Sam Sullivan Reeve

Sam Sullivan s-a nascut in 1959, la Vancouver Est si de la varsta de 19 ani a paralizat in urma unui accident la schi, suferind o fractura la coloana in zona vertebrelor cervicale C4 si C5. Ramane aproape complet paralizat, neputand folosi degetele de la maini sau muschiul triceps de la brate. Totusi, el conduce autoturisme adaptate persoanelor cu dizabilitati si foloseste telefonul.

Ca tetraplegic, Sullivan povesteste ca a devenit deprimat si cu ganduri de sinucidere. Dupa ce a depasit aceasta perioada dificila din viata lui, Sam incearca sa gaseasca modalitati de a imbunatati vietile altora cu limitari fizice similare, implicandu-se activ in domeniul protectiei sociale si a traficului cu droguri.

"Citizen Sam" este un documentar despre perioada chiar inainte de alegeri, a campaniei electorale.

Scurt istoric pentru Sam Sullivan

Intr-o dimineata de la inceputul lui ianuarie, acum 31 de ani, prietenii l-au dus pe Sullivan in Trail Rider, o combinatie intre roaba si ricsa care le permite celor aflati in scaun cu rotile sa calatoreasca servindu-se de ajutorul altcuiva. O schita desenata de Sullivan pe un servetel a fost punctul de plecare al modelului. Prietenii l-au impins pe Sullivan in sus pe Cypress Mountain, locul de desfasurare al probelor olimpice de snowboard si schi acrobatic. A fost ultimul loc pe care a pasit vreodata pe propriile picioare. "Era o zi ca asta", spune el. "Cetoasa si cu putina ploaie."

{googleads}Sullivan a cantat o bucata de Beethoven la pian in acea dimineata, apoi a plecat sa schieze cu prietenii. Avea 19 ani, se simtea invincibil: a actionat necugetat, rupandu-si gatul in timp ce incerca sa schieze printre picioarele unui prieten.

Accidentul l-a lasat pe Sullivan aproape paralizat de la gat in jos si i-au trebuit ani de zile ca sa poata face miscari firave ale umerilor si ale bratelor. S-a mutat intr-o locuinta ieftina, a trecut prin sinuciderea a noua prieteni si chiar s-a gandit sa-si puna si el capat vietii.

Incepand din 1993, Sullivan a fost timp de 15 ani consilier municipal. A fondat sase organizatii non-profit care au inventat pentru oamenii cu dizabilitati modalitati de a naviga, de a face drumetii si chiar de a zbura cu dispozitive ultrausoare. Ca primar, mai apoi, el a cerut unui inginer sa-i transforme un scaun cu rotile intr-o inovatie de 135 de kilograme, care i-a permis sa sape pamantul cu o cazma, sa arunce o minge de baseball si chiar sa fluture steagul olimpic.

Sute de ore de constructie si testare au fost necesare pentru a ajunge pana acolo. Sullivan s-a antrenat in apartament, in parcari si in curtea casei parintilor lui. Pe masura ce se rotea, se simtea ca si cum ar fi jucat intr-un film, tacut, stralucitor si redat cu incetinitorul. Gestul a spus ceva despre Sullivan, despre dizabilitati si despre Vancouver. Desi i-a ramas in memorie fluturarea steagului in fata intregii lumi, el refuza totusi sa considere ca acel moment ii defineste mostenirea olimpica, fiindca lucrurile sunt mai complicate.

In timpul discursului inaugural din 2005, Sullivan a cerut concetatenilor sa ia seama la ce fel de oras va descoperi lumea atunci cand se vor inaugura Jocurile Olimpice. El privea Olimpiada ca pe un instrument, un mijloc de a remodela Vancouverul, intr-un timp scurt, pentru aparitia pe scena lumii in postura de gazda olimpica.

In timp ce Lynn Zanatta conduce camioneta cuplului prin oras, Sullivan refuza sa-si asume meritele pentru proiectele pe care le-a lansat, spunand ca sunt opera a sute de oameni. Ca si cele 3.000 de locuinte sociale in constructie sau ce urmeaza sa fie ridicate. Sau noul acoperis si renovarea BC Place, stadionul care a fost gazda ceremoniilor de deschidere.

Sullivan continua sa enumere, vorbind despre puterea Olimpiadei de a impinge la actiune: centrul de conferinte renovat, serviciul de tranzit Canada Line, care face legatura intre centru si aeroport, 200 de noi ofiteri de politie, proiectul tramvaiului central care sa conecteze cartierul chinezesc cu satul olimpic, transmisiuni live pe gratis pentru cei ce nu-si pot permite bilete de acces la competitii. "Totul e pentru oras", insista el. "Este pentru noi. Este ceva ce ramane. Faptul ca are loc Olimpiada este singurul motiv pentru care avem toate acestea."

Sullivan n-a stat niciodata sa cugete la ce s-a intamplat deja. Principiul lui: mergi mai departe. Dupa ce a parasit functia, a fondat o organizatie, Societatea de Politica Civica Globala, iar misiunea ei a clarificat-o cu sloganul "Politici fara politica".

In timpul unei intruniri care a durat trei zile, Sullivan a avut un dineu la care s-a intalnit cu militantii pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati. El s-a adresat unei asociatii de lupta contra dependentei de droguri din zona Vancouver, cu idei despre cum poate fi ameliorata situatia in cel mai rau famat cartier al orasului, Downtown Eastside. A pus la cale un program de cercetare impreuna cu centrul de design urban pentru sustenabilitate de la Universitatea Columbia Britanica. Sullivan este si membru al comitetului Fundatiei Rick Hansen, o organizatie dedicata celor cu leziuni la coloana.

In ultima lui zi de mandat, la o parada, Sullivan a mai facut o pirueta - nu atat ca sa isi ia la revedere, ci ca sa semnalizeze noul sau inceput.

Sullivan, acum in varsta de 50 de ani, nu a mai repetat gestul de la Jocurile Olimpice desfasurate la Vancouver in 2010. El a pierdut nominalizarea partidului sau pentru realegerea ca primar in 2008 si astfel a pierdut si locul la masa olimpica. L-a pierdut si pe mentorul sau, Abraham Rogatnick, care a murit in august anul trecut, si a mai mers la alte sapte inmormantari. Intr-un an marcat de pierderi, Sullivan se uita in jur la orasul pe care l-a condus si vede castigurile aduse de Jocurile Olimpice. Ramane la fel de ocupat, multumit de mandatul lui - asa criticat cum e - si renascut, dupa cum spune, pentru a doua oara. "Voi fi mai eficient in afara primariei decat am fost in interiorul ei", declara Sullivan in apartamentul sau de la etajul 16 din centrul orasului Vancouver.