Prevenirea si combaterea violentei asupra persoanelor cu dizabilitati, minorilor si varstnicilor din centrele sociale fac parte din politica integrata de ocrotire si sprijinire a grupurilor vulnerabile si reprezinta o importanta problema de sanatate publica. Ocrotirea si sprijinirea persoanelor cu dizabilitati, dezvoltarea si consilidarea solidaritatii familiale, bazata pe prietenie, afectiune si intrajutorare morala si materiala, constitutie un obiectiv de interes national.

Pachet informativ Grupuri Vulnerabile

Statul recunoaste vulnerabilitatea diferitelor categorii de persoane, dintre care amintim:

• copii abandonati in unitati medicale, copii care traiesc in centre de plasament;
• copii si adulti cu dizabilitati, persoane invalide cu nevoi complexe;
• varstnicii care traiesc singuri si /sau dependenti, si /sau au nevoi de dependenta complexe.

Alte grupuri vulnerabile:

• persoane cu probleme de sanatate mintata;
• adultii privati de libertate sau aflati in supravegherea serviciilor de probatiune;
• persoane dependente de consumul de alcool;
• consumatorii de droguri;
• victimele traficului de persoane;
• victimele violentei domestice;
• persoanele cu dizabilitati;
• persoanele fara adapost;
• persoanele varstnice singure sau dependente;
• persoanele de etnie roma aflate in situatii de saracie sau excluziune sociala;
• persoanele care locuiesc in comunitati marginalizate sau izolate;
• imigranti aflati in situatie de vulnerabilitate, inclusiv solicitanti de azil si straini care au dobandit o forma de protectie intenationala in Romania;
• victimele calamitatilor naturale.

O persoana care apartine unui grup vulnerabil (fie ca este o persoana cu dizabilitatii, fie ca este un copil aflat in grija statului etc.) are toate sansele de a primi un tratament discriminatoriu exact din partea institutiilor chemate sa ii protejeze drepturile ori sa investigheze potentiale abuzuri la care este sau a fost supusa.

Conventia ONU privind drepturile persoanelor cu Dizabilitati (CDPD) reprezinta principalul instrument juridic international de lupta impotriva discriminarii persoanelor cu dizabilitati.

Conventia cu privire la Drepturile Copilului recunoaste in mod explicit faptul ca fiecare copil trebuie sa fie protejat impotriva oricaror forme de violenta, fizica sau mentala, de vatamare sau abuz, neglijare sau tratamente neglijente, maltratare sau exploatare, inclusiv abuz sexual. Copiii cu dizabilitati se bucura si ei de aceste drepturi.

Conform articolului 33 din Conventie, este necesar sa se creeze un mecanism de feedback usor accesibil pentru persoanele cu dizabilitati si a ONG-urilor din domeniu, iar informatiile lor sa fie luate intr-adevar in calcul si utilizate. Exista abuzuri constante care nu cunosc granite intre judete, de la trafic de persoane, la conditii mizere de locuinta, nutritie si igiena, la conditiile si serviciile oferite de centrele de plasament si centrele de recuperare si reabilitare. Toate aceste marturii, semnalari, relatari nu trebuie sa ramana ignorate sau adunate intr-un raport uitat, ci trebuie sa fie punctul de pornire pentru imbunatatiri legislative, pentru sanctionarea nerespectarii standardelor minime si pentru dialog cu autoritatile locale despre practici si solutii.

In Romania avem 3 autoritati responsabile care, prin statutul lor, pot apara drepturile persoanelor cu dizabilitati: Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), Avocatul Poporului si Consiliul de Monitorizare pentru implementarea CDPD.

1. CNCD are rol general de a garanta respectarea si aplicarea principiului nediscriminarii, in conformitate cu legislatia interna in vigoare si cu documentele internationale la care Romania este parte.
2. Avocatul Poporului are ca mandat, daca este exercitat cum trebuie, apararea drepturilor si libertatilor persoanelor fizice in raporturile acestora cu autoritatile publice.
3. Consiliul de Monitorizare are responsabilitatea expresa de a sesiza organele judiciare competente ori de cate ori exista indicii ca incalcarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati a fost facuta prin fapte de natura penala. De asemenea, are responsabilitatea de a face plangere, daca este cazul, impotriva solutiilor de neurmarire sau netrimitere in judecata, precum si prevederea expresa de a facilita accesul ONG si a persoanelor cu dizabilitati in vizitele de monitorizare si dobandirea calitatii procesuale active.

Vizitele de monitorizare sunt centrate pe indeplinirea standardelor serviciilor rezidentiale si nu pe indeplinirea prevederilor CDPD si a recomandarilor Comitetului, iar aceasta practica poate oferi o interpretare gresita a procesului de dezinstitutionalizare.

➜ Rapoarte de Vizita

Violenta impotriva copiilor cu dizabilitati

Conform legislatiei actuale (Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare) protectia speciala a copilului reprezinta ansamblul masurilor, prestatiilor si serviciilor destinate ingrijirii si dezvoltarii copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea parintilor sai sau a celui care, in vederea protejarii intereselor sale, nu poate fi lasat in grija acestora.

Copiii cu dizabilitati se confrunta cu obstacole considerabile in ceea ce priveste respectarea drepturilor lor fundamentale. Ei sunt adesea exclusi din societate si uneori traiesc in institutii sau alte centre, departe de familiile lor. Copiii cu dizabilitati sunt privati de accesul la servicii de baza, cum ar fi asistenta medicala si educatia, si sunt afectati de stigmatizare si discriminare, precum si de violenta sexuala, fizica si psihologica.

Articolul 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene garanteaza tuturor copiilor din Uniunea Europeana (UE) un drept general la protectie, care include dreptul de a-si exprima in mod liber opinia, dreptul de a avea o relatie cu parintii lor si dreptul ca interesul lor superior sa fie considerat primordial in toate actiunile care ii privesc. Articolul 3 garanteaza tuturor persoanelor din UE respectarea integritatii lor fizice si psihice, iar articolul 26 recunoaste dreptul persoanelor cu handicap de a beneficia de masuri care sa le asigure integrarea si participarea la viata comunitatii.

Copiii cu dizabilitati pot cadea victima violentei in varii contexte, inclusiv la scoala, acasa sau in institutiile de profil. Spre deosebire de adulti, toti copiii se gasesc intr-o situatie de vulnerabilitate, avand in vedere stadiul lor de dezvoltare, capacitatea lor juridica limitata si relatia de dependenta fata de parinti sau de alte persoane care ii au in grija. Aceasta situatie este amplificata atunci cand copilul sufera de o deficienta. Copiii cu dizabilitati se confrunta cu rate mai ridicate de violenta, precum si cu forme specifice de violenta, diferite de cele cu care se confrunta copiii fara dizabilitati.

Printre acestea se numara violenta motivata de prejudecatile fata de persoanele cu dizabilitati, imobilizarea corporala, abuzurile sexuale in timpul igienei zilnice, violenta in cursul tratamentului, precum si administrarea de medicamente in exces. Cercetarile arata cum copiii cu dizabilitati sunt deosebit de vulnerabili in fata abuzurilor psihologice, sexuale si fizice, care pot avea un efect devastator asupra vietii lor.

Izolarea sociala si stigmatizarea, precum si situatia lor speciala si gradul mai mare de dependenta - acasa, in centrele de ingrijire si in institutiile de profil - cresc riscul de violenta asupra copiilor cu dizabilitati dintr-o varietate de motive. Din cauza deficientelor, copiii apar adesea ca fiind "victime usoare", deoarece fie le lipseste capacitatea de a se proteja, fie intampina obstacole care nu le permit sa denunte actele de violenta, fie plangerile lor nu sunt luate in serios. Sexul, apartenenta la o anumita etnie sau statutul socioeconomic pot adauga niveluri suplimentare de risc. Impactul acestor factori, care maresc riscul de violenta, se amplifica daca serviciile de protectie a copilului nu raspund in mod adecvat la nevoile specifice ale copiilor cu dizabilitati, fie din cauza lipsei de accesibilitate, fie a deficitului de specialisti instruiti.

Instituirea unor sisteme de protectie a copiilor mai favorabile incluziunii

Serviciile de protectie a copilului joaca un rol esential in garantarea faptului ca nevoile multiple ale copiilor cu dizabilitati sunt abordate in mod corespunzator. Totusi, uneori aceste servicii nu reusesc sa raspunda nevoilor specifice ale copiilor cu dizabilitati si sunt adesea inaccesibile, atat in sensul accesibilitatii fizice, cat si al lipsei de personal cu calificarile sau pregatirea necesare.

Serviciile si masurile cu caracter general destinate copiilor sau adultilor cu dizabilitati tind sa treaca cu vederea nevoile specifice de sprijin ale persoanelor cu dizabilitati, precum si obstacolele cu care se confrunta, ceea ce le poate bloca accesul la servicii.

Consolidarea cadrelor juridice si de politici de protectie a copiilor cu dizabilitati

Asistenta juridica gratuita

S-au identificat o serie de obstacole in calea combaterii violentei impotriva copiilor si a garantarii unei instrumentari eficiente a infractiunilor comise impotriva lor. Printre acestea se numara dificultatile de a considera copiii cu dizabilitati drept martori de incredere in instanta, lipsa de specialisti formati, lipsa de mecanisme de depunere a plangerilor care sa fie accesibile si adecvate varstei, precum si numarul redus al denunturilor.

Asistenta juridica gratuita se acorda in situatii speciale ce au legatura cu statutul de minor, de dizabilitate sau alte situatii similare pentru apararea drepturilor. In cazul in care persoana cu handicap, indiferent de varsta, nu se poate ingriji de interesele sale, aceasta beneficiaza de protectie juridica sub forma consilierii judiciare si de asistenta juridica gratuita in conditiile art. 81 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar in materie civila, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 193/2008, cu modificarile si completarile ulterioare - Legea 448/2006 art. 25 (2).

Protectie impotriva abuzului si neglijarii
Cauzele in fata instantei de judecata care au ca obiect drepturile persoanelor cu dizabilitati se judeca cu celeritate (art. 25, Legea nr. 448/2006).

➜ Victimele violentei domestice pot apela numarul national gratuit: 0800 500 333.

➜ Depune o sesizare pentru situatii de violenta asupra copilului AICI

Schimbarea atitudinii societatii, promovarea diversitatii si contracararea izolarii

Excluziunea sociala si izolarea maresc riscul de violenta impotriva copiilor cu dizabilitati in diverse contexte. Izolarea institutionala le limiteaza interactiunea cu restul populatiei, ingreunand constientizarea handicapurilor si intelegerea lor la scara larga.

Copiii care sufera de un handicap si de alte trasaturi de vulnerabilitate - din cauza sexului, a statutului socioeconomic sau a apartenentei etnice - se confrunta cu un risc mai mare de expunere la violenta.

Furnizarea de servicii axate pe familie

Violenta impotriva copiilor cu dizabilitati se manifesta si in context familial. In randul familiilor si al personalului de ingrijire a copiilor cu dizabilitati, oboseala, epuizarea, dificultatile economice si sentimentul de a fi "abandonati" reprezinta principali factori declansatori ai violentei. De asemenea, s-au evidentiat insuficienta sprijinului menit sa usureze povara financiara, fizica si emotionala pe care o indura familiile si persoanele care ofera ingrijire copiilor cu dizabilitati si au subliniat importanta crearii unor programe de reducere a stresului - de exemplu, programe de degrevare. In zonele rurale se resimte lipsa serviciilor de sprijin pentru copii cu handicap si familiile lor.

Expunerea si reactia la violenta pot avea legatura cu situatia personala sau familiala a copilului, de exemplu riscul de saracie, apartenenta la o minoritate etnica sau cresterea intr-o familie monoparentala. Presiunile financiare asupra familiilor sunt o posibila cauza a neglijarii copiilor si un domeniu-cheie care necesita sprijin social. Familiile care traiesc sub pragul saraciei le este mai putin cunoscuta existenta si posibilitatea accesului la servicii, ele avand, prin urmare, mai putine sanse de a obtine sprijin.

De asemenea, handicapul unui membru al familiei, in special al unui copil, este adesea insotit de sentimente de rusine si de dezamagire si poate fi considerat tabu. Acest lucru face ca membrii familiei sa fie mai reticenti in a apela la servicii de sprijin care sa-i ajute sa faca fata oboselii sau epuizarii.

Asigurarea unui sistem de invatamant bazat pe incluziune si a participarii la toate aspectele vietii, pe picior de egalitate cu ceilalti

Copiii cu dizabilitati sunt mai expusi abuzurilor in scoala, atat din partea colegilor, cat si din partea profesorilor. Acest lucru reflecta lipsa de mecanisme adecvate care sa asigure incluziunea in institutiile de invatamant clasice, pregatirea necorespunzatoare a cadrelor didactice si absenta unor mecanisme solide de prevenire. Existenta unei agresivitati raspandite la adresa copiilor cu dizabilitati, precum si a altor forme de violenta, mai putin vizibile, sunt excluziunea si izolarea. 

Integrare, toleranta, acceptare!

Intensificarea eforturilor de dezinstitutionalizare si consolidarea monitorizarii institutiilor

Institutionalizarea mareste probabilitatea ca un copil sa devina victima a neglijarii si a violentei psihice, fizice sau sexuale; insasi institutionalizarea reprezinta o forma de violenta. In plus, verificarea personalului din institutiile de ingrijire rezidentiala nu vizeaza intotdeauna toate categoriile de specialisti, iar legea nu stabileste frecventa controalelor. Violenta si neglijarea pot fi ascunse cu usurinta in institutii. Sunt criticate mecanismele de monitorizare pentru lipsa de rigurozitate, de multe ori, inspectiile efectuate la institutii nu sunt sistematice si sunt mai mult reactive decat preventive - de exemplu, au loc numai dupa ce mass-media semnaleaza abuzuri sau decese din aceste institutii. De asemenea, anumite organisme de monitorizare nu dispun de competenta sau de independenta necesara.

Printre alte dificultati se numara conditiile problematice de munca ale personalului, care duc la epuizare, si formarea necorespunzatoare, sporadica si de multe ori neobligatorie.

Realizarea unor instrumente specifice, alocarea resurselor corespunzatoare si imbunatatirea capacitatii in domeniul resurselor umane

Cadrul juridic si cel al politicilor existente la nivel national vor putea sa combata problema violentei impotriva copiilor cu dizabilitati numai daca se prevad resurse adecvate pentru transpunerea lor in practica. Sunt identificate mai multe obstacole in calea combaterii efective a violentei impotriva copiilor cu dizabilitati, printre care personalul neinstruit si cu prea multe sarcini, starea de epuizare, lipsa de resurse si conditiile de munca problematice.

Pe langa profesionistii "specializati" care interactioneaza zilnic cu copiii cu dizabilitati, ar trebui ca si cei care furnizeaza servicii generale - cum ar fi medicii, asistentele medicale si profesorii - sa fie instruiti cu privire la drepturile copiilor cu dizabilitati si la metodele de comunicare accesibile, precum si cu privire la mijloacele si procedurile de identificare, de raspuns si de denuntare a violentei impotriva lor.

Lipsa instrumentelor si a orientarilor practice constituie un obstacol major in calea punerii in aplicare a legilor si a politicilor. Acestea ar trebui sa se adreseze unor specialisti diferiti si sa evidentieze in mod clar modul de prevenire si de reactie la violenta.

Statul ar trebui sa faciliteze aplicarea efectiva a legilor si a politicilor existente cu privire la prevenirea violentei impotriva copiilor cu dizabilitati prin elaborarea de ghiduri practice, protocoale si cursuri care sa ajute specialistii sa recunoasca violenta impotriva copiilor cu dizabilitati, sa sprijine in mod corespunzator victimele si familiile lor si sa se asigure ca faptuitorii sunt adusi in fata justitiei. Aceste instrumente ar trebui sa fi realizate impreuna cu organizatiile care reprezinta copiii si adultii cu dizabilitati si familiile lor si sa beneficieze de resursele umane si fondurile necesare punerii lor in aplicare.

Organismele si institutiile de profil din Romania ar trebui sa revizuiasca calificarile necesare si conditiile de munca ale specialistilor care lucreaza cu copii cu dizabilitati pentru a se asigura ca au competentele necesare si timpul necesar pentru a preveni violenta impotriva copiilor si a reactiona la aceasta.

De asemenea, ar trebui sa furnizeze instruire obligatorie pentru specialistii care ar putea lucra cu copii cu dizabilitati. Instruirea ar trebui sa aiba la baza o evaluare sistematica a nevoilor si sa cuprinda cadrul juridic si cel al politicilor, gestionarea stresului, recunoasterea si denuntarea violentei. De asemenea, ar trebui sa includa un mod accesibil de comunicare cu copiii, inclusiv cu cei care prezinta deficiente auditive, cognitive, de vorbire, intelectuale sau psihosociale. Ar trebui sa fi vizati diferiti specialisti, printre care profesori si alti specialisti din invatamant, medici, asistente medicale si alti specialisti din domeniul asistentei medicale, furnizori de servicii generale si specializate pentru copii si lucratori.

Ar trebui elaborate ghiduri si seturi de instrumente care sa le ofere practicienilor care lucreaza cu copii cu dizabilitati, precum si celor care ofera servicii generale - de exemplu, specialistilor din domeniul sanatatii si al invatamantului -, orientari clare cu privire la responsabilitatile lor si la masurile de prevenire, procedurile de sesizare si pasii de urmat atunci cand exista suspiciunea de violenta.

Colectarea datelor

Lipsa de informatii cu privire la amploarea, formele si caracteristicile violentei impotriva copiilor cu dizabilitati impiedica elaborarea de politici si programe specifice. Fara date corespunzatoare, prestatorii de servicii nu sunt constienti de nevoile copiilor cu dizabilitati, acestia riscand sa fie trecuti cu vederea ca urmare a inaccesibilitatii si a lipsei de reactie a serviciilor.

In conformitate cu obligatiile care le revin in temeiul dreptului international, statul roman, prin organele abilitate ar trebui sa culeaga date defalcate din statistici si cercetari, pentru a putea sa formuleze si sa aplice politici de prevenire si combatere a violentei impotriva copiilor cu dizabilitati. De asemenea, trebuiesc culese date cu privire la violenta impotriva copiilor, ar trebui sa se asigure ca aceste date sunt defalcate in mod corespunzator si prezentate in formate accesibile.

Datele ar trebui sa contina cel putin informatii cu privire la cazurile semnalate de violenta impotriva copiilor cu dizabilitati, precum si cu privire la anchete, urmariri penale si serviciile de protectie furnizate.

Datele ar trebui sa indice tipul violentei, inclusiv daca este motivata de discriminare sau de prejudecati, faptuitorul, tipul deficientei, inclusiv daca este vorba despre un handicap multiplu sau sever, si alte caracteristici ale victimelor, cum ar fi sexul si mediul socioeconomic, pentru a descoperi tipare si informatii despre subgrupele de copii cu dizabilitati.

Statul, prin institutile competente ar trebui, de asemenea, sa culeaga si sa publice date defalcate cu privire la functionarea liniilor telefonice de urgenta pentru situatii de criza, a liniilor de asistenta pentru copii si a serviciilor de sprijinire a victimelor.

Violenta impotriva femeilor cu dizabilitati

Violenta impotriva femeilor cu dizabilitati se intampla din cauza atitudinilor fata de femei, impreuna cu vulnerabilitatea de la conditiile care rezulta din handicapul in sine, cum ar fi:

1. Fiind fizic mai putin capabile sa se apere;
2. Dificultate in raportarea maltratarii din cauza lipsei unor forme accesibile de comunicare;
3. Inaccesibilitatea serviciilor de informare si consiliere din cauza barierelor din mediul fizic si din cauza lipsei unor forme accesibile de comunicare (acest lucru este deosebit de ingrijorator pentru femeile nevazatoare sau cu deficiente de vedere);
4. Scaderea stimei de sine datorita faptului ca nu este vazuta ca o femeie, ci doar ca o persoana cu un handicap sau chiar mai grav - doar ca un handicap al acestuia;
5. O cantitate mai mare de dependenta de alte persoane pentru ingrijire;
6. Teama de a raporta abuzul, deoarece ar putea duce la ruperea obligatiunilor si pierderea ingrijirii de care ar putea avea nevoie.

La fel ca alte femei, femeile cu dizabilitati sunt de obicei abuzate de cineva pe care il cunosc, cum ar fi un partener. Daca sunt abuzate de cineva pe care se bazeaza pentru a avea grija de ele, se pot simti prinse. Femeile cu deficiente de vedere au un risc mai mare de a suferi o agresiune. Cel mai periculos moment pentru o victima este cand incerca sa plece. Acest lucru se intampla pentru ca agresorul simte ca pierde controlul asupra victimei sale.

Strategia privind drepturile persoanelor cu handicap (2021-2030) prevede masuri adaptate contextului curent in care tranzitia verde si transformarea digitala trebuie exploatate pentru a oferi oportunitati de angajare persoanelor cu dizabilitati, dar si instrumente care sa ii ajute in viata de zi cu zi.

Adauga comentariu