati. Il adora cei mari, il asteapta cu nerabdare cei mici. Se sarbatoreste la aceeasi data atat de catre ortodocsi cat si de catre catolici si protestanti. Exceptie fac ortodocsii de rit vechi, care sarbatoresc Craciunul tot la 25 decembrie, dar dupa calendarul iulian. In epoca moderna Craciunul s-a transformat chiar din sarbatoare religioasa intr-una internationala, pe care o celebreaza adesea chiar si cei care nu au nici o legatura cu credinta in Iisus Hristos. Ei sarbatoresc Craciunul de dragul cadourilor pentru cei mici si mari, de dragul veseliei generale si, pentru foarte multi, de dragul vanzarilor fabuloase din perioada Craciunului.

Din punct de vedere religios, stim cu totii ca, de Craciun, se sarbatoreste Nasterea lui Iisus – fiul lui Dumnezeu – la Bethlehem. In realitate, insa, Iisus nu s-a nascut in decembrie, ci undeva in martie. Decembrie a fost ales pentru aceasta sarbatoare spre a coincide si a concura sarbatorile romane pagane dedicate zeului Saturn (Saturnalii) respectiv Mithra (vechiul zeu al luminii la persani, al carui nume insemna Soarele nebiruit), si reprezentau o forma de venerare a Soarelui. Pentru a evita persecutia din timpul festivalurilor pagane romane, primii crestini isi impodobeau casa cu ilice de saturnalii. Pe masura ce tot mai multi oameni aderau la crestinism, sarbatorile pagane au primit o tenta crestina. Biserica timpurie nu a sarbatorit, de fapt, nasterea lui Hristos in decembrie pana la Telesphorus, care a fost al doilea Episcop al Romei de la 125 la 136 d.Hr., si a declarat ca serviciul religios ar trebui tinut in aceasta perioada pentru a sarbatori Nasterea Domnului si Mantuitorului.

Nimeni nu era sigur cu adevarat de data reala a nasterii lui Iisus, Nasterea fiind sarbatorita deseori in septembrie, adica in timpul festivalului evreiesc al trompetelor (Rosh Hashanah din zilele noastre, cand se celebreaza inceputul unui nou an). De fapt, timp de peste 300 de ani, oamenii au sarbatorit Nasterea lui Hristos la diverse date, inclusiv pe data de 6 ianuarie, odata cu Boboteaza. In anul 264 d.Hr., Saturnaliile au cazut chiar pe 25 decembrie si imparatul roman Aurelian a proclamat aceasta data Natalis Solis Invictis (Nasterea Soarelui Neinvins). Cum crestinii il considerau pe Iisus Hristos asemanator unui soare pentru mantuirea umanitatii, a fost usor sa se transforme sarbatoarea pagana in cea crestina si anume in Nasterea Domnului pe 25 decembrie.

NOTA:
Initial, Saturnalia era celebrata intr-o singura zi, pe 17 decembrie, prin sacrificii, amplasarea unui pat – numit lectisernium – in fata templului lui Saturn si dezlegarea rituala a franghiilor ce legau statuia zeului de soclu, in restul anului. Pe langa ceremoniile publice, exista o serie de serbari private si obiceiul de a face daruri celor dragi (saturnalia et sigillaria).

Jocurile de noroc se practicau atunci fara oprelisti si chiar si sclavii puteau participa la ele. Sarbatoarea era un prilej pentru ca toata populatia Imperiului sa manance, sa bea si sa se distreze. Era singura data cand pana si scortosii senatori renuntau la togele lor, pentru a purta un vesmant mult mai lejer, numit synthesis iar boneta libertilor – pileus – era purtata de oricine, ca semn ca in acea zi toti erau egali. Sclavii erau iertati de pedepse si li se permitea sa-si trateze stapanii cu obraznicie, chiar sa-i ia peste picior, iar acestia erau obligati sa-i serveasca la masa, unde unul dintre scaune era ocupat, in mod obligatoriu, de o statuie a zeului Saturn.

Craciunul, asa cum il stim astazi, a suferit transformari si chiar a fost criticat inclusiv dupa ce intreaga Europa a devenit crestina. Astfel, in unele tari protestante sarbatorirea Craciunului a fost chiar interzisa. De pilda, in Anglia, Oliver Cromwell a interzis sarbatoarea Craciunului intre anii 1649 si 1660 prin asa-numitele Legi Albastre. Popularitatea Craciunului a fost impulsionata in 1820 de cartea lui Washington Irving, Cum se tine Craciunul la Bracebridge Hall.

In secolul al XIX-lea Craciunul devine sarbatoare legala in majoritatea statelor europene.

La noi denumirea de Craciun vine de la legenda lui Mos Craciun care, in cultura populara romaneasca, apare ca un personaj batran, cu barba lunga, bogat, care traia intr-un sat de pastori alaturi de Mos Ajun. Intr-o seara, in satul unde locuiau cei doi mosi – Mos Craciun si Mos Ajun – apare o femeie insarcinata, gata sa nasca. Aceasta cere gazduire la casa fiecaruia dintre cei doi mosi. Mos Ajun o refuza, in timp ce Mos Craciun o primeste in grajdul vitelor. Femeia trebuie sa nasca si primeste, pe ascuns, ajutor din partea sotiei lui Craciun. Acesta, cand afla ca sotia sa a mosit-o pe femeia primita in grija se manie si-i taie sotiei ambele maini din cot. Cand insa afla ca femeia si pruncul primiti in grajd erau de fapt Sf. Fecioara si pruncul Iisus, fiul lui Dumnezeu, se caieste si devine un om bun si mai ales darnic. Maica lui Dumnezeu vindeca mainile taiate ale Craciunesei, iar aceasta canta imnuri prin care glorifica nasterea lui Iisus, asadar de aici sustine legenda ca deriva colindele de Craciun.

Daca sarbatoarea Craciunului nu a existat dintotdeauna, si isi are originea in traditiile precrestine si in legende, nici Mos Craciun, cel cum il stim noi astazi, nu si-a facut simtita prezenta decat foarte tarziu. Originea lui Mos Craciun de fapt se afla in Sf. Nicolae (secolul al IV-lea), episcop de Myra, Turcia. Sf. Nicolae era un om generos, mai ales in ceea ce ii priveste pe copii. Dupa moartea sa, osemintele sfantului au fost furate de catre niste marinari italieni si duse la Bari, sporind popularitatea Sf. Nicolae. Blandetea si generozitatea sfantului s-au raspandit mult in randul bisericilor din Rasarit si din Apusul Europei. Traditia oferirii cadourilor in noaptea de 24 decembrie spre 25 decembrie provine de la Martin Luther care a propagat din anul 1535 aceasta datina numita Christkindl, ca o alternativa a obiceiului catolic Nikolaustag de pe 6 decembrie. Multa vreme in familiile catolice a fost mentinuta traditia cadourilor de Sf. Nikolaus. Martin Luther dorea sa trezeasca interesul copiilor pentru Hristos si sa-i indeparteze de datina catolica a cadourilor de Sf. Nicolae, fiindca protestantii nu venerau sfintii. Asadar, protestantii au scos sfintii din calendar si, implicit pe Sf. Nicolae, dar in Olanda, unde sfantului Nicolae i se spunea Sint Nikolaas, traditia a continuat, copiii asteptand sa li se puna bunatati in sabotii lasati langa soba, de fiecare sase decembrie. In timp, lui Sint Nikolaas i s-a spus Sinterklaas, iar colonistii olandezi care s-au mutat in America secolului al XVII-lea au dus traditia cu ei. Asa s-a nascut Santa Claus.



Prima descriere a infatisarii lui Santa Claus o face Clement C. Moore in poemul scris pentru copii sai, in 1822, si intitulat A visit from Saint Nicholas. Astfel, Santa Claus / Mos Craciun e descris ca un personaj cu fata rotunda, jovial, cu o burta proeminenta si care e insotit de un elf. Imaginea lui Mos Craciun asa cum o stim azi a fost ideea lui Thomas Nast, care a creat cate un desen pe an, incepand cu 1863, iar compania Coca-Cola s-a folosit cu prisosinta de personajul Santa Claus pentru a-si vinde produsele. Santa Claus a devenit sinonim cu un mos grasun si vesnic vesel, cu un ras inconfundabil, imbracat in rosu si cu o barba alba, respectabila.

In lume exista mai multe variante de Mos Craciun. Astfel, in Anglia i se spune Father Christmas, in Austria si Elvetia - Christkindl, in Franta – Pere Noel, in Italia - La Befana s.a.m.d.

Dar Craciunul nu implica doar prezenta Mosului batran care face daruri, ci si pomul de Craciun (de preferat bradul). Impodobirea casei cu crengi de brad exista inca din vremea romanilor, care preluasera obiceiul de la egipteni – acestia isi impodobeau casa cu crengi de palmier. Bradul, mereu verde, simboliza reinnoirea eterna a vietii, intr-o perioada cand frigul si intunericul iernii pareau ca pun stapanire pe lume. Traditia impodobirii pinilor in preajma Craciunului era prezenta inca din Evul Mediu la germani. Pe vremea aceea pentru a reda scena izgonirii lui Adam si a Evei din Paradis, a fost decorat cu mere un pin, care simboliza Pomul Cunoasterii. Sceneta se incheia cu profetia venirii Salvatorului intregii omeniri. Reformatorul protestant Martin Luther este cel care a introdus pentru prima oara obiceiul impodobirii pomului de Craciun cu lumanari. Ideea i-a venit dupa ce a vazut ce frumos straluceau stelele printre crengile unui pin, intr-o noapte de decembrie. Se pare insa ca se impodobeau pomii in perioada Craciunului si in Lituania si Estonia anilor 1441-1514. De obicei bradul era impodobit in piata publica si oamenii dansau si cantau in jurul lui.

In traditia romaneasca impodobirea bradului era prezenta oricum in momente importante ale vietii precum nunta sau inmormantarea, astfel incat introducerea obiceiului si de Craciun a fost mult inlesnita. Practic, in Romania impodobirea bradului de Craciun a inceput din secolul al XIX-lea si continua si azi.

Anul Nou este ziua care marcheaza in acelasi timp sfarsitul unui an calendaristic si inceputul altuia nou. Calendae Januarii era la romani sarbatoarea dedicata zeului Ianus cel cu doua fete, una privind inainte, alta inapoi. Acesta era sarbatorit de catre romani, asa cum o indica si numele (Calende Januarii = prima zi a lunii ianuarie) pe 1 ianuarie. Sarbatoarea era o ocazie de bucurie, spectacole de circ, lupte de gladiatori, ospete, intreceri de care s.a.m.d.

Obiceiul Irozii si Vicleimul pastreaza urme directe ale sarbatorii Calendae Januarii. In el s-au pastrat, ca si la romani, soldatul sau militarul, mastile, doar Irod, pruncul Iisus si Magii (Cei Trei Crai de la Rasarit) sunt personaje biblice. De Anul Nou s-au pastrat o serie de descantece, farmecele si ritualurile magice de ghicire a viitorului, precum si urarile de bine pentru noul an, care toate erau specifice sarbatoririi zeului Ianus. Obiceiul de a merge cu Plugusorul inainte de Anul Nou (tinut cu sfintenie in Moldova, unde se spune ca se merge cu uratul) este si el o traditie precrestina de fertilizare si de invocare a spiritelor bune in casa gospodarului. Plugusorul deriva tot din obiceiurile de sarbatorire a zeului Mithra, insusi obiceiul oferirii de colaci rotunzi asemenea discului soarelui e preluat de la romani.

Din punct de vedere crestin, 1 ianuarie a fost stabilita ca data de la care incepe un nou an, pentru prima data in 1691, de catre Papa Inocentiu al XII-lea. Inainte de aceasta data Craciunul reprezenta si inceputul noului an. Biserica Apuseana sarbatoreste in prima zi a Anului Nou pe Sf. Maria, in timp ce Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe Sf. Vasile cel Mare, episcop de Cezareea Capadociei. Astazi, noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie se numeste Revelion (in franceza reveillon insemnand cu aproximatie veghe).

A treia mare sarbatoare intre sarbatorile iernii este Boboteaza, adica Botezul Domnului. Boboteaza se sarbatoreste pe 6 ianuarie in ambele biserici, si ea incheie sarbatorile de iarna. Boboteaza este insotita de ritualul sfintirii apei (agheasma) cu care se boteaza apele, oamenii si animalele. In traditia ortodoxa se obisnuieste ca preotul, cu ocazia slujbei care se face acum, sa arunce o cruce de lemn in apa foarte rece, dupa care sar cativa tineri curajosi pentru a o aduce inapoi. In toate bisericile ortodoxe, preotii fac agheasma (apa sfintita), cu care "boteaza" apele, oamenii, animalele si casele.

Cinci tehnologii care au schimbat pentru totdeauna Craciunul

Craciunul este o traditie veche de secole, care nu a rezistat, insa, in fata asaltului tehnologiei. Unele din cele mai indragite traditii de sarbatori se bazeaza pe inventii relativ recente. Chiar daca astazi ele par comune, in urma cu mai putin de o suta de ani majoritatea dintre ele nu existau. In cele ce urmeaza vei descoperi cinci tehnologii care au schimbat pentru totdeauna Craciunul.

In 1880, Thomas Edison a instalat prima ghirlanda cu becuri in laboratorul sau. Abia peste trei decenii becurile au fost perfectionate pentru a fi create instalatiile de Craciun.



“Tatal cartii postale de Craciun” este considerat a fi Louis Prang, imigrant din Breslau, in Polonia zilelor noastre. In 1873, Prang a calatorit in Germania, unde a invatat sa faca litografii colorate. Majoritatea litografiilor acelui timp erau alb/negru, fiind ulterior colorate manual. Prang, care avea deja o tipografie, a decis sa realizeze carti postale pentru Craciun si pana in 1881 ajunsese deja sa vanda cinci milioane de bucati pe an.



Craciunul nu ar mai fi acelasi fara micutele baterii, care s-au nascut in urma cu putin peste 100 de ani. In urma aparitiei lor s-a dezvoltat o intreaga industrie a jucariilor cu baterii, spre deliciul copiilor care asteapta dimineata de Craciun pentru a vedea ce cadouri le-a lasat Mosul sub brad.



Pe la 1900 a aparut ideea de tren de jucarie, accidental, dupa ce Joshua Lionel Cohen si-a amenajat decorurile de Craciun ale magazinului cu trenuri in miniatura, incercand sa faca reclama motoarelor electrice. Oamenilor le-au placut atat de mult miniaturile, incat Lionel Corporation a devenit unul dintre cei mai mari producatori de trenuri de jucarie din SUA.



In fine, ce-ar fi Craciunul fara cardul de salariu sau de credit, cu care sa cumparam cadouri pentru intreaga familie? Totul a inceput odata cu benzile magnetice inventate de IBM in anii ’60, cu toate ca o varianta rudimentara a cardului de credit, similar cu un tichet de valori, exista inca de prin anii ’30. Pana in anii ’70, tehnologia inventata de IBM pentru a retine datele pe un card de plastic era atat de buna, incat a fost adoptata de Visa si MasterCard.



Tu cu care dintre tehnologiile mai sus mentionate asociezi Craciunul?

Nasterea Domnului, pe mapamond - Cum e sarbatorit Craciunul in Africa, China si Irak

Oameni diferiti de pe intreg mapamondul sarbatoresc Craciunul in felul lor. Sa aruncam o privire la modul in care unele culturi marcheaza nasterea lui Iisus Hristos.

Sarbatoarea Craciunului in Australia

Craciunul in Australia se sarbatoreste in timpul verii. Desigur, vremea calda nu-i impiedica pe australieni sa sarbatoreasca, ci dimpotriva, este foarte probabil sa petreaca in aer liber. Multe familii servesc masa de Craciun la amiaza in gradina lor si chiar la plaja. Si atunci cand vine Mos Craciun, acesta poarta, de obicei, un costum de baie.

Una dintre traditiile australienilor consta in colindele de Craciun interpretate la lumina lumanarilor, in aer liber.

Concerte in aer liber sunt nelipsite in orase si sate, oamenii stau pe paturi, aprind lumanari si canta colinde impreuna.

Australienii isi decoreaza casele cu "Pomul de Craciun australian", o planta indigena de culoare crem, care capata culoare rosu aprins in preajma Craciunului.

Craciunul in Africa

Bogati sau saraci, crestinii din Africa sarbatoresc nasterea lui Iisus cu mare bucurie si pasiune. Aceste sarbatori se concentreaza pe serviciile religioase, urmate de parade foarte antrenante, cantece si dansuri.

In Ghana, bisericile incep pregatirile de Craciun cu luni inainte, iar unii spun ca intreaga tara pare sa se pregateasca pentru aceasta sarbatoare.

Mesele si vizitele cu familia si prietenii joaca un rol important in aceasta perioada. De exemplu, de sarbatori, kenyenii pun o capra la protap si delicioasa carne se consuma de indata ce este gata. Cei care nu au mijloacele de a cumpara o capra pun in comun resursele cu rudele si prietenii.

Multi oameni din Africa nu au posibilitati pentru a face schimb de cadouri. In comunitatile sarace, cadourile sunt, de obicei, practice, cum ar fi un manual sau un sapun.

Mexic - Las Posadas

Celebrarea Craciunului in Mexic incepe cu noua zile inainte de sarbatoarea oficiala si se numeste Las Posadas. In fiecare seara, un grup de vecini si vecine prezinta scena in care Maria si Iosif cautau un loc de sedere in Betleem.

Cu lumanari mici aprinse si imagini cu Maria si Iosif, "pelerinii" trec de la o casa la alta in cautare unui loc de cazare. Fiecare "hangiu" refuza sa-i cazeze, pana cand acestia ajung la casa familiei alese sa fie gazda Las Posadas pentru acea seara.

Odata ajunsi, oamenii se aduna sa se roage si sa cante colinde traditionale. Apoi incep festivitatile, copiii lovesc rand pe rand o "pinata", incearcand s-o sparga, pentru a lua arahidele si bomboanele din interior.

Cum sarbatoresc chinezii Craciunul

Populatia crestina din China este relativ mica, iar Craciunul nu reprezinta aici o sarbatoare publica. Cu toate acestea, crestinii chinezi ilumineaza casele cu felinare frumoase de hartie si atarna decoratiuni de hartie - ghirlande, flori si felinare.

Copiii chinezi il asteapta in Ajun de Craciun pe "Dun Che Lao Ren", Mos Craciunul din China. Acesta nu lasa cadourile sub brad, asa cum se obisnuieste la noi, ci in sosetele special create de copii pentru a fi umplute cu jucarii, dulciuri si fructe.

Binecuvantarea de pace in Irak

In ajunul Craciunului, familiile crestine din Irak a participa la o ceremonie speciala in aer liber. Membrii familiei tin lumanari aprinse in timpul ce un copil citeste despre nasterea lui Iisus dintr-o Biblie in limba araba.

Ulterior, familia canta in jurul unui foc de tabara din arbusti spinosi. Daca tepii se transforma in cenusa, se spune ca familia va avea noroc in anul care vine. Cand focul se stinge, toti se avanta si sar peste cenusa de trei ori in timp ce-si pun o dorinta.

Dupa un foc de tabara la biserica in ziua urmatoare, credinciosii merg pe jos in spatele episcopului care poarta o icoana a lui Iisus. Ceremonia Craciunului se incheie atunci cand episcopul binecuvanteaza un membru al bisericii prin atingerea cu mana. Aceasta persoana atinge apoi pe aproapele sau si gestul se repeta pana cand toate persoanele care participa la ceremonie au fost afectate de acest "gest de pace".