Viata merge, pe roti, inainte!
Ciprian are 30 de ani, desi pare mult mai tanar si energic. Este imbracat sportiv. Vorbeste deschis, coerent si pe un ton optimist despre ceea ce face, dar si despre lucrurile care-l deranjeaza.
"Asta-mi place sa fac! Imi place sa fiu activ! Esti o persoana cu handicap sau fel de fel de alte probleme doar daca te afisezi asa".
Nu-i place sa fie compatimit si face tot ceea ce-i sta in putinta sa se descurce singur, in orice imprejurare. Viata lui Ciprian Anton este mai grea decat ar trebui deoarece nu-si poate folosi picioarele. Cu toate acestea, incearca, si de cele mai multe ori reuseste, sa fie ca orice alt tanar de varsta sa, si chiar mai mult. Cu opt ani in urma, intr-un accident de munca, picioarele au incetat sa-l mai asculte. Dupa o perioada si-a reluat viata si isi dedica sportului cea mai mare parte a timpului. Este convins ca, intr-o buna zi, va putea merge din nou.
Asa e in tenis
Ciprian, din Sfantu Gheorghe, Covasna, este unul dintre putinii jucatori de tenis in scaun rulant din tara. De altfel, obiectivul sau este sa reprezinte Romania la Jocurile Paralimpice din Londra, in 2012. Pentru a se ridica la nivelul adversarilor trebuie sa traga tare anul acesta. Asta inseamna pe langa pregatirea individuala, investitii pentru echipament de joc, scaun performant, sali de tenis si antrenor.
"In 2006 am facut parte din cea mai buna echipa de baschet in scaun rulant. Am inceput sa particip la tabere de tenis in scaun rulant si am devenit instructor, sau inlocuitor de antrenor". Ca jucator de tenis a participat la mai multe competitii internationale: un turneu balcanic in Bulgaria, mai multe turnee internationale in Ungaria, dar si la primul turneu international de tenis in scaun rulant din Romania, in 2009.
"Alaturi de partenerul meu am obtinut intotdeauna locuri fruntase, asta inseamna ca jucam semifinale, sau chiar ajungeam in finala si la simplu si la dublu". Lipsa de pregatire si-a spus cuvantul in cadrul turneelor mai mari, unde a fost descalificat de cele mai multe ori in primul tur, multumindu-se cu trofee de consolare.
"Deocamdata ma ajuta Fundatia Licinium. Ei investesc in mine. Imi ofera cazare, masa si antrenor", povesteste Ciprian. Spera ca in curand sa poata fi pregatit de un antrenor federal, pentru a isi spori sansele de calificare la Paralimpiada.
Singurele venituri stabile sunt pensia de invaliditate, de 500 de lei, si indemnizatia de insotitor a mamei sale, tot de 500 de lei. "Cam asa. Le primesc pe un cupon de pensie si viata mea e roz", spune sportivul, ironic. Ambele venituri au suferit reduceri in ultimul an.
Cu toate acestea, nu este descurajat. Nu traieste pentru banii primiti de la stat, ci pentru competitie. Cea mai mare provocare este sa gaseasca sponsorizari, deoarece echipamentele sportive si deplasarile sunt foarte costisitoare. Il mai ajuta o bursa sportiva lunara, in valoare de 200 de euro. "Astia se duc repede. De 100 de euro imi cumpar mingi si invelisul pentru racheta, grip-ul. Scaunul de tenis a costat 2000 de euro, dar l-am primit sponsorizare de la Consiliul Judetean Covasna. O racheta costa pana la 1000 de lei. A mea e de 700".
Are 6 rachete, dar niciuna nu este la fel. "E foarte important sa joci tot timpul cu rachete de acelasi gramaj, aceeasi circumferinta, acelasi racordaj." 200-300 de lei se duc lunar si pentru inchirierea terenului de tenis. "Nevoile mele legate de tenis sunt multe, si nu mi le permit pe toate odata".
Pe langa tenis in fiecare an participa la un maraton de inot de 24 de ore, la Brasov, dar si la crosuri de atletism.
"Simplul fapt ca ma vezi in scaun rulant, si ca, vai de mine, cat sunt de energic si cate fac... nu e chiar atat de usor. Statul asta in scaun implica mult mai multe lucruri, legate de managementul urinar, intestinal, dureri de spate, contractii musculare. E greu... si avem multe nevoi", imi explica Ciprian.
Totusi, eforturile merita: "Asta-mi place sa fac! Imi place sa fiu activ! Esti o persoana cu handicap sau fel de fel de alte probleme doar daca te afisezi asa".
Accidentul care l-a facut tenismen
Inainte de accidentul care l-a invalidat in 2003, Ciprian era un tanar ca oricare altul. Voia sa munceasca pentru a-si cumpara o locuinta, o masina. Fusese ospatar, dar dupa ce a urmat mai multe cursuri in domeniul constructiilor, a intrat in afaceri cu tatal sau. In timp ce lucra la un acoperis, a cazut.
"Am cazut de la sapte metri, dupa care am fost transportat de urgenta la un spital din Bucuresti". A ramas internat timp de noua luni si jumatate. Apoi a stat in casa doi ani, la etajul trei al unui bloc din Sfantu Gheorghe. "Am stat complexat doi ani de zile in apartamentul meu. Mi-era rusine sa ies afara".
Dupa cei doi ani in care s-a ascuns de lume, a venit la Bragadiru, in apropiere de Bucuresti, pentru un stagiu de recuperare, la o fundatie. I-a luat doar doua saptamani sa deprinda tainele rotilor. "La scurt timp dupa acest stagiu de recuperare am devenit instructor de recuperare. Sarcina mea era sa invat alti utilizatori de scaun rulant sa redevina independenti".
Locuiau intr-o casa de tip familial, "un modul de viata independenta. Acolo gateam impreuna, ne administram banii. Erau invitate in fiecare luna alte opt persoane. Faceam curatenie singuri. Vorbeam de generalitati ale traumatismului vertebro-medular, ne sfatuiam legat de medicina, faceam consiliere psihologica si alte lucruri pe care le implica statul si utilizarea scaunului rulant".
A invatat sa coboare trepte, sa urce rampe, sa treaca din scaunul rulant pe unul normal, sau pe canapea, in cada sau pe toaleta. Astfel a luat contact cu sportul, participand in cadrul fundatiei la mai multe tabere.
Ignoranta si infrastructura, cele mai mari probleme
Lucruri care pentru majoritatea sunt banale, pot deveni adevarate provocari pentru cineva in scaun cu rotile. Incepand cu accesul in institutii si pana la obtinerea unui loc de munca, Ciprian se loveste de ignoranta.
"Ne gasim de lucru greu, greu. Majoritatea patronilor probaibl ca nu cunosc ca au o serie de beneficii. Firmele nu sunt accesibile, de la intrare si pana la spatiul rezervat lucrului. E foarte greu", spune, usor nemultumit.
"Dupa ora 21, daca ies in oras sa beau trei beri, nu am unde sa merg sa urinez. Nu sunt accesibile intrarile in baruri, in magazine. Policlinica, spitalul judetean are o rampa care se termina in perete. La biserica e o rampa, pe care daca reusesti sa o urci, in capat trebuie sa sari un gard. Eu ar trebui sa urc pana acolo vreo 5 minute, sa iau carutul, sa-l trec dincolo, sa spun „Inger, ingerasul meu" si sa ma urc pe carut dup-aia", povesteste razand.
In plus, cele mai frustrante momente sunt cele in care se loveste de piedici banale, dar greu de depasit dintr-un scaun.
"Lipsa accesibilizarilor mi se pare cea mai dureroasa. Nu ca nu ma descurc, ca pot urca, cobori borduri, trepte. Dar daca sar 30 de borduri pe saptamana dup-aia stau acasa ca trebuie sa-mi repar scaunul. Eu ma descurc. Dar inchipuie-ti cum se misca unul care are un scaun electric si are niste rotite si nu poate sa-si miste decat o mana ca sa duca telecomanda in stanga si-n dreapta. Unde ai vazut borduri facute la nivel cu soseaua, sau niste rampe bune, nu cu inclinatie mare? Rampe din gresie, ca daca scuipi si incerci sa urci patinezi de nu mai poti", spune sportivul.
Mai mult, "in Sfantu Gheorghe m-am chinuit vreo trei ani sa obtin de la primarie o aprobare, sa-mi faca dintr-o bordura inalta una mai joasa" marturiseste Ciprian Anton. A mers trei ani 500 de metri pe strada din cauza unei borduri pe care nu o putea urca.
- Ciprian Anton este in invalid din 2003;
- Vrea sa reprezinte Romania la Jocurile Paralimpice din Londa in 2012;
- De curand, Ciprian si-a achizitionat un autoturism modificat special pentru nevoile sale si a obtinut permis de conducere. Acesta ii usureaza cu mult deplasarile;
- Anul trecut a pus bazele unui club sportiv in Sfantu Gheorghe, numit Showtime
De curand, Ciprian Anton a fost invitat sa danseze cu Alina Duma in cadrul unei gale organizate de Forever Living.
Sursa: Romania Libera