Persoana care dobandeste un handicap sau are o boala incurabila suporta o trecere stadiala la ceea ce se confrunta. Se poate vorbi de o noua conditie medicala, sociala si psihologica. Esti nevoit sa te adaptezi la ceea ce s-a intamplat in viata ta si sa induri ceea ce ti-a fost dat.
1. Momentul anuntarii diagnosticului, momentul socului si al negarii
Atunci cand esti anuntat ca ai fost diagnosticat cu o boala grava ori cand urma unui traumatism este necesara amputarea unui membru sau orice alta situatie generatoare de handicap naste revolta, soc si negare. Iar toate aceste sunt raspunsuri firesti la o situatie de criza personala si care se rasfrange si asupra familiei. O buna perioada esti focalizat pe pierderea suferita si durerea cauzata de aceasta. Este stadiula acelui "De ce tocmai mie?", a unor "De ce-uri?" fara raspunsuri. Unii oameni nu reusesc sa faca fata, nu pot accepta, nu se pot impaca cu acest diagnostic. Ei nu admit si nu accepta situatia. Este, dealtminteri si greu sa te vezi in situatia de a fi nevoit sa renunti la visele pe care ti le-ai intemeiat, sa accepti refuzul unui viitor de neatins. Nu este deloc usor ca atatea vise sa se naruiasca atat de curand si atat de brutal.
O problema a negarii si neacceptarii este accea ca poate spori vulnerabilitatea, anxietatea persoanelor aflate in aceasta situatie. Negarea poate deveni un proces inconstient si care sa se infiripe adanc in suflet.
2. Stadiul confuziei si al trecerii spre masuri concrete pentru recuperarea si ameliorarea dizabilitatii
Este un stadiu in care esti insotit de confuzie si de durere, momente in care te suprasoliciti. Poti deveni preocupat de a exercita control asupra situatiei. Nu dispare inca furia, supararea insa incepi incet sa-ti accepti situatia si sa vezi cum poti merge mai departe. Daca nu renunti la vise si idealuri incepi sa le ajustezi la noua conditie. Apar noi sentimente, variate si contradictorii. Depresia, tulburarile de somn, senzatia de vulnerabilitate, devalorizare personala si sociala, comportamente autodistructive, etc pot insoti acest timp. Sunt momente importante pentru acceptarea handicapului si adaptare. E momentul in care incepi sa te intrepi “Ce pot face mai departe?”
3 Acceptarea situatiei
Intelegerea si acceptarea faptului ca cele intamplate sunt ireversibile, ca timpul nu mai poate fi dat inapoi si ca nu se mai pot schimba multe. Acceptarea conditiei duce la impacarea cu sine si inceperea regasirii rolului in familiei, in societate si a regasirii demnitatii proprii. Drumul inca nu este terminat, dar incepi sa zaresti si raze de lumina, bucuria vietii reincepe in inima ta. Este momentul clarificarii dar oricand se paote reinstala o criza sufleteasca.
4. Momentul reevaluarii, a adaptarii si regasirii de sine
Dupa numeroaselor traume sufletesti care insotesc traumele fizice, a rugaciunilor si a deznadejdii incepi recladirea propriei persoane, a increderii in sine si a rolurilor familiale, profesionale si sociale. Acum totul decurge pe axa trecut – prezent – viitor in contextul acceptarii realitatii. Incepre reinvestirea in tine, momete de luare a unor decizii, de schimbare in acord cu noua realitate.
Nu se poate vorbi de granite fixe intre aceste stadii, nu exista o trecere clara de la un stadiu la altul, ci mai degraba o trecere curgatoare, dar nu lin ci ca un rau tumultos de munte, cu reveniri la stari emotionale si incercari de a le depasi.
