Suprastructura psihica a oricarei boli include numeroase semne de intrebare; ele se refera la gravitatea, durata, modul de evolutie al bolii, precum si la existenta ulterioara a persoanei, destinul sau in general.

Intensitatea si formele de manifestare ale acesteia depind de nivelul cultural al bolnavului, de cunostintele sale cu privire la forma de manifestare si evolutia bolii, la metodele de tratament, de structura si natura relatiilor interpersonale stabilite cu membrii familiei si cu echipa terapeutica.

Printre formele de manifestare a acestui soc emotional intalnim stari de anxietate, reactii depresive, trairi hipocondrice insotite de simptomele negative tipice: greata, astenie, insomnii, anxietate, depresie, dureri musculare, dureri somatice. Aceste reactii pot scade in intensitate dupa o perioada de tratament si pot fi traite de bolnav mai mult ca un acompaniament difuz al subiectivitatii. Ele se manifesta cu intensitate crescuta numai in cazul aparitiei unor incidente si complicatii sau cand are loc o scadere a capacitatii de rezistenta la stres.

Premizele unei bune adaptari psihologice la tratamentul bolii sunt:

• Nivel intelectual suficient

Un nivel intelectual suficient permite o participare activa a pacientului la tratamentul sau, intelegerea si acceptarea noilor conditii in care trebuie sa traiasca.

Capacitatea de a admite si verbaliza anxietatea, dificultatile emotionale in raport cu durerea sau limitarea pe care o implica afectiunea, teama de moarte, au un rol foarte important in procesul adaptarii emotionale, stiut fiind ca prin comunicare se produce fenomenul de "abreactie" (Freud), de descarcare a tensiunii psihice.

Personalitatile mai putin dezvoltate se adapteaza mai usor, evoluand spre pasivitate; cei mai dotati vor cunoaste crize dramatice de "punere sub semnul intrebarii" a existentei lor, dar se vor putea adapta la noua situatie intr-o maniera mult mai profunda.

• Integrarea familiala

Integrarea familiala anterioara bolii exclude sau atenueaza tensiunile create de noua situatie. Un anturaj afectiv (sot/sotie, copii, prieteni) poate reprezenta o motivatie puternica in mobilizarea resurselor energetice ale pacientului pentru depasirea situatiilor stresante si pentru stimularea dorintei de reintegrare socio-profesionala. Singuratatea, sentimentul de abandon din partea familiei, constiinta lipsei de ajutor imediat in caz de nevoie favorizeaza cresterea anxietatii, aparitia unor stari depresive profunde insotite uneori de idei si tentative de suicid.

• Absenta mecanismelor de aparare

Absenta, in antecedentele personale ale bolnavului a unor mecanisme de aparare manifestate intens sau orientate neadaptativ (manifestari hipocondrice si de conversie isterica), precum si a alcoolismului sau abuzului de medicamente reprezinta de asemenea premize ale unei bune adaptari la tratamentul de recuperare.

Comportamentele de aparare psihica au un rol deosebit in adaptarea emotionala la tratament, insa ca sa indeplineasca acest rol, ele trebuie sa se manifeste cu destula intensitate pentru a atenua trairea stresanta a tratamentului si a implicatiilor acestuia, dar sa nu mobilizeze toate resursele energetice ale bolnavului si sa falsifice intru totul realitatea. Acceptarea situatiei de bolnav inseamna adaptarea la un nou stil de viata si convietuirea cu propria boala. Este necesara incurajarea exprimarii reactiilor psihologice normale pentru o pierdere ca o premisa a evolutiei spre stadiul de acceptare a propriei suferinte. Pacientii sunt constienti ca trebuie sa se ajusteze unei noi vieti sub amprenta stresului psihologic si psihosocial, incarcata de insatisfactii si de nesiguranta.

Adauga comentariu