Multa lume face o confuzie importanta: ambulanta nu este un mijloc de transport gratuit pentru orice deplasare medicala. Exista diferente clare intre urgenta, transport medical programat si plecarea la tratament balnear.
Le luam pe rand.
Daca este urgenta reala
Daca te simti rau brusc - dureri puternice, dificultati de respiratie, stare de lesin, sangerare, agravare severa a unei afectiuni - atunci nu stai pe ganduri.
Suni la 112.
Cand raspunde operatorul:
- Spui numele tau;
- Spui adresa exacta (foarte important);
- Spui clar ce se intampla;
- Mentionezi ca ai un handicap si, daca este relevant, ce tip;
- Ramai la telefon pana ti se spune sa inchizi. Ambulanta va decide unde trebuie sa fii dus.
Aici nu conteaza gradul de handicap. Conteaza urgenta medicala.
Pentru Persoane cu Deficiente de Auz si/sau Vorbire
- SMS la 113: Serviciul de urgenta 113 permite persoanelor cu deficiente de auz sau vorbire sa trimita un SMS pentru a solicita ajutor.
- Persoana trebuie sa trimita un mesaj cu datele necesare (cine, unde, ce s-a intamplat) catre numarul 113.
Daca trebuie sa ajungi la spital, dar nu e urgenta
Aici lucrurile functioneaza diferit.
De exemplu:
- Ai internare programata;
- Ai investigatii;
- Ai control la specialist;
- Nu te poti deplasa singur.
In acest caz, nu suni la 112.
Primul pas este medicul de familie sau medicul specialist. Ii explici clar ca:
- Nu te poti deplasa fara ajutor;
- Ai certificat de handicap;
- Ai nevoie de transport medical.
Medicul poate elibera o recomandare pentru transport sanitar neasistat. Asta inseamna ambulanta pentru transport, nu pentru urgenta.
Cu documentele mergi la serviciul de ambulanta din judet sau la un furnizor autorizat de transport medical.
Important: trebuie sa fii asigurat in sistemul public de sanatate.
Daca mergi intr-o statiune pentru recuperare
Pentru tratament balnear, cum sunt statiuni precum Baile Felix, Baile Herculane sau Sovata, procedura este alta.
Ai nevoie de:
- Recomandare de la medic;
- Dosar depus la Casa de Asigurari;
- Aprobarea biletului de tratament.
Transportul pana in statiune, in mod normal, nu este asigurat cu ambulanta gratuita. Doar in situatii speciale (imobilizare severa, cazuri medicale complexe) se poate aproba transport medical.
Altfel, transportul cade in sarcina pacientului sau a insotitorului.
Actele care iti trebuie, de regula
- Carte de identitate;
- Card de sanatate;
- Certificat de incadrare in grad de handicap;
- Bilet de trimitere;
- Recomandare pentru transport (daca este cazul). Medicul curant sau medicul de familie trebuie sa mentioneze necesitatea transportului cu ambulanta.
❗Un lucru foarte important: Mentionati dispecerului daca pacientul este nedeplasabil pentru a trimite personal care poate manipula scaunul cu rotile sau targa.
Transport cu ambulanta privata (contra cost)
Exista situatii in care nu te incadrezi pentru transport gratuit prin sistemul public sau pur si simplu nu vrei sa astepti. Poate ai o programare importanta, o externare, o investigatie sau trebuie sa ajungi la recuperare si ai nevoie de siguranta si confort.
In astfel de cazuri, ambulanta privata este o solutie foarte practica.
Ce inseamna asta, mai concret?
In loc sa treci prin Casa de Asigurari si aprobari, suni direct la o firma privata si stabilesti transportul. Simplu si rapid.
Ce avantaje ai
- Disponibilitate 24/7 - poti suna oricand, inclusiv noaptea sau in weekend;
- Transport "de la pat la pat" - echipajul te preia din locuinta si te duce direct in salon sau la cabinet;
- Personal specializat - ambulantieri sau asistenti care stiu cum sa manevreze persoane nedeplasabile;
- Ambulante adaptate - targa, scaun special, sisteme de fixare, echipamente medicale daca este nevoie.
Este o varianta mult mai confortabila decat un taxi sau transport improvizat, mai ales daca persoana este imobilizata sau are dureri.
Cum procedezi
Cauti o firma de ambulanta privata in orasul sau judetul tau.
Exemple cunoscute: Crucea Rosie (filiale locale), AmbuHELP, Vismed si alte servicii private autorizate.
Suni si explici:
- De unde trebuie preluat pacientul;
- Unde trebuie transportat;
- In ce stare este (merge singur, este in scaun rulant, este imobilizat la pat etc.).
Primesti o estimare de pret si stabilesti ora exacta. De obicei programarea se face rapid, uneori chiar in aceeasi zi.
Cat costa
Tariful depinde de:
- Distanta parcursa;
- Timpul de asteptare;
- Gradul de asistenta necesar;
- Daca este nevoie de echipaj cu asistent sau doar ambulantier.
Pentru distante scurte in oras, pretul este mai mic. Pentru transport intre localitati sau judete, costul creste proportional cu kilometrii.
Este bine sa ceri din start:
- Pretul total estimativ;
- Daca exista costuri suplimentare;
- Modalitatea de plata (cash, card, transfer).
Cand merita ales transportul privat?
- Cand nu este urgenta, dar ai nevoie de siguranta;
- Cand nu te incadrezi la transport decontat;
- Cand ai nevoie de o programare rapida;
- Cand persoana este complet nedeplasabila si ai nevoie de manipulare profesionista.
Transport Specializat (Primarie/DGASPC)
Multe DGASPC-uri sau primarii ofera servicii de transport accesibilizat pentru persoanele cu dizabilitati, destinate inclusiv deplasarii la institutii medicale.
Sunati la DGASPC-ul din judetul/sectorul dumneavoastra sau cautati "transport persoane cu dizabilitati" pe site-ul primariei.
Transport Accesibilizat
Directia Generala de Asistenta Sociala a Municipiului Bucuresti (DGASMB) acorda servicii de transport gratuit pentru persoanele adulte cu dizabilitati motorii din Capitala.
Pentru a beneficia de transport gratuit pe raza Capitalei, in regim de comanda prealabila (programare), potentialii beneficiari trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa aiba certificat de handicap emis pe raza muncipiului Bucuresti;
- sa aiba domiciliul in municipiul Bucuresti.
Transportul gratuit poate fi solicitat cu 2 zile lucratoare inainte, o data pe saptamana, fie la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., fie completand formularul alaturat in care vor fi mentionate: punctul de plecare si locul unde se deplaseaza beneficiarul, ora la care va fi programat transportul, adresa si numarul de telefon la care poate fi contactat.


