Doctorul Allan Levi efectueaza prima operatie de "Nerv Graft" din lume folosind propriile celule ale pacientului in incercarea de a repara o rana periferica grava a nervului.
Doctorul Allan Levi, director al cercetarii clinice in cadrul Proiectului din Miami pentru Tratarea Paraliziei, a efectuat recent primul transplant de nerv folosind o combinatie a propriului nerv al pacientei si propriile ei celule Schwann in incercarea de a repara un nerv sciatic ranit de mai multe ori. Studiul aprobat de FDA a avut loc la Universitatea din Miami/Jackson la Spitalul Memorial.
Pacienta, Danielle Press, 26 de ani, a suferit rani care i-au amenintat viata intr-un accident cu barca pe coasta din Key Biscayne in 14 septembrie 2013. A fost transportata de urgenta spre centrul Ryder Trauma al Universittatii din Miami/Jackson Spital Memorial cu cateva rani adanci si taieturi in partea de sus a piciorului. Chirurgii de traume au operat-o imediat, dupa ce ea pierduse foarte mult sange si fusese la un pas de moarte. Doctorii au descoperit, ca nervul sciatic din piciorul ei stang, nervul care controleaza majoritatea miscarilor si senzatiilor din picior, fusese complet taiat si despartit. Daniellei, o absolventa de liceu care a predase engleza in Coreea de Sud, i s-a spus ca nu va resimti niciodata vreo sensibilitate sau miscare in picior ca o consecinta a accidentarii.
Repararea nervului sciatic - cel mai mare nerv din corpul omenesc - reprezinta una dintre cele mai mari provocari in chirurgia nervilor, mai ales atunci cand exista o rana semnificativa, ca in cazul Daniellei. Unul dintre factorii care limiteaza major repararea acestui nerv este absenta de material de nerv donator. Chiar si in cazurile in care exista o mica deschizatura, nervii donatori recoltati, situati in partea de jos a piciorului, se epuizeaza usor. Insuficienta nervilor autologi reprezinta un obstacol major pentru o strategie eficienta de reconditionare a ranilor nervului sciatic prezentand rani semnificative ca in cazul de fata.
Doctorul Levi, specializat in domeniul chirurgiei nervilor maduvei spinarii si a celor periferici, metoda traditionala in transplantul de nervi, a considerat insa ca optiunea de tratament alternativa a utilizarii propriilor celule Schwann ar fi mai potrivita pentru Danielle, celulele Schwann fiind multiplicate prin tehnica culturii de celule. Celulele Schwann sunt implicate in multe aspecte importante ale biologiei nervilor periferici incluzand directionarea impulsurilor nervoase de-a lungul axonilor, in evolutia nervilor si in regenerare. Doctorul Levi si echipa lui conduc FDA approved Phase 1 clinical trial in cadrul Universtitatii al scolii Miami Miller de Medicina in Proiectul de vindecare a Paraliziei folosind propriile celule Schwann ale unui pacient pentru rani acute ale maduvei spinarii. Cercetarile preclinice au sugerat ca utilizarea celulelor Schwann ar putea fi deasemenea benefica in cazul unic al Daniellei.
Doctorul Levi a obtinut acordul FDA pentru aceasta procedura de combinare a transplantului standard cu cel al celulelor umane autologe Schwann, in scopul de a o ajuta pe Danielle in posibilitatea maximizarii regenerarii nervului si refacerii functiei. Pe data de 14 octombrie, doctoral Levi a efectuat un transplant de nervi pe Danielle combinand propriii ei nervi si propriile ei celule Schwann. Aceasta premiera mondiala a fost efectuala la Jackson Memorial Hospital.
"La Universitatea din Miami si la Jackson Memorial Hospital aplicam nu doar metode standard de ingrijire, dar incercam sa gandim neconventional pentru a schimba medicina practica si pentru a imbunatati vietile oameilor." Doctorul Levi a comentat: "Ne-am dat seama ca este extreme de important sa ne folosim de toate metodele pe care le avem la indemana pentru a face efortul de a-I oferi acestei tinere sansa de a recapata unele functii si senzatii in picior".
Parintii Daniellei au sustinut-o in faptul de a fi prima pacienta supusa acestei proceduri experimentale.
"Seriozitatea ranii Daniellei nu se poate agrava", a comentat tatal Daniellei, seful Politiei din Key Biscayne. "Am simtit ca aceasta ar putea fi cea mai buna optiune care ar putea sa ii ofere sansa unei refaceri."
Doctorul Levi si echipa lui cred ca prin combinarea transplantului de nerv standard cu celule umane autologe Schwann, exista posibilitatea de a spori la maximum regenerarea nervilor si refacerea functiilor. Aceasta strategie de combinare exceptionala e urmare a cazului clinic complicat, punand bazele acestui studiu unic FDA pe pacient. Marirea nivelului de regenerare a nervului, va face posibila recuperarea motorica si senzoriala incluzand protectia senzoriala.
Echipa medicala a crezut in faptul, ca aceasta strategie medicala, in care nu exista strategii viabile care sa suplineasca remedierea, este abordarea corecta in incercarea de a implementa o noua strategie celulara.
In momentul de fata, protocolul pregatirii celulelor umane autologe Schwann pentru TVM-ul toracic subacut acceptat de FDA a permis echipei medicale sa implementeze prepararea celulelor aproape fara cusaturi (seamlessly) si avand in acelasi timp parte de o experienta considerabila.
Ca subiect al cercetarii, Danielle va fi tinuta sub supraveghere medicala in urmatorii cinci ani, timp in care doctorii vor monitoriza indeaproape dezvoltarea ei. Cand starea ei se va fi imbunatatit, ea va incepe reabilitarea fizica.
Articol tradus de Andreea Pascaru, voluntar ProStemCell.ro
Sursa: MiamiProject
Nota editorului: Acest articol nu este destinat sa ofere sfaturi medicale, diagnostic sau tratament.