Cercetatorii specializati in studiul celulelor susa au descoperit o noua metoda ce permite obtinerea sangelui din celule provenind din piele umana, deschizand astfel drumul catre punerea la punct a noi tratamente impotriva cancerului, potrivit unui studiu publicat in revista Nature.
Metoda folosita de cercetatorii canadieni utilizeaza celule prelevate din pielea umana care sunt apoi transformate in sange, avand aceeasi semnatura genetica, fara ajutorul celulelor susa embrionare.
Faptul ca noua metoda nu recurge la diverse proceduri medicale complexe si controversate din punct de vedere etic, ce constau in utilizarea celulelor susa embrionare, permite simplificarea acestui proces, au explicat autorii studiului.
"Consideram ca, in viitor, vom putea obtine sange intr-un mod mult mai eficient", a declarat Mick Bhatia, profesor la Institutul McMaster de cercetari in domeniul cancerului si a celulelor susa din cadrul Scolii de medicina Michael G. DeGroote, din orasul canadian Hamilton (Ontario).
Perspectiva ca un pacient sa beneficieze de transfuzii cu sange provenind din propria piele i-a determinat pe cercetatori sa afirme ca, in viitor, persoanele care au nevoie de transfuzii nu vor mai fi nevoite sa recurga la bancile de sange.
Aceasta descoperire le va permite, totodata, pacientilor care fac chimioterapie sa suporte acest tratament pe o perioada mai indelungata, fara intreruperile actuale, impuse de nevoia organismului de a se regenera.
Cercetatorii au reusit deja in trecut sa transforme in celule sangvine anumite celule tegumentare, insa ei au folosit pentru aceasta procedura celule susa embrionare. Insa celulele susa provenind de la embrioni umani, desi au un potential promitator pentru stiinta medicala, includ adeseori riscuri majore, cum este predispozitia lor de a genera tumori.
Noua metoda permite obtinerea unei cantitati de sange suficient de mare pentru a efectua o transfuzie, pornind de la o simpla grefa adulta de piele - cu dimensiunile de 4 x 3 centimetri -, evitand aceste riscuri.
Persoanele care au nevoie de o grefa de maduva osoasa vor putea sa beneficieze si ele de aceasta descoperire, afirma John Kelton, decanul Universitatii McMaster.
"Pentru medici, dar mai ales pentru pacienti si pentru familiile lor, aceasta boala genereaza o mare frustrare atunci cand absenta unui donator compatibil ne impiedica sa efectuam o grefa de maduva osoasa. Descoperirea profesorului Bhatia ne va ajuta sa ii tratam pe acesti pacienti, care sunt foarte numerosi", a explicat John Kelton.
Testele clinice vor debuta in 2012, iar specialistii nord-americani considera ca noua metoda va putea fi utilizata pe scara larga in practica medicala peste un interval de timp cuprins intre cinci si zece ani.
Sursa: Realitatea.net
Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.