Reeducarea fizical-kinetica initialaImediat dupa ce coloana vertebrala a fost consolidata si conditia generala permite, pacientul va fi ridicat in sezand la marginea patului, apoi va fi transferat in fotoliul rulant. Un dispozitiv de imobilizare, corset sau guler, poate fi purtat pentru 2-3 saptamani pentru a preveni flexia brusca, pana ce musculatura paravertebrala devine mai puternica. Corsetul va fi folosit de catre pacientii cu leziuni toracice, iar pacientii cu leziuni cervicale vor purta gulerul care mentine pozitia anatomica a gatului. Aceste aparate de imobilizare pot fi individualizate.

Paturile cu comanda electrica permit pozitionarea pacientului in sezand, cu soldurile si genunchii flectati si plantele pe sol. Folosirea acestor tipuri de paturi indeparteaza riscul punerii in tensiune a durei mater prin mentinerea prelungita a pozitiei de decubit dorsal. De asemenea, paturile acestea, care pot fi manevrate de pacient sau de catre apartinatori, sunt utile pentru controlul hipotensiunii posturale.

Programarea activitatilor pacientilor

Odata ce pacientul paraseste patul, fizioterapeutul, ergoterapeutul si sora sefa vor forma o echipa in scopul elaborarii unui program de activitati progresive, corelate cu nevoile pacientului.

Initial, pacientul va petrece perioade scurte de timp, aproximativ ½-1 h. pe zi in fiecare din departamentele de fizioterapie si terapie ocupationala. Gradat, pe masura ce starea bolnavului se amelioreaza, timpul petrecut in fiecare departament va fi crescut corespunzator. Dupa 7-10 zile, un pacient paraplegic va avea un program de lucru de la 0900 la 1700 h. Cei mai multi pacienti paraplegici vor avea nevoie de cel putin 3 saptamani pentru a ajunge la aceasta performanta. Aceste evaluari ale timpului, depind de varsta pacientului, de starea generala de sanatate si de antecedentele patologice. Fiecare pacient primeste un orar in care isi va nota programul, si o copie a acestuia ii va fi inmanata asistentei sefe.

Factorii fizici importanti care influenteaza redobandirea independentei

Cel mai important obiectiv al recuperarii este redobandirea independentei. Multi factori influenteaza gradul de independenta ce poate fi castigat, de exemplu: motivatia pacientului, abilitatea terapeutului si interactiunea dintre personalitatea terapeutului si a pacientului. Sexul si varsta pacientului joaca un rol important in succesul recuperarii. Majoritatea pacientilor cu leziuni ale coloanei vertebrale sunt barbati tineri la care sperantele de recuperare sunt mari.

Profesia si activitatile din timpul liber, anterioare accidentului, influenteaza dezvoltarea musculara. Un miner va avea o mai mare forta musculara la nivelul muschilor centurii scapulare decat o persoana care a avut o munca de birou, si va fi mai obisnuit cu folosirea acestor muschi. In mod asemanator, un atlet antrenat va avea o mai buna coordonare si o mai buna apreciere spatiala decat o persoana sedentara.

Trei dintre cei mai importanti factori fizici care influenteaza dobandirea independentei sunt: nivelul fortei musculare, dezvoltarea fizica a pacientului si prezenta spasticitatii.

Functia motorie

Nivelul fortei musculare, care depinde de nivelul lezional, este in mod evident un factor important care determina gradul de independenta functionala la care se poate ajunge. Exista inca multe controverse intre specialisti cu privire la inervatia segmentara a muschilor, si examinarea clinica a pacientilor cu leziuni medulare reprezinta o sursa fascinanta de studiu.

Inervatia segmentara a pielii

Punctele sensibile cheie ale principalelor dermatoame toracice sunt:

  • linia mamelonara: T5;
  • rebordul costal: T7;
  • ombilicul: T10;
  • zona inghinala: T12;
  • zona genitala: S3,4,5.

Proportiile fizice ale pacientului

Proportiile fizice ale pacientului influenteaza usurinta si rapiditatea cu care independenta poate fi dobandita.

Inaltimea, greutatea si lungimea bratelor in raport cu lungimea trunchiului par sa afecteze recuperarea tuturor pacientilor cu leziuni medulare, mai ales a celor cu leziuni sub C6.

Drumul recuperarii a fost deschis de pacientii cei mai ambitiosi, care au facut ca asteptarile terapeutilor sa devina proportional mai mari. Dobandirea independentei, oricum necesita mult timp din partea pacientului si a terapeutului si implica cresterea duratei de spitalizare. Pentru a identifica pacientii care ar avea de castigat in urma unei spitalizari prelungite, este necesar sa determinam factorii care diferentiaza pacientii care au obtinut performante inalte, de cei mai putin norocosi.

Abilitatea fizica in relatie cu datele antropometrice la persoanele cu leziuni la nivelul C6

Un studiu a fost efectuat la National Spinal Injuries Centre pentru a evalua datele anatomice si antropometrice ce pot influenta capacitatea pacientilor cu tetraplegie completa sub C6, de a invata transferul independent.

36 de pacienti cronici au fost selectionati dintre pacientii cu leziuni complete sub C6, deci pacienti care au extensorul radial al carpului indemn si forta tricepsului este intre 0 si 2 pe scara Oxford. Dintre acesti pacienti 33 erau barbati si 3 erau femei, cu varste cuprinse intre 18 si 52 de ani. 23 de parametrii anatomici si antropometrici au fost selectati pentru a oferi o imagine cat mai completa asupra lotului de pacienti. Spasticitatea, desi dificil de cuantificat, a fost inclusa in acesti parametrii pentru ca s-a considerat ca este unul din elementele ce poate impiedica transferul independent.

Lotul a fost impartit in doua grupe: o grupa (T) continand pacientii care au reusit sa realizeze transferul independent din fotoliul rulant pe o suprafata de aceeasi inaltime, si o a doua grupa (NT) ce includea pacientii incapabili de a realiza transferul.

O observatie interesanta a fost faptul ca “sindromul maimutei” (brate lungi si trunchiul scurt) nu este din punct de vedere statistic semnificativ pentru capacitatea de a se ridica a pacientilor, desi aceasta este o impresie subiectiva a terapeutilor care lucreaza in domeniu. Desi nesemnificativa, lungimea functionala a bratelor a fost mai mare in grupul T.

Cea mai mare diferenta intre cele doua grupuri a fost reprezentata de rezultatele obtinute la masurarea “bazei triunghiulare”. Aceasta masurare a fost introdusa pentru a stabili cat de mult se apleaca inainte in sezand si in ridicare (fig. 7.2).

Triunghiul este format din:

  • Verticala dusa din punctul cel mai anterior al capului humeral;
  • Distanta dintre baza liniei verticale si mana;
  • Lungimea bratului.

Masurarea bazei triunghiulareSubiectii ce au abilitatea de a se ridica, se inclina inainte si in timpul ridicarii, acest lucru oferind un avantaj mecanic prin echilibrarea mai corecta a corpului fata de punctul acromial, care este un punct de sprijin pentru ridicare.

S-a constatat o diferenta semnificativa intre cele doua grupuri in ceea ce priveste totalul grasimii corporale. Aceasta indica faptul ca surplusul de greutate este o probleme pentru ridicare si transfer.          Fig. 7.2

S-a observat faptul ca multi dintre pacientii din grupul NT au bazinul mai larg decat cei din grupul T. Acest lucru obliga pacientul in sezand sa plaseze mainile mai departe de linia mediana, ceea ce reduce lungimea bratelor si minimalizeaza avantajul mecanic.

Din punct de vedere morfologic, femeile au soldurile mai largi si umerii mai ingusti decat barbatii, ceea ce confirma observatia clinica asupra faptului ca femeile tetraplegice nu se pot ridica la fel de bine ca barbatii, si doar putine paciente reusesc sa realizeze transferul.

S-a considerat ca din punct de vedere practic, cei 23 de parametrii studiati sunt prea multi, asa ca studiul s-a concentrat pe gasirea acelor parametrii care influenteaza cel mai mult abilitatea de a realiza transferul. In final, au fost selectati 9 parametrii:

  • Distanta biacromiala;
  • Greutatea corporala;
  • Localizarea leziunii cervicale;
  • Tesutul adipos %;
  • Circumferinta capului;
  • Flexibilitatea umerilor;
  • Inaltimea din pozitia sezand;
  • Spasticitatea;
  • Dimensiunile "bazei triunghiulare".

Folosind acesti parametrii, este posibil sa stim in 90% din cazuri, daca un pacient va reusi sau nu sa realizeze transferul.

Oricum, aceste rezultate au fost obtinute studiind un numar mic de pacienti. Datele ar trebui sa fie colectate de la un numar mai mare de pacienti, pentru ca rezultatele studiului sa fie validate.

Spasticitatea

Nu exista nici o indoiala asupra faptului ca spasticitatea severa este una din cele mai incapacitante complicatii la traumatizatii medulari, si poate sa limiteze substantial recuperarea, in unele cazuri impiedicand chiar dezvoltarea unei capacitati minime de autoingrijire. Posturarea precoce corecta in faza acuta, are o mare influenta asupra dezvoltarii spasticitatii, atat in cazul leziunilor complete cat si al celor incomplete. Cu un tratament precoce corect aplicat, majoritatea pacientilor vor fi ridicati din pat cu un grad de spasticitate care le poate fi de folos, si care nu-i impiedica in activitatile zilnice. Oricum, unii pacienti, dezvolta o spasticitate incapacitanta in ciuda tratamentului.

Problemele induse de aparitia unei spasticitati severe vor fi discutate in capitolele urmatoare.

Obiectivele tratamentului

Obiectivul final al recuperarii este dobandirea celui mai inalt grad de fitness, independenta, echilibru si control pe care il poate permite nivelul lezional. Aceste lucruri se pot obtine prin reeducare si exploatarea maxima a fiecarui muschi pe care pacientul il poate controla voluntar. Prin urmare, obiectivele imediate ale tratamentului de recuperare sunt:

  • Reajustarea controlului vasomotor;
  • Reeducarea sensibilitatii posturale;
  • Reeducarea si hiperdezvoltarea partilor normale ale corpului pentru a compensa muschii paralizati. Indeplinirea acestor obiective reprezinta baza redobandirii independentei (fig. 7.3 & 7.4);
  • Reeducarea pacientului pentru autoingrijirea zonelor desensibilizate.

Pacientii care au suferit interventii chirurgicale si petrec mai putin timp in pat, vor urma acelasi program de recuperare. Unele elemente vor fi limitate initial si progresia va fi in functie de tipul interventiei chirurgicale.

Tulburarile vasomotorii

Hipotensiunea posturala este frecventa la pacientii cu leziuni cervicale sau toracice inalte. Aceasta este indusa de pierderea controlului in ariile splanhnice. Vasele sanguine viscerale sunt incapabile sa se contracte cand corpul este ridicat de la orizontala la verticala. Controlul vasomotor care a fost pierdut nu poate fi recastigat, dar pacientul poate sa previna tulburarile prin dezvoltarea altor reflexe vasculare care sunt inca intacte.

Reflexele pot fi antrenate in mai multe moduri, de exemplu prin exercitii de respiratie profunda, exercitii de ridicare in pat, schimbarea frecventa a pozitiei si exercitii progresive de echilibrare in sezand si in ortostatism.

Inainte de a fi asezat in fotoliul rulant, pacientul va fi ridicat in pat. Progresia se va face gradat de la 30° pana cepacientul poate sa stea la 90° fara sa ameteasca. Se vor face exercitii de respiratie profunda in fiecare pozitie. Fiecare pozitie va fi mentinuta progresiv de la ½ h. pana la 3 h. in interval de o saptamana. Pielea de la nivelul ischioanelor si a coccisului este expusa astfel unei presiuni constante prelungite, de aceea inspectia este necesara pentru a preveni dezvoltarea escarelor, care prezinta un risc crescut.

In pozitia sezand, pacientul trebuie sa practice ridicarea corpului prin impingere cu mainile pe planul patului, sau folosind suporturi de lemn. Aceste exercitii sunt folositoare pentru stabilirea reflexelor vasculare, antreneaza marele dorsal si elibereaza zona fesiera de sub presiune. Cand controlul vasomotor a fost stabilizat in pat, se incepe antrenamentul in fotoliul rulant. Procesul de crestere gradata a duratei exercitiilor este repetat.

Recuperarea in diferite departamente incepe cand pacientul poate sa stea fara probleme 3 ore in fotoliul rulant. La inceput, pacientul va fi impins cu fotoliul catre sala de gimnastica, terapie ocupationala, etc. Avand in vedere ca pacientul nu a fost deplasat timp de cateva saptamani, chiar o viteza relativ mica, i se va parea alarmant de rapida. Cat de curand posibil, pacientul va manipula singur fotoliul rulant, devenind responsabil pentru respectarea programului.

Lesinul

Lesinul poate sa apara in cursul primelor zile de antrenament vasomotor in fotoliul rulant, de aceea este recomandat ca pacientul sa nu fie lasat singur pe aceasta perioada.

Daca pacientul se plange de simptome ca ameteli, senzatie de lesin, vedere incetosata, sau e palid si transpirat, picioarele sale trebuie ridicate imediat, si scaunul va fi inclinat pe rotile din spate. Respiratia profunda este facilitata prin aplicarea presiunii manuale la nivelul coastelor inferioare si abdomenului superior, in timpul expiratiei. daca apare pierderea constientei, fara semne de revenire in interval de un minut, pacientul va fi pozitionat in decubit dorsal.

Problemele vasomotorii trebuie sa ii fie explicate pacientului. Acesta trebuie sa stie cum poate sa ajute circulatia sanguina prin miscari ample ale membrelor si prin respiratii profunde. Incurajarea este esentiala, odata ce pacientul a avut un lesin, teama de recurenta ii poate inhiba activitatea.

Sensibilitatea posturala

Pacientul cu leziune medulara completa nu isi pierde numai sensibilitatea tactila, termica si dureroasa, forta musculara la nivelul membrelor si trunchiului, ci de asemenea isi pierde si sensibilitatea kinestezica sub nivelul lezional.

Kinestezia este perceptia posturii si miscarilor a unei parti a corpului in spatiu. De asemenea include si perceptia fortelor externe si interne care tind sa miste sau sa stabilizeze o articulatie.

In leziunile complete sub T12 sensibilitatea posturala la nivelul articulatiilor soldului este abolita, si pacientul are dificultati in mentinerea echilibrului in pozitie verticala fara sprijin. Dezvoltarea unei noi sensibilitati posturale reprezinta un obiectiv major in recuperarea acestor pacienti, reprezentand baza activitatilor cotidiene.

Controlul postural este dezvoltat mai ales la nivelul muschilor care au inervatie inalta si insertii osoase distale. Acesti muschi formeaza o punte intre partile normale ale corpului, incluzand si creierul, si segmentele paralizate ale corpului. Cel mai important dintre acesti muschi este marele dorsal, care este inervat de C6,7,8 si are insertii extinse la nivelul coloanei vertebrale si pelvisului. Prin urmare, in toate leziunile sub C7 formeaza o punte intre partile paralizate si cele indemne ale corpului, permitand pacientului cu leziuni toracice inalte sau cervicale joase sa castige un grad inalt de echilibru si control.

Impulsurile proprioceptive induse de miscarile de la nivelul pelvisului sunt transmise central de-a lungul fibrelor nervoase ale muschilor normal inervati si reconecteaza partile insenzitive ale corpului cu creierul si cerebelul promovand insusirea unui raspuns eferent postural la nivelul zonelor paralizate... Eventual se va dezvolta un nou pattern al sensibilitati posturale cu ajutorul nervilor care inerveaza musculatura trunchiului.

Marele dorsal este de asemenea important pentru recuperare pozitiei verticale si a mersului la pacientii paraplegici. Functia acestui muschi este asistata si de alti muschi ai trunchiului si ai centurii scapulare, mai ales trapezul, datorita insertiei sale posterioare la nivelul T12, si de muschii abdominali datorita insertiei la nivelul pelvisului.

Pacientul isi va dezvolta noua sensibilitate posturala in primul rand prin controlul vizual. El va efectua exercitiile sezand in fata unei oglinzi astfel incat sa-si poata urmari pozitia corpului si a membrelor. Acest feedback vizual-motor il va ajuta sa-si dezvolte progresiv mai multe senzatii, de exemplu senzatia de intindere a marelui dorsal si a altor muschi ai trunchiului, si se va stabili un nou pattern senzorial. Pacientul va efectua si exercitii fara ajutorul oglinzii, si eventual activitati functionale fara un efort constient.

Exercitii de echilibrare in pozitia sezand

Se recomanda ca aceste exercitii sa fie incepute sezand pe plinta in fata oglinzii, desi unii pacienti trebuie sa le execute sezand in fotoliul rulant.

Pozitia pacientului

  • Pacientul sta in sezut pe o plinta joasa, avand spatele bine sprijinit, in fata unei oglinzi inalte. O perna va fi plasata sub fesele pacientului pentru a impiedica dezvoltarea unei presiuni excesive;
  • Coapsele si picioarele vor fi bine sprijinite, astfel incat intre solduri, genunchii si glezne sa fie unghi drept.

Rolul terapeutului

  • Terapeutul sta in spatele pacientului astfel incat sa-i vada miscarile in oglinda si sa-l ajute in caz de pierdere a echilibrului;
  • Initial mainile terapeutului vor sprijini pacientul la nivelul umerilor sau in jurul toracelui. Mainile terapeutului trebuie sa poata fi vazute de pacient. Daca mainile terapeutului sunt plasate astfel incat pacientul sa nu fie constient de prezenta lor, increderea este pierduta;
  • Pacientului i se va da asigurarea ca terapeutul nu se va misca. Teama de cadere, mai ales pe spate, este foarte marcata. Terapeutul nu trebuie sa-si paraseasca pozitia pana ce pacientul nu va avea o forma oarecare de sprijin, caci acesta se poate foarte usor dezechilibra si cadea pe plinta. Pozitia este in mod evident mai periculoasa pentru pacientii cu spasticitate severa;
  • Terapeutul poate intr-o foarte mare masura sa controleze viteza efectuarii exercitiilor de catre pacient, prin comenzi verbale si prin controlul exercitat in general asupra situatiei. Vocea terapeutului trebuie sa fie linistita, si mai important decat orice, terapeutul nu trebuie sa se grabeasca, pentru ca exercitiile de recastigare a echilibrului trebuie sa fie efectuate incet. Cand pacientul se dezechilibreaza, terapeutul trebuie sa permita aparitia miscarilor de echilibrare inainte de a interveni

Progresia exercitiilor

  • 1. Pozitia sezand cu auto-sprijin

Privindu-se in oglinda, pacientul invata sa se sprijine cu trunchiul in pozitie verticala, atat cat este posibil, la inceput cu mainile in lateral pe plinta, apoi cu mainile pe genunchi. Daca leziunea este inalta si bratele pacientului sunt scurte in raport cu trunchiul, pozitionarea unei perne sub fiecare mana a pacientului poate fi de folos. Vor fi necesare mai multe incercari ce vor implica mult timp, pana cand pacientul va invata sa-si mentina pozitia corecta a corpului, inainte de a se trece la efectuarea exercitiilor ce presupun executarea miscarilor.

  • 2. Exercitii cu un singur brat

Intotdeauna privindu-se de aproape in oglinda, pacientul ridica un brat, intai in lateral apoi in fata si ulterior in sus in timp ce se sprijina cu cealalta mana pe genunchi. Un mic grad de miscare al capului si trunchiului spre partea mainii de sprijin vor fi necesare pentru a compensa greutatea bratului care se misca. Exercitiile cu un singur brat nu pot fi efectuate de catre pacientii cu leziuni la nivelul C6 sau mai sus, pentru ca fara forta in triceps, sprijinul nu poate fi mentinut.

  • 3. Exercitii cu ambele brate

Miscari compensatorii ample ale capului si trunchiului vor fi necesare atunci cand se misca ambele brate in pozitia sezand fara sprijin. Pacientul incearca intai sa ridice mainile de pe genunchi, progresia se va face prin ridicarea bratelor in lateral, in fata si apoi in sus (fig. 7.5).

Pozitia cu bratele intinse in lateral nu este dificil de mentinut, deoarece centrul de greutate nu este modificat semnificativ.

In pozitia cu bratele intinse in fata, pacientul trebuie sa faca o miscare de inclinare a capului si trunchiului spre posterior, altfel se va dezechilibra si va cadea spre anterior.

Pozitia cu bratele ridicate este dificila mai ales pentru pacientii cu leziuni inalte, deoarece centrul de greutate este ridicat si pacientii nu au muschii abdominali suficient de puternici pentru a mentine pozitia.

  • 4. Exercitii cu ambele brate fara oglinda

Cand pacientul stapaneste pozitiile si exercitiile de baza, exercitiile cu ambele brate sunt efectuate fara oglinda si cu ochii inchisi.

  • 5. Alte exercitii

Echilibrul poate fi imbunatatit in continuare prin efectuarea de exercitii asimetrice, prin modificarea ritmului miscarilor, exercitii rezistive ale trunchiului sau aruncarea mingei.

Durata si frecventa exercitiilor

Exercitii de echilibrare in pozitia sezand

Aceste exercitii sunt obositoare, atat fizic cat si psihic. Ele vor fi efectuate zilnic, pentru 5-10 minute initial, crescandu-se apoi durata lor pana la o jumatate de ora. Trebuie sa fie intercalate pauze in care pacientul se va inclina pe spate fiind sprijinit de terapeut, pentru cateva momente. Pacientii tetraplegici trebuie sa-si odihneasca muschii extensori ai gatului. Exercitiile de echilibrare trebuie practicate constant, si este important ca pacientii cu leziuni toracice sa le practice de doua ori pe zi.

Fig. 7.5

Pacientii cu leziuni toracice joase trebuie sa fie antrenati aproximativ 1-2 saptamani. Pacientii cu leziuni toracice inalte au nevoie de mai mult de 6 saptamani si cei cu leziuni cervicale vor avea nevoie de 3-8 saptamani sau mai mult.

Aceste estimari ale timpului sunt generale, ele depinzand de limitele impuse de varsta, dezvoltare fizica si antecedentele patologice.

Echilibrul in fotoliul rulant

Exercitiile de echilibrare in fotoliul rulant sunt efectuate din urmatoarele motive:

1. Postura deficitara in pozitia sezand pe plinta.

Aceasta apare cand:

  • exista leziuni cervicale inalte, la nivelul C5 sau mai sus, cand capul se inclina spre anterior si pacientul este incapabil sa extinda gatul;
  • in cazul unor leziuni toracice cand trunchiul cade in flexie din cauza incapacitatii muschilor extensori. este necesar ca in cazul acestor pacienti sa ne concentram pe exercitiile de extensie a trunchiului pentru o saptamana,interval in care vom efectua exercitii de echilibrare numai in fotoliul rulant. Cand tonusul muscular general este imbunatatit, se pot incepe exercitiile de echilibrare din pozitia sezand pe plinta.

2. Starea generala de slabiciune.

In acest caz, pacientul nu este capabil sa se mute din si in fotoliul rulant.

3. Escare vindecate recent.

Cicatricile pot fi fragile. Miscarile in si in afara fotoliului rulant pot reprezenta un pericol pana la cicatrizarea completa.

Exercitiile in fotoliul rulant se efectueaza in fata oglinzii, asa cum s-a aratat mai sus, la inceput pacientul se va rezema pe spatarul scaunului, apoi se va apleca inainte si va efectua exercitiile in absenta sprijinului posterior. Indata ce va fi posibil, se vor incepe sau se vor relua exercitiile de echilibrare pe plinta.

Posturarea

Desi obiectivul final este reprezentat de reluarea unei posturi cat mai verticale posibil, acasta va varia in functie de nivelul leziunii.

Cei cu leziuni toracice joase (cu musculatura abdominala indemna) trebuie sa mentina spatele drept.

Pacientii cu leziuni toracice inalte (fara muschi abdominali) au o pozitie caracteristica, cu cifoza si lordoza crescuta.

Pacientii cu leziuni cervicale joase au de regula o pozitie corecta daca trapezul este suficient de puternic, pozitia prelungita in decubit dorsal provocand insa aparitia cifozei.

Pacientii cu leziuni cervicale inalte pot avea o postura deficitara cu capul si coloana flectate, sau cand deficitul neurologic este asimetric, coloana este scoliotica.

Sportul

Tirul cu arcul si tenisul de masa sunt activitati folositoare pentru antrenarea controlului postural.

Reeducarea musculara

Pentru a stabili un mecanism compensator satisfacator care sa faca fata deficitului indus de paralizia membrelor, muschii inervati trebuie sa fie cat mai puternici posibil. La pacientii cu leziune completa a maduvei este importanta hipertrofierea mai ales a urmatorilor muschi:

  • Marele dorsal;
  • Muschii umarului si ai centurii scapulare, mai ales adductorii;
  • Muschii bratelor;
  • Muschii abdominali.

Alegerea tehnicilor de tonifiere a acestor muschi depinde de expereienta terapeutului, de preferintele sale, si nu in ultimul rand de raportul existent intre numarul pacientilor si cel al terapeutilor.

Metodele folosite de obicei sunt:

  • Rezistenta manuala, incluzand tehnicile de facilitare proprioceptiva neuromusculara;
  • Folosirea scripetilor si a resorturilor elastice;
  • Tetraplegicii supraponderali pot folosi saculeti cu nisip aplicati in jurul incheieturilor;
  • Folosirea ganterelor;
  • Activitati sportive.

Acolo unde raportul existent intre numarul terapeutilor si cel al pacientilor este ridicat, vor fi folosite tehnicile de facilitare, mai ales in urmatoarele situatii:

  • Pacienti cu leziune incompleta, cu spasticitate limitata;
  • Pentru tonifierea musculaturii trunchiului;
  • Tonifierea musculaturii bratelor la pacientii cu leziuni cervicale.

Reeducarea musculara

In absenta unor sisteme mai sofisticate, exercitiile bilaterale de tonifiere a marelui dorsal si a pectoralilor pot fi efectuate cu ajutorul unor dispozitive simple, folosind scripeti si greutati (fig. 7.6). Cu manerele scripetilor la nivelul umerilor, pacientul trage bratele tinand coatele extinse, spre rotile scaunului. Daca se permite flexia coatelor, exercitiul nu va tonifia marele dorsal, ci tricepsul. Greutatea corporala poate fi folosita ca rezistenta pentru exercitiile de ridicare pe maini din sezut.

Fig. 7.6

Progresia

Pentru toate tipurile de exercitii progresia se va face gradat, urmarind cresterea rezistentei si a fortei in egala masura, si se va tine cont de efectul exercitiilor asupra aparatelor respirator si cardiovascular. Foarte des, este util ca pacientul sa se priveasca in oglinda in timpul efectuarii exercitiilor, stabilindu-se astfel un feedback visuospatial.

Biofeedback-ul poate fi util in reeducarea musculara, permitandu-i pacientului sa-si monitorizeze evolutia, si de asemenea constituie un stimul care determina pacientul sa se mobilizeze la maximum.

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .