Asa cum bine spun, "viata noastra nu este precum cea a semenilor nostri". Greu de inteles pentru cei ce nu le calca pragul. Intr-o lume plina de nenorociri, necazurile altora sunt aproape derizorii. Sunt perioade in viata fiecaruia in care toate merg prost si parca toate vin in acelasi timp, de aici si expresia "un lucru rau nu vine niciodata singur"...
Pentru multi bolnavi diagnosticul in cazul unor boli incurabile, a unor prejudicii de natura fizica sau afectiuni neuro-motorii, este o eticheta de genul "stigmatizat" care determina un soc, o prabusire a lumii sale reale. Comunicarea medic-pacient nu ar trebui sa se rezume la anuntarea diagnosticului, ci ar trebui sa vizeze si explicarea diagnosticului, a variantelor de tratament si a consecintelor lor. Medicul trebuie sa fi e deschis intrebarilor pacientului si sa incerce sa-i explice procedurile medicale la care ar putea fi supus pe intelesul lui. Adesea medicii nu fac acest lucru, iar pacientii se informeaza de la alti bolnavi, de la care afla de multe ori variante exagerate, scenarii catastrofale etc.
Comunicarea unui diagnostic privind o boala cu prognostic rezervat ar trebui facuta numai dupa investigatii minutioase si repetate. De altfel este de dorit evitarea socului. Desigur nu e nevoie ca medicul sa fie psiholog sau magician pentru a ghici firea pacientului, poate insa adopta o atitudine care sa vina in intampinarea nevoilor bolnavului. Vorbind cu el despre istoricul bolilor sale, poate afla cum anume a reactionat in fata altor situatii, daca are rude bolnave in familie, a caror stare l-a marcat etc.
Sunt pacientii pentru care numai suspiciunea de boala este extrem de traumatizanta, fie ca au avut parinti sau frati care au suferit de aceeasi maladie, fie ca au o imagine sumbra a suferintei pe care o vor trai. In aceste cazuri, infirmarea suspiciunii de boala nu este suficienta. Vor trai mereu cu teama ca se vor imbolnavi sau ca medicii nu i-au pus bine diagnosticul. Din nou, atitudinea binevoitoare, inspirarea increderii, empatia medicului pot face minuni.
Depresia este o maladie mentala caracterizata printr-o modificare profunda a starii timice, a dispozitiei, in sensul tristetii, al suferintei morale si incetinirii psihomotorii, asociindu-se in general cu anxietatea, depresia intretine la pacient o impresie dureroasa de neputinta globala, de fatalitate disperata, iar uneori antreneaza ruminatii subdelirante pe tema culpabilitatii, a indignitatii, a autoaprecierii, putand conduce la luarea in considerare a sinuciderii si, uneori, la realizarea acesteia.
Una dintre cele mai frecvente manifestari asociate ale bolii depresive poate fi considerata tulburarea somnului. Adesea aceasta marcheaza debutul unui episod depresiv si se afla printre principalele acuze ale bolnavilor. Plangerile din partea persoanelor care sufera de depresie se refera la perioada de adormire sau la perioada ulterioara, atunci cand se trezesc in mijlocul noptii si nu mai pot sa readoarma.
Exista cateva tipuri de insomnii: insomnia prin trezire precoce, catre ora patru sau cinci dimineata, cu o stare de neliniste si consideratii lugubre, cu o teama fata de ziua urmatoare; insomnia de adormire, cu ruminatii chinuitoare, incoercibila, a unor idei, evocand mai mult anxietatea; trezirile repetate in cursul noptii. Uneori cele doua fenomene sunt intricate. Oboseala este conditionata de insomnie, pentru persoana depresiva somnul nefiind odihnitor. Unele forme ale depresiei sunt insotite de o prelungire a perioadei de somn (hipersomnie), dar fara a fi resimtita ca o binefacere; acest simptom este pus in evidenta de depresiile sezoniere.
In cele mai multe cazuri, insomnia este un simptom al stresului, o reactie la schimbare, la pierdere. Desigur, sunt si cazuri in care insomnia este simptomul unei tulburari grave.
COMMENTS
Postat la
%b %07, %2011Postat de
SandianaBuna!
Cui foloseste durerea?
Vreau, sa pot merge la plimbare... sa ma bucur.
De ce nu se poate, sa fiu fericita?
Cu drag,
Sandy
Postat la
%b %14, %2011Postat de
psihologÎntrebarea ta arată multă durere, dezamăgire, descupănire. Este o întrebare existenţială deloc simplă ca şi abordare. Pentru că nu ai dat date suplimentare care să mă ajute să-ţi ofer un răspuns concret, o să-ţi ofer o soluţie generală.
În general, ne raportăm la viaţă din prisma reusitelor, esecurilor, pierderilor şi traumelor fizice sau psihice. Nu ştiu ce ţi-a provocat o vedere atât de pesimstă şi dureroasa asupra vieţii, ce te apasă aşa de mult. Probabil o pierdere fizică ce a dus la durere sufletească şi fizică. Nefericirea ta e legată de această durere cauzată de pierdere.
Starea de fericire şi fericirea nu cred că ar trebui să fie un scop în sine şi nici nu poate avea o durată nedeterminată.
Încearca să-ţi gaseşti bucuria în ceea ce ai. Fă un bilanţ cu lucrurile, faptele, oamenii, sentimentele, pasiunile care te bucură şi-ţi oferă un confort interior, sufletesc. Focalizează-te cât mai mult pe bucuriile simple, pe detaliile plăcute.
Pentru că mi-ai dat puţine elemente prin care să te pot ajută cu adevărat, contactează-mă oricând pe adresa de mail catalinstanciu_psi
Psiholog Stanciu Catalin
Postat la
%b %19, %2014Postat de
Rodica UngureanuBuna ziua, am un subiect mai delicat si va rog sa ma ajutati.
Cu 2 ani in urma fica mea in varsta de 18 ani si 6 luni a decedat in urma unui accident rutier (https://www.youtube.com/watch?v=pBf-jdXYkcg)
Ma aflam si eu in masina si stateam langa ea pe bancheta din spate. De atunci nu mai pot sa merg cu masina care este condusa de catre sotul meu daca nu sta cineva langa mine in spate, nu pot sa ma controlez, imi este foarte frica si fac tratament dar de 2 ani dar tot nu reusesc, nici nu accept ideea sa merg doar eu cu soferul daca nu sta cineva langa mine in spate. Ce pot sa fac, va rog sa ma ajutati.
Multumesc din suflet si astept un raspuns din partea dumneavoastra
Postat la
%b %11, %2016Postat de
Robert.dBuna Ziua
Am anumite intrebari pe care nu stiu de unde as putea sa iau un raspuns. In primul rand d 3 saptamani dorm doar cate o ora pe noapte, si am dureri din cauza lipsei de droguri incat imi vine sa imi iau viata astfel sa nu mai am de indurat atata durere si suferinta, plus ca familia ma inlatura si ma abandoneaza , am ajuns in momentul in care in ciuda faptului ca am un copil de 4 ani si o sotie prefer sa ma despart de ele doar sa imi pot continua viciul sau sa stiu ca nu mai sufar de durerile cronice care mi se instaleaza zi de zi in piept, astfel raman cu sentimentul ca singurul obiect care m-ar putea ajuta este funia si un copac
Postat la
%b %20, %2017Postat de
alinabuna seara
de cateva luni bune am insomnii nu pot dormi noaptea in schimb dorm vreo 3 ore de la 18 pana pe la 21 apoi nu mai pot dormi pana a 2 a zi la ora 18
cei drept incerc sa mi gasesc un loc de munca dar in Constanta exista foarte multa discriminare angajatori iti trantesc usa in nas, nu am pe nimeni care sa ma sprijine sa ma incurajeze pana si familia ma injoseste ,,tu nu poti ,, ,,nu esti capabila,, , nu te duce capul ,, si multe fraze de acest gen care ma demoralizeaza si mai tare a si dori sa plec din casa in care stau e prea mult stres psihologic din partea mamei si a bunicilor, tin sa mentionez ca am facut o facultate fara a aduce in discutie handicapul meu fizic am facut un liceu normal nu unul special dar toata viata mea am fost batuta si umilita de mama pt ca nu m a dorit dar pt a nu rade lumea din sat si pt ca pe vremea aceea traia strabunica mea nu m a dat la o casa de copii , apoi cand nu a mai fost strabunica a inceput sa ma bata sa imi spuna ca i am distrus viata, si recent adica anul trecut mi a zis ,, dispari din bucatarie in timp ce mananc eu ca nu pot baga in gura nu pot manca imi ramane mancarea in gat,, asta pt ca toata viata ei nu m a vazut pe mine ca pe copilul ei , l a vazut in mine pe barbatul cu care m a facut. Dar orice om are o limita iar eu am ajuns la capatul puterilor o sa inebunesc daca mai stau cu ea vreau un loc de munca vreau cea mai mica casa de pe suprafata pamantului unde sa fiu linistita sa nu mai fiu umilita prin vorbe urate