"Scaunul cu rotile nu ne reprezinta, doar intelectul!" este un mesaj scurt, care reprezinta o realitate pentru persoanele cu dizabilitati, conceput cu scopul de a fi inteles de oricine, indiferent de gradul de cultura. Mesajul se doreste a fi si un bun prilej de lupta impotriva discriminarii, pentru ca, in general, in societate, exista tendinta de a asocia handicapul fizic cu retardul. Aspectul nu corespunde in niciun caz cu realitatea. De aceea, am gasit de cuviinta sa tratam acest subiect, pe de o parte pentru a scoate in evidenta o drama traita de aceasta categorie sociala, considerata in Romania defavorizata, si, pe de alta parte, pentru a arata capacitatea acesteia de a se adapta, de a-si folosi intelectul si de a fi, astfel, utila societatii.
Marginalizarea, aratarea cu degetul si etichetarea unei persoane ca fiind retardata, oligofrena, inculta sau o rusine nationala se practica pe scara larga, desi epitetele lovesc direct in suflet oamenii. Daca inainte de Revolutia din 1989, persoanele cu dizabilitati erau ascunse de regimul comunist si nu se recunostea ca ele existau, astazi statutul lor nu s-a schimbat prea mult: locuiesc in aceleasi apartamente mici, considerate cutii de chibrituri, in blocuri fara lift, alaturi de parinti batrani, parasiti de restul familiei.
Inchisorile din afara gratiilor
Daca dupa gratii stau infractorii, in afara gratiilor stau handicapatii. Pozitionarea lor este facuta de sistem. Calificativele sunt date de societate. Locul este considerat ciumat. Inchisoarea este inchisoare. Pentru cei ce stau in apartamentele construite pe vremea comunistilor, locuinta tot inchisoare e. Au acceptat sau nu, tot au fost obligati sa traiasca departe de ochii lumii. In statistici nu existau, din punct de vedere legislativ lipseau formele de ajutor pentru categoriile defavorizate, lipsea cu desavarsire educatia in ceea ce priveste persoanele cu handicap si programele de incluziune sociala. O dizabilitate transforma persoana, care avea nesansa s-o detina, intr-un obiect contaminat de carii periculoase. Se crea, astfel, o intelegere tacita de renegare intre familia suferindului, prieteni, cunoscuti si societate.
Mamele care aduceau pe lume copii cu probleme de sanatate erau martirizate. Frecvent ele erau parasite de soti, sau acestia cedau psihic, cadeau prada alcoolismului, ori li se oferea o functie pe linie de partid. A fi tatal unui copil paralitic nu era o onoare pentru un membru al Partidului Comunist Roman. Nici in rarele cazuri cand familia ramanea unita, bolnavul nu avea nicio sansa pentru o viata decenta.
Doamna N. Dinescu a nascut in anul 1970 o fetita distrofica. Sase ani mai tarziu, a urmat pasii necesari scolarizarii micutei, dar i s-a refuzat inscrierea la gradinita. Conducerea unitatii a sfatuit-o pe tanara mamica sa-si duca copilul intr-o scoala speciala. In cateva judete din tara, functionau centre de invatamant, in care erau trimisi copii cu deficiente fizice.
N. Dinescu recunoaste azi, ca, ajunsa la capatul puterilor, a recurs la santaj: a mentionat directoarei gradinitei ca fiica si sotul ei sunt nascuti in satul Scornicesti, Judetul Olt, locul natal al lui Nicolae Ceausescu. A fluturat actele si a povestit de o prietenie intre sateni. Metoda a functionat. A fost admisa in grupa mare. Totusi, din cauza handicapului, fetita era privita ca o ciudatenie, desi era dezvoltata fizic normal, avea un chip dulce si o inteligenta sclipitoare. Ii lipsea, insa, mobilitatea.
Invatamant pe muchie de cutit
In toate formele de invatamant persoanele cu dizabilitati se lovesc de ostilitati.
Domnul N. Nedelcu este nascut in anul 1957. Sufera de Poliomelita din copilarie. La examenul medical pentru admiterea la facultate a trait o trauma psihica ce-l marcheaza si azi. A fost "sfatuit" de o membra din comisia medicala ca nu are ce cauta la facultate cu boala lui, sa ramana acasa, altfel toti studentii vor intoarce capul dupa el. I-a inchis dosarul in nas si l-a aruncat pe masa. Noroc ca directorul comisiei il cunoaste pe N. Nedelcu, ca fiind copilul olimpic, la fizica si chimie, in toti anii de liceu, si decide sa-si puna parafa pe dosarul tanarului. Astazi N. Nedelcu este absolvent al Facultatii de Chimie, Universitatea Bucuresti, promotia 1981. Intre anii 1981-2008 a lucrat in Institutului National de Fizica si Tehnologia Materialelor, iar in anul 2000 primeste diploma de Doctor in Chimie. Detine titlul de Expert in Fizica si Tehnologia Energiilor Neconventionale (Energie fotovoltaica, Energie termoelectrica, Pile de combustie, Energia biomasei, etc). In ultimii 20 de ani, a colaborat cu mai multe companii americane implicate in industria energiilor neconventionale: Ferrotec Co., Trymer Co, Energix Co., Catalix Co.
In plan social, a avut initiativa infiintarii primei organizatii neguvernamentale de promovare a intereselor persoanelor cu handicap locomotor. In 8 Februarie 1990, a infiintat Liga Handicapatilor Locomotor din Romania (LHR). A facut parte din grupul de initiativa al primei legi de protectie a persoanei cu dizabilitati.
Este firesc sa se puna intrebarea: Care ar fi fost viitorul acestui om daca nu ar fi fost recunoscut de directorul comisiei medicale?
Inocularea ideii de compensare a handicapului
Della-Pupa Nicolo e nascut la 9.01.1963, in Bucuresti. Inca de la nastere sufera de Tetrapareza Spastica, maladia Little, ceea ce-l face utilizator de fotoliu rulant.
A avut o copilarie fericita desi parintii au divortat cand el avea doar 4 ani. Cele doua perechi de bunici au colaborat foarte bine la cresterea si educare lui si au lasat la o parte divergentele. Au avut grija sa-i inoculeze ideea ca e un om obisnuit, care are datoria sa invete pentru a compensa faptul ca nu merge.
Exemplele lui de viata au fost doi presedinti americani cu handicap fizic : Franklin Delano Rosewelt, care, desi avea poliomelita, a condus America, 12 ani, intre 1933-1945, contribuind la victoria Americii in cel de-al doialea razboi mondial, si Theodore Rosewelt, presedinte USA intre anii 1912-1916, care suferea de astm.
Viata presedintilor americani i-au trezint interesul lui Della-Pupa Nicolo. Motivat fiind, a inceput sa invete limba engleza, cand era in calsa a doua, perfectionandu-se si in particular, cu aceeasi profesoara. Profesoara a avut grija sa-i ofere lecturi pe care i le citea pana la punctul cel mai interesant, dupa care se oprea. Nicolo trebuia sa invete pentru a putea citi in continuare. Asa s-a perfectionat in limba engleza. Bunicul din partea tatalui l-a invatat limba italiana, trezindu-i dragostea pentru cultura acestei tari si procurandu-i carti din Italia.
Nicolo a fost respins de comisia pentru admiterea in invatamantul superior pentru ca era fiul unui tradator de patrie (tatal lui parasise ilegal tara) si datorita handicapului fizic. A dat examen de traducator la "Comisia de Perfectionare a Cadrelor". Obtine examenul cu nota noua, pentru ca 10 nu s-a acordat in promotia anului 1984.
In 1988, incepe o colaborare cu Prof. Univ. Dr. Andrei Bantas, cunoscut autor si traducator de manuale si dictionare de limba engleza. La incept, profesorul Andrei Bantas i-a permis sa semneze alaturi de domnia sa carti, dupa care Nicolo isi urmeaza cariera pe cont propriu.
Are traduse 14 carti cu diverse teme: politologie, economie, cinema, ghiduri practice, etc. Dupa Revolutie incepe sa desfasoare activitati in organizatii ale persoanelor cu dizabilitati. Din anul 1997, este vicepresedinte al fostei Societati Nationale a Handicapatilor fizic din Romania, filiala Bucuresti, azi Asociatia Viata Independenta. Colaboreaza ori de cate ori este nevoie cu orice organizatia a persoanelor cu dizabilitati, care-i solicita competenta.
In anul 2003, se inscrie la facultatea de Drept, pe care a absolvit-o in anul 2007. Din septembrie 2005, lucreaza la Directia Generala de Asistenta Sociala a municipiului Bucuresti, ca inspector, in cadrul serviciului pentru Protectia Persoanelor cu Dizabilitati.
Ca sa se simta implinit el mai are de atins un vis, isi doresete sa-si intemeieze o familie. Lucreaza la acest proiect.
35.000 de distrofici, condamnati la boala pe viata, in Romania
ADMR - Asociatia Distroficilor Muscular din Romania s-a infiintat in anul 1990. ADMR are ca scop fundamental, promovarea intereselor membrilor s?i, promovarea imaginii persoanelor cu dizabilitati, lupta impotriva abandonului scolar si acceptarea persoanelor imobilizate in scoli normale, dreptul la munca.
Daniela Dinescu activeaza voluntar in echipa de coordonare a asociatiei. Un motiv pentru care a ales sa reprezinte persoanele care sufera de distrofie musculara este faptul ca, potrivit statisticilor, in prezent, in Romania, exista 35000 de cazuri inregistrate. Cifra poate fi comparata cu populatia unui orasel cum ar fi, de exemplu, Mioveni sau Husi. "Acesti oameni sunt condamnati la boala pe viata. Tinta bolii este scaunul cu rotile. Cu toate acestea, le ramane mintea lucida si vor s-o foloseasca. Lipsa unui insotitor, saracia si izolarea sunt cauze care contribuie la renuntarea unor distrofici sa mearga la scoala si a altora sa continue scoala. Adevarata boala este aceasta: lipsa educatiei. Sentimentul inutilitatii macina mult mai mult ca boala in sine. Prin programe si proiecte special concepute pentru aceasta categorie, echipa de coordonare spera sa ajute cati mai multi semeni in suferinta’’, a declarat Daniela Dinescu.
Discriminarea - o convingere preconceputa
In luna martie, Daniela Dinescu a fost invitata de o organizatie studenteasca la un dialog cu studentii din cele mai importante universitati din Bucuresti. Tema discutiei: problema discriminarii persoanelor cu dizabilitati. In feedback-ul intalnirii, studentii si-au marturisit convingerea preconceputa ce o detineau pana la momentul intalnirii cu domna D. si anume ca persoanele cu dizabilitati, handicapatii, cum li se spune la sensul peiorativ, nu prea au cunostinte. Ei au recunoscut insa faptul ca sunt uimiti de persoana cu care au stat de vorba, respectiv de domna Daniela, si au apreciat ca este deosebita, un model de vointa, viata ei fiind o adevarata lectie pentru fiecare. Multi studenti au scris ca incepand cu acea zi vor incerca sa se implice in activitatile organizatiilor neguvernamentale care au ca activitate munca in folosul si pentru persoanele cu dizabilitati.
Intalnirea cu studentii si convingerile preconcepute, obstacolele intampinate in educarea si formarea profesionala a persoanelor cu handicap si discriminarea sunt argumente puternice pentru a lupta impotriva mentalitatii invechite, in care o persoana cu dizabilitati nu este utila societatii. Daniela Dinescu spune ca este necesara "educatia" societatii, pentru ca este deja demonstrat faptul ca un handicap fizic nu inseamna si un retard.
Clip-ul cu happy-end
Pentru a fi cat mai convingatoare, Daniela Dinescu a pus pe hartie un proiect al unui clip care sa aduca in fata telespectatorului actori ce-si expun in mesaje scurte reusita in lupta cu boala si cu nepasarea autoritatilor. Alaturi de ea, urmau sa apara 3 amici de-ai ei, a caror poveste se afla in acest articol: Raluca Maican, Della-Pupa Nicolo, Marian Nedelcu. Partea cea mai anevoioasa a fost gasirea sponsorilor pentru clip: 2.500 de euro, suma necesara realizarii proiectului. Daniela a scris nenumarate e-mail-uri, a dat nenumarate telefoane si s-a intalnit cu multe persoane care ascultau planul proiectului, insa nimeni nu era dispus sa ofere suma toata, ci doar mici fractii din cei 2.500 de euro necesari. Asemeni unui film cu happy end, ultima persoana cu care s-a intalnit a fost doamna Liliana Minca, o politiciana, care la acea data se afla in campanie electorala si care a ascultat si a apreciat proiectul. Important de stiut este faptul ca doamna Minca Liliana a finantat clipul o saptamana mai tarziu, dupa ce pierduse batalia in campania mai sus mentionata. Desi, la vremea respectiva Daniela era convinsa ca discutia avuta reprezenta doar un tablou electoral fara un final pozitiv, iata ca respectabila doamna s-a tinut de cuvant, proiectul a fost realizat, iar clipul poate fi vizionat astazi aici!
A urmat promovarea lui. Importante site-uri de stiri, televiziuni si publicatii online l-au publicat, motiv de multumire si incredere pentru continuarea luptei de promovare a imaginii persoanelor cu dizabilitati.
Fara rampa, fara lift. Doar infometare!
In Romania, persoanele cu dizabilitati nu-si pot certifica cunostintele profesionale pentru ca majoritatea studiaza in particular, cu profesori, specialisti etc. Motivul: facultatile nu au rampa sau lift. Din cauza lipsei accesibilitatii in salile de cursuri multe persoane cu handicap rateaza participarea la orele de pregatire.
Pregatirea profesionala si gasirea unui loc de munca sunt extrem de importante pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii, deoarece intelectul poate fi valorificat. Daca reusesc totusi sa urmeze o forma de invatamant, fie ea preuniversitara, universitara sau postuniversitara si sa invinga toate obstacolele incepand cu accesul in salile de curs si actele de discriminare, atunci urmeaza altele: identificarea unui loc de munca si angajarea, la care se adauga cerinta scazuta de forta de munca din randul persoanelor cu dizabilitati. Asadar, societatea ramane ostila, nu se cunosc capacitatile intelectuale ale acestora si raman catalogate categorii sociale ineficiente. Sansa: firmele cu management din afara tarii care le acorda posibilitatea evaluarii cunostintelor. Persoanele care au noroc si sunt selectate sunt trimise la cursuri de specializare. Experienta tarilor de origine a firmelor cu management extern este fructificata si in Romania.
Boala oaselor de sticla si cioburile sufletesti
Maican Raluca este nascuta in 24 iulie 1974, sufera de Tetrapareza Spastica, are un grad de mobilitate extrem de scazut.
Raluca considera ca a fost extrem de fericita cata vreme a trait mama sa. Fericirea s-a destramat insa repede, cand, mama sa, fiinta cea mai draga ei, a murit rapusa de cancer. Atunci, Raluca era o fetita de doar zece anisori. La toate acestea se adauga faptul ca dupa doi ani, de la trecerea in nefiinta a mamei sale, tatal Ralucai se recasatoreste cu o femie ce aminteste de caracterul mamelor vitrege din povesti. Din aceasta cauza, singurul ei refugiu il gaseste la scoala, unde isi face prieteni adevarati. Si astazi isi aminteste cu drag de perioada scolara, pentru ca aici a gasit caldura sufleteasca in randul colegilor si tot aici a reusit sa mai uite de amaraciune si de clipele de teroare provocate de violenta din familie.
In anul 1993, il intalneste pe Marian, intre ei infiripandu-se o frumoasa poveste de iubire. Se casatoresc, iar din fructul dragostei lor rezulta trei copii, o fata si doi baieti. Pana aici, toate bune si frumoase, numai ca zicala cu viata bate filmul, este mai actuala ca niciodata in acest caz, pentru ca necazurile se tin lant. Marian sufera de Maladia Lobstein (boala oaselor de sticla), fapt ce complica lucrurile in sanul familiei. Pe langa necazurile provocate de boala si suferinta, familia trebuia sa se lupte si cu atitudinea discriminatoare a celor din jur.
Cauta cu disperare un loc de munca. Nu are succes, ceea ce o determina sa studieze cu frenezie utilizarea calculatorului. In perioada de inceput isi ajuta amicii formatandu-le calculatoarele. Se inscrie la cursuri IT, dar ceea ce o ajuta cel mai mult este exercitiul zilnic si dorinta de a-si ajuta prietenii.
In prezent, fiica ei are 16 ani, fiind o adolescenta foarte frumoasa, iar cei doi baieti au varste de 15 ani si respectiv 10 ani. Din p?cate, si bucuria Ralucai de a fi mama i-a fost rau zdruncinata in momentul in care a aflat ca, Nicusor, baiatul care are acum 15 ani, a mostenit boala tatalui (Maladia Lobstein). Face sacrificii inumane pentru a-i asigura lui Nicusor tratamentele necesare. Taieste cu familia perioade de infometare, pentru ca nu i se ofera nicio sansa in gasirea si ocuparea unui loc de munca. Reuseste ca din ajutoarele sociale sa plateasca utilitatile si tratamentele baiatului bolnav. Daca mai ramanea ceva, abia daca acoperea painea zilnica.
Salariul din vis
Incepand cu anul 2008, legile privind incluziunea sociala se inaspresc, motiv pentru care unii angajatori se reorienteaza si selecteaza personal "valoros" din randul persoanelor cu dizabilitati. O miscare profitabila! Dupa mai multe interviuri nationale si internationale, Raluca prinde aceasta seansa si este acceptata pentru un training. Astfel, se pregateste pentru viitorul loc de munca si, dupa 11 luni, mai exact in anul 2009, ziua de 12 ianuarie, prin grija lui Dumnezeu, i se implineste visul si semneaza un contract de munca cu o firma multinationala, profil IT. Faptul ca 16 ani a cautat un loc de munca si ca in toata aceasta prioada nu a renuntat la idealurile sale o face o invingatoare.
In acesti ani, Raluca Maican a visat ziua in care-si va ridica salariul, dupa care, impreuna cu prietenele, va merge la cumparaturi. Pot sa spun doar ca azi are implinita acesta dorinta. Pentru majoritatea persoanelor acest fapt este o normalitate cotidiana, pentru Raluca insa, un vis devenit realitate. Pentru unele, visul a ramas visul din vis. Pentru altele, a ramas un cosmar, pentru ca dorinta de a trai normal, de a avea un serviciu si a castiga un salariu s-a transformat intr-un gand repetitiv, ca un ciocan. Aceste persoane fac inca inventarul noptilor albe. Nopti ce devin ani transportati de scaunele cu rotile.
Barierele arhitecturale si umane
In Romania te poti deplasa cu masina sau deloc. Vestitele autobuze cu rampa sunt inpracticabile. Metroul are lift doar in sase - sapte statii. Sunt locuri publice pentru care persoanele cu handicap locomotor au nevoie de macara pentru acces.
Daniela Dinescu ne-a marturisit ca, in urma cu trei ani, s-au pus borduri noi in cartierul sau. Practic, bordurile vechi au fost inlocuite cu altele, identice. O afacere pe cinste doar pentru firma care a executat lucrarea. Pentru persoanele cu dizabilitati, insa, a fost o adevarata nenorocire, pentru ca rampele, pe care acestea le-au realizat cu muncitori platiti din propriul buzunar, au fost distruse in totalitate, fara a fi refacute. Astfel, oamenii nu se mai pot deplasa cu caruciorul electric: «De un an de zile trimit sesizari organelor competente, dar, pe langa faptul ca nu au rezolvat problema, nici macar nu au trimis raspuns oficial, in scris, asa cum prevede legea. Daca intrebi o persoana imobilizata din Romania ce-si doreste, raspunsul nu va fi in nici un caz hrana, luxul sau bani, ci dorinta de a iesi din casa si sa se bucure in aer liber. Nu in fata casei sau in fata blocului, intr-un cartier aglomerat si sufocat de poluare. Astfel de persoane isi deoresc si ele sa poata calatori, sa aiba calitatea de turist, sa cunoasca sau sa admire cele mai minunate locuri pe care Romania le detine », a tinut sa precizeze Daniela.
Muntele nu face discriminare
Companiile Lazarauto Brasov si A-CAR filiala Brasov, Harghita si Covasna au initiat, in luna iulie 2010, o campania numita “Muntele nu discrimineaza" cu urmatoarele obiective: promovare umana, ecologizare, turism pentru persoanele cu dizabilitati. Peste o suta de persoane din asociatii ale persoanelor cu dizabilitati au fost invitate sa participe la acest eveniment. Chiar daca deplasarea s-a facut cu jeep-uri, pe un teren accidentat, asemeni concursurilor de off-road, majoritatea persoanelor cu dizabilitati locomotorii au raspuns invitatiei. Pentru ele, totul s-a transformat intr-o aventura de neuitat, unica, traita in mijlocul naturii, pe traseul Poiana Brasov- Masivul Postavarul. Pentru prima data, acolo unde se ajunge cu pasul sau cu telecabina au ajuns posesorii de scaun rulant. Actiunea a avut dublu efect: pe de o parte deplasarea in teren a persoanelor cu handicap si, pe de alta parte activitatea de ecologizare. Pana si recipientii din plastic, arhicunoscutele si nocivele pet-uri, au avut alta valoare cand au fost ridicate de o persoana imobilizata, deoarece s-au transformat intr-o palma data pe obrazul celor ce nu respecta ce Dumnezeu a creat si a lasat sa fie de neatins.
Campania "Muntele nu discrimineaza" a mobilizat 40 de voluntari, 25 de piloti Off-Road si tot atatea masini pentru parcurgerea traseului, o echipa de salvamontisti din Brasov si doi bucatari din Germania. Toti au contribuit pentru a demonstra ca promovarea umana "imblanzeste" si muntii. Tot pentru prima data, nicio persoana din grup nu a simtit, chiar daca doar pentru o zi, ca e altfel fata de semenii sai. Discriminarea a fost invinsa. Oamenii au fost respectati de natura. Ei au promis sa faca la fel. Maine devine azi. Si azi este inca o zi. I
magini cu evenimentul pot fi vizionate aici! Daniela Tontsch
Sursa: CoronaPress
