Tibia reconstruita din celule stemChirurgii de la clinica de ortopedie a spitalului "Marie Curie" sustin ca au reusit o premiera mondiala. Au reconstruit un os, din alte oase si celule stem. Pacienta, o fata de 24 de ani, sufera de asa-numita boala a oaselor de sticla.

Osul era faramitat, iar piciorul trebuia amputat, spuneau nenumarati doctori. Pentru ca fata si-a dorit mai mult ca orice sa nu ramana fara el, medicii au pornit de la ideea de a reconstrui osul tibial.

Dar cum in literatura de specialitate n-au gasit prea mult ajutor, au fost nevoiti sa gandeasca de la zero intreaga procedura.

Au extras mai intai osul afectat, apoi au inceput sa-l reconstruiasca. Au luat din banca de oase a spitalului un peroneu si l-au inconjurat cu coaste. Apoi, printre acestea, au strecurat celule stem, aduse din Statele Unite.

Oasele au fost legate bine, iar totul a fost invelit in periost, testul fibros care acopera osul. Mai mult, pentru a consolida tibia, i s-a aplicat si o tija din titan. Astfel creat, noul os de 20 de centimetri a fost introdus in picior. Operatia s-a terminat dupa 4 ore.

Urmeaza apoi sa faca rost de un cadru si sa inceapa exercitiile. Asta abia dupa 4 luni de recuperare. Insa dupa opt luni, fata, care toata viata a stat mai mult in carucior, va merge singura.

Sursa: StirileProTV

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.