SUBIECT: Pilde si invataturi crestine

Astazi incepe o noua perioada din cursul anului bisericesc, cea a Triodului, perioada ce cuprinde zece saptamani, asemanatoare cu o scara pe care urcam, treapta cu treapta, spre Sfintele Pasti. Iar treptele ''scarii'' sunt evidentiate mai ales de cele zece duminici care marcheaza, de fapt, inceputul saptamanilor:

1. patru pregatitoare - a Vamesului si a fariseului, a Fiului risipitor, a Izgonirii lui Adam din rai si a Infricosatei Judecati;
2. sase ale Postului Mare - a Ortodoxiei, a Sfantului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a Sfantului Ioan Scararul, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca si a Floriilor.

Pilda vamesului si a fariseului

Citirea textul biblic Lc 18, 10-14:
10. Doi oameni s-au suit la templu sa se roage; unul fariseu si celalalt vames. 11. Fariseul, stand drept, asa se ruga in sine: Dumnezeule, multumescu-Ti ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau chiar ca acest vames; 12. postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig. 13. Iar vamesul, departe stand, nici ochii nu voia sa si-i ridice spre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului! 14. Va spun Eu voua: Acesta s-a coborat la casa sa mai indreptatit decat acela. Ca tot cel ce se inalta pe sine va fi smerit, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.

Incurajam comentariile aici... ce ati inteles voi

Daca nimeni nu s-a incumetat, o sa caut sa spun cateva cuvinte:
1. Dumnezeu nu primeste orice rugaciune. Ambii s-au rugat, dar Domnul a primit doar rugaciunea vamesului, adica a aceluia care si-a vazut pacatosenia si a apelat la Cel ce-l putea ierta! Adica l-a scos in evidenta pe Dumnezeu. Vamesul nu s-a comparat cu nimeni altcineva decat cu Domnul Dumnezeu si s-a vazut cat este de pacatos.
2. Fariseul din contra: S-a adresat Domnului, dar s-a comparat cu vamesul! Adica s-a scos pe sine in evidenta. Ba mai mult nu-si vedea nici o vina. A crezut ca poate sa se laude inaintea lui Dumnezeu cu cine era el si cu ceea ce facea el. Si cumva era incredintat ca eventualele lui vinovatii ar fi putut fi sterse. A crezut ca faptele lui il ridica in ochii Domnului!
As atrage atentia aici ca, in conformitate cu spusele Sf. Scripturi, Mantuitorul dupa ce dadea vindecarea sau iertarea, obisnuia sa spuna, "du-te... dar sa nu mai faci, ca sa nu ti se intample ceva mai rau!". Pentru ca altfel ar fi fara efect lucrarea lui Dumnezeu in viata noastra daca nu cautam sa Il lasam pe El sa ne schimbe si mai mult viata. Cat traim Domnul lucreaza la sufletul si caracterul nostru, pentru a construi chipul Fiului Sau in noi!
De asemenea, as puncta ca, a vorbi despre Dumnezeu, Fiul Sau, Duhul Sfant la modul cum lucreaza in viata noastra nu este un lucru rau. Ba din contra, e o recunoastere a faptului ca El merita toata cinstea si recunostinta noastra.
Omul nu este indreptatit prin fapte ci prin credinta in Dumnezeu! Multa sanatate si Doamne-ajuta!

15 februarie - Duminica a XXXIV-a dupa Rusalii, cea a Fiului Risipitor. ''Pilda Fiului Risipitor'' este un model de încurajare pentru noi toti, ca orice pacat, in momentul in care este marturisit, prin spovedanie, este iertat.

Un om avea doi fii. Asa incepe Pilda Fiului Risipitor pe care Mantuitorul Hristos a spus-o multimii de oameni care-L inconjura. Pe de o parte, vamesilor si pacatosilor care-L ascultau sorbindu-I cuvintele, mangaiati ca Cineva nu le ignora existenta nefericita si mizera, in care ajunsesera datorita pacatelor lor. Si, pe de alta parte, fariseilor si carturarilor, adica acelora care pretindeau ca stiu si implinesc desavarsit Legea lui Dumnezeu si care se considerau indreptatiti sa-I judece cuvintele si faptele Mantuitorului, facandu-se stapani peste Legea lui Dumnezeu, pe care o foloseau doar ca pe un instrument de manipulare a celor din popor, avand un singur motiv si scop totodata: puterea.

Asadar, Iisus imagineaza povestea a doi fii: unul tanar neintelept, nechibzuit, risipitor, desfranat si altul cuminte, ascultator cu o viata virtuoasa. Celor doi, tatal lor, la cererea celui mai tanar de a primi partea care i se cuvine din avere, le imparte averea sa. Fiul cel tanar, cu firea-i nestapanita, pleaca cu tot ce adunase intr-o tara indepartata, unde si-a risipit averea, abandonandu-se poftelor si placerilor desfranate, pana intr-acolo incat, de sarac ce era, ajunsese paznic la porci, din ale caror roscove tanjea sa se sature, insa nimeni nu-i dadea. Povestea continua. Fiul cel risipitor, venindu-si in sine, realizeaza in ce stare umilitoare ajunsese si-si aduce aminte ca la casa tatalui sau multi argati se indestulau cu paine, iar el pierea de foame. Cu hotarare si cu gand smerit, el se intoarce la casa tatalui sau, cerandu-i iertare pentru intristarea ce i-a pricinuit-o, nerevendicand de la acesta sa-l primeasca ca pe un fiu, ci ca pe unul din argatii sai, constient fiind de faptul ca, pentru ceea ce facuse, tatal sau nu ar mai fi trebuit sa-l numeasca fiu. Dar tatal sau, care, din cuvintele Mantuitorului, se intelege ca nu a incetat niciodata sa-l astepte sa se intoarca, pentru ca, inca departe fiind fiul sau, el il vede si i se face mila de el, alearga, il imbratiseaza si-l saruta, si asta inainte de a auzi de la dansul cuvintele de iertare si de parere de rau. Mai mult decat atat, bucuria tatalui este asa de mare ca fiul sau s-a intors, incat porunceste ca toti ai casei sa se veseleasca ca la o mare sarbatoare. Toata povestea de pana acum a Mantuitorului Hristos trebuie ca i-a scandalizat pe fariseii si carturarii cartitori, dar cu siguranta i-a mangaiat pe toti pacatosii, vamesii si pe toti care asteptau sa primeasca de la El mila dumnezeiasca.

Povestea insa nu se termina aici. Apare un nemultumit care nu gusta bucuria intoarcerii fiului risipitor, si acesta este chiar fratele lui. El isi judeca propriul tata ca lui niciodata nu i-a apreciat virtutile, niciodata nu s-a bucurat de el asa cum merita, iar pentru fratele lui a facut asa mare sarbatoare. Dar, tatal, cu multa blandete, il invata in cateva cuvinte ceea ce ii mai lipsea: iubirea.

Pilda Fiului Risipitor este o delicata si discreta declaratie de dragoste a lui Hristos pentru noi, cei pierduti in egoismul nostru.

Luca 15:11-32: El a mai zis: 11"Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr din ei a zis tatălui său: ,Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine.' Şi tatăl le-a împărţit averea.
13 Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul, şi a plecat într-o ţară depărtată, unde şi-a risipit averea, ducând o viaţă destrăbălată.
14 După ce a cheltuit totul, a venit o foamete mare în ţara aceea, şi el a început să ducă lipsă.
15 Atunci s-a dus şi s-a lipit de unul din locuitorii ţării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i păzească porcii.
16 Mult ar fi dorit el să se sature cu roşcovele, pe care le mâncau porcii, dar nu i le da nimeni.
17 Şi-a venit în fire, şi a zis: ,Câţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici!
18 Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu, şi-i voi zice: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta,
19 şi nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău; fă-mă ca pe unul din argaţii tăi.'
20 Şi s-a sculat, şi a plecat la tatăl său. Când era încă departe, tatăl său l-a văzut, şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui, şi l-a sărutat mult.
21 Fiul i-a zis: ,Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău.'
22 Dar tatăl a zis robilor săi: ,Aduceţi repede haina cea mai bună, şi îmbrăcaţi-l cu ea; puneţi-i un inel în deget, şi încălţăminte în picioare.
23 Aduceţi viţelul cel îngrăşat, şi tăiaţi-l. Să mâncăm şi să ne înveselim;
24 căci acest fiu al meu era mort, şi a înviat; era pierdut, şi a fost găsit.' Şi au început să se înveselească.
25 Fiul cel mai mare era la ogor. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit muzică şi jocuri.
26 A chemat pe unul din robi, şi a început să-l întrebe ce este.
27 Robul acela i-a răspuns: ,Fratele tău a venit înapoi, şi tatăl tău a tăiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a găsit iarăşi sănătos şi bine.'
28 El s-a întărâtat de mânie, şi nu voia să intre în casă. Tatăl său a ieşit afară, şi l-a rugat să intre.
29 Dar el, drept răspuns, a zis tatălui său: ,Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă înveselesc cu prietenii mei;
30 iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat.'
31 ,Fiule', i-a zis tatăl, ,tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău.
32 Dar trebuia să ne înveselim şi să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, şi a înviat, era pierdut şi a fost găsit."
M-am gandit ca nu strica sa avem in fata textul....
Dupa parerea mea, ca un prim gand, cred ca e vorba de dragostea lui Dumnezeu Tatal, fata de noi...si abia in momentul in care Mantuitorul a pomenit de fratele cel mare, fariseilor si carturarilor nu le-a picat bine spusele Lui.
Aceasta pilda s-ar mai putea numi si Pilda tatalui risipitor sau Pilda fiului cel mare risipitor!
1. In cazul fiului mic risipitor, acesta si-a risipit: averea, viata, demnitatea. Aici de asemenea as vrea sa mai amintesc un lucru: Atunci cand fiul si-a cerut partea de avere, el practic i-a spus tatalui ca pentru el este mort (In cultura iudaica, doar dupa moartea capului familiei, trebuia sa se imparta mostenirea). Cu atat mai mult, este de neinteles si de apreciat dragostea tatalui. Oare nu cumva asa este considerati si Dumnezeu Tatal? Daca ar fi cu adevarat crezut, nu ne-am mai permite sa traim asa cum traim!
Fiul cel mic a realizat ca in primul rand a gresit impotriva cerului, si apoi impotriva oamenilor. Si-a venit in fire. S-a smerit. Si-a cerut iertare. A fost gata sa plateasca pretul oricare ar fi fost acela numai sa fie din nou acasa!
2. In cazul tatalui risipitor, acesta si-a risipit: dragostea, iertarea, speranta. Le-a daruit din plin! Asa este si Tatal nostru!
Tatal nu si-a umilit fiul. L-a iertat inainte ca acesta sa-si recunoasca vina. I-a redat fiului statutul de fiu, pe care de fapt fiul si l-a negat prin plecare. S-a bucurat nespus de intoarcerea fiului sau.
3. In cazul fiului mare risipitor, acesta si-a risipit: invidia, ura mocnita la adresa fratelui sau mai mic, judecata la adresa tatalui!
Tot timpul s-a vazut ca sluga. Ar fi vrut sa petreaca mai mult cu prietenii decat cu tatal! N-a stiut sa se bucure de ceea ce avea. S-a vazut ca fiind mai bun ca fratele sau mai mic.
Morala:
Cand nu mai ai nici o nadejde, nu continua sa mai speri in ajutorul sau mila oamenilor, va fi in zadar! Indreapta-ti fiinta spre Dumnezeu: El de mult te asteapta cu bratele deschise pentru a-ti veni in ajutor! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Duminica lasatului sec de carne sau a Infricosatoarei Judecati

Ce se va petrece cu neamul omenesc inaintea judecatii, ne spune Sfanta Evanghelie si ne arata semnele care vor precede aceasta judecata din urma. Mai intai trebuie sa se sfarseasca veacul acesta, si neamul acesta si pamantul cel plin de stricaciune si de rautate, spurcat de pacatele noastre. Sfantul Apostol Pavel spune ca, unii oameni vor fi rapiti in nori pentru intampinarea Domnului in vazduh, dar nu toti, ci numai aceia care vor fi gasiti drepti inaintea lui Dumnezeu. Pe o parte din oameni, care vor fi drepti, Dumnezeu ii va ridica pe nori, apoi pamantul va arde si va suna trambita cea de apoi.

Atunci se vor ridica din pamantul curatit prin ardere trupurile tuturor oamenilor de la Adam pana la sfarsitul veacurilor. Ne spune Sfanta Scriptura si ne talmacesc Sfintii Parinti ca, de la zidirea lui Adam si pana atunci, nici o clipa nu va fi mai infricosatoare ca aceea, dar frica ii va cuprinde numai pe cei care nu s-au pregatit in viata aceasta pentru ziua cea mare a judecatii..

Mantuitorul Hristos ne spune ca imparatia cerurilor va fi a celor care au dragoste lucratoare prin milostenie, a celor care au hranit pe cei flamanzi, au adapat pe cei insetati, au adapostit pe cei straini, au cercetat pe cei bolnavi si au mangaiat pe cei din temnite. Aceste fapte ale milosteniei nu sunt singurele fapte bune care ne indreptatesc la imparatia lui Dumnezeu dar sunt alese de Mantuitorul Hristos pentru ca oamenii sa inteleaga ca despre dragoste nu trebuie sa vorbim, ci dragostea trebuie sa o implinim. Daca vorbim despre dragoste trebuie sa ne insufletim cu puterea de a face tot binele in calea noastra, de a intelege ca Dumnezeu este cel dintai care ne-a aratat dragostea Sa si ne-a invatat „precum m-ati vazut pe Mine facand asa sa faceti si voi”. Amin.

Evanghelia izgonirii lui Adam din rai

Odată cu începerea efectivă a postului, duminca se numeşte „a izgonirii lui Adam, strămoşul neamului omenesc, din rai“, ca să ni se amintească tuturor despre marea primejdie la care suntem expuşi, aceea de a fi izgoniţi pentru a doua oară din rai.

Prin acest text, credincioşii sunt atenţionaţi acum, la începutul postului şi, implicit, a perioadei penitenţiale, că primirea iertării păcatelor este condiţionată de predispunerea de a-l ierta pe aproapele, iar postul, pentru cel care, evident, se şi angajează să-l respecte, se constituie într-un real exerciţiu spiritual şi, totodată, o jertfă bineplăcută lui Dumnezeu. De aceea nu trebuie să fie ostentativ, aidoma vechilor farisei, nici prilej de a cădea în mândrie şi a-i dispreţui pe alţii care nu ştiu să postească ori nu pot s-o facă. Să nu se uite că postul nu este un scop în sine, ci numai un mijloc de progres duhovnicesc, printre altele. Pentru cel care-l ţine, devine un real sacrificiu personal ce predispune mai uşor spre cele spirituale şi îl pregăteşte mai intens şi sigur pentru întâlnirea cu Dumnezeu, asemenea Profetului Daniel (secolele VI-V î.Hr.), care, numai după ce a postit o vreme, i s-a arătat un înger al lui Dumnezeu ce i-a descoperit unele taine ale viitorului. Profetul ne spune că a postit: „În vremea aceea, eu, Daniel, am petrecut trei săptămâni de zile în jale. Pâine bună n-am mâncat, carne şi vin n-am pus în gura mea şi cu miresme nu m-am uns, până ce nu s-au împlinit trei săptămâni de zile“ (Daniel 10, 2-3).

Duminica Ortodoxiei

Prima duminica a Postului Sfintelor Pasti este numita Duminica Ortodoxiei, fiind dedicata biruintei dreptei credinte asupra ereziilor care au tulburat Biserica in primul mileniu. Ea a fost instituita de catre Sinodul de la Constantinopol (843) ca sarbatoare a Ortodoxiei, pentru a marca infrangerea ereziei iconoclaste si restabilirea cultului icoanelor. La acelasi sinod, a fost reconfirmata invatatura de credinta formulata in cadrul celor Sapte Sinoade Ecumenice (secolelel IV-VIII).



Numele acestei Duminici reflecta locul deosebit de important pe care il ocupa icoana in Biserica Ortodoxa, intrucat icoana este o valoare specifica Ortodoxiei. Icoana este o parte integranta a credintei si evlaviei ortodoxe, reprezentand realitatea spirituala nevazuta, lumea duhovniceasca, prin mijloace materiale. Ea a rezultat in mod firesc si necesar din credinta in intruparea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Pe de alta parte, icoana are un caracter sacru, facand prezenta celui ce se roaga inaintea ei persoana sau evenimentul pictat. Din acest motiv, interiorul Bisericilor Ortodoxe este adeseori acoperit cu icoane pictate pe pereti si bolti, ce se constituie intr-un adevarat ghid duhovnicesc pentru cei ce le privesc. De asemenea, credinciosii sunt despartiti de Sfantul Altar tot printr-un perete de icoane.

Casa niciunui crestin nu este completa fara prezenta macar a unei icoane, spre care membrii familiei sa isi indrepte macar pentru cateva clipe rugaciunea. Detalii -
Icoana, deosebirea intre ea si idol

Aici nu am ce sa comentez... Am incercat sa vad deoasebirea dintre icoana si idol scrisa de Staniloaie si... sincer... nu am vazut-o! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

Duminica a II-a din Post - Vindecarea Slăbănogului din Capernaum

În a doua duminică a sfântului şi marelui post, Sfânta Biserică ortodoxă face pomenirea cea cu laude a Sfântului Grigorie de Palama, care a fost episcop în Tesalonic pe la jumătatea veacului al paisprezecelea al erei creştine. Sfântul evanghelist Marcu spune că fiind Mântuitorul în Capernaum, s-a adunat la el mulţime de oameni, aşa încât nu mai era cu putinţă să intre cineva în casa în care se găsea Domnul şi propovăduia cuvântul de învăţătură. Era în Capernaum un om slăbănog, care zăcea pe pat de mult timp. Pe acesta l-au adus la Iisus patru oameni, dorind să-l înfăţişeze înaintea Lui spre vindecare, dar erau împiedicaţi de mulţimea ce era adunată.

Când Domnul Iisus a văzut credinţa lor, a zis paraliticului: “Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale” (Marcu 2, 5). Dar unii dintre cărturarii şi fariseii care erau de faţă cugetau întru sine: “Acesta grăieşte asemenea hule, căci cine poate ierta păcatele, decât numai Dumnezeu? Iisus, cunoscând ce gândeau aceştia, le-a zis: de ce cugetaţi cele viclene în inimile voastre? Oare ce este mai uşor a zice: Iertate îţi sunt păcatele tale, sau: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că Fiul omului are pe pământ putere de a ierta păcatele, ţie îţi zic: scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă, mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi ridicându-şi patul a ieşit înaintea tuturor, încât se spăimântau toţi şi lăudau pe Dumnezeu, zicând că niciodată n-au văzut aşa” (Marcu 2, 5-12).

Prin aceasta s-a arătat spre dovedire că amândouă cuvintele sunt cu putinţă a se împlini de către Fiul lui Dumnezeu, care are putere asupra sufletului şi trupului nostru, lucru pe care l-au văzut toţi cei care erau de faţă.

Este de mare importanţă pentru mântuirea noastră să reţinem că înainte de a vindeca trupul, Fiul lui Dumnezeu a vindecat sufletul, arătând că şi noi avem datoria să căutăm, mai întâi, mântuirea sufletului. Aceste dumnezeieşti cuvinte definesc în mare parte cauza bolilor trupeşti şi sufleteşti: păcatul! Păcatul este cauza suferinţelor noastre, iar boala efectul lui. Această buruiană otrăvitoare, acest microb care roade la temelia vieţii omeneşti, trebuie ars în flăcările credinţei prin mijlocirea rugăciunii, care ne apropie de Dumnezeu.

“Păcatul este moartea sufletului nemuritor”, zice Sf. Vasile cel Mare. Iar Fericitul Augustin numeşte păcatele “râie detestabilă”, prin care frumuseţea sufletului se mânjeşte şi chipul lui Dumnezeu din om se deformează. Prin păcate, ne zice el, creşte tot mai mult orbirea sufletului, iar iubirea către Dumnezeu se răceşte din ce în ce mai mult.

Duminica a treia din Post (a Sfintei Cruci)

Duminica a treia din Sfantul si Marele Post al Pastilor se numeste si Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci incepe cu indemnul antuitorului ca fiecare om sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-I urmeze Lui. Iar apoi Mantuitorul intreaba: 'Ce-i foloseste omului sa castige lumea aceasta, daca isi pierde sufletul sau?". Iar in partea ultima a textului Evangheliei care s-a citit, se spune ca intre cei prezenti se afla oameni care nu vor gusta moartea pana nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu.

Pentru a ne mantui, Evanghelia ne spune, in primul rand, ca trebuie sa ne lepadam de noi insine, sa ne luam crucea noastra, fiecare dintre noi, si sa-i urmam lui Hristos, pentru ca cel ce voieste sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde, dar cine il pierde pentru Hristos si pentru Evanghelie il va mantui. Aceste cuvinte ne arata ca exista o singura modalitate, o singura cale pentru mantuire - aceea de a ne uni cu Dumnezeu.

De aceea trebuie sa ne asumam si sa purtam crucea vietii noastre si sa facem din ea drum spre inviere, adica prilej de apropiere si de unire cu Hristos Cel Rastignit si inviat. Lui sa-i cerem ajutor ca sa fie alaturi de noi, sa ne ajute sa ne purtam crucea spre inviere, asa cum a purtat El Crucea Sa.

Duminica a IV-a din Post - a Sfantului Ioan Scararul

Sfantul Ioan Scararul a trait in ultima parte a secolului al Vl-lea si prima parte a secolului al VII-lea, a murit in anul 649 si a fost pretuit totdeauna de Biserica in calitatea sa de intelept duhovnic, vindecator de suflete, dascal al pocaintei. Cartea sa, numita Scara, a fost multa vreme un manual de formare duhovniceasca a calugarilor, ceea ce retinem in mod deosebit din aceasta lucrare este faptul ca adevarata pocainta este izvor de bucurie. El vorbese despre lacrimile pocaintei cele de bucurie aducatoare. Bucuria pe care lacrimile pocaintei o aduc este bucuria Duhului Sfant, pe care Dumnezeu o daruieste celor ce isi plang pacatele si primesc iertare. Aceasta este bucuria iertarii, bucuria ridicarii, bucuria innoirii, bucuria sfintirii sufletului omului pacatos, bucuria invierii lui din moartea pacatelor si a patimilor.

Evanghelia de astazi ne-a aratat ca Mantuitorul Iisus Hristos a savarsit minunea vindecarii fiului lunatic, demonizat, al carui tata era sarac si a incercat in multe feluri sa readuca sanatatea copilului sau, dar nu a reusit, iar in cele din urma a venit la Hristos Domnul pentru a-l vindeca. Aceasta minune a fost un prilej pentru Mantuitorul Iisus Hristos de a sublinia ca a slăbit credinta poporului, dar dupa ce a mustrat necredinta poporului si-a exprimat mila fata de tanarul suferind.

Slujbe speciale in saptamana a V-a din Postul Mare

In saptamana a V a din Postul Mare, se vor oficia slujbe speciale in toate bisericile ortodoxe.
Miercuri, 1 aprilie, se va savarsi Denia Canonului Sfantului Andrei Criteanul. Acest canon se citeste acum in intregime, spre deosebire de prima saptamana a Postului Mare, cand s-a citit in patru stari. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta. El se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare, tocmai pentru a ne descoperi ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire.

Vineri, 3 aprilie, se savarseste Denia Acatistului Bunei Vestiri. Sarbatoarea isi are originea in intervenţia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, din anul 626. Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu relicvele Crucii, cu icoana "nefacuta de mana" a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului. El a incurajat tot poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei si-a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare imnul Acatist in sanctuarul Fecioarei de la Vlaherne.

Duminica a V-a din Post (a Cuvioasei Maria Egipteanca)

Duminica a cincea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor este numită şi Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru că această sfântă cuvioasă, deşi este pomenită în ziua de l aprilie, este prăznuită şi în Duminica aceasta, ea fiind o icoană sau o pildă a pocăinţei şi a ridicării duhovniceşti a omului prin smerenie şi prin post.

Maria Egipteanca, trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea. A trecut la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr. A fost o tânără frumoasă, iar frumuseţea ei i-a adus multe ispite şi a căzut în multe păcate trupeşti, chiar şi în timpul călătoriei spre Ţara Sfântă. Dar când a voit să intre în biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, o mână nevăzută a oprit-o să intre în sfântul lăcaş. Atunci a înţeles că viaţa ei era prea păcătoasă ca să poată intra în biserică şi a hotărât să meargă în pustia Iordanului pentru a se pocăi de păcate. Acolo a petrecut 47 de ani în post şi rugăciune, în pocăinţă şi în multe nevoinţe duhovniceşti. Astfel, ea a ajuns la o mare sfinţenie, iar când se ruga se umplea de lumină şi se ridica de la pământ, pentru că devenise mai mult duh decât ţărână.

Din Evanghelia duminicii a cincea a Postului Mare, învăţăm că noi, ca şi ucenicii Domnului, suntem adesea confruntaţi cu ispita slavei deşarte, cu dorinţa de întâietate, de a fi mai apreciaţi decât ceilalţi. Iar această ispită trezeşte altă ispită, aceea a invidiei şi mâniei altora. Ca urmare, slăbeşte comuniunea dintre oameni şi se deteriorează relaţiile adevărate de frăţietate dintre ei. Mântuitorul arată că iubirea smerită faţă de semeni şi ajutorarea lor este calea care ne duce la mântuire, la unirea cu Dumnezeu, şi menţine armonia în comunitatea umană. Astfel, orice onoare adevărată provine din calitatea cuiva de slujitor, indiferent de mărimea rangului 1.

Evanghelia ne cheamă să respingem ispita slavei deşarte prin smerenie, prin pocăinţă şi post, prin mărturisirea păcatelor şi prin împăcare cu cei pe care i-am supărat, prin milostenie şi fapte de slujire a celor neglijaţi şi neajutoraţi.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, înţelegând folosul duhovnicesc al Evangheliei din această duminică, să înaintăm în urcuşul nostru duhovnicesc interior către bucuria Învierii.

daniel a scris:Aici as vrea sa adaug ca este foarte important ca toti cei care inteleg chemarea lui Dumnezeu sa-i ajute si pe ceilalti, care sunt dezorientati si bolnavi (mai ales in astfel de situatii oamenii au nevoie de un ajutor deosebit) asa cum au facut cei patru prieteni. Cat de important este sa stim la cine sa-i ducem pe oameni atunci cand au probleme!
De asemenea este important sa intelegem ca Dumnezeu aici pe pamant poate sa ierte, asa cum a spus-o chiar Mantuitorul. Dupa moarte, omul daca a murit neimpacat cu Dumnezeu asa isi va petrece vesnicia, departe de Domnul! Multa sanatate si... Doamne-ajuta!

daniel a scris:Crucea mai are un rol: de a ne rastigni propria noastra fire pamanteasca! In fiecare zi ... in fiecare clipa. Multa sanatate si... Doamne-ajuta!