Singur, bolnav, neputincios. Familie destramata, copii care abia ma saluta si pe care nu-i pot ajuta, prieteni care m-au uitat. Spitale, tratamente, suferinta, izolare, frustrare. Frica continua ca o sa fie si mai rau.

Cam asta este povestea esecului vietii mele care de 25 de ani merge mereu in jos. Fiecare zi pare mai rea decat cea de dinainte, fiecare an este mai urat decat cel precedent...

"Omul este neputincios doar daca nu se bazeaza pe propriile puteri" spus cineva. Mai sunt eu bun la ceva? Mai am ceva de oferit? Mai am puterea sa ma implic in ceva, mai pot sa ma simt intre oameni?

Am descoperit ca exista o multime de oameni care, asemeni mie, au fost loviti de soarta. Am inceput sa pretuiesc si sa admir. Mi-am dat seama ca pot face parte dintr-o comunitate, ca am multe de invatat de la altii si ca am de oferit.

Doi ani m-am ocupat de un forum pentru persoane bolnave cronic, ca si mine. L–am dezvotltat si l-am imbunatatit in speranta ca cei care intra pe forum se vor simti bine vor gasi lucruri interesante si placute. Si pe alte forumuri ale persoanelor cu handicap am gasit aceeasi atmosfera. Asa m-am imprietenit cu multi utilizatori si mi-am gasit prieteni care sa ma inteleaga si sa-i inteleg. Si am simtit ca nu mai sunt asa de singur. Am simtit ca fac parte dintr-o comunitate.

Asta mi-a dat curajul si sprijinul ca sa incerc mai mult. Ma simteam parte a unei comunitati pe net dar trebuia sa incerc sa fac parte dintr-o comunitate reala. Si cum nu vine nimeni sa te caute, am cautat eu oameni care aveau lucruri in comun cu mine.

In 2004 am inceput inchegarea unei asociatii. Eram un grup de oameni care erau interesati sa se implice dar nu stiam ce am putea sa facem si eram constienti ca posibilitatile noastre fizice si materiale sunt extrem de reduse. Asa ca am inceput cu inceputul, adica sa ne cunoastem mai bine.

In trei ani eram deja o comunitate de zeci de persoane care a inceput sa fie apreciata de cei din jur. Poate si faptul ca nu ceream nimic de la nimeni a insemnat ceva. Ne bazam numai pe posibilitatile noastre si pe oferta noastra de a colabora cu oricine care are interese comune cu noi.

In 2007 a trebuit sa ma mut in alt oras. Am fost multumit ca asociatia pentru care ma zbatusem nu a devenit inactiva odata cu plecarea mea. Grupul de oameni de acolo a stiut sa foloseasca in continuare usile deschise anterior si experienta acumulata.

La noul domiciliu nu cunoasteam pe aproape nimeni. M-am interesat si am fost dezamagit ca nu gasesc nici o comunitate a persoanelor cu handicap de care as putea sa ma apropii si sa le ofer dorinta mea de a fi implicat. Asa ca am luat-o de la zero. Cautarile mele au facut ca dupa un an sa incep a cunoaste oameni cu care am lucruri in comun. Nu suntem multi, nu putem mare lucru, dar suntem interesati sa stim unul de altul, sa ne impartasim informatii, sperante si necazuri. Am creat si aici o asociatie din persoane pentru care, principalul gand nu este sa primeasca ceva ci sa demonstreze ca ele mai pot oferi ceva.

Asociatia noastra nu are decat un an de zile. Nu ne-am propus sa facem si sa promitem mai multe decat pot face niste oameni inimosi dar cu probleme serioase. Totusi, am reusit macar sa transmitem celor din jur ca suntem un grup serios. Participam la evenimente locale si nationale de interes pentru problemele persoanelor cu handicap constienti fiindca mai avem multe de invatat. Deja am initiat colaborari cu alte organizatii sau institutii, colaborari care dau posiibilitatea unor actiuni comune in viitor.

Nu vad in toate astea oportunitatea de a castiga ceva material. Vad numai eforturi si preocupare. Castigul meu este sufletesc. Viata m-a aruncat in izolare si lipsuri. Totusi am inceput o noua viata, diferita de cea de dinainte dar care isi are sensul ei. Pot spune ca de cand sunt bolnav am cunoscut mai multi oameni decat inainte si m-a simt ca pot fi util.

Nu vine nimeni sa-ti dea ceva. Sa stau sa-mi plang de mila nu ma ajuta. Sa fiu singur si izolat in necazul meu imi face mai rau decat boala insasi. Viata mi-a aratat ca in ciuda necazurilor am o minte si un suflet care ma ajuta sa merg inainte.

Petru Danila

Adauga comentariu