SUBIECT: Saptamana Patimilor

Vinerea Mare

In Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.Hr., in Palestina aceasta pedeapsa era aplicata doar de catre autoritatea romana. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit si obligat sa parcurga drumul pana la locul executiei, cu barna orizontala a crucii in spate, legata de mainile intinse. Sentinta era pronuntata de catre conducatorul provinciei intr-un loc public.

Din Scriptura aflam ca dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spalandu-se pe maini, rosteste sentinta. Mantuitorul Hristos este trimis spre locul rastignirii, purtandu-Si crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical infipt din timp in pamant, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi si tintuite fara sprijin, usor indoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. In varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, in cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat intr-o groapa comuna, impreuna cu instrumentele executiei sau putea fi incredintat oricui s-ar fi milostivit sa-l ingroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem ca Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce si l-a ingropat impreuna cu Nicodim, in mormantul sau aflat intr-o gradina din apropierea locului rastignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat in creatie prin despartirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a intrupat si a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o invinge. Astfel, Hristos intoarce rostul mortii. In loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei, afirma parintele Dumitru Staniloae. El a invins moartea nu numai pentru ca a fost Dumnezeu, ci si pentru ca umanitatea Lui a fost fara de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era inevitabila, deoarece El fiind strain de pacat nu purta in Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturala, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boala, ci primeste moartea de buna voie. De aceea indura moartea in toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste in noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de incetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care induram moartea in mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a intampinat-o in stare de maxima concentrare spre a o birui. In canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se canta: "Praznuim omorarea mortii".

Din Sfintele Evanghelii aflam ca in momentul in care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catapeteasma templului s-a rupt, pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au inviat.

Punerea in mormant a Domnului

De teama ca trupurile celor osanditi sa nu ramana pe cruce si a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat sa se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor si apoi sa fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor rastigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostasii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia inca nu murisera. Cand au venit insa la Hristos, au constatat ca El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge ca Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita si indata au tasnit sange si apa.

Iosif din Arimateea si cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate si il infasoara intr-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, intru totul datina iudaica a inmormantarii.

Evanghelistul Matei spune ca mormantul in care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam ca era "un mormant nou, in care nu mai fusese nimeni ingropat" (19, 41).

Iudeii vor pecetlui piatra mormantului in nadejdea ca uitarea sa-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad si nici invierea lui lisus, urmata de raspandirea noii credinte.

Mormantul lui Hristos ramane gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormant ne vesteste ca si mormintele noastre vor ramane goale.

Slujba Prohodului

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se savarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar si asezarea lui pe o masa in mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos si pregatirea Trupului Sau pentru inmormantare.

Seara se canta Prohodul si se inconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de inmormantare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credinciosi simbolizeaza trupul Mantuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramane pana la Inaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului in mormant.

Adrian Cocosila

Tradiţii şi obiceiuri în Săptămâna Patimilor



Săptămâna Mare, numită şi Săptămâna Patimilor, este ultima și, totodată, cea mai aspră din postului Paştelui, care începe în Duminica Floriilor și se încheie în Sâmbăta Mare.

Este, de fapt, o săptămână distinctă a postului, adăugându-se celor 40 de zile propriu-zise de post, și amintește de patimile lui Iisus Hristos din aceste zile.

În fiecare regiune a ţării, există mai multe tradiţii şi obiceiuri specifice.

Bucovina

În ziua de Florii, stupii erau împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. În unele sate, mâţişorii erau aruncaţi în curte când începea să bată grindina. Însă, ramurile de salcie aveau în principal menirea de a-i feri pe oameni de duhurile necurate.

Ramura de salcie sfinţită era utilizată şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghiţeau mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încingeau cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Exista şi obiceiul ca părinţii să-şi lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când veneau de la biserică. Credeau că aşa vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.

În Sâmbăta Mare are loc şi sacrificiul mielului, din carnea căruia se pregătesc mâncăruri tradiţionale: drobul, numit în Bucovina cighir, friptură şi borşul de miel.

Maramureş

Săptămâna Patimilor în Maramureş este numită Săptămâna Neagră. În această perioadă toată lumea este ocupată şi se pregăteşte să întâmpine marea zi a Învierii Domnului.

Se face curăţenie generală în casă, în curte şi în acareturi: se mătură curţile, se repară gardurile, se lipesc şi se văruiesc pereţii, se spală perdelele şi mobilierul, se şterg geamurile, se aerisesc toate hainele, aşternuturile şi covoarele. Se face curaţenie în grajdul animalelor şi se varuieşte înăuntru. Bărbaţii muncesc la câmp până cel târziu în ziua de joi, când revin în gospodarie şi îşi ajută nevestele la treburile casnice.

În această săptămână, oamenii poartă haine de doliu, iar casa o îmbracă tot în negru şi albastru închis. Ştergarurile se schimbă în ziua de Înviere cu cele albe, iar femeile îşi schimbă portul.

Transilvania

În Săptămâna Mare, în Transilvania sunt păstrate aşa-numitele colinde de Paşte. Este vorba de cântece care sunt interpretate doar în cadrul liturgic, în biserică, de obicei în timp ce se împărtășesc credincioșii. Linia lor melodică este cea a pricesnelor din tradiția bizantină. Textul colindelor din Săptămâna Patimilor este unul de durere, care aminteşte de jertfa lui Isus Cristos.

În munţii Apuseni se practică o sărbătoare a focului viu, numită Hodaite, varianta locală a Alimorilor. Pe dealurile sau pe munţii din jurul satelor, copiii mai mari dădeau drumul unor mănunchiuri de nuiele împletite cu foi de porumb şi paie.

Muntenia

O altă tradiţie hazlie se practică în Muntenia. Băieţii şi fetele tinere aduc o sfoară şi după fiecare evanghelie citită leagă un nod şi îşi pun o dorinţă şi se roagă pentru împlinirea ei.

Această sfoară se ia acasă şi se pune în noaptea de joi spre vineri sub pernă pentru a-l visa pe cel ursit. În momentul în care dorinţa s-a îndeplinit, se dezleagă nodul.

Oltenia

Potrivit tradiţiei femeile nu au voi să doarmă în Joia Mare, pentru că vor dormi tot anul. Vinerea Mare este ziua scăldatului, iar conform tradiţiei acela care se scufundă de trei ori în apa rece va fi sănătos tot anul. Dacă plouă, anul va fi unul bogat, cu recolte pe măsură.

În ziua de Paşte, oltenii poartă haine noi în semn de respect pentru această sărbătoare.

Dobrogea

În ziua de Paşte, înainte de ivirea zorilor, dobrogenii obişnuiesc să se spele pe faţă cu apa din cana în care s-au pus un ou roşu şi un bănuţ de argint, pentru ca toţi ai casei să fie feriţi de rele în anul care vine.