Varsta nu mai reprezinta o bariera in ceea ce priveste transplantul de celule stemVarsta nu ar mai trebui considerata un factor determinant atunci cand se stabileste daca un pacient in varsta care are leucemie poate fi considerat un candidat bun pentru transplantul de celule stem. Aceasta este concluzia primului studiu ce rezuma rezultatele pe termen lung dintr-o serie de mult-asteptate studii clinice a unor pacienti cu varste de la 60 de ani in sus, care au fost tratati cu mini-transplantul, o forma alogena (celula donatoare) a transplantului de celule stem studiat la Centrul Fred Hutchinson pentru Cercetarea Cancerului.

"Varsta nu mai reprezinta o bariera in cazul transplantului alogen", a afirmat Mohamed Sorror, doctor in stiinte medicale si cercetator stiintific, membru asistent al Diviziei de Cercetare Clinica a Centrului Hutchinson si autor corespondent al publicatiei.

Sorror si colegii lui au descoperit ca rata de supravietuire de cinci ani, per ansamblu, fara progresia bolii, in randul pacientilor care au facut un mini-transplant, a fost in procent de 35% si, respectiv, de 32%. Pacientii din trei grupe de varsta - intre 60 si 64 de ani, 65 si 69 de ani si intre 70 si 75 de ani - au avut rate de supravietuire comparabile, ceea ce a insemnat ca varsta a jucat un rol limitat in felul pacientilor de a tolera mini-transplantul.

Problemele medicale severe (comorbiditati), care nu au nicio legatura cu cancerul, si un grad ridicat de agresivitate al cancerului, au fost cei doi factori care au afectat supravietuirea in randul acelor pacienti mai in varsta. De exemplu, pacientii care au avut un cancer mai putin agresiv si mai putine comorbiditati au avut o rata de supravietuire de 5 ani in procent de 69%, in timp ce pacientii cu un cancer mai agresiv si un numar semnificativ de comorbiditati, au avut o rata de supravietuire de 23%, indiferent de varsta.

Cu toate ca o rata de supravietuire pe termen lung a unei treimi dintre pacienti poate parea scazuta, toti acesti pacienti ar fi murit din cauza bolilor de care sufereau, in decurs de cateva luni, daca nu faceau operatie de transplant. "Majoritatea pacientilor au fost propusi pentru un transplant dupa ce au epuizat toate formele de terapie conventionala" a afirmat Sorror, care lucreaza in grupul de cercetare condus de catre Rainer Storb, doctor in medicina, cel care a dezvoltat mini-transplantul.

"Cu toate ca inca mai sunt necesare unele imbunatatiri, in special cu privire la recidiva, aceste rezultate sunt incurajatoare avand in vedere efectele nesatisfacatoare rezultate in urma unui tratament care nu presupune un transplant, indeosebi pentru pacientii cu un risc ridicat de LMC (leucemie mieloida cronica), LLC (leucemie limfocitara cronica) rezistenta la fludarabina (medicament folosit in chimioterapie) sau limfogranulo-matoza progresiva", au scris autorii.

Mini-transplantul, cunoscut in cercurile medicale si sub denumirea de transplant nonmieloablativ, a fost dezvoltat de catre cercetatori la centru Hutchinson pentru pacientii mai in vartsta si cu un grad mai avansat al bolii si care, altfel, nu ar putea tolera regimurile standard, mult mai toxice si intr-un dozaj mai mare, menite sa pregateasca pacientii pentru transplant.

Transplanturile conventionale, care in mod normal nu sunt facute pe pacienti care au depasit varsta de 60 de ani sau care nu sunt apti din punct de vedere medical, folosesc doze mari de iradiere totala a corpului si chimioterapie puternica pentru a elimina celulele leucemice. Tratamentul intens distruge atat sangele cat si sistemul imunitar si poate fi fatal daca pacientul nu este salvat prin injectarea de maduva osoasa provenita de la un donator sau celule stem separate din sange periferic.

In schimb, mini-transplantul, se bazeaza pe celule imune provenite de la un donator, ce au rolul sa localizeze si sa distruga cancerul - fara a mai fi nevoie de chimioterapie puternica si radiatie. Cu toate acestea, radiatia mai slaba si chimioterapia sunt folosite mai degraba pentru a reprima sistemul imunitar in loc sa-l distruga. Acest procedeu ajuta corpul sa accepte celulele stem provenite de la un donator, care mai apoi vor incepe sa lucreze atacand celulele canceroase - numit si efectul transplant vs. leucemie - si sa reconstruiasca sistemul imunitar.

Studiul a implicat 372 de pacienti cu varste cuprinse intre 60 si 75 de ani care au fost inscrisi in studii clinice mult-asteptate intre anii 1998 si 2008 la 18 centre de cancer colaboratoare americane si europene, cunoscute sub denumirea de "Consortiul Seattle". Toti pacientii de la aceste centre au fost tratati cu acelasi regim, care a fost dezvoltat in Seattle. Pacientii din studiu au fost tratati pentru leucemie acuta si cronica, limfogranulo-matoza, mielomul multiplu, sindrom mielodisplastic (care poate progresa in leucemie mieloida acuta daca nu este tratata) si bolile mieloproliferative precum leucemie mieloida cronica. In plus fata de supravietuire si impactul unor alte boli de care mai poate suferi pacientul, studiul a examinat ratele de recidiva, spitalizare, boala cronica si acuta numita grefa contra gazda (GCG, cel mai des intalnit efect secundar al transplantului), si efectul de toxicitate al tratamentului ce poate afecta organele interne.

De exemplu, doua treimi dintre pacienti, la cinci ani dupa transplant, care au fost afectati de boala cronica GCG, au avut o solutionare completa a simptomelor lor si au putut intrerupe medicamentele imunosupresoare dupa un timp mediu de 2 ani si jumatate de la diagnostic. Acest rezultat a fost comparabil cu durata obtinuta la studiile precedente realizate pe pacienti mai tineri care au fost tratati cu radiatii puternice si chimioterapie. Jumatate dintre pacienti nu au mai necesitat spitalizare in urma transplantului.

"Aceste constatari, impreuna cu starea de performanta normala si aproape normala a pacientilor care supravietuiesc ar trebui sa ajute la inlaturarea reticentei in introducerea pacientilor mai in varsta, care sufera de cancere hematologice in protocolul transplantului nonmieloablativ", a afirmat Sorror. De asemenea, a mai spus ca lipsa unui donator inrudit potrivit precum un frate sau o sora nu ar mai trebui sa reprezinte un impediment dat fiind faptul ca transplantul cu celule potrivite provenite de la donatori neinruditi a avut rezultate asemanatoare. Riscurile unor recidive ale bolii si alte diferite afectiuni, dar nu si varsta inaintata, au fost asociate cu rezultatele cele mai nesatisfacatoare.

Cercetatorii Consortiului Seattle continua sa studieze abordari noi care ar putea fi combinate cu mini-transplantul in vederea reducerii ratei de recidiva, in special in cazul pacientilor cu o leucemie mai agresiva. Sorror si colegii sai au dezvoltat si publicat anterior Transplantul cu celule hematopoietice - Dictionar de comorbiditati caracteristice (HCT-CI) studiind asocierea dintre comorbiditati singulare (precum diabetul, bolile de inima, etc) si gradul de mortalitate dupa un transplant cu celule stem. Valorile testelor de laborator si functionare a organelor au fost utilizate pentru a imbunatati definitia comorbiditatilor. Bazandu-se pe analize statistice vaste, au fost acordate note fiecareia dintre cele 17 tipuri de comorbiditati care alcatuiesc dictionarul HCT-CI bazandu-se pe corelatia lor cu estimarile exacte ale rezultatelor pacientilor.

"Folosirea dictionarului HCL-CI in acest studiu a facilitat captarea rolului important al comorbiditatilor in stabilirea supravietuirii la pacientii mai in varsta. Studiile continue sunt concentrate pe intelegerea biologiei din spatele asocierii dintre comorbiditatile dinaintea transplantului cu imbolnavirea si mortalitatea de dupa transplant", a spus acesta. Autorii au observant ca 20% din populatia Americii va fi de 65 de ani sau mai in varsta pana in anul 2030 si acest lucru provoaca o crestere de pana la 77% a numarului de pacienti noi diagnosticati cu leucemie, crestere asteptata sa se manifeste in randul acestei populatii in urmatoarele doua decenii. Astfel de afectiuni maligne sunt, in mare parte, boli specifice batranilor.

Totusi, doar 12% dintre pacientii care au suferit un transplant intre anii 2004 si 2008 in institutiile americane aveau peste 60 de ani si un studiu anterior sugera ca doar 26% dintre pacientii cu leucemie mieloida acuta au suferit un transplant, conform rezultatelor obtinute de catre Centrul pentru Cercetarea Internationala a Transplantului de Sange si Maduva. "Aceste statistici subliniaza in mod clar ezitarea furnizorilor in oferirea transplantului alogenic cu celule stem batranilor", a spus Sorror.

"Exista putine informatii despre motivele din spatele ratei scazute a trimiterilor catre efectuarea unui transplant a pacientilor batrani sau despre cum rezultatele mini-transplantului sunt comparabile cu cele ale terapiilor conventionale. Initiem un studiu, pe mai multe centre, menit sa urmareasca pacientii din momentul diagnosticului in vederea gasirii unui raspuns pentru ambele intrebari", a afirmat Sorror.

Sursa: MedicalNewsToday

Articol tradus de Sabina Elena, voluntar ProStemCell.ro

Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.

Adauga comentariu

Codul de securitate
Actualizează

Prin accesarea acestui site, ești de acord cu faptul că folosim cookies .