Dorim drepturi si sanse egale, nu mila!
Omul are nevoie de sanse nu de caritate, iar pentru a-si valorifica sansele noi credem ca el are nevoie de educatie, stimulare, apreciere si respect.
Societatea, al carei echilibru si coeziune sunt determinate de valorile morale si de exercitiul libertatii, are datoria de a coopera la eliminarea sau reducerea efectelor dizabilitatii in viata unora dintre membrii sai, adica a unei minoritati mai greu vizibile. Societatea, in ansamblul ei, trebuie sa fie constienta ca, in viata oricaruia dintre componentii sai poate sa survina, oricind, o deficienta.
Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de caritate si filantropie si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului si a principiilor acestora.
Toti suntem diferiti, prin abilitatile fizice, psihice si rationale, insa toti suntem egali in fata vietii si a lui Dumnezeu. Oamenii sunt fiinte morale, deci libere si responsabile, avand prin urmare puterea de a-si depasi singure problemele. Trebuie doar sa ne pastram credinta, speranta si iubirea. Dar, cea mai mare dintre ele, este iubirea.
Dizabilitatea este o problema juridica, de drepturi ale omului si cetateanului, este un obiect al eticii.
Dizabilitatea reprezinta afectarea uneia sau a mai multor functii esentiale ale fiintei umane, de natura sa diminueze libertatea de expresie sau de actiune a acesteia. In cazul persoanelor cu dizabilitati, exercitarea drepturilor omului trebuie sa conduca la eliminarea integrala sau la reducerea incidentei dizabilitatii, in functie de caracterul si gradul acesteia, de activitatea asumata de subiect, etc.
Toti oamenii sunt nascuti liberi si egali, in demnitate si drepturi. Persoanele cu dizabilitati au demnitate si valoare sociala, la fel ca toti ceilalti oameni. Dorim, in primul rand, o societate incluziva, in care statutul de cetatean sa devina o realitate, pentru toata lumea.
Atitudinea societatii trebuie sa fie una de sprijin adecvat, pentru a ne asigura drepturi si sanse egale de afirmare, in viata individuala si sociala si nu cea de mila sau de ingrijire permanenta (similara celei acordate bolnavilor).
Dizabilitatea este o problema a intregii societati. Aceasta presupune pregatirea si adaptarea continua in toate sferele (sectoarele) vietii, pentru primirea si mentinerea acestor persoane in curentul principal al vietii sociale.
Toate autoritatile nationale/locale sunt responsabile pentru includerea sociala a persoanelor cu dizabilitati, aceasta fiind un obiectiv principal al politicilor sociale, familiale, educationale a tuturor factorilor implicati (inclusiv ONG-urile persoanelor cu dizabilitati). Conditia fundamentala a oricarei actiuni pozitive a societatii o reprezinta eliminarea izolarii persoanelor cu dizabilitati, prin mijloace si metode care sa confere caracter benefic interactiunii dintre cei izolati si mediul social. O societate care include persoanele cu dizabilitati este o societate mai buna pentru toti.
Egalizarea sanselor presupune ca societatea are datoria de a asigura egalizarea sanselor tuturor oamenilor, inclusiv a celor cu dizabilitati. Societatea trebuie sa beneficieze de experienta de viata si de valoarea umana a fiecarei persoane, inclusiv a celei cu dizabilitati. Diversitatea umana este o resursa si o valoare sociala importanta. O exemplificare a acestei idei este faptul ca rampele care permit accesul persoanelor in carucioare rulante se dovedesc folositoare si altor utilizatori (de pilda persoanelor care insotesc carucioare cu copii mici).
Dreptul la viata independenta si la autoderminare
In prezent, in Romania persoanele cu dizabilitati beneficiaza in principal de anumite drepturi si facilitati, in conformitate cu Legea 448/2006. Aceasta lege are multe omisiuni, face diferente intre persoanele cu dizabilitati in functie de varsta si deficienta cauzatoare de handicap, nu elimina barierele existente si nu previne aparitia altor bariere, cu care se pot confrunta persoanele cu dizabilitati: educationale, acces la bunuri si servicii, locuri de munca, viata independenta etc.
In problematica dizabilitatii se sesizeaza inca o lipsa de colaborare, intre diferite organisme guvernamentale. Schimbarile promovate, la nivelul autoritatilor si institutiilor care se ocupa de problematica persoanelor cu dizabilitati, nu sunt suficiente, pentru a determina o schimbare la nivel comunitar si social larg.
Bariere si probleme de ordin general
In Romania, persoanele cu dizabilitati nu sunt inca respectate, ca persoane cu drepturi egale si nu li se recunoaste, pe deplin, valoarea si demnitatea umana. In acest moment, persoana cu dizabilitati se confrunta cu o serie de handicapuri create de societate. Drepturile fundamentale sunt incalcate, nu prin modul in care sunt formulate si stipulate in legislatie ci prin imposibilitatea de a avea acces real la ele. Persoanele cu dizabilitati constituie un grup defavorizat, marginalizat si nu de putine ori supus discriminarii.
Constiinta si perceptia sociala continua sa fie dominate de "modelul medical" - dizabilitatea deriva numai de la individul in cauza, este adesea echivalata cu o boala - modelul "milei (caritativ-filantropic) si cel al cetateniei reduse". Convingerea larg raspandita este ca persoanele cu dizabilitati sunt persoane limitate, fara posibilitati de a invata si participa la activitati importante, ca atare ele sunt considerate dependente. Adeseori persoanele cu dizabilitati sunt apreciate numai prin prisma productivitatii lor sociale. Alte atitudini frecvente sunt indiferenta, dispretul ori teama fata de problematica dizabilitatii.
Persoanele cu dizabilitati nu au inca o voce adecvata, la nivelul proiectarii politicilor sociale si nu li se acorda inca locul cuvenit, ca participanti si decidenti in elaborarea strategiilor de dezvoltare ale societatii. Ele fie nu sunt consultate, fie nu li se accepta sau nu li se integreaza punctele de vedere, fie nu sunt informate deloc.
Persoana individuala nu isi cunoaste, de multe ori, drepturile si interesele, se simte singura, izolata. Sunt putine organizatii care orienteaza individual, pe cei care au dizabilitati.
Mass-media prezinta adesea dizabilitatea ca pe o problema de "caritate si filantropie", si nu ca un subiect de respectare a drepturilor fundamentale ale omului. Desi a inceput promovarea la nivel local si national a imaginii corecte si in general a politicii adecvate fata de persoanele cu dizabilitati, asigurarea identitatii lor personale, a autonomiei, a participarii la viata sociala productiva, la cea culturala, de timp liber etc., nu sunt inca realizate la nivelul standardelor internationale - nici la nivelul politicilor, nici la cel al atitudinilor si practicilor sociale.
Pregatire profesionala si angajarea in munca
Obtinerea unei munci calificate este conditionata de accesul persoanelor cu dizabilitati la structurile de educatie, de orientare si formare profesionala. Sistemul de pregatire profesionala si nomenclatorul de meserii sunt anacronice. Nomenclatorul risca sa nu valideze oficial pregatirea profesionala in specialitati - pe care acest document nu le prevade.
La ora actuala, in Romania, au loc de munca doar 33.449 de persoane cu dizabilitati dintr-un total de 797.104 de persoane, conform datelor statistice ANPD prezentate de Ministerului Muncii si Justitiei Sociale. Legea actuala nu-l face interesat efectiv pe angajator, ci-l determina sa plateasca o amenda si sa refuze angajarea. Majoritatea facilitatilor se acorda unitatilor protejate existente si acreditate, dar nu se acorda nici o facilitate pentru infiintarea si functionarea timp de 6-12 luni a altor unitati protejate.
Serviciile comunitare sunt inca in faza incipienta de dezvoltare. Cele oferite de organizatiile persoanelor cu dizabilitati sunt insuficient promovate si valorizate. Exista norme legislative rigide si excesiv birocratice - ca de pilda cele legate de obtinerea autorizatiilor de functionare, reglementarile legislatiei contabile - care impiedica sau limiteaza nejustificat dezvoltarea acestor servicii.
Este cunoscuta lipsa unei finantari coerente si durabile pentru serviciile furnizate de ONG-uri. Lipsesc servicii esentiale, necesare mai ales in cazul persoanelor in viata carora un handicap a survenit la varsta adulta.
Media persoanelor cu dizabilitati angajate in Uniunea Europeana, conform aceluiasi studiu este de 45,8%, insa autorii arata ca exista diferente mari intre state. Rata angajarii este cea mai scazuta in Romania, Irlanda si Grecia, in timp ce Finlanda, Luxembourg si Danemarca au 70% dintre persoanele cu dizabilitati incluse pe piata muncii.
Lege buna, dar nu se aplica
Legislatia e buna, insa ea nu se aplica asa cum ar trebui, mai ales la nivel local, iar sistemul de protectie a persoanelor cu dizabilitati este, in acest moment, haotic, nemanageriat, nestructurat, nefinantat, nesustinut de restul legislatiei in vigoare (bugetul de stat, legislatia din sanatate, educatie, administratie locala, fiscalitate etc.).
La 31 decembrie 2017 numarul total de persoane cu dizabilitati comunicat Autoritatii Nationale pentru Persoanele cu Dizabilitati din cadrul Ministerului Muncii si Justitiei Sociale, prin directiile generale de asistenta sociala si protectia copilului judetene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, a fost de 797.104 persoane. Dintre acestea, 97,74 % (779.066 persoane) se afla in ingrijirea familiilor si/sau traiesc independent (neinstitutionalizate) si 2,26 % (18.038 persoane) se afla in institutiile publice rezidentiale de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu dizabilitati (institutionalizate) coordonate de Ministerul Muncii si Justitiei Sociale prin Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Dizabilitati.
Femeile reprezinta 53,02% din totalul persoanelor cu dizabilitati.
Numarul persoanelor cu varsta de peste 50 ani reprezinta 70,21% din totalul persoanelor adulte cu dizabilitati.
Din centralizarea datelor pe grupe de varsta rezulta ca 56,24% sunt persoane cuprinse intre 18-64 ani (413.129 persoane) si 43,76% au peste 65 ani (321.444 persoane), in total persoane adulte cu dizabilitati.
Conform Legii nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati, republicata, gradele de handicap sunt: grav, accentuat, mediu si usor. Numarul persoanelor cu handicap grav reprezinta 38,13% din total (fata de 36,81% la 31 decembrie 2016), cele cu handicap accentuat 50,62% (fata de 51,71% la 31 decembrie 2016) iar cele cu handicap mediu si usor 11,24% (fata de 11,49% la 31 decembrie 2016).
Numarul institutiilor publice de asistenta sociala pentru persoanele adulte cu dizabilitati la 31 decembrie 2017 este de 475 (fata de 448 la 31 decembrie 2016), dintre care: 417 rezidentiale (fata de 388 la 31 decembrie 2016) si 58 nerezidentiale – de zi (fata de acelasi numar 60 la 31 decembrie 2016). Aproximativ doua treimi (58,75%) din institutiile rezidentiale publice pentru persoanele adulte cu dizabilitati sunt: a) centre de ingrijire si asistenta (28,30%), avand 6.535 de beneficiari, si b) locuinte protejate (30,46%), avand 907 de beneficiari. Acestia reprezenta 41,26% din numarul total de 18.038 persoane aflate in institutiile rezidentiale. Un numar semnificativ de beneficiari exista si in cele 74 de centre de recuperare si reabilitare neuropsihiatrica, respectiv 6.367 persoane (35,30%)
Actuala strategie a executivului, este teorie neimplementata, neevaluata si deci, neadaptata la conditiile de astazi. Persoanele cu dizabilitati nu se regasesc explicit in programul guvernului si vor trebui sa lupte in continuare pentru drepturi ca accesibilitati, sistemul de acordare a dispozitivelor medicale, accesul la educatie, dar si la servicii sociale decente macar.
Problemele se afla insa in vizorul ANPD. Noua conducere spune ca este nevoie de timp pentru realizarea reformei, mai ales ca principala piedica este mentalitatea gresita a oamenilor. Cat despre solutiile fundatiilor, acestea vizeaza programe de recuperare medicala, servicii de angajare si integrare sociala, dar si terapie pentru copii si tineri cu dizabilitati si ateliere protejate pentru adulti, unde acestia invata o meserie.
Schimbarea atitudinilor
Este necesar sa se actioneze pentru a creste gradul de constientizare a societatii romanesti, in legatura cu persoanele cu dizabilitati, cu drepturile, nevoile, potentialul, valoarea si contributia acestora. Actiunile trebuie sa vizeze elaborarea unor programe de educatie publica, care sa fie puse in aplicare in invatamantul preuniversitar si universitar si care sa fie implementate de "agenti ai schimbarii" - organizatiile neguvernamentale in domeniu.
Trebuie sa se desfasoare o campanie publica nationala, de constientizare a societatii romanesti in problematica dizabilitatii. Sunt necesare actiuni pozitive, afirmative, in favoarea persoanelor cu dizabilitati, in toate sferele vietii sociale. Mass media poate promova principiilele sanselor egale si ale incluziunii, prin aducerea in lumina in special a politicienilor, a reprezentantilor ONG-urilor si a jurnalistilor care cunosc aceste concepte si care pot ajuta opinia publica sa isi formeze o imagine corecta, din punctul de vedere al atitudinii fata de persoanele cu dizabilitati.
