Incepand cu 2026, sistemul medical din Romania pune un accent mai mare pe preventie decat oricand. Prin programul gestionat de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate (CNAS), adultii - atat asigurati, cat si neasigurati - pot beneficia de un set clar definit de analize gratuite, menite sa depisteze bolile inainte ca ele sa dea simptome.
Ideea de baza a acestui program este simpla: sa verifici sanatatea inainte sa apara durerea. Cu toate acestea, regulile nu sunt intotdeauna bine intelese, iar confuzia dintre preventie, monitorizarea bolilor cronice si "analize gratuite nelimitate" este frecventa. Tocmai de aceea, este esential sa clarificam modul in care functioneaza preventia in 2026.
Ce sunt, de fapt, analizele de preventie?
Analizele de preventie fac parte din pachetul de servicii medicale de baza finantat de CNAS. Ele sunt destinate persoanelor asimptomatice, care nu au un diagnostic de boala cronica si care se incadreaza in anumite criterii de varsta, sex sau factori de risc.
Scopul acestor analize nu este monitorizarea unei boli deja existente, ci identificarea timpurie a unor riscuri majore, precum:
- Bolile cardiovasculare;
- Diabetul zaharat;
- Boala renala cronica;
- Anumite tipuri de cancer pentru care exista metode eficiente de screening.
Preventia nu inseamna "analize multe”, ci analize putine, bine alese, efectuate la intervale clar stabilite.
Cine poate beneficia in 2026
Una dintre cele mai importante schimbari aduse in 2026 este extinderea accesului la preventie si pentru persoanele neasigurate. Chiar daca nu platesti contributia la sanatate (CASS), poti beneficia de pachetul de preventie, cu conditia sa fii inscris pe lista unui medic de familie.
Programul se adreseaza:
- Persoanelor asigurate;
- Persoanelor neasigurate;
- Persoanelor fara simptome;
- Persoanelor care se incadreaza in grupele de varsta si criteriile stabilite prin normele CNAS.
Medicul de familie este punctul central al acestui sistem, fiind singurul care poate evalua riscurile si elibera biletul de trimitere pentru preventie.
Analize de preventie, oferite gratuit copiilor mici
In cazul copiilor mici, cu varste cuprinse intre 2 si 5 ani, pachetul de servicii de baza include o serie de analize menite sa ajute la depistarea precoce a unor afectiuni comune la varste fragede, precum anemia si rahitismul. Aceste analize sunt oferite gratuit, pe baza unui bilet de trimitere semnat de medicul de familie sau pediatru.
- Feritina: masoara rezervele de fier din organism;
- Hemoleucograma completa: ofera o imagine de ansamblu a celulelor sanguine si ajuta la identificarea anemiei;
- Calciu ionic seric: nivelul calciului liber din sange, esential pentru sanatatea oaselor;
- Calciu seric total: valoarea totala a calciului din sange;
- Fosfataza alcalina: un indicator enzimatic legat de metabolismul osos;
- Fosfor: Un mineral vital pentru structura osoasa, alaturi de calciu.
Analize de preventie, oferite gratuit copiilor si adolescentilor
Incepand cu 2026, CNAS extinde accesul gratuit la investigatii esentiale pentru copiii si adolescentii cu varste intre 6 si 17 ani inclusiv. Concret, vorbim despre o serie de analize menite sa monitorizeze dezvoltarea sanatoasa si sa identifice riscurile metabolice sau de alta natura specifice perioadei de crestere si adolescentei.
Pentru copiii care prezinta un indice de masa corporala (IMC) peste percentila 85 sau au istoric familial de hipercolesterolemie, sunt oferite gratuit urmatoarele analize:
- Profil metabolic si hepatic: glicemie, LDL colesterol, trigliceride serice, TGO si TGP;
- Functia tiroidiana: TSH si FT4;
- Screening BTS (pentru adolescenti, dupa inceperea vietii sexuale): pentru preventia bolilor cu transmitere sexuala, se deconteaza VDRL sau RPR si examenul microscopic al secretiei vaginale;
- Dozarea proteinelor totale serice - pentru copiii cu varste cuprinse intre 6 si 9 ani;
- Screeningul anemiei (Fertina si hemoleucograma completa) - exclusiv pentru fetele cu varste cuprinse intre 10 si 17.
Ce analize sunt incluse in pachetul de baza de preventie pentru adulti?
1. Analize de sange si investigatii metabolice esentiale.
Pentru adulti, in special pentru cei de peste 40 de ani, pachetul de preventie include investigatii esentiale pentru sanatatea generala:
- Glicemie, pentru depistarea timpurie a diabetului;
- Profil lipidic complet (colesterol total, LDL, HDL, trigliceride), pentru evaluarea riscului cardiovascular;
- Hemoleucograma completa, utila in identificarea anemiilor sau a infectiilor;
- Creatinina serica si acid uric, pentru evaluarea functiei renale;
- Transaminaze (TGO, TGP), pentru monitorizarea functiei hepatice;
- Examen de urina (sumar si sediment), pentru evaluarea aparatului urinar;
- VDRL sau RPR, screening pentru anumite boli cu transmitere sexuala.
In plus, in cabinetul medicului de familie se realizeaza gratuit:
- Masurarea tensiunii arteriale;
- Calculul indicelui de masa corporala (IMC).
2..Screening specific, in functie de varsta si sex
Barbati
Pentru barbati, screeningul oncologic include:
- PSA (Antigen Specific Prostatic), decontat anual pentru barbatii peste 50 de ani sau peste 40 de ani daca exista factori de risc, cu scopul depistarii precoce a cancerului de prostata.
Femei
Pentru femeile care au implinit 40 de ani, preventia include:
- Test Babes-Papanicolau, examen clinic al sanilor.
Preventia, structurata pe grupe de varsta
1..Intre 18 si 39 de ani - o data la 3 ani
Persoanele tinere, asimptomatice, au dreptul la o consultatie de preventie o data la trei ani, care include:
- Evaluarea riscului cardiovascular (tensiune, colesterol, glicemie);
- Evaluarea riscului de sanatate mintala (depresie, anxietate);
- Screening pentru boli cu transmitere sexuala: consiliere pentru stil de viata (dieta, fumat, sedentarism).
2. Peste 40 de ani - anual
Dupa 40 de ani, preventia devine anuala si mult mai ampla:
- Analize de sange extinse;
- Evaluarea riscului de diabet si boli cardiovasculare;
- Screening oncologic specific varstei si sexului.
3. Pachet pentru seniori
Pentru persoanele de peste 60 de ani, pachetul anual de preventie include, pe langa evaluarile mentionate anterior, si:
- Evaluarea riscului de osteoporoza;
- Evaluarea riscului de incontinenta urinara;
- Evaluarea riscului de dementa.
Cum poti beneficia concret de analizele gratuite
Chiar daca te simti perfect sanatos, ai dreptul la aceste analize in fiecare an. Primul pas este programarea la medicul de familie si solicitarea explicita a unei "consultatii de preventie conform varstei". Medicul este obligat, prin contractul-cadru CNAS, sa iti evalueze riscurile si sa iti elibereze trimiterea corespunzatoare.
Analizele de preventie:
- Se recomanda pe un formular distinct;
- Nu folosesc biletul de trimitere pentru boala;
- Nu intra in regimul de monitorizare;
- Au frecventa strict stabilita (anual, la 2 sau 3 ani).
Sunt analizele de preventie nelimitate?
Nu. Programul de preventie nu inseamna acces nelimitat la analize. Exista cateva limite clare, pe care orcine trebuie sa le cunoasca:
- Lista de analize este una inchisa;
- Frecventa este strict reglementata;
- Bugetele laboratoarelor sunt contractate lunar cu CNAS.
In practica, acest lucru poate insemna liste de asteptare sau amanarea recoltarii pentru luna urmatoare, in functie de disponibilitatea furnizorului.
Ce NU ofera programul de preventie
Analizele de preventie:
- Nu pot fi facute "oricand";
- Nu ofera monitorizare continua;
- Nu sunt personalizate in detaliu;
- Nu inlocuiesc consultul medical;
- Nu se aplica pacientilor deja diagnosticati cu boli cronice. Pentru bolile cronice exista un alt regim - cel de monitorizare - cu reguli diferite.
Care este, de fapt, beneficiul real al preventiei?
Beneficiul programului de preventie este unul realist si extrem de valoros:
- Acces gratuit la analize relevante clinic;
- Depistarea precoce a unor boli cu impact major;
- Echitate la nivel populational;
- Acces precoce la tratamentul necesar, inainte ca boala sa devina severa.
Analizele de preventie prin Casa de Asigurari nu sunt un serviciu premium si nu sunt nelimitate. Sunt un instrument de sanatate publica, gandit sa reduca povara bolilor grave prin depistare precoce a acestora, cand tratamentele disponibile sunt atat mai eficiente, cat si mai ieftine. Altfel spus, vorbim despre o lista de analize, alese cu grija, la intervale clare, platite de stat, pentru a evita boli grave mai tarziu.
Noul Ghid al asiguratului poate fi accesat pe site-ul CNAS.


