Povestea mea de recuperare din Franta

Inca de cand eram in China pentru operatia cu celule stem ma gandeam ce o sa fac dupa ce o sa ajung acasa, cum o sa imi incep din nou recuperarea, ce o sa reusesc mai mult de data asta, cat de mult o sa ma ajute celulele implantate in maduva mea si cat de mult o sa trebuiasca sa muncesc.

Toate aceste ganduri le-am canalizat prin a cauta pe internet o clinica de recuperare. Am vizitat toate site-urile cu clinici din toata lumea si cea mai buna am decis ca era Clinica de Laseropunctura a doctorului Albert Bohbot din orasul La Charite sur Loire, Franta. Asa ca imediat ce am ajuns acasa m-am pus pe treaba si am inceput sa caut bilete de avion, masina si casa de inchiriat.

Am vizitat toate site-urile de inchiriat masini pe care le-am gasit pe site-ul Aeroportului Charles de Gaules, am vazut mai multe masini la diferite preturi si m-am hotarat la una de la compania Hertz. Dupa ce am completat un formular si le-am trimis mai multe mail-uri mi-au spus sa nu imi fac probleme ca o sa gasesc masina pe care am rezervat-o la sediul lor din aeroport. Reusisem sa fac rezervare pentru masina si pentru tratament la clinica, sa cumpar biletele de avion, nu-mi mai ramanea decat sa gasesc casa in care vroiam sa locuiesc timp de 2 saptamani. Asa ca am intrat din nou pe site-ul clinicii din Franta si m-am uitat pe toate site-urile cu casa de inchiriat care erau prezentate acolo, am trimis mail-uri la toate adresele pe care le-am gasit ca sa stiu care sunt disponibile, ce conditii ofera si cat cost ape o perioada de 2 saptamani. In final am optat pentru o casa care era la 10 km de clinica si care avea un lac proprietate personala (pentru ca sunt un pescar impatimit). Aceasta casa m-a costat 650 euro pe toata perioada, dar s-a dovedit ca a meritat banii. Acum nu imi mai ramasese decat sa imi fac bagajele si sa astept sa vina 1 martie (data zborului).

In sfarsit venise ziua plecarii, astfel ca ne-am trezit de dimineata si am plecat incarcati cu multe bagaje (pentru ca de data aceasta mergea si prietena mea cu mine si cum sunt femeile invatate sa care o groaza de lucruri dupa ele, bagaje erau multe) spre aeroport. O data ajunsi in aeroport am fost preluati de Asistenta sociala, condusi la Check-in, apoi la controlul vamal si spre poarta de imbarcare in avion. Zborul a fost destul de placut si dupa 3 ore ajunsesem din nou pe pamant. O data ateriat avionul, cei de la Asistenta sociala au venit si m-au preluat, m-au coborat din avion, am trecut din nou pe la biroul de vama si m-au dus in sala unde se asteptau bagajele. 10 minute mai tarziu aveam toate bagajele si ne indreptam spre firma de inchirieri masini.

Acolo ne intampina cred ca cea mai mare problema, masina, deoarece nu au vrut sa ne inchirieze masina chiar daca aveam rezervare facuta pentru ca permisul si cardul in euro nu erau pe acelasi nume, lucru pe care nu ni-l spusesera in nenumaratele mail-uri pe care le primisem de la ei. O ora mai tarziu si o alta companie de inchiriat masini, un angajat mult mai amabil s-a indurate si ne-a inchiriat o masina chiar daca nu aveam rezervare la acea companie. Eliberati de stresul masinii, dupa ce am gasit-o in parcare si ne-am chinuit sa facem toate bagajele sa incapa in micutul Citroen C3, am pornit GPRS-ul si am plecat spre Le Chauteau localitatea unde se afla casa in care urma sa locuim. Dupa 2,5 ore de mers inca nu ajunsesem la autostrada A77, dar am hotarat sa oprim sa mancam ceva la un mic restaurant care se intindea dintr-o parte in alta a autostrazii, traversa ambele sensuri de mers pe deasupra, era foarte frumos.

Dupa ce am mancat am pornit din nou la drum si dupa alti 70 km eram fericiti ca se vedea iesirea 31 de pe autostrada, ceea ce insemna ca nu mai avem mult si ajungem la casa. Dupa ce ne-am invartit de mai multe ori in cateva sensuri giratorii la care gazda nu ne spusese pe unde trebuie sa mergem, era deja disperati pentru ca afara era intuneric si noi nu gaseam drumul cel bun. Intr-un final ne intalnim cu o masina din care un domn ne intreba pe cine cautam, acest domn era sotul gazdei noastre, eram salvati. Gazda, o femeie foarte amabila, ne-a arata interiorul casei, ne-a spus pe unde trebuie sa mergem ca sa ajungem a doua zi la clinica si ca putem sa o deranjam oricand daca avem nevoie de ceva.

Pentru prima data ma aflam in Franta, tara unde daca nu ar fi fost accidentul poate as fi mers in luna de miere sau doar ca sa o vizitez, nu m-as fi gandit niciodata ca o sa ajung in Franta la tratament. Dar asta este situatia si nu am ce sa fac decat sa lupt ca sa ajung ce am fost inainte, asa ca inarmat cu mult curaj , vointa si incredere ca o sa reusesc am pornit dis-de-dimineata spre prima mea zi de recuperare la clinica. Imediat ce am ajuns in fata clinicii am ramas surprins de frumusetea locului, iar in momentul in care am intrat pe usa am fost uimit de caldura cu care te intampina oamenii. In acea dimineata am vizitat clinica, aceasta avea 2 sali de sport foarte bine ehipate, birourile secretarelor si cabinetul doctorului Albert Bohbot; dupa putin pedalat la bicicleta am intrat in cabinet si am ramas impresionat de tehnologia aparatului laser si de amabilitatea doctorului, lucruri care nici peste 20 de ani nu le vom gasi in tara nostra.

Timp de doua saptamani m-am straduit sa dau tot ce pot din mine, sa reusesc sa misc din nou. Doua saptamani de pedalat la bicicleta, verticalizator, mers la paralele cu orteze si 2 sedinte pe zi de laseropontura, am realizat ca aceasta clinica merita toti banii, pentru ca acolo sunt personae care te ajuta atat moral cat si fizic. Am reusit sa merg cu cadrul si cu orteze si cu o persoana care sa ma tina din spate, si pentru prima data aici in Franta am mers singur la paralele, pentru ca la noi in tara nu am incercat nicaieri. Mi-au facut teste si cand am ajuns acolo dar si pana sa plec si mi-au spus ca reusesc sa misc muschii picioarelor chiar daca eu nu observ... pe picioarele mele exista activitate musculara, trebuie sa muncesc mai mult. Foarte mult mi-a placut in Franta la aceasta clinica, asa ca mi-am facut din nou programare pentru 16 mai 2009.

Acasa cand am ajuns mi-am construit paralele si am inceput sa muncesc din nou. Astfel ca a doua data cand am ajuns la clinica totul a fost mult mai usor, deja cunosteam drumul, eram familiarizat cu persoanele. Doctorul Albert Bohbot a fost foarte curios sa ma vada la paralele cum ma misc si a fost foarte incantat spunandu-mi ca am progresat foarte mult. Mi-a facut din nou acele teste sa vada cum imi misc muschii, si de data aceasta acea nota a crescut de la 5 la 9. Mi-a spus sa incerc sa merg cu cadrul fara sa ma mai ajute cineva si spre bucuria mea am reusit sa fac mai bine de 100 e pasi, si asa s-a tinut de capul meu pana am reusit sa merg singur cu cadrul afara in curte. Am fost felicitat atat de doctor cat si de prietenii pe care mi i-am facut acolo pentru reusita mea, dar pentru mine nu este de ajuns eu vreau mai mult, vreau sa merg singur si sper din tot sufletul sa reusesc. Abia astept sa ma intorc din nou in octombrie!

Multumesc tuturor persoanelor care au fost alaturi de mine si m-au ajutat!