Persoana care dobandeste un handicap sau are o boala incurabila suporta o trecere stadiala la ceea ce se confrunta. Se poate vorbi de o noua conditie medicala, sociala si psihologica. Esti nevoit sa te adaptezi la ceea ce s-a intamplat in viata ta si sa induri ceea ce ti-a fost dat.
1. Momentul anuntarii diagnosticului, momentul socului si al negarii
Atunci cand esti anuntat ca ai fost diagnosticat cu o boala grava ori cand urma unui traumatism este necesara amputarea unui membru sau orice alta situatie generatoare de handicap naste revolta, soc si negare. Iar toate aceste sunt raspunsuri firesti la o situatie de criza personala si care se rasfrange si asupra familiei. O buna perioada esti focalizat pe pierderea suferita si durerea cauzata de aceasta. Este stadiula acelui "De ce tocmai mie?", a unor "De ce-uri?" fara raspunsuri. Unii oameni nu reusesc sa faca fata, nu pot accepta, nu se pot impaca cu acest diagnostic. Ei nu admit si nu accepta situatia. Este, dealtminteri si greu sa te vezi in situatia de a fi nevoit sa renunti la visele pe care ti le-ai intemeiat, sa accepti refuzul unui viitor de neatins. Nu este deloc usor ca atatea vise sa se naruiasca atat de curand si atat de brutal.
O problema a negarii si neacceptarii este accea ca poate spori vulnerabilitatea, anxietatea persoanelor aflate in aceasta situatie. Negarea poate deveni un proces inconstient si care sa se infiripe adanc in suflet.
2. Stadiul confuziei si al trecerii spre masuri concrete pentru recuperarea si ameliorarea dizabilitatii
Este un stadiu in care esti insotit de confuzie si de durere, momente in care te suprasoliciti. Poti deveni preocupat de a exercita control asupra situatiei. Nu dispare inca furia, supararea insa incepi incet sa-ti accepti situatia si sa vezi cum poti merge mai departe. Daca nu renunti la vise si idealuri incepi sa le ajustezi la noua conditie. Apar noi sentimente, variate si contradictorii. Depresia, tulburarile de somn, senzatia de vulnerabilitate, devalorizare personala si sociala, comportamente autodistructive, etc pot insoti acest timp. Sunt momente importante pentru acceptarea handicapului si adaptare. E momentul in care incepi sa te intrepi “Ce pot face mai departe?”
3 Acceptarea situatiei
Intelegerea si acceptarea faptului ca cele intamplate sunt ireversibile, ca timpul nu mai poate fi dat inapoi si ca nu se mai pot schimba multe. Acceptarea conditiei duce la impacarea cu sine si inceperea regasirii rolului in familiei, in societate si a regasirii demnitatii proprii. Drumul inca nu este terminat, dar incepi sa zaresti si raze de lumina, bucuria vietii reincepe in inima ta. Este momentul clarificarii dar oricand se paote reinstala o criza sufleteasca.
4. Momentul reevaluarii, a adaptarii si regasirii de sine
Dupa numeroaselor traume sufletesti care insotesc traumele fizice, a rugaciunilor si a deznadejdii incepi recladirea propriei persoane, a increderii in sine si a rolurilor familiale, profesionale si sociale. Acum totul decurge pe axa trecut – prezent – viitor in contextul acceptarii realitatii. Incepre reinvestirea in tine, momete de luare a unor decizii, de schimbare in acord cu noua realitate.
Nu se poate vorbi de granite fixe intre aceste stadii, nu exista o trecere clara de la un stadiu la altul, ci mai degraba o trecere curgatoare, dar nu lin ci ca un rau tumultos de munte, cu reveniri la stari emotionale si incercari de a le depasi.
COMMENTS
Postat la
%b %12, %2011Postat de
crisDe ce atunci cand merg pe strada oamenii se uit la mine, parca insistent, parca.....eu fiind in scaun cu rotile? cum sa fac sa nu-mi mai pese de privirile lor???
Postat la
%b %12, %2011Postat de
psihologBuna Cris!
Ceea ce spui este o realitate. Inca mai sunt persoane care nu privesc spre om ci spre dizabilitate. Este o vorba, daca nu reusesti sa schimbi un lucru, trebuie sa inveti sa traiesti cu acesta. Insa nu oricum, ci ignorandu-l sau luand atitudine. Daca nu dam importanta unor astfel de evenimente, ele devin mai neinsemnate pentru noi. Mai presus de orice este ca tu sa-ti accepti dizabilitatea si sa construiesti pozitiv, sa ai incredere in tine si sa te apreciezi pentru ceea ce esti. Sa te inconjori de oameni care te pretuiesc si care cred in tine!
Cum sa faci sa nu-ti mai pese?
Printr-o atitudine optimista, de pretuire a propriei persoane, vei reusi in timp, sa nu mai fi afectat in aceiasi masura de aceste intamplari. E adevarat ca vor mai fi episoade in care te vei simti lezat ca om, in care demnitatea ta va avea de suferit, insa printr-un exercitiu de optimism si de incredere in tine, efectele negative se vor diminua!
Persoanele cu dizabilitati nu au nevoie de mila din partea societatii ci de respectul pe care-l merita pentru ceea ce sunt ca oameni, pentru profunzimea sufleteasca si pentru ceea ce pot aduce societatii prin valoarea lor umana si profesionala.
Postat la
%b %12, %2011Postat de
psihologPentru ca discutia este mult mai ampla si ar atinge si anumite particularitati , imi poti scrie, daca vrei, pe adresa catalinfstanciu @yahoo.com si vom gasi o modalitate de a vorbi mai pe larg!
Pana atunci iti doresc sa te bucuri de viata, de realizarile si reusitele tale
Postat la
%b %12, %2011Postat de
AndreeaBuna ziua!
Ma numesc Andreea. De felul meu sunt o persoana linistita, insa exista momente in care sunt foarte furioasa, manioasa si nu reusesc sa controlez impulsivitatea. Ce pot sa fac? Cum pot sa detin controlul asupra starilor mele de nervozitate?