Savantii israelieni au reusit in premiera mondiala sa transforme celulele epiteliale prelevate de la pacienti suferind de insuficienta cardiaca in tesuturi cardiace contractile sanatoase, care ar putea fi folosite in viitor pentru a trata bolile de inima.
Cercetatorii din orasul israelian Haifa spun, insa, ca, desi mai au nevoie de multe teste, care vor dura probabil multi ani, medicii vor putea in viitor, gratie descoperirii lor, sa reprogrameze celulele pacientilor pentru a repara inimile bolnave ale acestora.
"Am demonstrat ca este posibil sa prelevezi celule epiteliale de la un pacient in varsta, care suferea de o insuficienta cardiaca cronica, si sa obtii in laborator celule cardiace contractile care sunt sanatoase si tinere - echivalente cu stadiul in care se aflau celulele inimii pacientului atunci cand tocmai s-a nascut", a explicat Lior Gepstein, de la Technion-Israel Institute of Technology, coordonatorul studiului.
Potrivit savantului israelian, al carui studiu a fost publicat miercuri, in European Heart Journal, testele clinice care vor folosi aceasta tehnica vor putea sa inceapa peste 10 ani. Insuficienta cardiaca este o maladie cronica provocata de faptul ca inima nu mai este capabila sa pompeze suficient sange in corp. Gratie progreselor medicale inregistrate in ultimele decenii, tot mai multi pacienti reusesc sa supravietuiasca infarctelor.
La un moment dat insa, pacientii cu insuficienta cardiaca severa trebuie sa apeleze la diverse aparate si dispozitive mecanice, asteptand un transplant. Cercetatorii studiaza celulele susa provenind din diverse surse de mai bine de un deceniu, sperand sa se foloseasca de abilitatea lor de a se transforma intr-o varietate larga de alte tipuri de celule, cu scopul de a trata astfel o gama larga de boli.
Exista doua tipuri principale de celule susa: celule susa embrionare - extrase din embrioni - si celule susa pluripotente induse reprogramate (hiPSC) - extrase initial din piele sau sange. Echipa coordonata de Lior Gepstein a prelevat celule de la doi barbati suferind de insuficienta cardiaca - in varsta de 51, respectiv 61 de ani -, pe care le-au transformat adaugand in nucleele celulare trei gene si o mica molecula denumita acid valproic.
Celulele hiPSC obtinute erau capabile sa se diferentieze si sa devina celule miocardice - cardiomiocite - la fel de eficiente ca celulele hiPSC obtinute din celule tinere si sanatoase prelevate de la voluntari tineri care au actionat ca grup de control in acest studiu.
Cardiomiocitele au evoluat in tesut muscular cardiac, cultivat in laborator, alaturi de un tesut cardiac prelevat anterior. Dupa un interval de 48 de ore, cele doua tipuri de tesuturi functionau impreuna.
In etapa finala a studiului, noul tesut a fost transplantat in inimile unor soareci sanatosi, iar savantii au constatat ca noul tesut a inceput in scurt timp sa stabileasca conexiuni cu celulele din tesutul sanatos al gazdei.
Sursa: theguardian
Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.