Acordarea unei viniete rutiere anuale gratuite persoanelor cu handicap. Libera circulatie a persoanelor. Cetatenia Uniunii Europene. Dispozitii care limiteaza acordarea unei astfel de viniete la persoanele cu handicap care au domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul national. Articolul 12 CE.

Imprejurarile de fapt si de drept

In drept, Legea nationala (austriaca) privind taxele de circulatie pe drumurile federale preciza posibilitatea de atribuire cu titlu gratuit a unei viniete anuale pentru resortisantii care detineau un card pentru persoane cu handicap, avand domiciliul sau resedinta obisnuita pe teritoriul national.

In fapt, reclamantului din actiunea principala, resortisant german, cu domiciliul in Germania, ii fusese atribuit in Germania un card pentru persoane cu handicap. In 2009, circuland pe o autostrada austriaca, i-a fost aplicata o amenda, constandu-se ca nu achitase in prealabil taxa de circulatie, prin cumpararea unei viniete aplicabile pe autovehiculul sau.

Reclamantul a introdus o actiune in fata unei instante austriece.

Acea instanta a sesizat Curtea de Justitie cu o intrebare avand ca obiect interpretarea art. 12 CE din perspectiva regimului national care limita acordarea gratuita a unei viniete anuale la persoanele care sufereau de un handicap determinat si care aveau domiciliul sau resedinta obisnuita in statul in cauza.

Solutia Curtii de Justitie

Aspectul prealabil a constat in examinarea admisibilitatii trimiterii preliminare; guvernul austriac a sustinut ca trimiterea ar fi avut caracter pur ipotetic si nu ar fi avut relevanta in solutionarea actiunii principale, in masura in care reclamantul nu formulase o cerere pentru a obtine vinieta gratuita. Actiunea principala ar fi privit exclusiv contestarea de catre reclamant a amenzii aplicate pentru neplata taxei de circulatie.

Curtea a respins aceasta exceptie, referindu-se in primul rand la jurisprudenta sa anterioara privind competenta instantei de trimitere de apreciere atat a necesitatii unei hotarari preliminare, cat si a pertinentei intrebarilor adresate Curtii, dar si la obligatia ce revenea Curtii de a se pronunta atunci cand trimiterea preliminara privea interpretarea unei prevederi din dreptul comunitar. Apoi, Curtea s-a referit la prezumtia de pertinenta a intrebarilor preliminare, care putea fi rasturnata doar in cazuri exceptionale.

Curtea de Justitie a precizat ca desi reclamantul nu formulase o cerere de acordare a unei viniete gratuite, totusi raspunsul la trimiterea preliminara putea avea o incidenta efectiva in solutionarea actiunii principale: potrivit guvernului austriac, efectul deciziei Curtii in sensul constatarii faptului ca art. 12 CE s-ar opune regimului national in cauza ar fi putut constitui o circumstanta atenuanta pentru reducerea sanctiunii aplicate reclamantului.

In concluzie, Curtea a admis admisibilitatea trimiterii preliminare, retinand ca nu rezulta in mod evident ca interpretarea solicitata era lipsita de pertinenta din perspectiva viitoarei decizii a instantei de trimitere.

In privinta fondului trimiterii preliminare, Curtea de Justitie a reafirmat jurisprudenta sa privind statutul cetateniei Uniunii care implica egalitatea de tratament, orice cetatean al Uniunii putand invoca art. 12 CE4, in situatii care includeau printre altele exercitarea libertatii de circulatie si de sedere pe teritoriul statelor membre conferita de art. 18 CE5 ; or, in speta, reclamantul putea invoca dreptul de a nu fi discriminat pe motiv de nationalitate sau cetatenie, consacrat la art. 12 CE, atunci cand isi exercita libertatea de circulatie si de sedere pe teritoriul comunitar pentru a-si petrece vacanta intr-un alt stat membru.

Pe de alta parte, CJCE a reamintit ca egalitatea de tratament dintre resortisantii unui stat membru si straini interzicea nu doar discriminarile evidente, intemeiate pe nationalitate sau cetatenie, ci si orice forme disimulate de discriminare care, aplicand alte criterii de diferentiere, conduceau, in fapt, la acelasi rezultat. Aceste situatii existau atunci cand se preciza o distinctie bazata pe criteriul domiciliului sau al resedintei, in sensul ca acest criteriu risca sa actioneze in principal in defavoarea resortisantilor altor state membre in masura in care persoanele care nu aveau domiciliul pe teritoriul national, precum nerezidentii, erau cel mai adesea straini. Or, in speta, reglementarea in litigiu in actiunea principala se intemeia pe acest tip de criteriu, restrangand beneficiul vinietei anuale gratuite doar la persoanele cu handicap care aveau domiciliul sau resedinta obisnuita in acel stat membru.

Curtea de Justitie a abordat apoi aspectul posibilitatii de justificare a tratamentului discriminatoriu, in situatia existentei unor motive obiective, independente de nationalitatea sau cetatenia persoanelor in cauza, si a respectarii proportionalitatii obiectivului urmarit in mod legitim.

In calitate de motive obiective de interes general, Curtea a examinat argumentul avansat de guvernul austriac in sensul ca masura in cauza urmarea promovarea mobilitatii si a integrarii sociale a persoanelor cu handicap care nu puteau utiliza mijloacele de transport in comun si care depindeau, in consecinta, de utilizarea unui autovehicul privat; acest motiv a fost admis, in sensul ca putea justifica afectarea libertatii de circulatie a cetatenilor Uniunii de conditiile de acordare a unei astfel de prestatii.

In incheiere, Curtea a examinat conditia proportionalitatii.

In primul rand, s-a precizat ca, referitor la nivelul legaturii dintre beneficiarul unei prestatii si societatea statului membru in cauza, in privinta prestatiilor care nu erau reglementate de dreptul comunitar, precum in cauza, statele membre beneficiau de o marja de apreciere larga privind stabilirea criteriilor de evaluare a unei astfel de legaturi; reglementarile nationale puteau impune, in anumite conditii, in vederea stabilirii existentei unui anumit grad de integrare, ca beneficiarul prestatiei in cauza sa fi avut domiciliul sau resedinta pe o perioada determinata in statul membru respectiv.

Curtea a retinut caracterul adecvat al proportionalitatii masurii, avand ca obiectiv facilitarea deplasarilor obisnuite pe teritoriul national ale persoanelor care sufereau de un handicap in scopul integrarii acestora in societatea nationala, domiciliul sau resedinta obisnuita dovedindu-se criterii apte pentru stabilirea existentei unei legaturi intre aceste persoane si societatea statului membru respectiv, de natura mai ales a le deosebi in raport cu alte categorii de utilizatori potentiali ai retelei rutiere a acestui stat membru doar in mod sporadic sau temporar.

In al doilea rand, Curtea a subliniat ca reglementarea nationala nu supunea acordarea acelei viniete vreunei conditii suplimentare legate de o perioada minima in cursul careia persoana vizata sa fi avut domiciliul sau resedinta obisnuita in statul in cauza. Instanta a admis si caracterul adecvat al interpretarii conditiilor in mod extensiv, pentru a permite si alti factori de legatura pentru stabilirea unei legaturi suficiente cu societatea nationala in vederea acordarii vinietei gratuite, precum situatia unei persoane cu handicap care, desi nu si-a stabilit domiciliul sau resedinta obisnuita in Austria, revenea in mod regulat in aceasta tara din motive profesionale sau personale, avand astfel dreptul sa beneficieze cu titlu gratuit de vinieta rutiera.

Publicat in Revista Romana de Drept Comunitar