Facilitarea transplanturilor inseamna mai multe sanse pentru pacienti
Sansele pacientilor ce au nevoie de un transplant cresc odata cu scurtarea timpului de asteptare pentru organ. In fiecare zi mor 12 oameni ce asteapta un transplant. Regulile europene comune aprobate de comisia parlamentara pentru mediu si sanatate saptamana trecuta ar putea face transplanturile mai simple, mai rapide si mai sigure.
Coordonarea intre state a listei de donatori cu cea de primitori de organe are limite serioase, in special din cauza riscului de trafic cu organe. Organizatiile deja existente precum Eurotransplant si Scandiatransplant acopera un numar limitat de state UE.
Standarde comune pentru statele UE
In momentul de fata, Parlamentul European examineaza o directiva europeana ce prevede ca fiecare stat membru sa aiba o autoritate nationala (publica sau privata non-profit) care sa impuna, in cadrul unui program national de calitate, siguranta organelor si corectitudinea procedurilor. Aceste reguli vor consolida siguranta primitorilor de organe si vor facilita schimbul de organe intre statele membre UE, impunand standarde comune.
Transplanturile in UE
- aproximativ 60.000 de europeni sunt pe listele de asteptare pentru transplanturi;
- 81% din europeni sustin cardul de donator, insa numai 12% il au;
- numarul de donatori difera enorm de la stat la stat: in Spania, la un milion de oameni exista 34,6 de donari, in Romania doar 0,5.
"Ideea este sa avem mai multe organe pentru mai multi pacienti", ne-a explicat raportorul Miroslav Mikolášik (Grupul Partidului Popular European (Crestin Democrat), Slovacia), adaugand ca noile reguli implica "mai multa cooperare intre statele membre". De exemplu, 20% din organele transplantate in fiecare an in Eurotransplant sunt schimbate intre statele participante, in timp ce numai 2% intra sau ies din zona.
Cooperare si sensibilizarea populatiei
In paralel cu directiva, un plan de actiune pentru 2009-2015 propune ameliorarea calitatii si sigurantei organelor, cresterea disponibilitatii organelor si eficientizarea procedurilor pentru transplanturi. Planul include schimbul de informatii si experienta intre tari si numirea unor "coordonatori ai donatorilor pentru transplanturi" in spitale.
Un raport din proprie initiativa al deputatului european Andres Perello Rodriguez (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European, Spania) arata sprijinul Parlamentului European pentru noile reguli si propune ca statele membre sa contribuie la sensibilizarea populatiei la importanta donarii de organe. "Incercam sa ne asiguram ca persoanele care au nevoie de doar un organ pentru a supravietui pot supravietui, ca europenii care asteapta un organ vor ramane in viata", a aratat dumnealui.
Deputatii europeni au subliniat importanta evitarii recompenselor financiare pentru donarea de organe, pentru impiedicarea traficului cu organe. Donatorilor li se va permite astfel sa ofere organe rudelor apropiate, in cazuri urgente, cand nu se poate gasi un alt organ in alta parte.
Sursa: Parlamentul European