Ombudsmanul European investigheaza plangerile privind cazuri de administrare defectuoasa in actiunea institutiilor si organelor Uniunii Europene. Ombudsmanul este complet independent si impartial.
Alegerea Ombudsmanului European este una dintre principalele sarcini care ii revine fiecarei noi legislaturi a Parlamentului European. Emily O'Reilly este Ombudsmanul European incepand din iulie 2013.
Ce face?
Ombudsmanul European investigheaza plangerile privind cazuri de administrare defectuoasa in activitatea institutiilor si organelor Uniunii Europene (UE). Printre institutii se numara Comisia Europeana, Consiliul UE si Parlamentul European. Agentia Europeana pentru Medicamente si Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca sunt doua exemple de organe ale Uniunii pe care Ombudsmanul le poate ancheta. Numai Curtea de Justitie, Tribunalul de Prima Instanta si Tribunalul Functiei Publice in exercitarea competentelor lor jurisdictionale nu se incadreaza in competenta sa.
De obicei, Ombudsmanul efectueaza anchete in baza unei plangeri, insa poate demara anchete si din proprie initiativa.
Ce nu face?
Ombudsmanul nu poate investiga:
- plangeri impotriva autoritatilor nationale, regionale sau locale din statele membre, nici chiar in cazurile in care plangerile se refera la chestiuni privind UE. Exemple de astfel de autoritati sunt ministerele, agentiile de stat si consiliile locale.
- activitatile tribunalelor nationale sau ale ombudsmanilor nationali. Ombudsmanul European nu este un organ de apel impotriva deciziilor luate de aceste entitati.
- plangerile impotriva societatilor comerciale sau a persoanelor fizice.
Ce tip de plangeri poate rezolva?
Ombudsmanul investigheaza cazuri de administrare defectuoasa (administrare inadecvata sau incorecta). Administrarea defectuoasa corespunde situatiilor in care o institutie nu actioneaza in conformitate cu legile in vigoare, nu respecta principiile bunei administrari sau incalca drepturile omului. Cateva exemple:
- nereguli administrative
- incorectitudine
- discriminare
- abuz de putere
- lipsa de raspuns
- nefurnizare de informatii
- intarziere nejustificata
Care este rezultatul?
Pentru a rezolva problema, este uneori suficient ca Ombudsmanul sa informeze pur si simplu institutia in cauza despre plangerea primita. In cazul in care situatia nu este rezolvata in mod satisfacator in cursul anchetei sale, Ombudsmanul incearca, inmasura posibilului, sa gaseasca o solutie amiabila care sa remedieze cazul de administrare defectuoasa si sa permita obtinerea unui rezultat favorabil pentru autorul plangerii. Daca incercarea de conciliere esueaza, Ombudsmanul poate formula o serie de recomandari in vederea rezolvarii cazului. In cazul in care institutia nu ii accepta recomandarile, acesta poate intocmi un raport special adresat Parlamentului European.
Cine poate adresa o plangere si in ce mod?
Daca sunteti cetatean al unui stat membru al Uniunii sau daca aveti resedinta intr-unul dintre statele membre, puteti adresa o plangere Ombudsmanului European. De asemenea, societatile comerciale, asociatiile sau alte persoane juridice cu sediul social in Uniune pot sesiza Ombudsmanul printr-o plangere.
Plangerile pot fi trimise prin posta, fax sau posta electronica. Un ghid si un formular pentru plangeri pot fi descarcate de pe site-ul web al Ombudsmanului.
Ce se intampla daca nu poate investiga o plangere?
Chiar si in cazul in care Ombudsmanul nu este in masura sa investigheze plangerea - de exemplu, daca aceasta priveste administratia nationala, regionala sau locala dintr-un stat membru -, el va face tot posibilul sa va ajute sa va rezolvati problema. Adesea, fie se trimite cazul unui membru al Retelei Europene a Ombudsmanilor, fie vi se recomanda sa contactati un membru al Retelei. Infiintata in 1996, Reteaua cuprinde toti ombudsmanii nationali si regionali din statele membre ale UE, statele candidate, Norvegia si Islanda, precum si comisiile pentru petitii din UE.
{googleads}Printre persoanele pe care Ombudsmanul European le-a ajutat in acest mod se afla: Un cetatean care a adresat o plangere privind institutia franceza care gestioneaza alocatiile de somaj. Cu acordul autorului plangerii, Ombudsmanul European a trimis plangerea Ombudsmanului Francez, care a rezolvat problema.
Un cetatean polonez, care a ramas cu sechele in urma unui accident de masina, a acuzat casa nationala de asigurari de sanatate ca a incetat in mod incorect plata drepturilor sale. Cu acordul autorului plangerii, cazul a fost trimis spre solutionare Ombudsmanului Polonez.
Cetatenii spanioli care au cerut sa se ia masuri la nivelul UE si pe plan national pentru a rezolva problema imigrantilor ilegali din Africa de Nord. Cum chestiunea nu era de competenta Ombudsmanului European, acesta a recomandat autorilor plangerii sa se adreseze Ombudsmanului Spaniol cu privire la autoritatile nationale si sa inainteze o petitie Parlamentului European, care dispune de competente legislative si de ancheta ce pot fi utilizate in aceasta privinta la nivelul UE.
Cum pot sa il contactez pe Ombudsman?
Ombudsmanul European
1 Avenue du Président Robert Schuman
CS 30403
FR - 67001 Strasbourg Cedex
Tel. +33 (0)3 88 17 23 13
Fax +33 (0)3 88 17 90 62
Informatii complete si actualizate privind activitatea Ombudsmanului sunt disponibile pe internet la adresa: https://www.ombudsman.europa.eu
Cine altcineva m-ar mai putea ajuta?
Daca aveti o problema cu administratia nationala, regionala sau locala, puteti contacta ombudsmanul (Avocatul Poporului) national sau regional sau comisiile pentru petitii de la aceste niveluri. Coordonatele acestora se gasesc pe site-ul web al Ombudsmanului European si pot fi obtinute inclusiv telefonand la biroul Ombudsmanului.
Pentru a obtine raspunsuri la orice intrebare privind UE, puteti suna la numarul gratuit EUROPE DIRECT: 00 800 6 7 8 9 10 11
Mai multe video, AICI