SUBIECT: Filozofi romani

Andrei Pleşu



Scriitor şi eseist, estetician şi istoric al artei, spirit copleşitor, excelent mânuitor al condeiului şi cuvântului rostit, cu o adâncime a minţii cu care puţini se pot lăuda, combativ, ironic până la „muşcătura” fină şi şarmant până la maxima eleganţă, adulat de unii, contestat de alţii (de regulă de cei schimonosiţi la minte şi la suflet), Andrei Pleşu este unul dintre cei mai erudiţi oameni de cultură contemporani de la noi, cu o sprinteneală a gândului şi o constucţie a frazei, care-l face sclipitor în orice dialog sau în oricare lucrare scrisă a domniei sale.

Alături de Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru, Victor Stoichiță, etc. a fost unul dintre cei mai importanți discipoli ai filozofului Constantin Noica, cel care, într-un moment de inspirație vizionară spunea, prin anii 80, că cel mai bine i s-ar potrivi lui Pleșu o funcție de parlamentar. Și n-a fost departe de adevăr, deoarece, imediat după revoluție, a fost ministrul Culturii (28 decembrie 1989-16 octombrie 1991) în Guvernul Petre Roman și ministrul Afacerilor Externe în Guvernul Radu Vasile (29 decembrie 1997-22 decembrie 1999).

Spre deosebire însă de ceilalți învățăcei de la Păltiniș, a căror scriitură este mai ermetică, de specialitate, abundă de cuvinte și expresii filozofice, scrisul lui Pleșu este mai „blând”, pe înțelesul tuturor, chiar dacă la un nivel intelectual foarte ridicat. Asta dă o anumită accesibilitate și înțelegere a cărților și lucrărilor sale tipărite.

Pe durata Școlii de la Păltiniș, dacă Liiceanu era „elevul” mai harnic, mai disciplinat, mai atent la lista de teme date, îmblânzind și înțelegând ideile din lucrările aride ale lui Aristotel, Kant, Hegel, Heidegger, etc., Pleșu avea mereu o „îndulcire” a problematicilor, abătându-se câteodată de la program și de la ceea ce-i era dat spre studiu, pre disperarea lui Noica care-i reproșa că are o cale, un drum de străbătut, un țel de atins și nu are timp să se bată (în scris) cu câte un șef de gazetă de provincie ori cu câte un profesoraș prăfuit.

S-a născut la 23 august 1948, în București, ca fiu al chirurgului Radu Pleșu și al soției acestuia Zoe Rădulescu. A absolvit liceul „Spiru Haret” din București în 1966, urmând apoi cursurile Facultății de Arte Plastice, secția istoria și teoria artei. În 1980 obține titlul de doctor în istoria artei cu teza „Sentimentul naturii în cultura europeană”. Devine membru PCR în studenție, dar este exclus din partid în 1982, drept urmare a implicării sale în așa-zisa „afacere a Meditației Transcedentale” și scos și de la Institutul de Istorie a Artei.

După 89, a înființat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală Dilema (azi, Dilema Veche) și, cum spuneam, ajunge până la a conduce un minister. Ca scriitor a fost foarte bine primit de public, mai ales cu volumele Minima moralia (1988), Jurnalul de la Tescani (1993) și Despre îngeri (2003). Are numeroase lucrări publicate în țară și străinătate, audio books, lucrări colective și-a obținut zeci de premii și distincții.

Astăzi, cunoscutul filozof, scriitor și eseist împlinește 69 de ani. Să-i urăm numai bine, multă sănătate, mulți ani frumoși și pitorești, cum însuși este, și să ne încânte pe mai departe spiritul cu scrierile sale, adevărate răsfățuri ale minții.

La mulți ani, Andrei Pleșu!

Mihai Şora, la (mai bine de) un veac de verticalitate / Filosoful a împlinit astăzi 101 ani

Filosoful Mihai Şora a împlinit, marţi 101 ani.



În ziua în care a împlinit 101 ani, Mihai Şora a postat pe pagina sa de Facebook următorul mesaj: "Bună dimineaţa, copii !

Sunt pe apele Mării Egee, de unde, la prora corabiei noastre, viteazul Ulise mă roagă să vă spun: nu lunecaţi, pe timp de furtuni, între vârtejuri, zgomote, furii; nici sub farmecul neostoit al sirenelor."

Eseistul şi filosoful Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, ca fiu de preot ortodox. A debutat în 1947, la Gallimard, cu volumul "Du dialogue intérieur".

Şi, pentru că am amintit de verticalitate, voi oferi trei exemple:

Primul:

În anul 1990, în primul guvern român post-revoluţionar, lui Mihai Şora i s-a propus portofoliul Învăţământului – a fost primul ministru al Învăţământului în guvernul condus de Petre Roman. Democraţia românească devenea, pe zi ce trece, tot mai originală, până când, în luna iunie a aceluiaşi 1990, a atins culmea originalităţii: Ion Iliescu, care era pe vremea aceea preşedintele Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională, secondat de Petre Roman – prim-ministru, a decis chemarea minerilor la Bucureşti pentru a-i risipi pe "drogaţii", pe "fasciştii", pe "contrarevoluţionarii" şi pe "legionarii" care demonstrau în Piaţa Universităţii. Minerii, auzind aşa mare lucru, au venit val-vârtej să apere democraţia. Măcelul a durat cam trei zile.

Epilog: Ion Iliescu, mână în mână (la propriu) cu Petre Roman, a mulţumit minerilor pentru actele de barbarie medievală pe care le săvârşiseră, iar domnul Mihai Şora şi-a dat demisia din funcţia de ministru, şi-a luat servieta şi s-a retras pe teritoriul propriei sale bio-bibliografii ne-maculate. Unde este şi acum.

Nota bene: au mai fost miniştri ai cabinetului Roman care, urmare a mineriadei din 13-15 iunie 1990, şi-au anunţat demisia. Mihai Şora a fost, însă, singurul care şi-a dat-o.

Al doilea:

Încă înainte de 11 decembrie 2016, apoi chiar în ziua alegerilor parlamentare, Mihai Şora a încercat să-i scoată pe români din case şi să-i convingă să meargă la urne. Nu pentru a vota un partid sau altul, ci pentru a vota, pur şi simplu. Mesajele sale au fost preluate şi difuzate de diverse media, dar în zadar. Doar 40% dintre români au ieşit la vot.

La o zi după alegeri, Mihai Şora a postat pe Facebook un mesaj cutremurător. O previziune cumplită.

Iat-o:

"18-24 de ani nu au mers la vot.

Poate şi pentru că 24-100 de ani nu au fost dascăli buni, n-au ştiut să-i înveţe la timp civismul, responsabilitatea, democraţia. Nu au izbutit să-i lumineze, să le vorbească mai convingător despre servituţile votului neexprimat.

Dar, ca şi alţii odinioară, 18-24 de ani vor învăţa singuri, din mers.

Vor vedea cu ochii lor:

când vor merge în excursii la munte… – şi, în locul pădurilor, vor găsi un teren viran;

când vor da primul concurs pentru o slujbă… – şi, în locul lor, va fi angajat prostovanul nepot al primarului;

când vor dori să-şi deschidă o mică afacere şi se vor prăbuşi sub teancul de hârtii şi acte inutile;

când primul lor copil va intra în spital pentru o banală fractură şi va ieşi paralizat sau amputat în urma unui «experiment».

Atunci când îi va lovi prima nenorocire, abia atunci 18-24 de ani vor înţelege de ce ar fi trebuit să iasă la vot în ziua de 11 decembrie 2016."

Al treilea:

În timpul marilor manifestaţii de stradă de la începutul acestui an împotriva "Ordonanţei 13", Mihai Şora şi-a făcut publică poziţia: "Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanţii în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democaratic care te-a adus la Putere, în numele «democraţiei», al poporului… În numele «democraţiei populare». Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil şi îşi dovedeşte, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minţii guvernanţilor. Este prea mult şi prea periculos pentru a-i lăsa să-şi facă în continuare de cap!".

Pentru cine are urechi de auzit: "Nu lunecaţi, pe timp de furtuni, între vârtejuri, zgomote, furii; nici sub farmecul neostoit al sirenelor."

La Mulţi Ani, Mihai Şora! Chapeau!