Vanna Belton din Baltimore, oarba de mai bine de cinci ani, si-a recapatat o parte din vedere dupa ce a fost supusa unei interventii chirurgicale prin care i-au fost extrase celule stem din maduva osoasa si injectate in retina ochiului.
"Cand am realizat ca pot vedea placutele de inmatriculare, am inceput sa merg prin tot cartierul sa le citesc", a marturisit Vanna Belton. A fost pentru prima data, din 2009, cand femeia a fost capabila sa mearga fara ajutorul bastonului.
Medicul care a efectuat tratamentul cu celule stem, oftalmologul Jeffrey N. Weiss, a lansat un tratament inovator pentru Belton, dar si pentru alti 277 de pacienti care au ajuns la operatie, dar nici macar el nu poate explica precis ce se intampla.
"Weiss nu urmeaza etapele obisnuite ale studiilor clinice. Printre altele, el nu a testat teoriile sale de tratament pe animalele de laborator sau folosind modele computerizate. El nici nu a testat procedura de siguranta pe un grup mic inainte de a trece la un proces mai mare", a afirmat Meredith Cohn, jurnalist la Batimoresun.com.
Potrivit lui Weiss, "ruta traditionala" - laborator, animale de laborator, teste clinice - dureaza prea mult timp. Astfel, el si-a dat seama cum trebuie sa manipuleze sistemul si sa inceapa testarea noului sau tratament in termeni proprii.
Weiss practica independent de orice universitate sau institutie de cercetare. Pentru suma de 20.000 $, el efectueaza tratamentul cu celule stem, dar nu ofera nici o promisiune de vindecare pacientilor sai.
Weiss a raportat ca 60% dintre cei 278 de pacienti, care au orbit din cauza unor boli precum glaucomul sau degenerescenta maculara, si-au recapatat vederea in urma procedurii.
Belton si-a pierdut vederea in 2009, din cauza unui caz sever de nevrita optica, inflamatie a nervului optic, care cauzeaza vedere neclara. Dupa ce a suferit o procedura chirurgicala de aproximativ 5 ore la Jeffrey N. Weiss, si-a recapatat treptat o parte din vedere.
Metoda revolutionara, testata in Europa
Degenerescenta maculara este cea mai comuna cauza a instalarii orbirii, iar pentru aceasta nu exista, pentru moment, un tratament. Totusi, in Marea Britanie, un profesor de la University College London testeaza o metoda despre care crede ca poate reda vederea cuiva care si-a pierdut acest simt.
La nivel global, degenerescenta maculara afecteaza 30 de milioane de oameni. Singurele "medicamente" folosite in prezent, care nu fac insa nimic pentru vederea pacientilor, sunt vitaminele si calmantele, aminteste CNN. Insa profesorul Pete Coffey, dupa opt ani de cercetari, testeaza o metoda revolutionara: tratamentul cu celulele stem.
Tratamentul poate fi aplicat si celor care inca nu si-au pierdut de tot vederea, dar si celor care deja nu mai au acest simt. Persoanele afectate de degenerescenta maculara vad intai o pata neagra, care creste gradual, pierzandu-si ulterior capacitatea de a citi si a recunoaste chipuri familiare.
In vara anului trecut, profesorul a testat metoda pe o pacienta in varsta de 60 de ani, afectata de degenerescenta maculara in stadiu avansat.
Chirurgii i-au implantat acesteia, in spatele retinei, un strat fin de celule. Au fost folosite celule stem. Desi au trecut mai bine de sase luni, profesorul Coffey inca nu afirma ca experimentul este un succes, dand timp tratamentului sa actioneze. Pacienta este si acum monitorizata, observandu-se ca celulele au supravietuit.
Inca noua pacienti vor fi supusui procedurii, in cadrul unui test. Daca acesta va avea succes, deja se poate vorbi despre un tratament pentru orbire. Profesorul Coffey spera ca aceasta procedura sa devina una la fel de comuna precum operatia pentru cataracta.
Mai mult, metoda ar putea fi folosita si in alte afectiuni, insa exista un risc - celulele s-ar putea prolifera, practic formandu-se tumori. In plus, exista riscul ca aceste celule sa migreze in organism, ajungand in inima sau plamani.
Daca s-ar reusi evitarea unor astfel de pericole, atunci s-ar putea ajunge la performanta ca organismul sa se refaca singur, cu ajutorul celulelor stem, si sa nu mai fie nevoie de transplanturi.
Sursa: baltimoresun.com
Citește mai mult...