Tratamentul la domiciliu pe baza de terapie fizica cu scopul de a imbunatati puterea si echilibrul supravietuitorilor unui accident vascular cerebral functioneaza aproape la fel de bine, ajutandu-i sa mearga pe picioarele lor, ca si exercitiile la covorul de alergat al unui cabinet de terapie fizica, dupa cum arata rezultatele unui studiu prezentat de un cercetator de la Duke American Stroke Association, la Conferinta Internationala privind Accidentele Vasculare.

"Ani de zile am lucrat in reabilitare pentru a dezvolta cele mai eficiente interventii pentru recuperarea capacitatii de a merge", spune Pamela Woods Duncan, Ph.D., PT, profesor la Departamentul de Terapie Fizica a Universitatii Duke, investigator principal al studiului. "Pana acum nu a existat nici un proces major, de faza III pentru a evalua sistematic diferitele interventii".

Studiul finantat de NHT, "Experienta Locomotorie Aplicata Post-Accident Vascular", a fost derulat timp de peste cinci ani pe mai multe site-uri, comparand un program specializat de formare locomotorie, care include controlul greutatii corporale pe baza exercitiilor pe covorul de alergat cu ajutorul mai multor terapeuti, cu programul de recapatare progresiva a fortei si echilibrului, cu ajutorul unui singur terapeut.

"Rezultatele acestui studiu arata ca terapia ajutata de "inalta tehnologie" nu s-a dovedit a fi superioara programului de recuperare a fortei si echilibrului desfasurat la domiciuliu", spune Prof. Dr. Walter Koroshetz, director adjunct al Institutului National de Tulburari Neurologice si Accident Vascular Cerebral, NHT.

"Acest lucru este deosebit de important, deoarece terapia la domiciliu este mai accesibila, mai fezabila si este deasemenea asociata cu mai putine riscuri in studiul nostru", a spus Duncan.

Peste patru milioane de supravietuitori ai unui accident vascular cerebral au dificultati de mers, ceea ce contribuie adesea la dezechilibrari si caderi, fracturi ale oaselor si o degradare generala a sanatatii.

Terapia locomotorie se bazeaza in parte pe exercitiile de control al greutatii cu ajutorul covorului de alergat, prin care pacientii sunt suspendati deasupra covorului cu ajutorul unor hamuri si merg ajutati de mai multi terapeuti, incercand sa mearga fara ajutor de jos, de pe dusumea.

"In practica clinica s-a dezvoltat constant un stil de exercitii locomotorii, pe baza unor date preliminarii ale unor studii mai mici, care au sugerat ca aceasta este o interventie eficienta", mai spune Duncan.

Studiul LEAPS a inclus 408 supravietuitori e la sase unitati stationare de reabilitare din Florida si California. Fiecare grup a primit fie un program de exercitii locomotorii (la doua luni sau sase luni dupa accidentul vascular), fie un program de exercitii la domiciliu de 15 ore, trei ori pe saptamana timp de 12 saptamani. Grupul locomotor s-a focalizat pe exercitii progresive de control al greutatii prin covorul de alergat, urmat de transferarea abilitatilor dobandite la mersul pe jos. Cu fiecare pacient au lucrat doi terapeuti.

Programul de xercitii la domiciliu a fost compus din exercitii structurate pe recuperarea progresiva a fortei si echilibrului desfasurate la domiciliul pacientului, cu ajutorul unui singur terapeut. Si in acest caz pacientii au fost incurajati sa mearga zilnic pe jos.

Progresele in mers ale pacientului au fost evaluate dupa un an de la accidentul vascular si 52% din pacienti, din ambele grupuri, au realizat progrese semnificative.

Duncan si echipa sa au descoperit ca programul de exercitii pentru echilibrarea greutatii corporale prin covorul de alergare nu era cu nimic superior interventiilor asemanatoare organizate la domiciliul pacientului. Toate grupurile de pacientii au avut rezultate egale, progrese similare privind recapatarea vitezei de mers, recuperare motorie, recuperarea echilibrului, implicare sociala si calitatea vietii.

O a doua analiza, efectuata la distanta de sase luni, a demonstrat ca ambele interventii sunt mai eficiente decat terapia de rutina facuta pacientilor la doua luni dupa petrecerea accidentului vascular. "La sase luni, imbunatatirea constatata in ambele grupuri pe care s-a efectuat aceasta interventie este dubla, decat la pacientii carora li se aplica terapia obisnuita", spune Duncan.

Experimentul a demonstrat ca atunci cand terapia locomotorie a fost folosita in stadii incipiente, pacientii au fost expusi unor riscuri sporite de cadere si ranire

"Acest lucru sugereaza ca pe masura ce avansam in terapia clinica a programelor de imbunatatire a mobilitatii trebuie sa dublam actiunile cu strategii de prevenire a caderilor violente", spune Duncan. "Aceste programe trebuie sa imbunatateasca echilibrul si mobilitatea, dar trebuie deasemenea sa includa evaluarea si gestionarea riscurilor pentru prevenirea caderilor. De exemplu, ar trebui sa evaluam mediul de viata al pacientilor, viziunea lor si medicatia pe care o folosesc".

Articol oferit de Centrul Medical al Universitatii Duke

Sursa: PhysOrg

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu